ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4322/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

aprilie 2001, reclamanta SC B.P. SRL a solicitat anularea deciziei Ministerului

Finanțelor nr. 360 din 22 martie 2001, prin care i-a fost respinsă contestația

formulată în legătură cu obligarea sa la plata sumei de 920.400.620 lei,

drepturi vamale.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că nu datorează taxe vamale, întrucât importul de 16.002

kg. carcasă curcan congelat este scutit de plata acestora, în conformitate cu

dispozițiile legale, în vigoare la data importului.

Reclamanta a mai susținut că

operațiunile efectuate asupra carcasei de curcan sunt activități de producție,

care necesită forță de muncă calificată și utilaje corespunzătoare, elemente pe

care organele de control nu le-au avut în vedere.

Prin sentința civilă nr. 179 din 17

iulie 2001, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea, reținând că reclamanta

nu poate beneficia de scutirea de taxe, deoarece activitatea desfășurată are

caracter de comercializare, iar nu de producție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC B.P. SRL care, în esență, a susținut că prin

respingerea nejustificată a probei cu expertiza tehnică de specialitate în

domeniul industriei alimentare, i-a fost îngrădit dreptul la apărare.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 1323 din 5 aprilie 2002, a admis

recursul societății comerciale, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare, reținând necesitatea efectuării unei expertize tehnice pentru a se

clarifica natura activității recurentei-reclamante.

În fond, după casare, Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

reclamantei, a anulat decizia nr. 360 din 22 martie 2001 a Ministerului

Finanțelor Publice, actul constatator nr. 191 din 19 februarie 2001 al

Ministerului Finanțelor – Direcția Generală a Vămilor – Biroul Vamal Ploiești

și procesul-verbal nr. 19282 din 30 ianuarie 2001 al B.S.C.V. București și a

exonerat-o de plata sumei de 920.400.620 lei, reprezentând taxe vamale și alte

drepturi cuvenite bugetului de stat.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta desfășoară

activitate în zona defavorizată Filipeștii de Pădure, că deține certificat de

investitor și autorizațiile și licența de fabricație pentru desfășurarea

activității de producție și că operațiunile efectuate de reclamantă asupra

carcasei de curcan prin transformarea acesteia în curcan grill condimentat,

sunt operațiuni desfășurate de reclamantă în cadrul activității de producție,

astfel că, în aceste condiții, reclamanta beneficiază de scutirea de plata

taxelor vamale pentru materiile prime importate, facilitate prevăzută de

O.U.G.nr. 24/1998, modificată prin O.U.G.nr. 75/2000, precum și de H.G. nr.

656/1997, Legea nr. 20/1999 și H.G. nr. 728/2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Prahova în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate,

în cauză se susține că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că

activitatea intimatei-reclamante este o activitate de producție de carne și

produse de carne conform codului CAEN 151, subcod 1512, întrucât, în fapt,

societatea a importat 16.200 kg carcasă de curcan congelată cu valoarea de

614.173.642 lei, pe care a supus-o operațiunilor de condimentare, ambalare,

vidare și apoi a livrat-o spre vânzare sub denumirea de curcan grill

condimentat, desfășurând astfel activități care nu au afectat natura produsului

importat.

Totodată, autoritatea fiscală

susține și că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 6 alin. (1)

lit. b) din O.U.G.nr. 75/2000, pentru modificarea O.U.G.nr. 24/1998 privind

regimul zonelor defavorizate, republicată, cele ale H.G. nr. 205/1999, ale

Notei la H.G. nr. 205/1999, ale pct. 5 alin. (2) Cap. II din H.G. nr. 656/1997

privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională C.A.E.N. și

ale art. 3 C. com. cu privire la faptele de comerț.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, toate probele administrate în cauză, precum și

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Este necontestat că potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din O.U.G.nr. 24/1998 privind regimul

zonelor defavorizate, republicată, beneficiază de „scutirea de la plata taxelor

vamale pentru materii prime importate necesare în vederea realizării producției

proprii în zonă”, societățile care realizează investiții în zona respectivă, în

domeniile precizate la Anexa 3 la H.G. nr. 205/1999 privind declararea zonei

miniere Filipești – Prahova, ca zonă defavorizată.

Din examinarea probelor administrate

în fond după casare, potrivit dispozițiilor Curții Supreme de Justiție, secția

de contencios administrativ, rezultă, astfel cum corect a reținut instanța de

fond, că activitatea intimatei-reclamante îndeplinește condițiile prevăzute

pentru a beneficia de facilitățile mai sus arătate. În acest sens, se reține

raportul de expertiză tehnică împotriva căruia nu s-au formulat obiecțiuni,

deși s-a acordat un termen pentru a da părților această posibilitate, certificatul

de investitor, certificatul de înmatriculare, actele constitutive ale

societății, autorizația sanitară-veterinară de funcționare care se referă și la

„prelucrarea și procesarea cărnii”, licențe de fabricație, contract de

închiriere spații de producție și depozitare, contracte de închiriere

echipamente și utilaje de producție, acte de achiziționare diverse echipamente,

situația evoluției forței de muncă în perioada iulie 2000 – mai 2001, situația

evoluției investițiilor, bilanțul contabil încheiat la sfârșitul anului 2000,

planșe foto, probe prin care s-a demonstrat că intimata-reclamantă are ca

obiect de activitate principal producția, prelucrarea și conservarea cărnii.

Prin urmare, constatându-se că

motivele de recurs nu sunt fondate, iar sentința atacată este legală și

temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, potrivit art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova în numele Ministerului

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 70 din 8 aprilie 2003 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2003.