Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1156/2006

HOTĂRÂRE
21.11.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1156/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul Pop Dorel a înregistrat la 4 octombrie 2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș sub nr. 885/VIII/2005 cererea de revizuire a sentinței penale nr. 68 din 23 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș în dosar nr. 1009/2004 solicitând, pe cale de consecință trimiterea în judecată a numitului C.V. pentru infracțiunile de insultă și calomnie. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a dat eficiență în cauză dispozițiilor art. 399 C. proc. pen., concluziile astfel întocmite aflându-se la dosarul nr. 827/2005/P al Curții de Apel Tg. Mureș, întrucât cererea de revizuire astfel formulată nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază, motive care sunt expres și limitativ prevăzute de lege.

La 18 octombrie 2005 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș dosarul nr. 827/2005 având ca obiect cererea de revizuire formulată de petiționarul P.D. împotriva sentinței penale nr. 68 din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș, hotărâre confirmată prin decizia penală nr. 2262 din 4 aprilie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În concluziile ce au finalizat actele de cercetare efectuate în cauză de către procuror, în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen., s-a reținut faptul că cererea de revizuire formulată de către petent nu se circumscrie nici uneia dintre dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) – c) C. proc. pen. și, ca atare, se impune respingerea cererii de revizuire astfel formulată, ca nefondată.

Curtea de Apel Tg. Mureș, prin sentința penală nr. 39 din 21 noiembrie 2005, a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire formulată de revizuientul P.D. privind sentința penală nr. 68 din 23 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, în dosarul nr. 1009/P/2004, obligându-l, totodată pe acesta la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Tg. Mureș a reținut că după ce instanța a fost sesizată cu soluționarea acestei cereri de revizuire astfel formulată, petiționarul la primul termen de judecată fixat la 31 octombrie 2005 a solicitat amânarea cauzei pentru a depune înscrisuri justificative. La termenul din 14 noiembrie 2005 petiționarul a depus un set de acte îndosariate la dosar instanță.

S-a apreciat că având în vedere natura acestei căi extraordinare de atac precum și dispozițiile legale ce guvernează soluționarea acesteia prevăzut de art. 394 și următoarele C. proc. pen., instanța a fost investită cu soluționarea cererii de revizuire înaintată de procuror împreună cu întreg materialul de cercetare și concluziile acestuia în limitele cazului de revizuire relevat în cerere și care a făcut obiectul cercetărilor. S-a mai reținut că în fața instanței nu pot fi invocate alte cazuri de revizuire decât cele arătate în cererea adresată procurorului, petiție care, în speță, nu face trimitere la nici una din prevederile art. 394 alin. (1) C. proc. pen. Curtea de Apel Tg. Mureș a constatat că în cererea înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.

Mureș la 4 octombrie 2005 petiționarul nu a indicat în mod concret care din dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., servesc drept fundament al cererii de revizuire, solicitând în fapt doar trimiterea în judecată a numitului C.V. pentru ca acesta să fi cercetat judecătorește pentru faptele de insultă și calomnie. S-a apreciat că împrejurarea că ulterior datei de 4 octombrie 2005 (când a fost inițial formulată cererea de revizuire) petiționarul a înțeles să-și precizeze în fața instanței temeiul de drept al cererii ca fiind cel reglementat de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu poate fi reținută, neavând nici o relevanță, întrucât examinarea cererii se face prin prisma motivelor invocate inițial și analizate deja de procuror și nu prin prisma celor precizate după momentul întocmirii de către parchet a referatului, potrivit art. 399 C. proc.

pen. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, revizuientul, în termen legal a formulat recurs, fără însă să-l motiveze. Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constituit dosarul nr. 7708/2005, nr. unic 24166/1/2005 fixându-se prim termen de judecată la 22 februarie 2006. Deși legal citat, la adresa indicată în chiar declarația de recurs, revizuientul nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-și formula apărările și a-și susține eventualele motive de recurs. Examinând actele și lucrările dosarului în limitele prevăzute de art. 385 6 raportat la art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de revizuientul condamnat este nefondat.

Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, numai pentru cauze expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. Înalta Curte constată că în mod justificat Curtea de Apel Tg. Mureș a respins, ca nefondată, cererea de revizuire apreciind că în fața instanței nu mai pot fi invocate motive noi, față de conținutul primei cereri de revizuire (datată la 4 octombrie 2005) pe care a avut-o în vedere Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, la momentul întocmirii concluziilor sale. S-a mai reținut că în mod corect a procedat Curtea de Apel Tg.

Mureș atunci când, analizând susținerile revizuientului formulate în cuprinsul cererii de revizuire de la 4 octombrie 2005, a observat că nu a fost menționat temeiul de drept al cererii, întrucât acesta a solicitat trimiterea în judecată a numitului C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie și insultă. Deci, în speță, nu a putut fi reținut drept temei al cererii de revizuire nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Totodată, se constată că revizuientul a depus abia la termenul din 14 noiembrie 2005 niște „precizări” la dosar nr. 827/2005/P al Curții de Apel Tg. Mureș în care a menționat drept temei al cererii de revizuire art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., și art. 398 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., ocazie cu care a indicat o serie de documente care „conțin și indică împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care confirmă faptele pentru care acesta a făcut plângere”, iar instanța, în mod corect a apreciat că nu pot fi luate în considerare, întrucât au fost depuse ulterior momentului efectuării actelor de cercetare de către procuror și deci nu au putut face obiectul analizei parchetului. Prin urmare, corect s-a apreciat de către Curtea de Apel Tg. Mureș că a fost sesizată cu cererea de revizuire formulată inițial de revizuient, cerere în care acesta nu precizase termenul petiției, procedându-se în conformitate cu prevederile art. 399 C. proc.

pen. Totodată, s-a reținut în mod justificat că instanța nu poate analiza alte cazuri de revizuire în afara celor invocate în cuprinsul cererii adresate procurorului, cerere care în prezenta cauza nu a făcut trimiterea la nici una din prevederile art. 394 alin. (1) C. proc. pen. Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuient împotriva sentinței penale nr. 39 pronunțată la 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Tg. Mureș. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat revizuientul condamnat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.D. împotriva sentinței penale nr. 39 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Tg. Mureș. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 928/2008
triva rezoluției nr. 10/P/2006, T.M. a formulat plângere la primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 17/11/2/2006 din 16 februarie 2006. Petentul nemulțumit de aceste soluț
ÎCCJ 2003-11-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 726/2005
ar va repara o eventuală greșeală. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 239/VII/2004 din 30 aprilie 2004 a procurorului general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
ÎCCJ 2005-03-14
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 62/2005
cțiunile de insultă și de calomnie prevăzute de art. 205 și 206 C. pen. La data de 19 iulie 2004, petiționarul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții, depunând-o la Înalta Curte de Casație și Justiție. Constituindu-se dosarul nr. 4
ÎCCJ 2006-05-02
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2732/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3 din 16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângere
ÎCCJ 2004-09-17
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4625/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea prealabilă introdusă la Judecătoria Tg. Mureș, la data de 11 decembrie 2002, partea vătămată B.A. junior, a chemat în judecată pe Șt.(V.)O.L. (not
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă