ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7444/2004

HOTĂRÂRE
08.10.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7444/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 31/2003,

Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA

Brăila, împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului București, în sensul că a exonerat reclamanta, de plata sumelor de

37.948.324 lei reprezentând obligații la Fondul special al drumurilor publice și de 121.865.329 lei, cu titlu de majorări de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că:

Prin procesul-verbal încheiat la 29

noiembrie 2002, A.N.D. din România – D.R.D.P. Constanța, a stabilit obligații

de plată la 31 decembrie 2001, în sarcina reclamantei SC P. SA Brăila, din

care, o parte reprezentau cota la Fondul special al drumurilor și majorări de

întârziere, aferente anilor 1997, 1998, 1999.

Dat fiind faptul că Legea nr. 118/1996,

cu privire la constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor, nu a

prevăzut termenul de prescripție în care să se exercite controlul, rezultă că

se aplică prevederile generale instituite prin Decretul nr. 167/1958. Raportat

la data efectuării controlului și perioada constatării existenței datoriei,

rezultă că termenul de 3 ani pentru prescripție, s-a împlinit la 29 noiembrie 1999,

așa încât prima instanță a exonerat reclamanta, de plata sumelor constatate ca

fiind datorate în intervalul 29 noiembrie 1977 – 29 noiembrie 1999.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâtul Ministerul

transporturilor, Construcțiilor și Turismului București.

În motivarea acestuia, au fost aduse

următoarele critici, sentinței:

În mod greșit, s-a reținut ca fiind

aplicabil speței, termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958,

deoarece, fiind vorba de o creanță bugetară, termenul de prescripție este cel

de 5 ani, prevăzut de art. 97 din O.G. nr. 11/1996, în vigoare la data

apariției Legii nr. 118/1996, precum și de art. 98 din O.G. nr. 11/1996, care

se coroborează cu cel dintâi.

Pe de altă parte, prescripția

reglementată prin Decretul nr. 167/1958, se aplică doar litigiilor civile și

comerciale, nu și celor administrative, așa după cum a statuat Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 72 din 1994.

Sub alt aspect, instanța de fond a

greșit prin reținerea aceleiași excepții, a prescripției exctinctive, bazată pe

Decretul nr. 167/1958, prin aceea că, deși a fost invocată pe parcursul

procesului, și nu prin acțiunea introductivă, nu a acordat un termen,

pârâtei-recurente, pentru a se pregăti și a-și expune punctul de vedere, în legătură

cu această excepție. Procedând în acest mod, s-a acordat mai mult decât s-a

cerut, ceea ce face să fie îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Examinând recursul pârâtei, prin

prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 306 C. proc. civ.,

se constată că, acesta este nefondat.

Curtea de apel, în mod corect a

reținut faptul că, atât Legea nr. 118/1996, cât și Normele metodologice privind

constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor, nu conțin dispoziții

privind termenul de prescripție, în lipsa cărora se aplică legea generală în

materie de prescripție.

Apariția Normelor metodologice nr. 3705/2001,

care cuprind referiri în materie, nu pot retroactiva.

A se reține argumentația invocată de

recurență, potrivit căreia, termenul de prescripție aplicabil speței, este cel

de 5 ani, prevăzut de O.G. nr. 11/1996, în vigoare la data publicării Legii nr.

118/1996, ar fi un raționament greșit.

În primul rând, acest lucru nu ar fi

posibil, deoarece legea menționată a abrogat tacit, dispozițiile ordonanței.

Doar în măsura în care ar fi precizat că se păstrează anumite prevederi ale

acesteia, ele puteau fi preluate, dar în tăcerea legii, rezultă că ele nu mai

sunt aplicabile.

În al doilea rând, termenul de 5 ani

invocat, cuprins în O.G. nr. 11/1996, se referă la creanțele bugetare ori, în

speță, potrivit răspunsului Direcției Generale a Finanțelor Publice Brăila, cu nr.

23234 din 29 mai 2003, Fondul special al drumurilor, anterior datei de 1 mai 2003,

nu era obligație bugetară. Nefiind datorată bugetului de stat, cota de 5%,

pentru Fondul special al drumurilor, este supusă termenului general de 3 ani,

pentru prescripție.

În al treilea rând, același termen

de 5 ani, nu putea fi reținut de prima instanță, deoarece art. 97 din O.G. nr. 11/1996,

vorbește de termenul pentru execuția silită a creanței, care este total diferit

de cel pentru promovarea acțiunii în realizarea dreptului.

În acest context, apare evident

faptul că termenul general de 3 ani al prescripției reglementate de Decretul nr.

167/1958, își găsește în anumite situații, aplicabilitate, inclusiv în materia

contenciosului administrativ.

Nici critica referitoare la

nepunerea în discuție a excepției, bazată pe Decretul nr. 167/1958, nu este fondată.

Această excepție, chiar bazată pe alte temeiuri de drept, a fost invocată încă

în momentul introducerii acțiunii.

A accepta opinia potrivit căreia,

acest termen este total străin materiei administrative, ar însemna ca în absența

unor prevederi legale în materie, orice verificare sau obligare la plată, să poată

avea loc un timp nelimitat, fapt care ar prejudicia siguranța raporturilor de

drept administrativ.

Ea putea fi însă reținută și din oficiu,

de către instanță, potrivit art. 166 C. proc. civ.

Trebuie observat însă, că prin

termenul de pronunțare acordat, care a permis recurentei, să formuleze

concluzii scrise, cu referiri și la această excepție, instanța de fond a

respectat și prevederile art. 156 C. proc. civ.

În consecință, nefiind îndeplinit

nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul va fi

respins.

Respinge recursul declarat de

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței

civile nr. 31/E din 17 martie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 617/2005
ța de fond a respins acțiunea, deși actele de control financiar, în parte, erau nelegale, impunându-se anularea lor și exonerarea reclamantei, de plata sumei de 581.865.497 lei. În raport cu Protocolul nr. 4937/MM din 10 decembrie 2003, nr.
ÎCCJ 2007-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 153/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, la data de 24 februarie 2003, înregistrată la nr. 414, reclamantul MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPOR
ÎCCJ 2003-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 781/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC „G.P.” SRL împotriva sentinței civile nr.382 din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă SC „G.P.”
ÎCCJ 2003-01-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2003
respectiv ar fi fost achitat la Fondul special al drumurilor publice, astfel că, în mod corect, organele fiscale i-au calculat și majorările de întârziere aferente. În recursul formulat, reclamanta a susținut că instanța de fond a pronunțat
ÎCCJ 2003-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3917/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2001, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Petrobrazi, a solicitat, în contradictoriu cu Minist
Sursă