ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei

penale de față constată:

Prin ordonanța nr. 615/P/2010 din 16

august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin.

(1) și (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) din același cod, neînceperea

urmăririi penale față de magistrații I.L. și C.M. - judecători la Tribunalul

Bacău, S.C., M.D., P.D. și C.C. - judecători la Curtea de Apel Bacău, M.I., D.A.,

B.C., I.G. și M.M.D. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, O.G.

și P.V. - foști procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, C.R. -

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 C.

pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen. și de art. 268 C. pen.

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus

disjungerea cauzei privind pe S.C., N.A.E., G.C., I.V. și I.M. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 260 C. pen. și art. 25 C. pen. rap.

la art. 260 C. pen. și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Buzău.

S-a reținut de către procuror că

sesizarea penală formulată în cauză cuprinde acuzațiile petiționarului H.A.

privitoare la săvârșirea de către magistrați a unor fapte penale săvârșite în

soluționarea dosarelor în care petentul a avut calitatea de inculpat,

contestator, revizuient.

Petiționarul H.A. critică, în esență,

modul de soluționare a dosarului nr. 208/D/2007 al Tribunalului Bacău - în

fond, apel, recurs - în care a fost pronunțată condamnarea sa, la pedeapsa de 5

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

De asemenea, critică și modul de

soluționare a cererilor ulterioare - contestație în anulare și revizuire - fără

însă a face și referiri concrete la fapte penale ce ar fi fost săvârșite de

magistrații judecători și procurori implicați în soluționarea acestor dosare.

Procurorul

reține că demersurile petentului nu reprezintă decât exprimarea

unei poziții subiective, de

neacceptare a hotărârii de condamnare, în cadrul procesului penal fiindu-i

asigurate toate garanțiile procesuale legale.

De asemenea, procurorul reține ca

nefiind întemeiată nici susținerea petentului în sensul că procesul său a fost

un adevărat „complot" îndreptat împotriva sa de către cei trei procurori

și 13 judecători, toți acționând în detrimentul aflării adevărului.

In raport de

situația de fapt, rezultată din actele premergătoare, procurorul

de caz a constatat că sesizarea penală

formulată împotriva magistraților susmenționați nu este susținută de probe

concrete care să contureze săvârșirea unor fapte penale.

Rezoluția din 16 august 2010 a

procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care a confirmat soluția adoptată în cauză, prin

rezoluția din 6 octombrie 2010, emisă în lucrarea nr. 8671/3881/II/2/2010.

Nemulțumit de

soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, în termen

legal, petiționarul H.A. s-a adresat

cu plângere la instanță, invocând insuficiența actelor efectuate în cursul

anchetei preliminare și greșita aplicare a legii în circumstanțele cazului.

In concret, s-a arătat că magistrații

aveau obligația de a extinde cercetările, de a efectua o urmărire penală

completă, inclusiv efectuarea unei expertize a corpului delict cu care s-a

susținut că a fost săvârșită fapta de omor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 590/1/2011 din 19 ianuarie

2011.

Analizând plângerea

formulată, pe baza actelor și lucrărilor

dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că aceasta este

nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Plângerea penală formulată în cauză

are la bază nemulțumirea petiționarului H.A. referitoare la soluțiile

pronunțate de magistrații implicați în soluționarea dosarului privind

cercetarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 C. pen.

Rezultă, din actele premergătoare efectuate

în cauză, că prin sentința penală nr. 208/D/2007 din 20 august 2007 pronunțată

de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 165/110/2005, s-a dispus condamnarea

inculpatului H.A. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap.

la

art. 174-175 lit. i) C. pen. și loviri

sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2)

C. pen.

Hotărârea a rămas definitivă prin

respingerea recursului declarat de inculpat.

După rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare, H.A. a formulat contestație în anulare (dosar nr. 5737/1/2009 al

Î.C.C.J.), care a fost respinsă ca inadmisibilă. în paralel, condamnatul H.A. a

formulat o cerere de amânare a executării pedepsei, aflată pe rolul Curții de

Apel Bacău, termenul stabilit (care rezultă din actele cauzei) fiind 26 august 2010.

Cu privire la criticile invocate, Înalta

Curte reține că petiționarului i-au fost respectate toate drepturile

procesuale, având posibilitatea, în virtutea dreptului la apărare, să propună

probe în căile ordinare de atac.

Magistrații implicați în soluționarea

cauzelor în care petiționarul a avut calitatea de parte au pronunțat hotărâri

în baza probelor administrate, împotriva acestora fiind exercitate căile de

atac prevăzute de lege.

Legalitatea și temeinicia unei

hotărâri nu poate fi examinată decât în limitele stabilite de dispozițiile

legii de procedură, hotărârea judecătorească definitivă intrând în puterea

lucrului judecat.

În același sens, căile extraordinare

de atac pot fi promovate numai în cazurile limitativ prevăzute de lege și după

o procedură riguros stabilită.

In speță, Înalta Curte constată că nu

există nici un indiciu din care să rezulte că magistrații - judecători și

procurori - implicați în soluționarea

dosarelor

petiționarului H.A. ar fi comis vreo faptă cu semnificație

penală.

Așa cum s-a arătat, singura bănuială

privind comiterea unor infracțiuni, exprimată de o manieră generală și pe

fondul nemulțumirii legate de soluțiile și măsurile procesuale adoptate de

organele judiciare, nu constituie temei suficient pentru declanșarea unei

cercetări penale.

Potrivit normelor interne și

legislației comunitare, magistrații nu pot fi urmăriți pentru soluțiile

adoptate în cauzele pe care le instrumentează, eventualele neregularități ori

erori săvârșite în procesul de instrumentare a cauzei, putând fi invocate și

înlăturate de instanțele de control judiciar.

Din aceste motive, în sarcina

magistraților, la care petiționarul face referire prin plângerea sa - nu pot fi

reținute indicii care să contureze săvârșirea vreunei fapte penale de natură a

permite începerea urmăririi penale.

Ca atare, Înalta Curte va constata că

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este legală și

temeinică.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge plângerea formulată de petiționarul H.A. împotriva rezoluției

nr. 615/P/2010 din 16 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

In baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul H.A. împotriva rezoluției nr. 615/P/2010 din 16

august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

martie 2011.