ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2100/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2100/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

rezoluția nr. 766/P/2008 din 22 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit.

a) și d) C. proc. pen.:

- judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.(art. 10 lit. d) C. proc.

pen.), art. 250 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 271 C. pen. (art. 10 lit. a) C.

proc. pen.);

M.E. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 250, art. 264 și art.

271 C. pen.(art. 10 lit. a) C. proc. pen.).

În considerentele acestei rezoluții s-au reținut următoarele:

La data de 7 mai 2008, petiționarul A.T.I.E. a

formulat plângere penală împotriva d-nei judecător B.Ș.I. și a d-lui procuror M.E.,

solicitând tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246, art. 250, art. 264 și art 271 C. pen.

Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că

petiționarul era nemulțumit de faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 București, prin rezoluția nr. 7096/P/2008, a solicitat

Judecătoriei Sectorului 1 București aplicarea, în ceea ce îl privește, a

prevederilor art. 114 C. pen., formându-se în acest sens Dosarul nr. 1576/299/2008

al Judecătoriei Sectorului 1 București (soluționat de judecătorul B.Ș.I.),

având ca obiect luarea măsurii de siguranță a internării medicale.

De asemenea, a rezultat că petiționarul era

nemulțumit că prim procurorul E.M., prin rezoluția nr. 623/II-2/2008, i-a

respins plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 7096/P/2008.

În motivarea plângerii, petiționarul a susținut că,

pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, dintr-o gravă neglijență, s-au

format două Dosare cu același obiect (nr. 1576/299/2008 și respectiv nr. 5704/299/2008),

ambele privind plângerea sa împotriva celor două rezoluții anterior menționate,

însă judecătorul a refuzat să dispună conexarea acestora, prin încheierea din

data de 7 mai 2008, pronunțată în cel din urmă dosar. în plus, prin încheierea

din data de 4 iunie 2008, pronunțată în primul dosar, judecătorul a dispus, în

mod nelegal și abuziv, în temeiul art. 162 C. proc. pen., internarea medicală a

petiționarului în Spitalul A.O., dispunând Secției 4 Poliție aducerea la

îndeplinire a hotărârii, fără a i se comunica decizia.

Totodată, petiționarul a menționat că a fost

spitalizat forțat timp de 170 de zile, timp în care a fost lipsit de libertate

în mod ilegal, iar tratamentul medicamentos aplicat i-a agravat starea de

sănătate.

În urma verificărilor efectuate, procurorul a

constatat că, prin încheierea din data de 7 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr.

5704/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost respinsă cererea

de conexare a dosarului respectiv la Dosarul nr. 1576/299/2008 al aceleiași

instanțe, cu motivarea că primul dosar se referea la luarea față de petiționar

a măsurii de siguranță a internării medicale, conform art. 114 C. pen. și art. 162

C. proc. pen., iar cel de-al doilea dosar privea plângerea acestuia împotriva

ordonanței procurorului de netrimitere în judecată.

De asemenea, a constatat că, prin încheierea din data

de 4 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1576 /299/2008 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, s-a dispus internarea medicală provizorie a

petiționarului.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 1077/R din 8

septembrie 2008, Tribunalul București, secția a II-a penală a apreciat că prima

instanță a procedat în mod greșit, nerespectând condițiile legale ce rezultă

din interpretarea prevederilor art. 162 C. proc. pen. cu ref. la art. 114 C.

pen., însă a respins, ca inadmisibil recursul petiționarului, reținând că

încheierea prin care s-a luat măsura de siguranță a internării medicale

provizorii poate fi atacată cu recurs numai o dată cu fondul.

Totodată, prin Decizia penală nr. 347 din 18 martie

2009, Tribunalul București a admis recursul declarat de petiționar împotriva

sentinței penale nr. 598 din 20 august 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/2008

al Judecătoriei Sectorului 1 București, a casat acea sentință și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pornind de la aceste constatări, procurorul a reținut

că petiționarul a avut la îndemână căi de atac împotriva hotărârilor care l-au

nemulțumit, ocazie cu care soluțiile pronunțate în fond au putut fi modificate,

apreciind că reformarea acelor hotărâri nu implică, în mod automat, tragerea la

răspundere penală a judecătorului care le-a pronunțat.

Totodată a reținut că, în Dosarul nr. 7096/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a efectuat o

expertiză medico-legală cu privire la petiționar, potrivit căreia acesta

prezenta tulburare delicventă persistentă și avea discernământul abolit în

legătură cu fapta comisă, recomandându-se luarea față de el a măsurii de

siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 114 C. pen.

Ca atare, procurorul a constatat că, în privința

petiționarului, recomandarea medicilor a fost în sensul luării măsurii anterior

menționate, rațiunea ei fiind tocmai pericolul provocat de boala de care acesta

suferă.

În consecință, procurorul a apreciat că, în cauză, nu

există indicii din care să rezulte intenția judecătorului B.Ș.I. de a-l prejudicia

pe petiționar.

Cu privire la afirmația petiționarului în sensul că

instanța a fost sesizată fără ca lui să i se facă comunicări cu privire la

soluția dispusă în Dosarul nr. 7096/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București, procurorul a constatat că, dimpotrivă,

acestuia i-au fost aduse la cunoștință copii in extenso ale soluției

respective, având posibilitatea să o atace prin intermediul căilor prevăzute de

lege, astfel că a concluzionat că, în privința prim procurorului E.M., nu

există indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale.

Pentru aceste considerente, prin rezoluția nr. 766/P/2008

din 22 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a

dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.Ș.I. și prim procurorul

M.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art.

250 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 271 C. pen.

Plângerea formulată de petiționar împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 275 -

278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Procurorul General

Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin Rezoluția nr. 1307/11-2/2009

din data de 20 august 2009.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

și a rezoluției procurorului ierarhic superior anterior menționată (care i-a

fost comunicată, prin scrisoare recomandată, la data de 31 august 2009),

petiționarul A.T.I.E. a formulat, în termen legal, plângere la instanță, în

conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

În motivarea scrisă a plângerii, petiționarul a

arătat că intimata judecător B.Ș.I., prin soluțiile pronunțate în Dosarul nr. 1576/299/2008

al Judecătoriei Sectorului 1 București, aplicând în mod greșit și abuziv - cu

încălcarea dreptului său de apărare și fără a ține seama de opinia unor medici

specialiști  - prevederile art. 162 C. proc. pen. și art. 114 C. pen., l-a lipsit

în mod ilegal de libertate timp de 170 de zile, ca urmare a dispunerii, în ceea

ce îl privește, a internării medicale și a supunerii la tratament împotriva

voinței sale, și fără ca această măsură să fie justificată din punctul de

vedere al stării sale reale de sănătate psihică, ea conducând, dimpotrivă, la

contractarea de către petiționar, pe perioada internării, a unor boli grave,

precum hepatita și ulcerul duodenal.

De asemenea, a arătat că intimatul prim procuror E.M.

i-a respins, în mod abuziv, prin rezoluția nr. 623/11-2/2008, plângerea pe care

a formulat-o împotriva rezoluției nr. 7096/P/2006 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București și, de asemenea, tot în mod abuziv, a dispus

sesizarea judecătoriei respective în vederea luării măsurii de siguranță

prevăzute de art. 114 C. pen., mai înainte de a fi fost soluționată în instanță

plângerea sa întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

În vederea soluționării plângerii petiționarului, la

cererea Curții de Apel București, secția I-a penală, s-au comunicat de către

Judecătoria Sectorului 1 București copii de pe încheierea din data de 4 iunie

2008 și de pe sentința penală nr. 831 din data de 05 noiembrie 2008, ambele

pronunțate în Dosarul nr. 1576/299/2008, date privind situația punerii în

executare a măsurii de siguranță a internării medicale, dispusă față de

petiționar prin cele două hotărâri, precum și copii de pe sentințele penale nr.

598 din data de 20 august 2008 pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/208 și

respectiv nr. 49 din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 21903/299/2008,

ale aceleiași instanțe.

De asemenea, tot la cererea Curții, s-a comunicat de

către Tribunalul București, secția I penală, o copie de pe Decizia penală nr. 347/R

din data de 18 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/2008.

În același timp, a fost atașat Dosarul nr. 1576/299/2008

al Judecătoriei Sectorului 1 București, care ulterior a fost însă restituit, cu

reținerea de copii de pe actele relevante ale acestuia, către Tribunalul București,

secția a II-a penală, fiind anexat în prezent Dosarului nr. 21416/3/2009 al

acelei instanțe (aflat în curs de judecată) și, totodată, fiind necesar și

pentru soluționarea Dosarului nr. 5704/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1

București (și el aflat în curs de judecată).

Petiționarul a depus la dosar, conform art. 278

1

alin. (7) teza finală C. proc. pen., înscrisuri noi, constând în memorii, acte

medicale, documente de studii și articole de presă.

În urma analizării actelor și lucrărilor cauzei, prin

sentința penală nr. 353/F din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul

A.T.I.E. împotriva rezoluției nr. 766/P/2008 din data de 22 iunie 209 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1307/II-2/2009

din data de 20 august 2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, menținându-se rezoluțiile atacate.

Petiționarul a fost obligat la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că

prin rezoluția nr. 7096/P/2006 din data de 29 ianuarie 2008, procurorul P.F.M. din

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus, în

temeiul art. 249 și a art. 2 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. e) C.

proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.T.I.E., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 C. pen.,

constatând existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei

(iresponsabilitatea) iar, în temeiul art. 162 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art.

114 alin. (2) C. pen., sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în

vederea luării față de acesta a măsurii de siguranță a internării medicale,

prevăzută de art. 114 alin. (1) C. pen.

Aceste dispoziții s-au întemeiat pe concluziile raportului

de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24 septembrie 2007, întocmit

de I.N.M.L. M.M., potrivit cărora numitul A.T.I.E. prezintă tulburare delirantă

persistentă. Are discernământ abolit în raport cu fapta pentru care este

cercetat. Comisia recomandă aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter

medical, prevăzute de art. 114 din C. pen.

La data de 1 februarie 2008, sub semnătura

intimatului prim procuror E.M., Parchetul a înaintat Judecătoriei Sectorului 1

București Dosarul nr. 7096/P/2006, împreună cu rezoluția anterior menționată,

cauza având ca obiect luarea față de petiționar a măsurii de siguranță a

internării medicale fiind înregistrată pe rolul instanței respective la data de

4 februarie 2008, constituindu-se astfel Dosarul nr. 1576/299/2008.

Ulterior, prin rezoluția nr. 623/II-2/2008 din data

de 07 martie 2008, în baza art. 278 C. proc. pen., intimatul prim procuror E.M.

a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva

Rezoluției nr. 7096/P/2006 din data de 29 ianuarie 2008.

Prin sentința penală nr. 598 din data de 20 august 2008,

pronunțată în Dosarul nr. 5704/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București,

judecătorul T.A., în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva celor

două rezoluții, menținând soluțiile dispuse prin acestea.

Prin Decizia penală nr. 347/R din data de 18 martie

2009, Tribunalul București, secția I penală a admis recursul declarat de

petiționar împotriva sentinței anterior menționate, pe care a casat-o în

întregime, constatând că judecata în primă instanță s-a realizat în condițiile

lipsei de procedură cu acesta și a dispus, în consecință, trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza respectivă s-a înregistrat pe rolul

Judecătoriei Sectorului 1 București, făcând obiectul Dosarului nr. 5704/299/2008.

Pornind de la aceste împrejurări incontestabile,

instanța de fond a constatat că în sarcina intimatului prim procuror E.M., nu

se poate reține săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, astfel că

soluția de neîncepere a urmăririi nenale cu privire la acesta, dispusă conform art.

10 lit. a) C. proc. pen., este legală și temeinică.

În acest sens, s-a reținut că semnarea de către

intimat a adresei de sesizare a instanței în vederea luării față de pettiționar

a măsurii de siguranță a internării medicale, mai înainte de soluționarea

plângerii sale împotriva rezoluției procurorului subordonat prin care se

solicita această măsură, nu reprezintă un act ilegal sau abuziv, întrucât, din

analiza conținutului normativ al art. 278 C. proc. pen., rezultă că formularea

plângerii respective nu are un caracter suspensiv de executare, în lipsa unei

dispoziții exprese care să prevadă astfel.

Pentru același considerent, nici formularea plângerii

în fața instanței, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., nu este

suspensivă de executare, cu atât mai mult cu cât obiectul unei asemenea

plângeri îl poate constitui numai dispoziția privitoare la soluția de

netrimitere în judecată (scoatere de sub urmărire penală), iar nu și cea

referitoare la solicitarea de către procuror a luării măsurii de siguranță a

internării medicale, sub acest aspect instanța de fond evocând Decizia nr. 57

din data de 24 septembrie 2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție -

Secțiile Unite a statuat, într-un recurs în interesul legii, că "plângerea

îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în

baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele

procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., este inadmisibilă".

În același timp, s-a constatat că, până în prezent,

nu s-a stabilit de către instanța competentă, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., vreun aspect de nelegalitate sau netemeinicie cu privire la rezoluția

nr. 623/11-2/2008 din data de 07 martie 2008, singura emisă de intimatul prim

procuror, cauza având ca obiect plângerea petiționarului îndreptată inclusiv

împotriva rezoluției respective, aflându-se în prezent în rejudecare pe fond.

În ceea ce privește cauza ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a reținut că, prin

încheierea din data de 4 iunie 2008, intimata judecător B.Ș.I. a dispus, în

temeiul art. 162 C. proc. pen., internarea medicală provizorie a petiționarului,

pe baza concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică anterior

menționat, sesizând organele de poliție în vederea aducerii la îndeplinire a

acestei măsuri și, totodată, Comisia Medicală de Control și Avizare din cadrul

Spitalului Clinic de Psihiatrie A.O., în vederea avizării internării medicale.

În baza acestei încheieri, petiționarul a fost

internat în spitalul respectiv la data de 7 august 2008.

Prin Decizia penală nr. 1077/R din data de 8

septembrie 2008 (definitivă), Tribunalul București, secția a II-a penală a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar împotriva încheierii

anterior menționate, cu motivarea că aceasta nu poate fi atacată separat, ci

numai o dată cu sentința pronunțată pe fondul cauzei, însă, în considerentde

deciziei, instanța de recurs a făcut referire la caracterul nelegal al măsurii

dispuse, reținând că aceasta a fost luată fără ascultarea persoanei vizate în

prezența apărătorului și, mai ales, fără a exista avizul comisiei medicale

competente.

Ulterior pronunțării încheierii în discuție,

petiționarul a fost ascultat, în prezența apărătorului său, de către instanța

de fond, respectiv de către completul compus din intimata judecător B.Ș.I., la

termenul din data de 3 septembrie 2008, iar, prin adresa din data de 9

septembrie 2008, Comisia de Psihiatrie de pe lângă Autoritatea de Sănătate

Publică a Municipiului București pentru rezolvarea cazurilor aflate sub

incidența art. 113 și art. 114 C. pen., a comunicat aceleiași instanțe avizul

său favorabil în vederea aplicării măsurii de siguranță a internării medicale

față de petiționar.

Prin sentința penală nr. 831 din data de 5 noiembrie

2008, intimata judecător B.Ș.I. a respins, ca inadmisibilă, cererea

petiționarului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 și art. 114 C. pen. și, admițând

sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, a dispus,

în temeiul art. 114 C. pen. rap. la art. 162 C. proc. pen., confirmarea măsurii

de siguranță a internării medicale, luată prin încheierea din data de 4 iunie

2008, cu mențiunea că aceasta se va executa până la însănătoșirea

petiționarului.

Prin Decizia penală nr. 691/R din data de 20 mai 2009

(definitivă), Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis recursul

declarat de petiționar împotriva sentinței penale anterior menționate, pe care

a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță de fond, cu motivarea că, la judecata în primă instanță, nu s-a avut

în vedere adresa din data de 21 octombrie 2008 a Spitalului Clinic de

Psihiatrie A.O., care sugerează că, în cauză, se impune efectuarea unei noi

expertize medico-legale psihiatrice, care să ia în considerare diagnosticul stabilit

de cei trei specialiști înalt calificați, medici șefi de secție din spital

(prof dr. L.N.U., conf. dr. M.G. și dr. L.G.), la care a subscris și prof dr. D.P.,

medic primar psihiatrie, șef Catedră Psihiatrie, UMF C.D. din București.

Între timp, prin sentința penală nr. 49 din data de

19 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 21903/299/2008 al Judecătoriei

Sectorului 1 București, judecătorul C.N. a admis în parte cererea

petiționarului și, în baza art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a înlocuit

măsura internării medicale cu măsura obligării acestuia la tratament medical,

prevăzută de art. 113 C. pen., măsura care a fost pusă în executare la data de

9 februarie 2009.

Sentința penală anterior menționată a rămas

definitivă prin respingerea recursului declarat de petiționar, conform Deciziei

penale nr. 712/R din data de 27 mai 2009 a Tribunalului București, secția I penală.

Față de aceste împrejurări, de asemenea

incontestabile, instanța de fond a constatat că, deși prin deciziile definitive

ale instanțelor de recurs, s-a reținut ca fiind nelegale și netemeinice

încheierea și respectiv sentința pronunțate de către intimata judecător B.Ș.I. în

Dosarul nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, faptele sale

nu întrunesc, în concret, elementele constitutive ale vreunei infracțiuni,

astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la aceasta este

legală și temeinică, în raport cu dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit art. 266 alin.

(1) C. pen., constituie infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă,

între altele, fapta constând în "reținerea sau arestarea nelegală, ori

supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau

educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale".

Analizând conținutul textului normativ anterior

menționat, instanța de fond a constatat că legea penală incriminează, cu

referire la măsurile de siguranță (cum este și internarea medicală, dispusă în

privința petiționarului), numai fapta de a supune o persoană la executarea unei

astfel de măsuri, în alt mod decât cel legal, ceea ce înseamnă a impune

persoanei respective un regim de executare a măsurii de siguranță diferit de

cel stabilit prin lege, iar nu și fapta, în mod evident distinctă, de luare

față de o persoană a unei asemenea măsuri, în alte condiții decât cele legal

prevăzute (după cum se impută în speță intimatei judecător).

Această concluzie rezultă atât din interpretarea

gramaticală a textului, care se referă în mod explicit doar la

"executarea!' măsurii de siguranță, iar nu și la luarea ci, cât și din

interpretarea sistematică a acestuia, observându-se că, spre deosebire de

reținere și arestare, menționate ca atare drept" verbum regens", în

cazul măsurii de siguranță în discuție (care presupune și ea privare de

libertate), se face referire, cu același titlu, numai la "supunerea la

executarea!' acesteia.

Astfel fiind, s-a constatat că fapta de a lua o

măsură de siguranță în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii analizate, sub aspectul

elementului material al laturii obiective a acesteia.

Totodată, instanța de fond a apreciat că o asemenea

faptă nu realizează, sub același aspect, nici conținutul constitutiv al

infracțiunilor invocate de petiționar, respectiv abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. sau lipsire de libertate

în mod ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen. ori a oricăror alte infracțiuni,

întrucât, dacă legiuitorul ar fi dorit într-adevăr incriminarea ei, aceasta

s-ar fi realizat, în mod logic, în conținutul art. 266 alin. (1) C. pen.,

laolaltă cu "supunerea la executare", întrucât, în raport cu obiectul

juridic specific, ar trebui să se încadreze în categoria "infracțiunilor

care împiedică înfăptuirea justiției", iar nu în alte categorii de

infracțiuni, precum cele anterior menționate, ceea ce însă, prin legea penală

în vigoare, nu s-a reglementat.

În schimb, instanța foncului a apreciat că, pornind

de la constatările din deciziile definitive pronunțate în recursurile declarate

de petiționar, acesta are deschisă calea unei acțiuni separate în repararea

pagubei suferite, conform art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., întrucât

internarea medicală, afirmată a fi fost dispusă în mod nelegal, constituie o

privare de libertate, atât în sensul legii penale române, cât și în sensul art.

5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția

I penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată ele petiționarul A.T.I.E.,

menținând în consecință rezoluțiile atacate de acesta.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a

declarat recurs petiționarul A.T.I.E. invocând nelegalitatea și netemeinicia

acesteia.

Recurentul petiționar nu a formulat în scris motivele

de recurs, însă, în cuprinsul memoriului aflat la filele 21-28 din dosarul de

recurs, a prezentat situația de fapt și a reiterat criticile formulate în

cuprinsul plângerilor anterioare.

La termenul stabilit pentru soluționarea recursului,

27 mai 2010, deși legal citat, recurentul petiționar nu s-a prezentat pentru a

susține calea de atac.

În aceste condiții, analizând sentința atacată, din

oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin.

(3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Așa cum, în mod judicios, s-a reținut în

considerentele sentinței și ale rezoluției atacate, analiza întregului material

probator administrat în cauză nu a relevat comiterea de către intimații magistrați

B.Ș.I. și M.E. a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., purtare abuzivă, prevăzută de art. 250

C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. și

nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen.

Analizând activitățile desfășurate de magistrații B.Ș.I.

(din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București), și E.M. - prim procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București rezultă că aceștia au

efectuat actele procedurale și au luat măsuri procesuale care se impuneau în

rezolvarea cauzelor cu care au fost investiți, în funcțiile pe care le

îndeplinesc, cu respectarea principiilor inamovabilității și independenței,

potrivit convingerilor lor și probelor administrate.

De altfel, recurentul petiționar, poate cere (și a

cerut) reformarea soluțiilor pe care le consideră (le-a considerat) nelegale,

prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, este necesar ca funcționarul public să fi omis să

îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să-l

îndeplinească în mod defectuos.

De asemenea, este necesar ca inacțiunea sau acțiunea

care constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări

intereselor unor persoane să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că

făptuitorul cu voință a efectuat acțiunea ori a rămas în pasivitate, și-a dat

seama că acțiunea sau inacțiunea cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a

urmărit sau a acceptat producerea lui.

În speță, nu s-a constatat o atare conduită în

sarcina intimaților, soluțiile dispuse de aceștia fiind în concordanță cu

probatoriile administrate în dosarele penale supuse analizei și cu dispozițiile

legale aplicabile în cauză.

În ce privește infracțiunea de favorizare a

infractorului, reclamată de petiționar, Înalta Curte constată că aceasta

presupune ca ajutorul să fie dat unui infractor, adică unei persoane care a

săvârșit anterior o infracțiune, în cauză nefăcându-se dovada că magistratul

judecător sau magistratul procuror ar fi favorizat vreun infractor.

De asemenea, se constată că din actele premergătoare

efectuate în cauză nu au rezultat indicii în sensul comiterii infracțiunilor de

putare abuzivă și nerespectarea hotărârilor judecătorești, astfel încât

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală și sub

acest aspect.

În acest sens, este de reținut că în ceea ce privește

activitatea magistraților, atribuțiilor lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial

și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de

interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a

atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în

urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte,

aceasta fiind,de altfel și justificarea existentei lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un

proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace

forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o

suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale

împotriva magistraților.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârilor

pronunțate de judecătorul B.Ș.I. și a soluțiilor dispuse de procurorul M.E.,

invocată de recurentul petiționar ca temei pentru angajarea răspunderii penale,

se reține că potrivit dispozițiilor prev. de art. 97 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, exercitarea

dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale

ale judecătorilor și procurorilor, în raporturile cu justițiabilii, exclude -

punerea în discuție a soluțiilor pronunțate de aceștia, care sunt supuse căilor

legale de atac.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din economia

textelor art. 127 din Constituția României și art. 17 din Legea nr. 304/2004,

pentru organizare judiciară, modificată, interpretarea și evaluarea probelor

administrate în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești constituie

atributul completului de judecată, iar legalitatea și temeinicia hotărârilor

adoptate, inclusiv respectarea de către judecători a prevederilor care

reglementează desfășurarea procesului penal, pot fi verificate numai prin

exercitarea căilor de atac stabilite de lege.

Sub acest aspect se observă că magistrații nu au

încălcat dreptul la apărare al petiționarului și dreptul acestuia de a exercita

calea de atac prevăzută de lege împotriva dispoziției cuprinse în rezoluția nr.

7096/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, prin

care s-a solicitat instanței luarea, în privința sa, a măsurii prevăzute de art.

114 C. pen., petiționarul exercitând toate căile de atac împotriva soluțiilor

care îl nemulțumesc.

Pe de altă parte, contrar celor susținute de

recurentul petiționar, Decizia penală nr. 691/R din data de 20 mai 2009

(definitivă), a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care s-a

admis recursul declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 831 din

data de 5 noiembrie 2008 (dată de intimata B.Ș.I.), pe care a casat-o în

întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de

fond, nu reprezintă o dovadă a încălcării drepturilor sale procesuale,

întrucât, din considerentele acestei hotărâri rezultă că singurul motiv pentru

care s-a admis recursul este acela că la judecata în primă instanță, nu s-a

avut în vedere adresa din data de 21 octombrie 2008 a Spitalului Clinic de

Psihiatrie A.O., care sugerează că, în cauză, se impune efectuarea unei noi

expertize medico-legale psihiatrice, care să ia în considerare diagnosticul

stabilit de cei trei specialiști înalt calificați, medici șefi de secție din

spital (prof. dr. L.N.U., conf. dr. M.G. și dr. L.G.), la care a subscris și prof

dr. D.P., medic primar psihiatrie, șef Catedră Psihiatrie, UMF C.D. din

București.

Prin urmare, atâta timp cât din conținutul

plângerilor formulate și din examinarea hotărârilor judecătorești și ale

rezoluțiilor parchetelor nu rezultă indicii de comitere a vreunei infracțiuni,

s-a apreciat, în mod corect, că Parchetul Curții de Apel București nu poate

cenzura actul de justiție înfăptuit de către magistrați și nici nu poate

dispune rejudecarea cauzelor soluționate de aceștia.

În raport de cele expuse, se constată că în mod legal

și temeinic, Curtea de Apel București, secția I penală a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul A.T.I.E. împotriva rezoluției nr. 766/P/2008

din data de 22 iunie 209 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și

a rezoluției nr. 1307/II-2/2009 din data de 20 august 2009 a Procurorului

General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând

rezoluțiile atacate.

În consecință, nefiind fondate motivele de casare

invocate de recurentul petiționar și cum nu se constată existența altor motive,

susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar A.T.I.E. împotriva

sentinței penale nr. 353/F din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) din același Cod,

recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul petiționar A.T.I.E. împotriva sentinței penale nr. 353/ F din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 500

lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, tizi 27 mai 2010.