ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față constată: Prin ordonanța nr. 615/P/2010 din 16 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) și (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) din același cod, neînceperea urmăririi penale față de magistrații I.L. și C.M. - judecători la Tribunalul Bacău, S.C., M.D., P.D. și C.C. - judecători la Curtea de Apel Bacău, M.I., D.A., B.C., I.G. și M.M.D. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, O.G. și P.V. - foști procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, C.R. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen.

și de art. 268 C. pen. Prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe S.C., N.A.E., G.C., I.V. și I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 260 C. pen. și art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen. și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. S-a reținut de către procuror că sesizarea penală formulată în cauză cuprinde acuzațiile petiționarului H.A. privitoare la săvârșirea de către magistrați a unor fapte penale săvârșite în soluționarea dosarelor în care petentul a avut calitatea de inculpat, contestator, revizuient. Petiționarul H.A. critică, în esență, modul de soluționare a dosarului nr. 208/D/2007 al Tribunalului Bacău - în fond, apel, recurs - în care a fost pronunțată condamnarea sa, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

De asemenea, critică și modul de soluționare a cererilor ulterioare - contestație în anulare și revizuire - fără însă a face și referiri concrete la fapte penale ce ar fi fost săvârșite de magistrații judecători și procurori implicați în soluționarea acestor dosare. Procurorul reține că demersurile petentului nu reprezintă decât exprimarea unei poziții subiective, de neacceptare a hotărârii de condamnare, în cadrul procesului penal fiindu-i asigurate toate garanțiile procesuale legale. De asemenea, procurorul reține ca nefiind întemeiată nici susținerea petentului în sensul că procesul său a fost un adevărat „complot" îndreptat împotriva sa de către cei trei procurori și 13 judecători, toți acționând în detrimentul aflării adevărului.

In raport de situația de fapt, rezultată din actele premergătoare, procurorul de caz a constatat că sesizarea penală formulată împotriva magistraților susmenționați nu este susținută de probe concrete care să contureze săvârșirea unor fapte penale. Rezoluția din 16 august 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a confirmat soluția adoptată în cauză, prin rezoluția din 6 octombrie 2010, emisă în lucrarea nr. 8671/3881/II/2/2010. Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, în termen legal, petiționarul H.A. s-a adresat cu plângere la instanță, invocând insuficiența actelor efectuate în cursul anchetei preliminare și greșita aplicare a legii în circumstanțele cazului.

In concret, s-a arătat că magistrații aveau obligația de a extinde cercetările, de a efectua o urmărire penală completă, inclusiv efectuarea unei expertize a corpului delict cu care s-a susținut că a fost săvârșită fapta de omor. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 590/1/2011 din 19 ianuarie 2011. Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează: Plângerea penală formulată în cauză are la bază nemulțumirea petiționarului H.A. referitoare la soluțiile pronunțate de magistrații implicați în soluționarea dosarului privind cercetarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174-175 C. pen. Rezultă, din actele premergătoare efectuate în cauză, că prin sentința penală nr. 208/D/2007 din 20 august 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 165/110/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului H.A. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. și loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, H.A. a formulat contestație în anulare (dosar nr. 5737/1/2009 al Î.C.C.J.), care a fost respinsă ca inadmisibilă.

în paralel, condamnatul H.A. a formulat o cerere de amânare a executării pedepsei, aflată pe rolul Curții de Apel Bacău, termenul stabilit (care rezultă din actele cauzei) fiind 26 august 2010. Cu privire la criticile invocate, Înalta Curte reține că petiționarului i-au fost respectate toate drepturile procesuale, având posibilitatea, în virtutea dreptului la apărare, să propună probe în căile ordinare de atac. Magistrații implicați în soluționarea cauzelor în care petiționarul a avut calitatea de parte au pronunțat hotărâri în baza probelor administrate, împotriva acestora fiind exercitate căile de atac prevăzute de lege. Legalitatea și temeinicia unei hotărâri nu poate fi examinată decât în limitele stabilite de dispozițiile legii de procedură, hotărârea judecătorească definitivă intrând în puterea lucrului judecat.

În același sens, căile extraordinare de atac pot fi promovate numai în cazurile limitativ prevăzute de lege și după o procedură riguros stabilită. In speță, Înalta Curte constată că nu există nici un indiciu din care să rezulte că magistrații - judecători și procurori - implicați în soluționarea dosarelor petiționarului H.A. ar fi comis vreo faptă cu semnificație penală. Așa cum s-a arătat, singura bănuială privind comiterea unor infracțiuni, exprimată de o manieră generală și pe fondul nemulțumirii legate de soluțiile și măsurile procesuale adoptate de organele judiciare, nu constituie temei suficient pentru declanșarea unei cercetări penale. Potrivit normelor interne și legislației comunitare, magistrații nu pot fi urmăriți pentru soluțiile adoptate în cauzele pe care le instrumentează, eventualele neregularități ori erori săvârșite în procesul de instrumentare a cauzei, putând fi invocate și înlăturate de instanțele de control judiciar.

Din aceste motive, în sarcina magistraților, la care petiționarul face referire prin plângerea sa - nu pot fi reținute indicii care să contureze săvârșirea vreunei fapte penale de natură a permite începerea urmăririi penale. Ca atare, Înalta Curte va constata că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este legală și temeinică. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petiționarul H.A. împotriva rezoluției nr. 615/P/2010 din 16 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. In baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul H.A. împotriva rezoluției nr. 615/P/2010 din 16 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2011.