ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1835/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1271/2000

al Tribunalului București, secția comercială, reclamanta SC B.I.R. SPA Milano,

Italia a acționat în judecată pe pârâta, B.M.I.L.I. SA - M.B. București, în

contradictoriu cu care a solicitat să i se admită acțiunea privind restituirea

sumei de 205.174 dolari S.U.A. sau, în echivalent lei la data efectuării

plății, dobânzile interbancare aferente și cheltuielile de judecată ocazionate

de judecarea cauzei.

Ulterior, au fost precizate și dobânzile interbancare

la nivelul sumei de 28.124,21 dolari S.U.A.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 3153 din 23 aprilie 2001, a admis această acțiune, astfel cum a

fost formulată și precizată, și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească

reclamantei 205.174 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data efectuării

plății, cu titlu de sumă încasată necuvenit, 28.124,21 dolari S.U.A. dobândă

bancară aferentă și 143.449.582 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în sensul celor de mai sus, instanța

de fond a reținut că părțile au încheiat contractul nr. 1895/1995, pentru

executarea cu asumare de antrepriză a lucrărilor de construcții având ca obiect

sediul central al pârâtei, contractul derulându-se până la 1 iunie 1997, când

antreprenorul general a intrat în faliment.

Pentru garantarea viciilor ascunse reclamanta a

avansat suma cerută prin acțiune, iar pârâta, ca beneficiară, a acestor lucrări

nu a justificat cheltuirea lor.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond, susținând, în esență, că greșit a fost obligată la plată,

întrucât cererea reclamantei este formal inadmisibilă, întrucât nu sunt

îndeplinite cerințele formal juridice ale îmbogățirii fără justă cauză.

Prin decizia nr. 99 din 22 mai 2002, Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot

sentința instanței de fond, în sensul că a respins acțiunea reclamantei.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de

judecată, în sumă de 124.033.680 lei, ocazionate pârâtei în apel.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a

reținut că pârâta și-a îndeplinit obligațiile din scrisoarea de garanție nr. 6500060

din 20 iulie 1995, încât suma achitată de reclamantă, în scopul garantării

lucrărilor efectuate, este justificată, instanța de fond, la pronunțarea

soluției sale, reținând o situație de fapt eronată, ceea ce a condus la o

interpretare și aplicare greșită a probelor administrate în cauză, a clauzelor

contractului și a dispozițiilor reglementate de lege.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a

declarat recurs și a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ., susținând că:

- instanța de apel a interpretat greșit clauza

contractuală de la art. 5.1.1 și că, având în vedere art. 8.2.9 din contractul de

antrepriză, rezultă că răspunderea antreprenorului pentru vicii ascunse este

reglementată distinct de clauzele prin care acesta își asumă obligația

constituirii celor două garanții bancare.

Astfel, recurenta a susținut că trebuie interpretată

clauza înscrisă la art. 5.1.1, în sensul că scrisoarea de garanție, constituită

pentru suma de 890.000 dolari S.U.A., acoperă, pe perioada cuprinsă între data

începerii lucrărilor și data recepției finale, dar nu mai târziu de 30 august

1997, valoarea lucrărilor executate necorespunzător și a lucrărilor

neexecutate, dar, în nici un caz pentru defecțiuni ascunse la lucrările

executate, care s-ar fi putut constata ulterior.

- prin hotărârea recurată nu s-a ținut seama de

faptul că suma datorată în baza scrisorii de garanție 6500060/1995 este formată

numai din valoarea lucrărilor neexecutate și a celor ce nu puteau fi executate

din cauza falimentului antreprenorului;

- pentru suma de 205.174 dolari S.U.A. nu există

justificare. B.I.R. SPA avea dreptul să solicite o fundamentată documentare a

sumelor solicitate, iar situația prezentată la nivelul lunii iulie 1997 atestă

faptul că, la acea dată, beneficiarul nu a putut justifica încasarea întregii

garanții, respectiv, a sumei de 205.174 dolari S.U.A.;

- hotărârea instanței de apel nu a ținut seama de

faptul că scrisoarea de garanție în discuție s-a acordat pentru anumite limite

în timp și pentru vicii de executare aparente și nu ascunse, ceea ce conduce la

concluzia că încasarea de către pârâtă a sumei cu acest titlu este

nejustificată;

- decizia recurată cuprinde două contradicții, anume

că reține culpa antreprenorului și că nu se poate vorbi de vicii ascunse ale

lucrării, dar, cu toate acestea, instanța de apel a considerat că suma încasată

cu acest titlu este deplin justificată.

Recursul reclamantei este nefondat.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva

motivelor recursului, rezultă că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

corectă.

S-a stabilit astfel că între firma italiană I.I.S.P.A.

și M.B. SA București s-a încheiat contractul nr. 1895 din 14 iulie 1995.

Între timp, intervenind falimentul antreprenorului,

banca pârâtă a fost nevoită să continue și să finalizeze construcția începută

cu alte firme de construcții.

Noii antreprenori, împreună cu banca beneficiară a

lucrărilor, au constatat, la predarea-preluarea șantierului, că firma italiană,

reclamanta din prezenta cauză, a executat o serie de lucrări de construcții,

între care unele erau necorespunzătoare calitativ sau cu deficiențe tehnice

serioase, ce nu permiteau continuarea executării lucrărilor ulterioare,

impunându-se remedierea lor, s-au constatat a fi în șantier lucrări începute și

care nu au fost finalizate, precum și lucrări complet neexecutate.

Așadar, prima critică formulată de recurentă nu poate

fi luată în considerare instanța de apel apreciind că, atâta vreme cât nu s-a

făcut o recepție a lucrărilor executate de antreprenorul italian și nu s-a

întocmit nici, cel puțin, un proces-verbal de predare preliminară a acestora,

nu se poate vorbi de vicii ascunse.

Corect a reținut instanța de apel că, potrivit

clauzelor contractuale din contractul de antrepriză, scrisoarea de garanție,

pentru buna execuție în litigiu, trebuie să acopere toate cheltuielile de

remediere a lucrărilor executate necorespunzător, atâta timp cât nu s-au

efectuat operațiunile de recepție preliminară și finală convenite, din culpa

exclusivă a antreprenorului italian, pe care reclamanta l-a garantat pentru

buna execuție.

Astfel că nici critica din recurs, vizând încasarea

sumei de 205.174 dolari S.U.A. de către pârâtă, apreciată de recurentă că este

nejustificată, nu poate conduce la modificarea hotărârii recurate.

Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei,

potrivit cu care, dacă beneficiarul a acceptat și a plătit lucrările efectuate,

este decăzut din dreptul de a invoca ulterior viciile aparente ale lucrării,

situație inacceptabilă în condițiile existenței acestor vicii.

Pe de altă parte, cum corect a reținut instanța de

apel prin hotărârea pronunțată în cauză, pârâta și-a îndeplinit obligațiile din

scrisoarea de garanție 6500060/1995, obligația acesteia constând în prezentarea

modului de calcul al sumei solicitate.

De altfel, recurenta acceptă, în ultimul său motiv de

recurs, că este un terț față de contractul de antrepriză; raporturile sale cu

pârâta fiind guvernate în exclusivitate de scrisoarea de garanție bancară.

Cum recurenta nu a făcut dovada suportării unui

prejudiciu prin executarea scrisorii de garanție, urmează ca recursul acesteia

să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.I.R.

SPA, împotriva deciziei nr. 99 din 2 mai 2002 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie

2003.