ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamanții C.B.A.T., C.G., C.N.P.,

F.I., F.M.și P.B.împotriva deciziei nr.752/A din 29 noiembrie 2000 a Curții de

Apel București – Secția a III-a civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de consilier juridic V.C.S., Primăria Municipiului București, prin

consilier juridic O.O., S.C. „V.” SA București, reprezentată de avocata

M.R.(fostă S.) și intervenienta C.P., personal. Au lipsit recurenții reclamanți

menționați mai sus.

Procedura

completă.

Neexistând

cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată.

Avocata

F.A., prezentă în sala de ședință, în  calitate de pretinsă colaboratoare a

avocatului V.A. (care a reprezentat pe recurenții reclamanți la termenele de

judecată din 11 septembrie 2001, 27 noiembrie 2001 și 24 septembrie 2002),

depune la dosar concluzii scrise în susținerea recursului reclamanților.

Consilier

juridic V.C.S., pentru intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice, solicită

respingerea recursului, făcând referire la întâmpinarea de la dosar.

Consilier

juridic  O.O., pentru intimata pârâtă Primăria Municipiului București solicită

respingerea recursului ca nefondat.

Avocata

M.R.(fostă S.), pentru intimata pârâtă S.C. „V.” SA București, solicită

respingerea recursului, referindu-se la notele scrise din dosar.

Intervenienta

C.P. solicită admiterea cererii de intervenție formulată  în interesul

intimaților pârâți și respingerea recursului reclamanților.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea

recursului ca nefondat.

C

U R T E A ,

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea introdusă  la 25 mai 2000, reclamanții C.B.A., C.G., C.P. N., F.I.,

F.M.și P.B.au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor, S.C. „V.” SA

București, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Primăria Municipiului

București, solicitând, potrivit art.111 din C.proc.civ.:

-

să se constate inexistența vreunui titlu valabil de preluare de către stat a

imobilului (construcțiile și terenul aferent în suprafață de 3995 mp) situat în

București, strada Banului nr.2, sectorul 1 și a imobilului (teren în suprafață

de 216 mp și construcții) situat în București, strada General Budișteanu,

nr.17, sectorul 1;

-

să se constate că niciodată imobilele nu au fost valabil transferate în

proprietatea statului ori a vreunui terț subdobânditor și, ca atare, să se

constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria     M 07,  nr.0271 din  28  iunie  1996;

-

să se constate că reclamanții au fost și sunt, împreună, coproprietari în

indiviziune ai cotei de 19/32 din imobil.

Motivându-și

acțiunea, reclamanții au arătat că imobilele au fost proprietatea lui B.A.Ș.ale

cărui fiice au decedat, astfel că, ei, în calitate de nepoți, vin la moștenirea

bunicului.

Referindu-se

la modul cum statul a dobândit imobilele, reclamanții au arătat că neexistând

un titlu de transfer valabil, au dreptul să ceară a se constata cota lor de

proprietate indiviză.

În

dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar copiile următoarelor acte:

sentința civilă nr.429 din 29 aprilie 1900 a Tribunalului Ilfov – Secția a

I-a, procesul verbal nr.73235/194o emis de Comisia pentru Înființarea Cărților

Financiare București, jurnalul nr.5929 din 30 martie 1946 întocmit de

Tribunalul Ilfov – secția a VII-a, testamentul olograf întocmit de B.Ș., pactul

de familie întocmit de moștenitorii defunctului B.Ș., certificatele de stare

civilă, adrese emise de S.C. „H.N.” SA București, de Primăria Municipiului

București, de Ministerul Agriculturii, de Administrația Financiară a Sectorului

1 București și schița de plan – situație pentru imobil.

Tribunalul

București, Secția a III-a civilă, prin sentința nr.966 din 22 septembrie 2000,

a respins ca inadmisibilă acțiunea.

Curtea

de Apel București, Secția a III-a civilă, învestită cu soluționarea apelului

declarat de reclamanți în cauză, prin decizia nr.752 A din 29 noiembrie 2000,

l-a respins ca nefondat.

Ambele

instanțe au reținut, în esență, că de vreme ce reclamanții au la dispoziție

posibilitatea de a cere realizarea dreptului, acțiunea introdusă în temeiul

art.111 din C.proc.civ. are caracter subsidiar și devine inadmisibilă.

Totodată,

instanțele au reținut că reclamanții, pentru realizarea principiului

unanimității, în situația că vor folosi acțiunea în realizare, în scopul

evitării altor litigii în legătură cu dreptul reclamat, vor putea solicita,

potrivit art.57-59 din C.proc.civ., chemarea în judecată a altor persoane, care

ar putea pretinde aceleași drepturi.

Împotriva

deciziei instanței de apel, au declarat recurs reclamanții C.B. A., C.G.,

C.N.P., F.I., F.M.și Pană Barbara, invocând motivele prevăzute de art.304

pct.9,6 din C.proc.civ., în dezvoltarea cărora arată că soluția de respingere a

acțiunii ca inadmisibilă vădește interpretarea greșită a prevederilor art.111

din C.proc.civ..

Prin

criticile formulate, recurenții, în esență, susțin:

-

că, în  mod greșit acțiunea a fost considerată ca fiind provocatorie,

statuându-se că aceasta ar fi putut fi formulată numai în ipoteza în care

reclamanții ar fi avut posesia bunului;

-

că, reclamanții nu aveau la îndemână acțiunea în revendicare a imobilului, câtă

vreme ei, împreună nu au decât 19/32 din dreptul de proprietate și nu urmăresc

decât recunoașterea acestei cote independent de poziția celorlalți

coproprietari;

-

că, soluția de respingere a acțiunii vădește încălcarea principiului

disponibilității respectiv a celui privind accesul liber la justiție;

-

că, în mod greșit, prin hotărâre, li s-a impus folosirea acțiunii în realizare

pe calea prevăzută de art.57-59 din C.proc.civ. – texte de lege care n-ar avea

legătură cu pricina dedusă judecății.

Recursul

nu este întemeiat.

Potrivit

art.111 din C.proc.civ., cererea în constatarea existenței sau neexistenței

unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Aceste

dispoziții legale, care învederează caracterul subsidiar al cererii în

constatare, se referă la acțiunile propriu-zise în justiție prin care partea

are posibilitatea de a-și realiza dreptul pe calea dreptului comun, cum ar fi,

de exemplu, acțiunea în revendicare.

Condiția

esențială în ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în constatare este

aceea ca partea să nu aibă posibilitatea de a-și realiza dreptul.

În

speță., așa cum în mod corect au reținut instanțele,  reclamanții, prin modul

de redactare, au formulat o acțiune negativă în constatare cu scopul de a se

pune capăt situației actuale în care statul, care pretinde că este proprietar,

îi  împiedică să-și exercite pretinsul lor drept de proprietate.

Acțiunea,

evident, are caracter provocator potrivit concepției de clasificare a

acțiunilor de acest gen din literatura juridică.

Acțiunea

reclamanților, astfel cum a  fost formulată nu poate fi primită de  vreme ce

aceștia au posibilitatea să formuleze o acțiune în realizare (revendicare).

Dar

pentru promovarea unei acțiuni în revendicare, reclamanții, care pretind că au

o cotă de 19/32 din imobilul din litigiu, vor avea în vedere respectarea

principiului unanimității care presupune acordul celorlalți moștenitori

respectiv participarea în proces a acestora în aceeași calitate.

Pentru

realizarea aceluiași principiu, așa cum în mod corect a motivat instanța de

apel, reclamanții mai au o posibilitate legală -  introducerea în proces și a

celorlalți moștenitori, potrivit art.57-59 din C.proc.civ..

Evident,

o atare introducere forțată în  proces  a altor persoane  permite lichidarea

unor situații care ar putea da naștere la noi litigii în legătură cu dreptul de

proprietate asupra imobilului.

Fiind

vorba de reclamanți, o asemenea cerere va putea fi formulată până la închiderea

dezbaterilor din fața primei instanțe.

În

raport de considerentele prezentate mai sus,decizia instanței de apel, care a

confirmat sentința tribunalului, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, este

legală și temeinică, astfel că recursul reclamanților urmează să fie respins.

Cererea

de intervenție accesorie, formulată în cauză de C.P. (în interesul  intimaților

pârâți) în această fază procesuală, urmează să fie admisă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

:

Admite

cererea de intervenție accesorie formulată de  C.P..

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.B.A.T., C.G., C.N.P., F.I.,

F.M.și P.B.împotriva deciziei nr.752/A din 29 noiembrie 2000 a Curții de Apel

București, Secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.