ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 762/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Timișoara  în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor împotriva încheierii

nr.256 din 26 iulie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de

contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurentele pârâte Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Timișoara  și  Direcția Generală a  Vămilor, ambele prin

consilierul juridic M.M. și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin

consilierul juridic A.L. lipsind intimata reclamantă SC „C.A.P.” SRL Timișoara.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic  M.M. a  susținut recursul solicitând admiterea acestuia cu referire la

motivele scrise.

Aceleași

concluzii de admitere a pus și  consilierul juridic A.L.

Reprezentanta

Parchetului General de pe  lângă Curtea Supremă de Justiție a  solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Analizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara reclamanta SC „C.A.P.”

SRL Timișoara a chemat în judecată pe pârâții  Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Timișoara și Direcția Generală a Vămilor București și Ministerul

Finanțelor Publice pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună

suspendarea executării procesului verbal din 21 mai 2002 și a deciziei

nr.373/2002 privind obligarea sa la plata sumei de 3.317.303.515 lei plus

majorări până la soluționarea acțiunii având ca obiect anularea deciziei

nr.373/2002 și a procesului verbal din 21 mai 2002.

Acțiunea

a fost întemeiată pe dispozițiile art.9  din Legea nr.29/1990.

Curtea

de Apel Timișoara, prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 26 iulie 2002,

a admis cererea și a dispus suspendarea executării procesului verbal din 21 mai

2002 și a  deciziei nr.373/2002 până la soluționarea dosarului nr.4972/2002 al

Curții de Apel Timișoara.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța  de fond a reținut că în raport de

cuantumul  obligațiilor fiscale stabilite de pârâți în  sarcina reclamantei,

pentru  prevenirea  producerii unei pagube iminente se justifică suspendarea

executării actelor administrative atacate.

Împotriva

încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării  a declarat recurs

pârâta Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara în numele și pentru

Direcția Generală a Vămilor București.

În

motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că:

-nejustificat

a fost  admisă cererea de suspendare  nefiind întrunite condițiile art.9 din

Legea nr.29/1990;

-înainte

de suspendarea executării instanța avea obligația să pună în vedere reclamantei

să depună o cauțiune potrivit  dispozițiilor art.403 Cod procedură civilă.

Analizând

recursul formulat prin  prisma motivelor invocate și în raport de  dispozițiile

art.304 – 304

1

Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge  ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art.9 din Legea nr.29/1990: „ În cazurile bine justificate și

pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere

tribunalului să dispună suspendarea actului administrativ până la soluționarea

acțiunii”.

Rezultă

din  interpretarea textului legal mai sus invocat, că pentru acordarea

suspendării executării trebuie îndeplinite două condiții în mod cumulativ și

anume existența unor cazuri bine justificate și iminența producerii unei

pagube.

În

cauza dedusă judecății,  intimata reclamantă a făcut dovada îndeplinirii

acestor condiții. Astfel, din dosar rezultă că pe rolul Curții de Apel

Timișoara se află în curs de soluționare dosarul  nr.4972/2002 având ca obiect

anularea actelor administrative a căror suspendare a executării s-a  solicitat,

respectiv procesul verbal din 21 mai 2002 și decizia Ministerului Finanțelor

nr.373/2002, ceea ce înseamnă dovada unei cauze bine justificate; iar cuantumul

obligațiilor fiscale stabilite în sarcina intimatei, de 3.317.303.515 lei plus

majorările aferente  presupune o pagubă iminentă, pentru prevenirea căreia în

mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.9 din Legea

nr.29/1990.

Cât

privește cauțiunea prevăzută de art.403 alin.1 Cod procedură civilă urmează a

se constata că dispozițiile procedurale invocate de recurentă nu sunt

aplicabile în speță, Legea nr.29/1990 fiind o lege specială, suspendarea executării

fiind solicitată în baza dispozițiilor art.9 din această lege.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.312

Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul  declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara  în

numele și pentru Direcția Generală a  Vămilor împotriva încheierii nr.256 din

26 iulie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  25 februarie 2003.