ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1297/2003

S-a procedat la examinarea recursului declarat de de reclamantii N.G.si N.C.V.impotriva deciziei nr. 33 A din 24 ianuarie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila. La apelul nominal s-au prezentat recurentul N.G.asistat de domnul avocat S. G. si recurentul N.C.V.reprezentat de acelasi avocat precum si intimatii parati STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR reprezentat de doamna consilier juridic Elena Boboc si respectiv MUNICIPIUL BUCURESTI prin PRIMARUL sau GENERAL reprezentat de doamna consilier juridic O.O., lipsind intimatul parat MINISTERUL DE INTERNE. Procedura legal indeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre magistratul asistent dupa care, neexistand chestiuni de natura a fi puse in discutie inaintea dezbaterilor asupra recursului, Curtea a constatat cauza in stare de judecata acordand cuvantul partilor prezente.

Aparatorul recurentilor a expus pe larg motivele recursului declarat de acestia solicitand admiterea lui si casarea deciziei atacate cu consecinta mentinerii sentintei si a obligarii paratilor intimati la plata cheltuielior de judecata. Reprezentanta MINISTERULUI FINANTELOR a solicitat respingerea recursurilor. De asemenea reprezentanta PRIMARULUI GENERAL AL MUNICIPIUL BUCURESTI a pus concluzii de respingere a recursului. Presedintele a declarat inchise dezbaterile privind recursul formulat in cauza si asupra caruia Curtea a ramas in pronuntare. CURTEA, deliberand asupra recursului recursului declarat de de reclamantii N.G.si N.C.V.impotriva deciziei nr. 33 A din 24 ianuarie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila , constata urmatoarele: Prin actiunea formulata la 26 iunie 2000 reclamantii N.G.

si N.C.V. au chemat in judecata STATUL ROMAN reprezentat prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MUNICIPIUL BUCURESTI reprezentat prin PRIMARUL GENERAL si MINISTERUL DE INTERNE solicitand sa se constate ca acesti parati nu au nici un drept asupra imobilului situat in Bucuresti Str. luigi cazavillan nr. 11, sectorul 1. Prin aceesi actiune, inregistrata pe rolul Sectiei a V a civile si de contencios administrativ a Tribunalului Bucuresti cu numarul de dosar 3798/2000 s-a mai solicitat ca paratii sa fie obligati sa le lase reclamantilor respectivul imobil in deplina proprietate si linistita posesie. Prin sentinta nr. 72/A pronuntata la 29 ianuarie 2001 instanta astfel investita a admis actiunea si i-a obligat pe parati sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 1 situat in imobilul din str. Luigi Cazavillan nr. 1 astfel cum acesta era identificat in dispozitivul hotararii.

Apelurile facute ulterior impotriva acestei sentinte de catre toti cei trei parati au fost admise prin decizia civila nr. 33/A pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a III a Civila la 24 ianuarie 2002 in dosarul nr. 3116/2001. Pe cale de consecinta prin aceeasi deciziei hotararea primei instante a fost schimbata in tot in sensul respingerii actiunii ca nefondata.. Pentru a pronunta acesta decizie instanta de apel a retinut in esenta ca imobilul ce formeaza obiectul litigiului a apartinut lui N.T.care detinea in proprietate 12 apartamente intrand astfel sub incidenta art. I din Decretul nr. 92/1950. In acest context s-a apreciat ca masura nationalizarii imobilului revendicat de reclamati in calitatea lor de succesori in drepturi ai lui N.T.

a operat deoarece “nu se poate sustine ca autorul reclamantilor se incadra in prevederile art. II”. La 14 februarie 2002 N.G.si N.C.V. au declarat recurs impotriva deciziei astfel pronuntate, cauza fiind apoi inregistrata pe rolul Sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie cu numarul de dosar 968/2002 In motivarea recursului intemeiat pe dispozitiile art. 304 punctele 9 si 10 din C.proc.civ.s-a sustinut in primul rand ca instanta de apel a dat o gresita interpretare dispozitiilor celor doua articole ale Decretului nr. 92/1950 ca si probelor administrate in cauza si care atestau ca N.T. nu era un exploatator de imobile, demonstrand totodata ca acesta facea parte din categoria sociala a intelectualilor profesionisti, exceptata de la masura nationalizarii imobilelor.

In alta ordine de idei recurentii au criticat decizia atacata si pe considerentul ca aceasta a fost pronuntata fara a se tine seama de dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 in raport cu care Decretul nr. 92/1950 nu confera statului un titlu de proprietate valabil asupra imobilelor nationalizate deoarece actul normativ de nationalizare contravenea Constitutiei in vigoare la data aplicarii lui ca si prevederilor art. 480 si 481 din Codul civil roman si principiilor consacrate de Declaratia Universala a Drepturilor Omului. In ceea ce ii priveste toti cei trei intimati parati au solicitat respingerea recursului , MINISTERUL DE INTERNE formuland in acest sens si o intampinare prin care pe de-o parte a reiterat si dezvoltat argumentele din decizia instantei de apel, iar pe de alta a invocat practica Curtii Constitutionale pe care respectivul intimat a apreciat-o a fi concludenta pentru solutionarea cauzei.

Recursul este fondat. In acest sens Curtea retine ca certificatele de mostenitor depuse in dosarul primei instante (filele 4 - 5) atesta ca reclamantii, in calitate de fii, sunt succesorii defunctilor N.T. si N.M.decedati la 1 octombrie 1979 si 15 februarie 1996. Prin alte inscrisuri depuse in acelasi dosar (filele 9 - 11) reclamantii au facut de asemenea dovada ca imobilul aflat in litigiu a fost cumparat de mama lor N.M.la 21 septembrie 1949 printr-un act incheiat in forma autentica. Este de asemenea indubitabil ca in listele anexate Decretului nr. 92/1950 si care cuprindeau imobilele care urmau a face obiectul nationalizarii in temeiul acelui act normativ, respectivul imobil a figurat la pozitia nr. 5249, in calitate de proprietar figurand tatal reclamantilor , N.T..

Aceasta constituie o prima inadvertenta in raport cu care eficienta juridica a masurii nationalizarii este indoilnica, daca se tinea seama ca imobilul a fost achizitionat ca bun propriu de N.M.la o data la care regimul comunitatii de bunuri a sotilor nu fusese inca instituit. Asa dupa cum s-a subliniat insa in considerentele sentintei pronuntate in cauza argumentul hotarartor care duce la concluzia ca statul roman nu a dobandit un titlu valabil de proprietate asupra imobilului in litigiu se regaseste in interpretarea sistematica a prevederilor art. I si art. II din Decretul nr. 92/1950.

Curtea retine ca din succesinea celor doua texte, ca si din formularea lor rezulta in mod indubitabil ca prin art. II legiuitorul a inteles sa consacre anumite exceptii de la norma de principiu prevazuta de art. I.. Prin urmare in ansamblul reglementarii instituite prin Decretul nr. 92/1950 calitatea de exploatator de locuinte devenea irelevanta in cazul persoanelor exceptate de art. II. Una dintre premisele unanim acceptate ale oricarui rationament juridic este aceea ca textele de lege au fost adoptate pentru a produce un efect. Este de observat ca in interpretarea data de catre prima instanta acesta premisa este respectata, in timp ce interpretarea din decizia recurata lipseste art. II din Decretul 92/1950 de orice relevanta atat vreme cat singurele criterii de apreciere raman dispozitiile art. I si mentiunile din listele anexate aceluiasi act normativ.

In ceea ce priveste practica Curtii Constitutionale pusa in discutie prin intampinarea formulata de intimatul parat MINISTERUL DE INTERNE Curtea retine ca aceasta aparare este irelevanta in speta. O asemenea concluzie se impune deoarece respectiva practica se refera la siuatii in care dreptul de proprietate al statului s-a constituit cu respectarea dispozitiilor legale, cerinta care in speta nu a fost indeplinita intrucat persoana impotriva careia s-a avut in vedere a se aplica masura nationalizarii era exceptata expres de la prevederile Decretului 92/1950. Curtea retine deci ca decizia instantei de apel a fost pronuntata cu gresita aplicare a dispozitiilor legale mentionate intrand sub incidenta art. 304 punctul 9 din C.proc.

civ. Asa fiind Curtea urmeaza a face aplicarea art. 312 si 314 din C.proc.civ.admitand recursul si casand decizia pronuntata de instanta de apel. cu consecinta respingerii apelurilor paratilor si a mentinerii sentintei. Totodata in temeiul art 274 , 298 si 316 din C.proc.civ. intimatii parati vor fi obligati la plata catre recurentii-reclamanti a contravalorii cheltuielior de judecata efectuate de acestia in recurs si care includ onorariul de avocat achitat conform chitantei depuse in dosar (fila 18).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de de reclamantii N.G.si N.C.V.impotriva deciziei nr. 33 A din 24 ianuarie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila pe care o caseaza si in consecinta: Respinge apelurile formulate de paratii MUNICIPIUL BUCURESTI, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE si MINISTERUL DE INTERNE impotriva sentintei civile nr. 72/A din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a V a civila si de contencios administrativ pe care o mentine. Obliga pe intimatii-partati sa plateasca recurentilor 5 000 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.