ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2100/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 766/P/2008 din 22 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.: 1. Neînceperea urmăririi penale față de magistratul B.Ș.I. - judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.(art. 10 lit. d) C. proc. pen.), art. 250 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 271 C. pen. (art. 10 lit. a) C. proc. pen.); 2. Neînceperea urmăririi penale față de prim procurorul M.E. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 250, art. 264 și art. 271 C. pen.(art. 10 lit. a) C. proc.

pen.). În considerentele acestei rezoluții s-au reținut următoarele: La data de 7 mai 2008, petiționarul A.T.I.E. a formulat plângere penală împotriva d-nei judecător B.Ș.I. și a d-lui procuror M.E., solicitând tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 250, art. 264 și art 271 C. pen. Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că petiționarul era nemulțumit de faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, prin rezoluția nr. 7096/P/2008, a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 București aplicarea, în ceea ce îl privește, a prevederilor art. 114 C. pen., formându-se în acest sens Dosarul nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București (soluționat de judecătorul B.Ș.I.), având ca obiect luarea măsurii de siguranță a internării medicale.

De asemenea, a rezultat că petiționarul era nemulțumit că prim procurorul E.M., prin rezoluția nr. 623/II-2/2008, i-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 7096/P/2008. În motivarea plângerii, petiționarul a susținut că, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, dintr-o gravă neglijență, s-au format două Dosare cu același obiect (nr. 1576/299/2008 și respectiv nr. 5704/299/2008), ambele privind plângerea sa împotriva celor două rezoluții anterior menționate, însă judecătorul a refuzat să dispună conexarea acestora, prin încheierea din data de 7 mai 2008, pronunțată în cel din urmă dosar. în plus, prin încheierea din data de 4 iunie 2008, pronunțată în primul dosar, judecătorul a dispus, în mod nelegal și abuziv, în temeiul art. 162 C. proc.

pen., internarea medicală a petiționarului în Spitalul A.O., dispunând Secției 4 Poliție aducerea la îndeplinire a hotărârii, fără a i se comunica decizia. Totodată, petiționarul a menționat că a fost spitalizat forțat timp de 170 de zile, timp în care a fost lipsit de libertate în mod ilegal, iar tratamentul medicamentos aplicat i-a agravat starea de sănătate. În urma verificărilor efectuate, procurorul a constatat că, prin încheierea din data de 7 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost respinsă cererea de conexare a dosarului respectiv la Dosarul nr. 1576/299/2008 al aceleiași instanțe, cu motivarea că primul dosar se referea la luarea față de petiționar a măsurii de siguranță a internării medicale, conform art. 114 C. pen.

și art. 162 C. proc. pen., iar cel de-al doilea dosar privea plângerea acestuia împotriva ordonanței procurorului de netrimitere în judecată. De asemenea, a constatat că, prin încheierea din data de 4 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1576 /299/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a dispus internarea medicală provizorie a petiționarului. Ulterior, prin Decizia penală nr. 1077/R din 8 septembrie 2008, Tribunalul București, secția a II-a penală a apreciat că prima instanță a procedat în mod greșit, nerespectând condițiile legale ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 162 C. proc. pen. cu ref. la art. 114 C. pen., însă a respins, ca inadmisibil recursul petiționarului, reținând că încheierea prin care s-a luat măsura de siguranță a internării medicale provizorii poate fi atacată cu recurs numai o dată cu fondul.

Totodată, prin Decizia penală nr. 347 din 18 martie 2009, Tribunalul București a admis recursul declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 598 din 20 august 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, a casat acea sentință și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pornind de la aceste constatări, procurorul a reținut că petiționarul a avut la îndemână căi de atac împotriva hotărârilor care l-au nemulțumit, ocazie cu care soluțiile pronunțate în fond au putut fi modificate, apreciind că reformarea acelor hotărâri nu implică, în mod automat, tragerea la răspundere penală a judecătorului care le-a pronunțat.

Totodată a reținut că, în Dosarul nr. 7096/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a efectuat o expertiză medico-legală cu privire la petiționar, potrivit căreia acesta prezenta tulburare delicventă persistentă și avea discernământul abolit în legătură cu fapta comisă, recomandându-se luarea față de el a măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 114 C. pen. Ca atare, procurorul a constatat că, în privința petiționarului, recomandarea medicilor a fost în sensul luării măsurii anterior menționate, rațiunea ei fiind tocmai pericolul provocat de boala de care acesta suferă. În consecință, procurorul a apreciat că, în cauză, nu există indicii din care să rezulte intenția judecătorului B.Ș.I.

de a-l prejudicia pe petiționar. Cu privire la afirmația petiționarului în sensul că instanța a fost sesizată fără ca lui să i se facă comunicări cu privire la soluția dispusă în Dosarul nr. 7096/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, procurorul a constatat că, dimpotrivă, acestuia i-au fost aduse la cunoștință copii in extenso ale soluției respective, având posibilitatea să o atace prin intermediul căilor prevăzute de lege, astfel că a concluzionat că, în privința prim procurorului E.M., nu există indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale. Pentru aceste considerente, prin rezoluția nr. 766/P/2008 din 22 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.Ș.I. și prim procurorul M.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 271 C. pen. Plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin Rezoluția nr. 1307/11-2/2009 din data de 20 august 2009. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și a rezoluției procurorului ierarhic superior anterior menționată (care i-a fost comunicată, prin scrisoare recomandată, la data de 31 august 2009), petiționarul A.T.I.E.

a formulat, în termen legal, plângere la instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen. În motivarea scrisă a plângerii, petiționarul a arătat că intimata judecător B.Ș.I., prin soluțiile pronunțate în Dosarul nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, aplicând în mod greșit și abuziv - cu încălcarea dreptului său de apărare și fără a ține seama de opinia unor medici specialiști - prevederile art. 162 C. proc. pen. și art. 114 C. pen., l-a lipsit în mod ilegal de libertate timp de 170 de zile, ca urmare a dispunerii, în ceea ce îl privește, a internării medicale și a supunerii la tratament împotriva voinței sale, și fără ca această măsură să fie justificată din punctul de vedere al stării sale reale de sănătate psihică, ea conducând, dimpotrivă, la contractarea de către petiționar, pe perioada internării, a unor boli grave, precum hepatita și ulcerul duodenal.

De asemenea, a arătat că intimatul prim procuror E.M. i-a respins, în mod abuziv, prin rezoluția nr. 623/11-2/2008, plângerea pe care a formulat-o împotriva rezoluției nr. 7096/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și, de asemenea, tot în mod abuziv, a dispus sesizarea judecătoriei respective în vederea luării măsurii de siguranță prevăzute de art. 114 C. pen., mai înainte de a fi fost soluționată în instanță plângerea sa întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

În vederea soluționării plângerii petiționarului, la cererea Curții de Apel București, secția I-a penală, s-au comunicat de către Judecătoria Sectorului 1 București copii de pe încheierea din data de 4 iunie 2008 și de pe sentința penală nr. 831 din data de 05 noiembrie 2008, ambele pronunțate în Dosarul nr. 1576/299/2008, date privind situația punerii în executare a măsurii de siguranță a internării medicale, dispusă față de petiționar prin cele două hotărâri, precum și copii de pe sentințele penale nr. 598 din data de 20 august 2008 pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/208 și respectiv nr. 49 din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 21903/299/2008, ale aceleiași instanțe. De asemenea, tot la cererea Curții, s-a comunicat de către Tribunalul București, secția I penală, o copie de pe Decizia penală nr. 347/R din data de 18 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/2008.

În același timp, a fost atașat Dosarul nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, care ulterior a fost însă restituit, cu reținerea de copii de pe actele relevante ale acestuia, către Tribunalul București, secția a II-a penală, fiind anexat în prezent Dosarului nr. 21416/3/2009 al acelei instanțe (aflat în curs de judecată) și, totodată, fiind necesar și pentru soluționarea Dosarului nr. 5704/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București (și el aflat în curs de judecată). Petiționarul a depus la dosar, conform art. 278 1 alin. (7) teza finală C. proc. pen., înscrisuri noi, constând în memorii, acte medicale, documente de studii și articole de presă. În urma analizării actelor și lucrărilor cauzei, prin sentința penală nr. 353/F din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.T.I.E.

împotriva rezoluției nr. 766/P/2008 din data de 22 iunie 209 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1307/II-2/2009 din data de 20 august 2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținându-se rezoluțiile atacate. Petiționarul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că prin rezoluția nr. 7096/P/2006 din data de 29 ianuarie 2008, procurorul P.F.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus, în temeiul art. 249 și a art. 2 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.T.I.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 C. pen., constatând existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (iresponsabilitatea) iar, în temeiul art. 162 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 114 alin. (2) C. pen., sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în vederea luării față de acesta a măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 114 alin. (1) C. pen. Aceste dispoziții s-au întemeiat pe concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24 septembrie 2007, întocmit de I.N.M.L.

M.M., potrivit cărora numitul A.T.I.E. prezintă tulburare delirantă persistentă. Are discernământ abolit în raport cu fapta pentru care este cercetat. Comisia recomandă aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter medical, prevăzute de art. 114 din C. pen. La data de 1 februarie 2008, sub semnătura intimatului prim procuror E.M., Parchetul a înaintat Judecătoriei Sectorului 1 București Dosarul nr. 7096/P/2006, împreună cu rezoluția anterior menționată, cauza având ca obiect luarea față de petiționar a măsurii de siguranță a internării medicale fiind înregistrată pe rolul instanței respective la data de 4 februarie 2008, constituindu-se astfel Dosarul nr. 1576/299/2008. Ulterior, prin rezoluția nr. 623/II-2/2008 din data de 07 martie 2008, în baza art. 278 C. proc.

pen., intimatul prim procuror E.M. a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva Rezoluției nr. 7096/P/2006 din data de 29 ianuarie 2008. Prin sentința penală nr. 598 din data de 20 august 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, judecătorul T.A., în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva celor două rezoluții, menținând soluțiile dispuse prin acestea. Prin Decizia penală nr. 347/R din data de 18 martie 2009, Tribunalul București, secția I penală a admis recursul declarat de petiționar împotriva sentinței anterior menționate, pe care a casat-o în întregime, constatând că judecata în primă instanță s-a realizat în condițiile lipsei de procedură cu acesta și a dispus, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza respectivă s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, făcând obiectul Dosarului nr. 5704/299/2008. Pornind de la aceste împrejurări incontestabile, instanța de fond a constatat că în sarcina intimatului prim procuror E.M., nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi nenale cu privire la acesta, dispusă conform art. 10 lit. a) C. proc. pen., este legală și temeinică. În acest sens, s-a reținut că semnarea de către intimat a adresei de sesizare a instanței în vederea luării față de pettiționar a măsurii de siguranță a internării medicale, mai înainte de soluționarea plângerii sale împotriva rezoluției procurorului subordonat prin care se solicita această măsură, nu reprezintă un act ilegal sau abuziv, întrucât, din analiza conținutului normativ al art. 278 C. proc.

pen., rezultă că formularea plângerii respective nu are un caracter suspensiv de executare, în lipsa unei dispoziții exprese care să prevadă astfel. Pentru același considerent, nici formularea plângerii în fața instanței, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., nu este suspensivă de executare, cu atât mai mult cu cât obiectul unei asemenea plângeri îl poate constitui numai dispoziția privitoare la soluția de netrimitere în judecată (scoatere de sub urmărire penală), iar nu și cea referitoare la solicitarea de către procuror a luării măsurii de siguranță a internării medicale, sub acest aspect instanța de fond evocând Decizia nr. 57 din data de 24 septembrie 2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat, într-un recurs în interesul legii, că "plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., este inadmisibilă". În același timp, s-a constatat că, până în prezent, nu s-a stabilit de către instanța competentă, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., vreun aspect de nelegalitate sau netemeinicie cu privire la rezoluția nr. 623/11-2/2008 din data de 07 martie 2008, singura emisă de intimatul prim procuror, cauza având ca obiect plângerea petiționarului îndreptată inclusiv împotriva rezoluției respective, aflându-se în prezent în rejudecare pe fond. În ceea ce privește cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a reținut că, prin încheierea din data de 4 iunie 2008, intimata judecător B.Ș.I. a dispus, în temeiul art. 162 C. proc.

pen., internarea medicală provizorie a petiționarului, pe baza concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică anterior menționat, sesizând organele de poliție în vederea aducerii la îndeplinire a acestei măsuri și, totodată, Comisia Medicală de Control și Avizare din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie A.O., în vederea avizării internării medicale.

În baza acestei încheieri, petiționarul a fost internat în spitalul respectiv la data de 7 august 2008. Prin Decizia penală nr. 1077/R din data de 8 septembrie 2008 (definitivă), Tribunalul București, secția a II-a penală a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar împotriva încheierii anterior menționate, cu motivarea că aceasta nu poate fi atacată separat, ci numai o dată cu sentința pronunțată pe fondul cauzei, însă, în considerentde deciziei, instanța de recurs a făcut referire la caracterul nelegal al măsurii dispuse, reținând că aceasta a fost luată fără ascultarea persoanei vizate în prezența apărătorului și, mai ales, fără a exista avizul comisiei medicale competente.

Ulterior pronunțării încheierii în discuție, petiționarul a fost ascultat, în prezența apărătorului său, de către instanța de fond, respectiv de către completul compus din intimata judecător B.Ș.I., la termenul din data de 3 septembrie 2008, iar, prin adresa din data de 9 septembrie 2008, Comisia de Psihiatrie de pe lângă Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului București pentru rezolvarea cazurilor aflate sub incidența art. 113 și art. 114 C. pen., a comunicat aceleiași instanțe avizul său favorabil în vederea aplicării măsurii de siguranță a internării medicale față de petiționar. Prin sentința penală nr. 831 din data de 5 noiembrie 2008, intimata judecător B.Ș.I. a respins, ca inadmisibilă, cererea petiționarului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 și art. 114 C. pen.

și, admițând sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, a dispus, în temeiul art. 114 C. pen. rap. la art. 162 C. proc. pen., confirmarea măsurii de siguranță a internării medicale, luată prin încheierea din data de 4 iunie 2008, cu mențiunea că aceasta se va executa până la însănătoșirea petiționarului.

Prin Decizia penală nr. 691/R din data de 20 mai 2009 (definitivă), Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis recursul declarat de petiționar împotriva sentinței penale anterior menționate, pe care a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, cu motivarea că, la judecata în primă instanță, nu s-a avut în vedere adresa din data de 21 octombrie 2008 a Spitalului Clinic de Psihiatrie A.O., care sugerează că, în cauză, se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, care să ia în considerare diagnosticul stabilit de cei trei specialiști înalt calificați, medici șefi de secție din spital (prof dr. L.N.U., conf. dr. M.G.

și dr. L.G.), la care a subscris și prof dr. D.P., medic primar psihiatrie, șef Catedră Psihiatrie, UMF C.D. din București. Între timp, prin sentința penală nr. 49 din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 21903/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, judecătorul C.N. a admis în parte cererea petiționarului și, în baza art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a înlocuit măsura internării medicale cu măsura obligării acestuia la tratament medical, prevăzută de art. 113 C. pen., măsura care a fost pusă în executare la data de 9 februarie 2009. Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de petiționar, conform Deciziei penale nr. 712/R din data de 27 mai 2009 a Tribunalului București, secția I penală.

Față de aceste împrejurări, de asemenea incontestabile, instanța de fond a constatat că, deși prin deciziile definitive ale instanțelor de recurs, s-a reținut ca fiind nelegale și netemeinice încheierea și respectiv sentința pronunțate de către intimata judecător B.Ș.I. în Dosarul nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, faptele sale nu întrunesc, în concret, elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la aceasta este legală și temeinică, în raport cu dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit art. 266 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă, între altele, fapta constând în "reținerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale". Analizând conținutul textului normativ anterior menționat, instanța de fond a constatat că legea penală incriminează, cu referire la măsurile de siguranță (cum este și internarea medicală, dispusă în privința petiționarului), numai fapta de a supune o persoană la executarea unei astfel de măsuri, în alt mod decât cel legal, ceea ce înseamnă a impune persoanei respective un regim de executare a măsurii de siguranță diferit de cel stabilit prin lege, iar nu și fapta, în mod evident distinctă, de luare față de o persoană a unei asemenea măsuri, în alte condiții decât cele legal prevăzute (după cum se impută în speță intimatei judecător).

Această concluzie rezultă atât din interpretarea gramaticală a textului, care se referă în mod explicit doar la "executarea!' măsurii de siguranță, iar nu și la luarea ci, cât și din interpretarea sistematică a acestuia, observându-se că, spre deosebire de reținere și arestare, menționate ca atare drept" verbum regens", în cazul măsurii de siguranță în discuție (care presupune și ea privare de libertate), se face referire, cu același titlu, numai la "supunerea la executarea!' acesteia. Astfel fiind, s-a constatat că fapta de a lua o măsură de siguranță în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii analizate, sub aspectul elementului material al laturii obiective a acesteia.

Totodată, instanța de fond a apreciat că o asemenea faptă nu realizează, sub același aspect, nici conținutul constitutiv al infracțiunilor invocate de petiționar, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. sau lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen. ori a oricăror alte infracțiuni, întrucât, dacă legiuitorul ar fi dorit într-adevăr incriminarea ei, aceasta s-ar fi realizat, în mod logic, în conținutul art. 266 alin. (1) C. pen., laolaltă cu "supunerea la executare", întrucât, în raport cu obiectul juridic specific, ar trebui să se încadreze în categoria "infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției", iar nu în alte categorii de infracțiuni, precum cele anterior menționate, ceea ce însă, prin legea penală în vigoare, nu s-a reglementat.

În schimb, instanța foncului a apreciat că, pornind de la constatările din deciziile definitive pronunțate în recursurile declarate de petiționar, acesta are deschisă calea unei acțiuni separate în repararea pagubei suferite, conform art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., întrucât internarea medicală, afirmată a fi fost dispusă în mod nelegal, constituie o privare de libertate, atât în sensul legii penale române, cât și în sensul art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția I penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată ele petiționarul A.T.I.E., menținând în consecință rezoluțiile atacate de acesta.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul A.T.I.E. invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia. Recurentul petiționar nu a formulat în scris motivele de recurs, însă, în cuprinsul memoriului aflat la filele 21-28 din dosarul de recurs, a prezentat situația de fapt și a reiterat criticile formulate în cuprinsul plângerilor anterioare. La termenul stabilit pentru soluționarea recursului, 27 mai 2010, deși legal citat, recurentul petiționar nu s-a prezentat pentru a susține calea de atac. În aceste condiții, analizând sentința atacată, din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Așa cum, în mod judicios, s-a reținut în considerentele sentinței și ale rezoluției atacate, analiza întregului material probator administrat în cauză nu a relevat comiterea de către intimații magistrați B.Ș.I. și M.E. a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen. Analizând activitățile desfășurate de magistrații B.Ș.I. (din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București), și E.M.

- prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București rezultă că aceștia au efectuat actele procedurale și au luat măsuri procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzelor cu care au fost investiți, în funcțiile pe care le îndeplinesc, cu respectarea principiilor inamovabilității și independenței, potrivit convingerilor lor și probelor administrate. De altfel, recurentul petiționar, poate cere (și a cerut) reformarea soluțiilor pe care le consideră (le-a considerat) nelegale, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos.

De asemenea, este necesar ca inacțiunea sau acțiunea care constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări intereselor unor persoane să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul cu voință a efectuat acțiunea ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui. În speță, nu s-a constatat o atare conduită în sarcina intimaților, soluțiile dispuse de aceștia fiind în concordanță cu probatoriile administrate în dosarele penale supuse analizei și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză. În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, reclamată de petiționar, Înalta Curte constată că aceasta presupune ca ajutorul să fie dat unui infractor, adică unei persoane care a săvârșit anterior o infracțiune, în cauză nefăcându-se dovada că magistratul judecător sau magistratul procuror ar fi favorizat vreun infractor.

De asemenea, se constată că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii în sensul comiterii infracțiunilor de putare abuzivă și nerespectarea hotărârilor judecătorești, astfel încât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală și sub acest aspect. În acest sens, este de reținut că în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiilor lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind,de altfel și justificarea existentei lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților. În ceea ce privește nelegalitatea hotărârilor pronunțate de judecătorul B.Ș.I. și a soluțiilor dispuse de procurorul M.E., invocată de recurentul petiționar ca temei pentru angajarea răspunderii penale, se reține că potrivit dispozițiilor prev. de art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, în raporturile cu justițiabilii, exclude - punerea în discuție a soluțiilor pronunțate de aceștia, care sunt supuse căilor legale de atac.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din economia textelor art. 127 din Constituția României și art. 17 din Legea nr. 304/2004, pentru organizare judiciară, modificată, interpretarea și evaluarea probelor administrate în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești constituie atributul completului de judecată, iar legalitatea și temeinicia hotărârilor adoptate, inclusiv respectarea de către judecători a prevederilor care reglementează desfășurarea procesului penal, pot fi verificate numai prin exercitarea căilor de atac stabilite de lege.

Sub acest aspect se observă că magistrații nu au încălcat dreptul la apărare al petiționarului și dreptul acestuia de a exercita calea de atac prevăzută de lege împotriva dispoziției cuprinse în rezoluția nr. 7096/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, prin care s-a solicitat instanței luarea, în privința sa, a măsurii prevăzute de art. 114 C. pen., petiționarul exercitând toate căile de atac împotriva soluțiilor care îl nemulțumesc.

Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurentul petiționar, Decizia penală nr. 691/R din data de 20 mai 2009 (definitivă), a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care s-a admis recursul declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 831 din data de 5 noiembrie 2008 (dată de intimata B.Ș.I.), pe care a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, nu reprezintă o dovadă a încălcării drepturilor sale procesuale, întrucât, din considerentele acestei hotărâri rezultă că singurul motiv pentru care s-a admis recursul este acela că la judecata în primă instanță, nu s-a avut în vedere adresa din data de 21 octombrie 2008 a Spitalului Clinic de Psihiatrie A.O., care sugerează că, în cauză, se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, care să ia în considerare diagnosticul stabilit de cei trei specialiști înalt calificați, medici șefi de secție din spital (prof.

dr. L.N.U., conf. dr. M.G. și dr. L.G.), la care a subscris și prof dr. D.P., medic primar psihiatrie, șef Catedră Psihiatrie, UMF C.D. din București. Prin urmare, atâta timp cât din conținutul plângerilor formulate și din examinarea hotărârilor judecătorești și ale rezoluțiilor parchetelor nu rezultă indicii de comitere a vreunei infracțiuni, s-a apreciat, în mod corect, că Parchetul Curții de Apel București nu poate cenzura actul de justiție înfăptuit de către magistrați și nici nu poate dispune rejudecarea cauzelor soluționate de aceștia. În raport de cele expuse, se constată că în mod legal și temeinic, Curtea de Apel București, secția I penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.T.I.E.

împotriva rezoluției nr. 766/P/2008 din data de 22 iunie 209 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1307/II-2/2009 din data de 20 august 2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând rezoluțiile atacate. În consecință, nefiind fondate motivele de casare invocate de recurentul petiționar și cum nu se constată existența altor motive, susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar A.T.I.E. împotriva sentinței penale nr. 353/F din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) din același Cod, recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar A.T.I.E. împotriva sentinței penale nr. 353/ F din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, tizi 27 mai 2010.