ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1297/2003

S-a  procedat  la  examinarea

recursului declarat de de reclamantii N.G.si  N.C.V.impotriva deciziei  nr. 33

A din 24 ianuarie 2002 a   Curtii de Apel  Bucuresti - Sectia  a III a Civila.

La apelul nominal  s-au prezentat

recurentul N.G.asistat  de domnul avocat  S. G. si recurentul N.C.V.reprezentat

de acelasi avocat precum si intimatii parati  STATUL ROMAN  prin  MINISTERUL

FINANTELOR  reprezentat de doamna consilier juridic Elena Boboc si respectiv

MUNICIPIUL BUCURESTI prin PRIMARUL sau GENERAL reprezentat de doamna consilier

juridic O.O., lipsind intimatul parat MINISTERUL DE INTERNE.

Procedura legal  indeplinita.

S-a facut  referatul cauzei de catre

magistratul asistent  dupa care, neexistand chestiuni  de natura a fi puse in

discutie inaintea dezbaterilor asupra  recursului,  Curtea a constatat cauza in

stare de judecata acordand cuvantul partilor  prezente.

Aparatorul recurentilor a expus pe larg motivele

recursului declarat de acestia solicitand admiterea lui si casarea deciziei

atacate cu consecinta mentinerii sentintei si a obligarii paratilor intimati

la plata

cheltuielior de judecata.

Reprezentanta MINISTERULUI FINANTELOR  a solicitat

respingerea  recursurilor.

De asemenea reprezentanta PRIMARULUI  GENERAL AL

MUNICIPIUL BUCURESTI  a pus concluzii de respingere a recursului.

Presedintele  a declarat inchise

dezbaterile privind  recursul  formulat   in cauza  si asupra caruia  Curtea a

ramas   in pronuntare.

CURTEA,

deliberand asupra  recursului recursului

declarat de de reclamantii N.G.si  N.C.V.impotriva deciziei  nr. 33 A din 24

ianuarie 2002 a   Curtii de Apel  Bucuresti - Sectia  a III a Civila , constata

urmatoarele:

Prin actiunea formulata la 26  iunie

2000  reclamantii N.G.  si N.C.V. au chemat in judecata  STATUL ROMAN

reprezentat prin MINISTERUL FINANTELOR  PUBLICE,  MUNICIPIUL BUCURESTI

reprezentat prin PRIMARUL GENERAL si MINISTERUL  DE INTERNE solicitand sa se

constate ca  acesti parati nu au nici un drept asupra  imobilului situat in

Bucuresti Str. luigi cazavillan nr. 11, sectorul 1.

Prin aceesi actiune, inregistrata pe rolul

Sectiei a V a civile si de contencios administrativ a Tribunalului Bucuresti

cu numarul de dosar 3798/2000 s-a mai  solicitat ca paratii sa fie obligati sa

le lase reclamantilor respectivul imobil in deplina proprietate si linistita

posesie.

Prin  sentinta  nr.  72/A  pronuntata la 29 ianuarie

2001  instanta astfel investita a admis actiunea si i-a obligat pe parati sa

lase reclamantilor  in deplina proprietate si linistita posesie  apartamentul

nr. 1 situat in imobilul  din str. Luigi Cazavillan nr. 1 astfel cum acesta era

identificat in dispozitivul  hotararii.

Apelurile  facute ulterior impotriva acestei

sentinte de  catre toti cei  trei  parati   au   fost  admise  prin decizia

civila nr.  33/A  pronuntata de   Curtea de Apel  Bucuresti Sectia a III a

Civila  la 24 ianuarie 2002  in dosarul nr. 3116/2001.

Pe cale de consecinta  prin aceeasi deciziei

hotararea primei instante a fost schimbata in tot in sensul respingerii

actiunii ca nefondata..

Pentru a pronunta acesta decizie instanta de apel a retinut

in esenta ca imobilul ce formeaza obiectul litigiului a apartinut lui N.T.care

detinea in proprietate 12 apartamente intrand astfel sub incidenta art. I din

Decretul nr. 92/1950.

In acest context s-a apreciat ca masura

nationalizarii imobilului  revendicat de reclamati in calitatea lor de

succesori in drepturi ai lui N.T.  a operat deoarece  “nu se poate  sustine ca

autorul reclamantilor se  incadra in prevederile art. II”.

La 14 februarie 2002  N.G.si N.C.V. au

declarat recurs  impotriva  deciziei astfel pronuntate, cauza fiind apoi

inregistrata pe rolul Sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie cu numarul

de dosar  968/2002

In motivarea  recursului intemeiat pe dispozitiile

art. 304 punctele 9 si 10  din C.proc.civ.s-a sustinut in primul rand ca

instanta de apel a dat o gresita interpretare dispozitiilor celor doua

articole  ale Decretului nr. 92/1950  ca si  probelor administrate in cauza si

care atestau  ca N.T.  nu era un  exploatator de imobile, demonstrand totodata

ca acesta facea parte din categoria sociala a intelectualilor profesionisti,

exceptata de la masura nationalizarii imobilelor.

In alta ordine de idei recurentii au criticat

decizia atacata si pe considerentul ca aceasta  a fost pronuntata  fara a se

tine seama de dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213/1998  in raport cu care

Decretul nr. 92/1950 nu confera statului un titlu de proprietate valabil asupra

imobilelor  nationalizate deoarece actul normativ de nationalizare contravenea

Constitutiei in vigoare  la data  aplicarii lui ca si  prevederilor art. 480 si

481 din Codul civil  roman si  principiilor consacrate de Declaratia Universala

a Drepturilor Omului.

In ceea ce ii priveste toti cei trei intimati parati

au solicitat respingerea  recursului , MINISTERUL DE INTERNE formuland in acest

sens si o intampinare prin care pe de-o parte a reiterat  si dezvoltat

argumentele din decizia instantei de apel, iar pe de alta a invocat practica

Curtii Constitutionale  pe care  respectivul intimat a apreciat-o a  fi

concludenta pentru solutionarea cauzei.

Recursul este  fondat.

In acest sens Curtea  retine ca  certificatele de

mostenitor depuse in dosarul primei instante (filele 4 - 5) atesta ca

reclamantii, in calitate de fii,  sunt succesorii defunctilor N.T.  si

N.M.decedati la 1 octombrie 1979 si  15 februarie 1996.

Prin alte inscrisuri depuse  in acelasi dosar

(filele 9 - 11) reclamantii au facut de asemenea dovada ca imobilul aflat in

litigiu a fost cumparat de mama lor   N.M.la 21 septembrie 1949 printr-un act

incheiat in forma autentica.

Este de asemenea indubitabil ca in listele anexate

Decretului nr. 92/1950 si care cuprindeau imobilele care  urmau a face obiectul

nationalizarii in temeiul acelui act normativ,  respectivul imobil a figurat la

pozitia  nr. 5249, in calitate de proprietar figurand tatal reclamantilor ,

N.T..

Aceasta constituie o prima inadvertenta  in raport

cu care eficienta juridica  a masurii nationalizarii este  indoilnica, daca se

tinea seama ca  imobilul a fost achizitionat ca bun propriu de N.M.la o data la

care  regimul comunitatii de bunuri a sotilor nu fusese inca instituit.

Asa dupa cum s-a subliniat insa in considerentele sentintei

pronuntate in cauza  argumentul hotarartor care duce la concluzia ca

statul roman

nu a dobandit un titlu

valabil de proprietate asupra  imobilului in litigiu se regaseste in

interpretarea sistematica a prevederilor  art. I si art. II din  Decretul nr. 92/1950.

Curtea retine ca din succesinea  celor doua texte,

ca si din formularea lor  rezulta in mod indubitabil  ca  prin art. II

legiuitorul a inteles sa consacre  anumite exceptii de la norma de principiu

prevazuta de art. I..

Prin urmare in ansamblul reglementarii instituite

prin Decretul nr. 92/1950 calitatea de exploatator de locuinte devenea

irelevanta in cazul  persoanelor exceptate de art. II.

Una dintre premisele  unanim acceptate ale oricarui

rationament juridic este aceea ca textele de lege  au fost adoptate pentru a

produce un efect.

Este de observat ca in interpretarea data de  catre

prima instanta  acesta  premisa este  respectata, in timp ce interpretarea  din

decizia recurata  lipseste art. II din Decretul 92/1950 de orice relevanta

atat vreme cat   singurele criterii de apreciere raman  dispozitiile art. I si

mentiunile din listele anexate aceluiasi act normativ.

In ceea ce priveste practica Curtii Constitutionale

pusa in discutie prin intampinarea formulata de  intimatul parat MINISTERUL DE

INTERNE  Curtea retine ca aceasta aparare este irelevanta in speta.

O asemenea concluzie se impune  deoarece

respectiva practica se refera la siuatii in care dreptul de proprietate al

statului s-a constituit cu  respectarea dispozitiilor legale, cerinta care in

speta nu a fost indeplinita intrucat  persoana impotriva careia s-a avut in

vedere a se aplica masura nationalizarii era exceptata expres de la prevederile

Decretului 92/1950.

Curtea retine deci ca decizia instantei

de apel a fost pronuntata cu gresita aplicare a dispozitiilor legale mentionate

intrand  sub incidenta art. 304 punctul 9  din C.proc. civ.

Asa fiind Curtea urmeaza a face aplicarea art. 312

si 314  din C.proc.civ.admitand recursul si  casand  decizia  pronuntata de

instanta de apel. cu consecinta respingerii apelurilor  paratilor si a

mentinerii sentintei.

Totodata in  temeiul art 274 , 298 si 316 din

C.proc.civ. intimatii parati vor fi obligati

la plata

catre recurentii-reclamanti a contravalorii cheltuielior de

judecata efectuate de acestia in recurs si care includ onorariul  de avocat

achitat conform chitantei depuse in dosar (fila 18).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul  declarat de de reclamantii

N.G.si  N.C.V.impotriva deciziei  nr. 33 A din 24 ianuarie 2002 a   Curtii de Apel

Bucuresti - Sectia  a III a Civila  pe care o caseaza si in consecinta:

Respinge apelurile  formulate de paratii  MUNICIPIUL

BUCURESTI,  MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE si MINISTERUL DE INTERNE  impotriva

sentintei   civile nr.  72/A din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucuresti  -

Sectia a V a civila si de contencios administrativ   pe care o mentine.

Obliga pe intimatii-partati sa plateasca recurentilor

5 000 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

1

aprilie 2003.