ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1091/2003

S-a

luat în examinare recursul declatrat de reclamanta S.V.împotriva deciziei

nr.229 din 29 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă S.V.,  prin mandatar

S.N.conform procurii  autentificate sub nr.3156/2 septembrie 1996 de Biroul

Notarului Public T.I., intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin

consilier juridic B.E., lipsind intimatul-pârât Municipiul București,  prin

Primarul General.

Procedura

completă.

Prealabil,

Curtea învederează mandatarului-recurentei-reclamante dispozițiile art.68

alin.4 și 5 din C.proc.civ.referitoare la condițiile în care legea permite

punerea de concluzii orale și acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care

a fost învestită, luând act de împrejurarea că acesta nu are studii juridice și

îndrumându-l să  depună  eventuale note scrise.

Consilier

jurudic B.E.în reprezentarea intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice

solicită respingerea recursului ca nefondat, în  temeiul  art.312  (1)  teza  a

II-a  din  C.proc.civ.,  cu consecința  menținerii ca legale și temeinice a

hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr.7691/01.11.2001 pe rolul Tribunalului București –

Secția a III-a civilă reclamanta S.V.a chemat în judecată Primăria Municipiului

București și Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea pârâților

la plata sumei de 50.000  U.S.D. echivalentă în lei în raport cu valoarea

dolarului la data plății.

În

motivarea cererii sale reclamanta arată că suma pretinsă reprezintă valoarea

imobilului – casă de locuit – demolată abuziv în  luna ianuarie 1989 pe care o

avea în proprietate.

În

drept acțiunea reclamantei este motivată pe prevederile art.418 C.civ. și

art.51 din Legea nr.10/2001.

Reclamanta

face precizarea în finalul acțiunii că în legătură cu pretențiile formulate în

cauză a notificat Primăria Municipiului București, dar până în prezent nu a

primit nici o comunicare din partea acesteia.

Prin

sentința civilă nr.3/7.01.2002 pronunțată de Tribunalul București – secția a

III-a civilă s-a respins acțiunea reclamantei ca fiind prematur introdusă.

Pentru

a pronunța aceste hotărâri instanța a reținut în esență următoarele:

Reclamanta

a  dobândit în proprietate un imobil – teren și construcție – situat în

București str.Școala Cioconu nr.10, sector 3.

Că,

imobilul i-a fost expropriat iar construcția edificată pe teren a fost demolată

în anul 1989.

Că

prin dispoziția Primarului General nr.904/1998 i-a fost restituit în

proprietate   terenul   în   suprafață   de  140 mp. situat  în  București

str.  Școala   Cioconu   nr.10,   sector 3,   iar   în   legătură   cu

construcția reclamanta a notificat Primăria Municipiului București potrivit

prevederilor Legii nr.10/2001 solicitând acordarea unor despăgubiri bănești.

Cum

până în prezent reclamanta nu a primit din partea unității deținătoare nici o

decizie sau dispoziție motivată prin care să se pronunțe cu privire la

notificarea formulată, insntanța a apreciat că cererea privind obligarea la plata

despăgubirilor bănești nu poate fi soluționată înainte de parcurgerea

procedurii stabilită de art.31 (1) din Legea nr.10/2001.

Împotriva

sentinței  civile nr.3/2002 reclamanta  S.V.a declarat apel considerând că

hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică pentru

următoarele considerente:

Greșit

s-a considerat că nu a respectat prevederile art.36 (1) din Legea nr.10/2001;

-

primăria Municipiului București nu a respectat prevederile art.24 (1) din Legea

nr.10/2001 necomunicîndu-i în termen de 60 zile de la primirea notificării,

decizia sa în legătură  cu  această notificare;

-

insntanța nu a respectat prevederile art.26 (3) din Legea nr.10(/2001 precum și

prevederile art.12 (4)  și art.15 din H.G. nr.614/2001 prin care s-au aprobat

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.

Prin

decizia civilă nr.229/29.05.2002 pronunțată de Curtea de Apel București –

secția a IV a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

apelanta-reclamantă S.V.împotriva sentinței civile nr.377.01.2002 în motivarea

că în mod corect insntanța  de fond a respins cererea reclamantei, deoarece

până la data pronunțării hotărârii  nu a fost adoptată legea specială prin care

se reglementează modalitățile, cuantumul și  procedurile de acordare a despăgubirilor

bănești, la  care face referire art.40 din Legea nr.10/2001.

Împotriva

deciziei civile nr.229 din 29 mai 2002, a declarat recurs reclamanta S.V.pentru

motive de nelegalitate și netemeimnicie constând în esență în următoarele:

- instanța de apel a interpretat greșit prevederile art.40 din

Legea nr.10/2001;

-

instanța de apel a eludat aplicarea art.24 (7) și art.26 (3) din Legea

nr.10(/2001;

Curtea

de apel nu a reținut faptul că Primăria Municipiului București în mod eronat a

trimis notificarea spre rezolvare la Prefectura București fără a exista temei

legal pentru această măsură.

Recursul

este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Așa

cum rezultă din conținutul cererii formulate de către reclamanta S.V., aceasta

a notificat în baza Legii nr.10/2001 Primăria Municipiului București

solicitând ca acesta să emită o decizie sau o dispoziție prin care să i se

plătească suma de 50.000 USD reprezentând contravaloarea imobilului –

construcție care a fost expropriată și ulterior demolată în anul 1989.

Potrivit

art.11 (2) din Legea nr.10/2001 în cazul în care construcțiile expropriate au

fost demolate parțial sau total, dar nu s-au exercitat lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură, cu

construcțiile  rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii

se stabilesc în echivalent.

Potrivit

art.11 (8) pentru situațiile prevăzute de alin. (2), (3) și (4) măsurile

reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile

comerciale tranzacționate  pe piața de capital, în funcție de opțiunea

persoanei îndreptățite.

Potrivit

art.33 din Legea nr.10/2001 măsurile reparatorii în echivalent (cum sunt cele

reglementate de art.11 alin.2,3,4 din Lege se stabilesc prin dispoziția

motivată a primarului, respectiv a Primarului general al municipiului

București, cu avizul organelor teritoriale  ale Ministerului Finanțelor

Publice, dat în urma  condițiunilor de fond și de formă prevăzute în lege.

Rezultă din prevederile legale enunțate mai înainte că

dispoziția motivată  a  primarului  cu  privire  la  notificarea   adresată

de  persoana

îndreptățită

în situațiile prevăzute de art.11 alin.2,3 și 4 din Legea nr.10/2001 nu poate

fi emisă în lipsa avizelor organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor

Publice.

Cum

în cauza de față, deși reclamanta a notificat Primăria Municipiului București

solicitând despăgubiri bănești pentru imobilul expropriat și ulterior demolat,

cerereasa se încadrează în prevederile art.11 din Legea nr.10/2001 putând

beneficia de măsuri reparatotrii în echivalent.

Așa

fiind, în cauza de față  nu rezultă din probele administrate că organele

teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice au emis avizele prevăzute de

art.33 din Legea nr.10/2001,  în lipsa cărora nu se poate reține nici o culpă

în sarcina Primarului General al Municipiului București că nu a emis

dispoziția  motivată și nu a comunicat-o recurentei în termenele prevăzute de

Legea nr.10/2001.

Cum

în speță, în condițiile arătate în cele ce preced nu s-a emis încă o dispoziție

scrisă,  de către Primarul General al Municipiului București, notificat de

recurenta S.V., cererea formulată de aceasta prin care solicită obligarea

pârâților la plata despăgubirilor în sumă de 50.000 USD a fost corect respinsă

ca prematură  de Tribunalul București, soluție menținută și în instanța de

apel.

Așa

fiind, criticile formulate prin motivele de recurs nu au legătură cu prevederile

legale aplicabile în cauza de față, textele invocate  de recurentă găsindu-și

aplicațiunea în alte situații reglementate de Legea nr.10/201, recursul urmând

a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

S.V.împotriva deciziei nr.229 din 29 mai 2002 a  Curții de Apel București,

Secția a IV-a Civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.