ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1835/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1271/2000 al Tribunalului București, secția comercială, reclamanta SC B.I.R. SPA Milano, Italia a acționat în judecată pe pârâta, B.M.I.L.I. SA - M.B. București, în contradictoriu cu care a solicitat să i se admită acțiunea privind restituirea sumei de 205.174 dolari S.U.A. sau, în echivalent lei la data efectuării plății, dobânzile interbancare aferente și cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea cauzei. Ulterior, au fost precizate și dobânzile interbancare la nivelul sumei de 28.124,21 dolari S.U.A. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 3153 din 23 aprilie 2001, a admis această acțiune, astfel cum a fost formulată și precizată, și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei 205.174 dolari S.U.A.

sau echivalentul în lei la data efectuării plății, cu titlu de sumă încasată necuvenit, 28.124,21 dolari S.U.A. dobândă bancară aferentă și 143.449.582 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî în sensul celor de mai sus, instanța de fond a reținut că părțile au încheiat contractul nr. 1895/1995, pentru executarea cu asumare de antrepriză a lucrărilor de construcții având ca obiect sediul central al pârâtei, contractul derulându-se până la 1 iunie 1997, când antreprenorul general a intrat în faliment. Pentru garantarea viciilor ascunse reclamanta a avansat suma cerută prin acțiune, iar pârâta, ca beneficiară, a acestor lucrări nu a justificat cheltuirea lor. Pârâta a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, susținând, în esență, că greșit a fost obligată la plată, întrucât cererea reclamantei este formal inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele formal juridice ale îmbogățirii fără justă cauză.

Prin decizia nr. 99 din 22 mai 2002, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința instanței de fond, în sensul că a respins acțiunea reclamantei. A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 124.033.680 lei, ocazionate pârâtei în apel. La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că pârâta și-a îndeplinit obligațiile din scrisoarea de garanție nr. 6500060 din 20 iulie 1995, încât suma achitată de reclamantă, în scopul garantării lucrărilor efectuate, este justificată, instanța de fond, la pronunțarea soluției sale, reținând o situație de fapt eronată, ceea ce a condus la o interpretare și aplicare greșită a probelor administrate în cauză, a clauzelor contractului și a dispozițiilor reglementate de lege.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs și a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că: - instanța de apel a interpretat greșit clauza contractuală de la art. 5.1.1 și că, având în vedere art. 8.2.9 din contractul de antrepriză, rezultă că răspunderea antreprenorului pentru vicii ascunse este reglementată distinct de clauzele prin care acesta își asumă obligația constituirii celor două garanții bancare. Astfel, recurenta a susținut că trebuie interpretată clauza înscrisă la art. 5.1.1, în sensul că scrisoarea de garanție, constituită pentru suma de 890.000 dolari S.U.A., acoperă, pe perioada cuprinsă între data începerii lucrărilor și data recepției finale, dar nu mai târziu de 30 august 1997, valoarea lucrărilor executate necorespunzător și a lucrărilor neexecutate, dar, în nici un caz pentru defecțiuni ascunse la lucrările executate, care s-ar fi putut constata ulterior.

- prin hotărârea recurată nu s-a ținut seama de faptul că suma datorată în baza scrisorii de garanție 6500060/1995 este formată numai din valoarea lucrărilor neexecutate și a celor ce nu puteau fi executate din cauza falimentului antreprenorului; - pentru suma de 205.174 dolari S.U.A. nu există justificare. B.I.R.

SPA avea dreptul să solicite o fundamentată documentare a sumelor solicitate, iar situația prezentată la nivelul lunii iulie 1997 atestă faptul că, la acea dată, beneficiarul nu a putut justifica încasarea întregii garanții, respectiv, a sumei de 205.174 dolari S.U.A.; - hotărârea instanței de apel nu a ținut seama de faptul că scrisoarea de garanție în discuție s-a acordat pentru anumite limite în timp și pentru vicii de executare aparente și nu ascunse, ceea ce conduce la concluzia că încasarea de către pârâtă a sumei cu acest titlu este nejustificată; - decizia recurată cuprinde două contradicții, anume că reține culpa antreprenorului și că nu se poate vorbi de vicii ascunse ale lucrării, dar, cu toate acestea, instanța de apel a considerat că suma încasată cu acest titlu este deplin justificată.

Recursul reclamantei este nefondat. Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivelor recursului, rezultă că instanța de apel a pronunțat o hotărâre corectă. S-a stabilit astfel că între firma italiană I.I.S.P.A. și M.B. SA București s-a încheiat contractul nr. 1895 din 14 iulie 1995. Între timp, intervenind falimentul antreprenorului, banca pârâtă a fost nevoită să continue și să finalizeze construcția începută cu alte firme de construcții. Noii antreprenori, împreună cu banca beneficiară a lucrărilor, au constatat, la predarea-preluarea șantierului, că firma italiană, reclamanta din prezenta cauză, a executat o serie de lucrări de construcții, între care unele erau necorespunzătoare calitativ sau cu deficiențe tehnice serioase, ce nu permiteau continuarea executării lucrărilor ulterioare, impunându-se remedierea lor, s-au constatat a fi în șantier lucrări începute și care nu au fost finalizate, precum și lucrări complet neexecutate.

Așadar, prima critică formulată de recurentă nu poate fi luată în considerare instanța de apel apreciind că, atâta vreme cât nu s-a făcut o recepție a lucrărilor executate de antreprenorul italian și nu s-a întocmit nici, cel puțin, un proces-verbal de predare preliminară a acestora, nu se poate vorbi de vicii ascunse. Corect a reținut instanța de apel că, potrivit clauzelor contractuale din contractul de antrepriză, scrisoarea de garanție, pentru buna execuție în litigiu, trebuie să acopere toate cheltuielile de remediere a lucrărilor executate necorespunzător, atâta timp cât nu s-au efectuat operațiunile de recepție preliminară și finală convenite, din culpa exclusivă a antreprenorului italian, pe care reclamanta l-a garantat pentru buna execuție.

Astfel că nici critica din recurs, vizând încasarea sumei de 205.174 dolari S.U.A. de către pârâtă, apreciată de recurentă că este nejustificată, nu poate conduce la modificarea hotărârii recurate. Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei, potrivit cu care, dacă beneficiarul a acceptat și a plătit lucrările efectuate, este decăzut din dreptul de a invoca ulterior viciile aparente ale lucrării, situație inacceptabilă în condițiile existenței acestor vicii. Pe de altă parte, cum corect a reținut instanța de apel prin hotărârea pronunțată în cauză, pârâta și-a îndeplinit obligațiile din scrisoarea de garanție 6500060/1995, obligația acesteia constând în prezentarea modului de calcul al sumei solicitate.

De altfel, recurenta acceptă, în ultimul său motiv de recurs, că este un terț față de contractul de antrepriză; raporturile sale cu pârâta fiind guvernate în exclusivitate de scrisoarea de garanție bancară. Cum recurenta nu a făcut dovada suportării unui prejudiciu prin executarea scrisorii de garanție, urmează ca recursul acesteia să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.I.R. SPA, împotriva deciziei nr. 99 din 2 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie 2003.