ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1091/2003

S-a luat în examinare recursul declatrat de reclamanta S.V.împotriva deciziei nr.229 din 29 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă S.V., prin mandatar S.N.conform procurii autentificate sub nr.3156/2 septembrie 1996 de Biroul Notarului Public T.I., intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic B.E., lipsind intimatul-pârât Municipiul București, prin Primarul General. Procedura completă. Prealabil, Curtea învederează mandatarului-recurentei-reclamante dispozițiile art.68 alin.4 și 5 din C.proc.civ.referitoare la condițiile în care legea permite punerea de concluzii orale și acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost învestită, luând act de împrejurarea că acesta nu are studii juridice și îndrumându-l să depună eventuale note scrise.

Consilier jurudic B.E.în reprezentarea intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art.312 (1) teza a II-a din C.proc.civ., cu consecința menținerii ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr.7691/01.11.2001 pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă reclamanta S.V.a chemat în judecată Primăria Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 U.S.D. echivalentă în lei în raport cu valoarea dolarului la data plății.

În motivarea cererii sale reclamanta arată că suma pretinsă reprezintă valoarea imobilului – casă de locuit – demolată abuziv în luna ianuarie 1989 pe care o avea în proprietate. În drept acțiunea reclamantei este motivată pe prevederile art.418 C.civ. și art.51 din Legea nr.10/2001. Reclamanta face precizarea în finalul acțiunii că în legătură cu pretențiile formulate în cauză a notificat Primăria Municipiului București, dar până în prezent nu a primit nici o comunicare din partea acesteia. Prin sentința civilă nr.3/7.01.2002 pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă s-a respins acțiunea reclamantei ca fiind prematur introdusă.

Pentru a pronunța aceste hotărâri instanța a reținut în esență următoarele: Reclamanta a dobândit în proprietate un imobil – teren și construcție – situat în București str.Școala Cioconu nr.10, sector 3. Că, imobilul i-a fost expropriat iar construcția edificată pe teren a fost demolată în anul 1989. Că prin dispoziția Primarului General nr.904/1998 i-a fost restituit în proprietate terenul în suprafață de 140 mp. situat în București str. Școala Cioconu nr.10, sector 3, iar în legătură cu construcția reclamanta a notificat Primăria Municipiului București potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 solicitând acordarea unor despăgubiri bănești.

Cum până în prezent reclamanta nu a primit din partea unității deținătoare nici o decizie sau dispoziție motivată prin care să se pronunțe cu privire la notificarea formulată, insntanța a apreciat că cererea privind obligarea la plata despăgubirilor bănești nu poate fi soluționată înainte de parcurgerea procedurii stabilită de art.31 (1) din Legea nr.10/2001. Împotriva sentinței civile nr.3/2002 reclamanta S.V.a declarat apel considerând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: Greșit s-a considerat că nu a respectat prevederile art.36 (1) din Legea nr.10/2001; - primăria Municipiului București nu a respectat prevederile art.24 (1) din Legea nr.10/2001 necomunicîndu-i în termen de 60 zile de la primirea notificării, decizia sa în legătură cu această notificare; - insntanța nu a respectat prevederile art.26 (3) din Legea nr.10(/2001 precum și prevederile art.12 (4) și art.15 din H.G.

nr.614/2001 prin care s-au aprobat Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001. Prin decizia civilă nr.229/29.05.2002 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.V.împotriva sentinței civile nr.377.01.2002 în motivarea că în mod corect insntanța de fond a respins cererea reclamantei, deoarece până la data pronunțării hotărârii nu a fost adoptată legea specială prin care se reglementează modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești, la care face referire art.40 din Legea nr.10/2001.

Împotriva deciziei civile nr.229 din 29 mai 2002, a declarat recurs reclamanta S.V.pentru motive de nelegalitate și netemeimnicie constând în esență în următoarele: - instanța de apel a interpretat greșit prevederile art.40 din Legea nr.10/2001; - instanța de apel a eludat aplicarea art.24 (7) și art.26 (3) din Legea nr.10(/2001; Curtea de apel nu a reținut faptul că Primăria Municipiului București în mod eronat a trimis notificarea spre rezolvare la Prefectura București fără a exista temei legal pentru această măsură.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din conținutul cererii formulate de către reclamanta S.V., aceasta a notificat în baza Legii nr.10/2001 Primăria Municipiului București solicitând ca acesta să emită o decizie sau o dispoziție prin care să i se plătească suma de 50.000 USD reprezentând contravaloarea imobilului – construcție care a fost expropriată și ulterior demolată în anul 1989. Potrivit art.11 (2) din Legea nr.10/2001 în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au exercitat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură, cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Potrivit art.11 (8) pentru situațiile prevăzute de alin. (2), (3) și (4) măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite. Potrivit art.33 din Legea nr.10/2001 măsurile reparatorii în echivalent (cum sunt cele reglementate de art.11 alin.2,3,4 din Lege se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului, respectiv a Primarului general al municipiului București, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, dat în urma condițiunilor de fond și de formă prevăzute în lege.

Rezultă din prevederile legale enunțate mai înainte că dispoziția motivată a primarului cu privire la notificarea adresată de persoana îndreptățită în situațiile prevăzute de art.11 alin.2,3 și 4 din Legea nr.10/2001 nu poate fi emisă în lipsa avizelor organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice. Cum în cauza de față, deși reclamanta a notificat Primăria Municipiului București solicitând despăgubiri bănești pentru imobilul expropriat și ulterior demolat, cerereasa se încadrează în prevederile art.11 din Legea nr.10/2001 putând beneficia de măsuri reparatotrii în echivalent.

Așa fiind, în cauza de față nu rezultă din probele administrate că organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice au emis avizele prevăzute de art.33 din Legea nr.10/2001, în lipsa cărora nu se poate reține nici o culpă în sarcina Primarului General al Municipiului București că nu a emis dispoziția motivată și nu a comunicat-o recurentei în termenele prevăzute de Legea nr.10/2001. Cum în speță, în condițiile arătate în cele ce preced nu s-a emis încă o dispoziție scrisă, de către Primarul General al Municipiului București, notificat de recurenta S.V., cererea formulată de aceasta prin care solicită obligarea pârâților la plata despăgubirilor în sumă de 50.000 USD a fost corect respinsă ca prematură de Tribunalul București, soluție menținută și în instanța de apel.

Așa fiind, criticile formulate prin motivele de recurs nu au legătură cu prevederile legale aplicabile în cauza de față, textele invocate de recurentă găsindu-și aplicațiunea în alte situații reglementate de Legea nr.10/201, recursul urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta S.V.împotriva deciziei nr.229 din 29 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.