ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 160/P/2009 din 17 august

2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și-a declinat competența de

soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f), art. 209 alin. (4) C. proc. pen.

și art. 42 și 45 C. proc. pen., motivat de calitatea persoanelor.

Petiționara M.M. a

formulat plângere penală împotriva procurorului F.O.N., prin procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni și a procurorului general adjunct

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava - C.C.A. pentru comiterea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu ocazia

soluționării lucrării cu numărul 173/VII/1/2008.

În motivarea

plângerii, petiționara a susținut că „declar plângere penală la ancheta făcută

de procuror C.A. și în mod greșit s-a clasat Dosarul cu numărul 173/VII/2008 cu

L.E. și M.G., frate, în mod vădit este abuz de funcție că este aprobat și de

procurorul general V.M. al județului Suceava”.

Cu privire la

prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, F.O., petiționara

apreciază că acesta a comis mai multe infracțiuni în legătură cu îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu prin modul de instrumentare și de soluționare a unor

dosare penale privind disputarea unei moșteniri.

Prin rezoluția nr. 1161/P/2009

din 14 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de F.O.N., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Fălticeni, cu grad profesional de Înalta Curte de Casație și Justiție și C.C.A.,

procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Împotriva acestei

rezoluții, petiționara M.M. a formulat plângere la conducerea Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică, solicitând desființarea soluției și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de cei

doi procurori pentru faptele reclamate.

Prin rezoluția nr. 21/227/II/2/2010

din 19 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petiționară împotriva rezoluției nr. 1161/P/2009 din 14

decembrie 2009.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționara s-a adresat cu o

plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând desființarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a

celor doi procurori, care au comis grave abuzuri, afectându-i interesele.

Examinând plângerea, Înalta

Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Potrivit art. 200 C.

proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu

privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la

stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să

se dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării

obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit de textul menționat,

legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a

acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul din

modurile reglementare în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează

acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații,

actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau

infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală

au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate

în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau

exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport de această

împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv,

declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi

penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se

dispune neînceperea urmăririi penale.

În cazul contestării

acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzută de art. 278

1

C.

proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu

cercetările efectuate.

În speța de față,

Înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale,

organele judiciare au reținut, în mod corect, că faptele reclamate de

petiționar nu există, cei doi procurori îndeplinindu-și legal atribuțiile, în

limitele competențelor ce le reveneau potrivit legii, soluția procurorului

fiind susținută de materialul probator administrat, a cărei concluzie logică

incontestabilă o reprezintă.

Astfel, în prezenta

plângere persoana vătămată este nemulțumită de activitatea procurorilor

reclamați, însă nu își întemeiază plângerea pe probe, ci doar pe starea de

nemulțumire datorată modului de soluționare a dosarelor în care petiționara

este parte, apreciind că, dacă nu i s-a dat dreptate, procurorii au comis „un

abuz de putere”.

Activitatea

procurorului F.O.N. nu a fost individualizată, nefăcând referire la lucrări sau

dosare determinate, abuzul de putere fiind exprimat generic, ceea ce a condus

la imposibilitatea analizării în lipsa elementelor concrete.

Așa încât, corect s-a

constatat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen. nu există în materialitatea sa, dispunându-se

neînceperea urmăririi penale.

În consecință, în

lipsa unui minim de indicii care să poate forma convingerea organului de

urmărire penală că poate începe urmărirea penală, Înalta Curte constată că

soluția procurorului este temeinică și legală, neimpunându-se desființarea ei.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a III-a C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționară.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara M.M. împotriva rezoluției nr. 1161/P/2009

din 14 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționara la

120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 iunie 2010.