ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1158/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20

noiembrie 2001, reclamanta SC E.T. SRL Filipeștii de Târg a solicitat anularea

procesului-verbal nr. 92/801 din 17 iulie 2001, întocmit de Direcția Regională

Vamală Interjudețeană București și a deciziei nr. 1635 din 17 octombrie 2001,

emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor, prin care s-a dispus și respectiv, menținut în sarcina sa,

obligația de plată pentru suma de 2.588.353.653 lei reprezentând taxe vamale,

diferențe de accize, comision vamal și T.V.A.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că în calitatea de investitor în zona defavorizată, a

achiziționat din import utilaje și echipamente, în vederea desfășurării de

activități în zona Filipeștii de Târg. Faptul că până la obținerea avizelor și

a autorizației de construire în zonă, a depozitat aceste utilaje în București,

nu îndreptățește pârâtele să-i impună plata taxelor vamale și T.V.A., nefiind

dovedită schimbarea obiectului de activitate.

Prin sentința civilă nr. 20 din 13

februarie 2002, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea și a anulat actele

contestate, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada că utilajele și

echipamentele importate ar fi fost folosite în afara zonei defavorizate.

Prin decizia civilă nr. 3534 din 19

noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

a admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și a casat sentința

Curții de Apel Ploiești, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru

suplimentarea probatoriilor, în scopul dovedirii destinației utilajelor

importate, al folosirii lor în afara zonei defavorizate și a modului în care

reclamanta a înțeles să respecte dispozițiile O.U.G. nr. 24/1998 și să ocupe

forța de muncă autohtonă.

În fond după casare, prin sentința

civilă nr. 91 din 16 mai 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea și a

anulat actele contestate, exonerând reclamanta de plata sumei reținute în

sarcina sa.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că la data întocmirii actului de control, reclamanta îndeplinea toate

condițiile pentru a putea beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G. 24/1998,

în sensul că achiziționase o suprafață de teren, pentru care obținuse

certificatul de urbanism, în scopul edificării unei hale de producție pentru

case prefabricate și că angajase un număr de 30 de persoane din zonă.

Apreciind această hotărâre, ca fiind

nelegală și netemeinică, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în

numele Ministerului Finanțelor Publice, a declarat recurs, solicitând casarea

și pe fond, respingerea acțiunii reclamantei.

Recurenta a susținut că deși

înființată în septembrie 1999, societatea reclamantă nu a desfășurat nici un

fel de activitate în zonă, că a depozitat utilajele importate, în regim de

scutire, în București, o parte din ele fiind folosite, după cum s-a reținut și

de expertiza efectuată în cauză, pentru activități de prestări servicii.

Recursul este fondat.

În perioada 4 noiembrie 1999 – 2 mai

2001, în condițiile O.U.G. nr. 24/1998, privind regimul zonelor favorizate, SC

E.T. SRL a importat utilaje, mașini cu echipamente și accesorii, aparatură

electronică, autoturisme și autoutilitare, beneficiind de scutire pentru taxele

vamale și T.V.A.

Prin procesul-verbal nr. 92/801 din 17

iulie 2001, organele de control ale Serviciului de Supraveghere Vamală pentru Luptă

împotriva Fraudelor Vamale București, din cadrul Direcției Regionale

Interjudețene București, au susținut că societatea reclamantă a beneficiat de

regimul vamal acordat zonelor defavorizate, în condițiile în care, deși își

indicase drept sediu social, localitatea Filipeștii de Târg, își desfășura

activitatea la un punct de lucru în București, iar bunurile importate le

depozitase în acest loc, fără ca în zona defavorizată și pentru care poseda

certificat de investitor, să fi realizat o investiție și să fi ocupat forța de

muncă autohtonă.

În consecință, în conformitate cu

dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 24/1998, s-a dispus obligarea sa la plata

sumei de 2.588.353.053 lei, reprezentând dublul taxelor vamale, diferențe

accize, comision vamal și T.V.A.

Măsura astfel dispusă, este

justificată.

În conformitate cu dispozițiile art.

6 din O.U.G. nr. 24/1998, privind zonele defavorizate: „societățile comerciale

cu capital majoritar privat, persoane juridice române care își au sediul și își

desfășoară activitatea în zone defavorizate, beneficiază pentru investițiile

nou create, de scutire de la plata taxelor vamale, T.V.A., pentru mașinile,

utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri

amortizabile care se importă în vederea efectuării de investiții în zonă”.

Ori, societatea reclamantă, în baza

certificatului de investiții în zonă defavorizată nr. 000226 din 27 decembrie 1999, a realizat în intervalul 4 noiembrie 1999 – 2 mai 2001, un număr de 16 importuri în regim de

taxe vamale și T.V.A., fără să desfășoare nici un fel de activitate în zona

Filipeștii de Târg. Mai mult, deși și-a indicat drept sediu social, această

localitate, în fapt a avut sediul în București, unde a depozitat utilajele

importate, desfășurând, așa cum s-a constatat, de altfel și de către expertiza

efectuată în cauză, activități de prestări servicii.

Susținerea reclamantei, potrivit

căreia începerea activității în zona defavorizată în Filipeștii de Târg, ar fi

fost întârziată de dificultatea obținerii avizelor necesare și autorizației de

construire, este nefondată, reclamanta nefăcând nici o dovadă în acest sens,

dimpotrivă chiar, deși din anul 2000 obținuse o serie de aprobări, printre care

și certificatul de urbanism, nu s-a mai preocupat și de obținerea autorizației

de construire și nu a inițiat nici un fel de lucrări.

Lipsa intenției de a desfășura

activitate în zona desfășurată, este demonstrată și de depozitarea utilajelor

importate în București și folosirea acestora pentru producerea de mostre

prezentate la diferite târguri și expoziții. Chiar dacă această operațiune este

motivată de necesitatea promovării viitoarelor produse, ea nu constituie o

cauză de înlăturare a răspunderii, pentru nerespectarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 24/1998.

Aceasta, întrucât facilitățile de

care a beneficiat, i-au fost acordate tocmai pentru a desfășura în zona

defavorizată, activități productive care să creeze noi locuri de muncă și să

reorienteze profesional forța de muncă existentă.

De altfel, nici sub acest ultim

aspect, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor legale, forța de muncă

pretinsă a fost angajată, nefiind reală din cele 30 de contracte de muncă

depuse la dosar, mai mult de jumătate fiind desfăcute la momentul controlului.

Mai mult, muncitorii angajați nu

provin exclusiv din zona defavorizată și nu au lucrat nici un moment aici,

fiind folosiți pentru activitățile desfășurate la punctul de lucru din

București, așa cum rezultă din declarațiile acestora, consemnate în actul de

control.

Astfel fiind, cum societatea

reclamantă nu a desfășurat nici un fel de activități în zona pentru care deține

certificatul de investitor, nu a folosit utilajele importate și forța de muncă

autohtonă, legal și temeinic s-a apreciat că în mod greșit a beneficiat de

scutirea de taxe vamale și T.V.A. prevăzută de O.U.G. nr. 24/1998, nefiind

îndeplinite scopurile finale pentru care legiuitorul a înțeles să le acorde.

Ca atare, în conformitate cu dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești,

casată această hotărâre și pe fond, respinsă ca nefondată, acțiunea formulată

de SC E.T. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în numele Ministerului

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 91 din 16 mai 2003, a Curții

de Apel Ploiești.

Casează sentința și pe fond,

respinge acțiunea reclamantei SC E.T. SRL Filipeștii de Târg.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2004.