ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra plângerii de față; Pe baza lucrărilor din dosar, constată: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 14 iunie 2010, petiționarul T.S. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul V.G., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., denunțare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen. și represiune nedreaptă prev. de art. 268 C. pen.
Acesta susține că faptele reclamate ar fi fost săvârșite cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 48/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în care procurorul de caz, V.G., și-ar fi îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu în legătură cu soluționarea cauzei respective și, deși cunoștea că este nevinovat, ar fi dispus trimiterea sa în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în legătură cu desfășurarea în cadrul mai multor firme private, a unor activități economice. Prin ordonanța nr. 195/P/2010 din 24 iunie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, având în vedere dispozițiile art. 29 pct. l lit. f) C. proc.
pen., a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, care prin rezoluția nr. 7507P/2010 din 11 noiembrie 2010 a dispus neînceperea urmăririi penale față de fostul magistrat V.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de art. 246 C. pen. denunțare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen. și represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen. La adoptarea acestei soluții, procurorul a reținut că prin rechizitoriul nr. 48/P/2001 din 19 martie 2003, întocmit de magistratul V.G., procuror șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petiționarul a fost trimis în judecată alături de alți 8 inculpați, și anume, M.I., S.C., M.C.A., T.A., P.M., M.I., T.R.
și B.C. In sarcina petiționarului s-a reținut comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplic, art.41 alin. (2) C. pen., de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 9 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 9, art. 12, art. 13 și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994, precum și instigare la infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. S-a reținut că faptele pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea acestuia în judecată, constau în aceea că, în perioada 1997-2001, în calitate de asociat și administrator al SC S. SRL și SC S.A.T.
SRL, petentul împreună cu ceilalți inculpați, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, cu suma totală de 12.122.422.166' lei, din care 7.073.008.990 lei reprezentând impozitul pe profit și 5.049.413.176 lei, taxa pe valoarea adăugată. In aceeași perioadă a dispus vânzarea prin stațiile PECO, drept benzină Premium II. a unui solvent de extracție amestecat cu aditivul MTBE, împrejurare în care a realizat venituri în sumă totală de 36.018.022.162 lei, sumă pe care a folosit-o în interes personal.
De asemenea, în înțelegere cu inculpata T.A., administrator al SC B. SRL, Vatra Dornei, a dispus să nu fie înregistrată în evidența contabilă a societății, vânzarea unor mijloace de transport importate, pentru care a beneficiat de facilități fiscale acordate de stat, modalitate în care nu a fost achitată către bugetul de stat, suma de 1.222.243.059 lei, din care 72.066.218 lei reprezentând impozit pe profit și 1.150.176.841 lei, taxa pe valoarea adăugată (conform filelor 95-96 din rechizitoriu). S-a mai reținut că în cauza respectivă s-au efectuat cercetări față de T.S. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, procurorul apreciind însă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și, în consecință, a dispus neînceperea urmăririi penale.
In urma efectuării actelor premergătoare, procurorul a constatat că aspectele prezentate în plângerea petentului, vizând cercetările efectuate în dosarul nr. 48/P/2001 al Parchetului pe lângă Curtea de Apel Suceava de către procurorul de caz, V.G., nu se confirmă, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor. Prin rezoluția nr. 11025/2010/23/11-2/2011 conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă plângerea petiționarului formulată în baza art. 275 și urm. C. proc. pen. Nemulțumit de soluțiile adoptate în cauză, la data de 2 februarie 2011, petiționarul T.S. s-a adresat cu plângere acestei instanțe, în temeiul art. 278/1 C. proc. pen. La termenul stabilit pentru soluționarea plângerii, Înalta Curte a pus în discuția părților, din oficiu, competența acestei instanțe în raport cu calitatea persoanei cercetate.
Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale ori a ordonanței, după caz, a rezoluției, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Plângerea petentului T.S. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la o dată ulterioară celei din 25 noiembrie 2010, când a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor (publicate în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010). Potrivit dispozițiilor art. 28/1 alin. (1) lit. b) 2 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, infracțiunile săvârșite de magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel precum și procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, se judecă în primă instanță de Curtea de Apel. In cauză, petiționarul T.S., solicită exercitarea controlului jurisdicțional, în temeiul art. 278 1 C. proc.
pen., asupra unei soluții de neîncepere a urmăririi penale dispusă cu privire la numitul V.G. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 259 C. pen. și de art. 268C. pen., presupus comise în perioada când acesta funcționa în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Din actele dosarului rezultă că în prezent intimatul este pensionat și activează în calitate de avocat. Potrivit art. 40 C. proc. pen., când competența este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului și b) când s-a dat o hotărâre în primă instanță.
In speță, faptele reclamate de către petiționar au legătură cu atribuțiile de serviciu ale intimatului, fiind pretins comise cu ocazia instrumentării unui dosar penal în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Prin urmare, potrivit art. 28/1 alin. (1) lit. b) 2 C. proc. pen. coroborat cu art. 40 lit. a) C. proc. pen., competența de soluționare a plângerii formulate de petiționarul T.S. aparține Curții de Apel Suceava. Având în vedere considerentele expuse, în baza art.42 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va trimite cauza privind plângerea petiționarului T.S. împotriva rezoluției nr. 750/P/2010 din 11 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică la Curtea de Apel Suceava, spre competentă soluționare.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Trimite plângerea formulată de petiționarul T.S. împotriva rezoluției nr. 750/P/2010 din 11 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, la Curtea de Apel Suceava, spre competentă soluționare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.