ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 2003, reclamanta SC R.R. SRL Lugoj a solicitat anularea deciziei nr. 290 din 29 august 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control nr. 14296 din 23 iunie 2003, întocmit de Direcția Regională Vamală Timiș, pentru suma de 13.922.062.731 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A. și dobânzi aferente celor două taxe. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor O.G.

nr. 70/1997, în sensul că a fost fără temei verificată aceeași perioadă și cu privire la aceleași obligații fiscale care au făcut obiectul controlului finalizat prin Nota nr. 338 din 1 noiembrie 2000. Pe fondul cauzei, reclamanta a susținut că nu datorează drepturile de import stabilite de pârâți, pentru că importurile avute în vedere au beneficiat de facilitățile vamale prevăzute de art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997, pentru aportul în natură la capitalul social. În acest sens, reclamanta a precizat că, deși aportul în natură a fost constituit dintr-o hală industrială, importul s-a efectuat prin mai multe operațiuni pentru subansamble, ceea ce nu schimbă natura bunurilor importate, cum eronat au considerat pârâții, stabilind că au fost importate mărfuri pentru care se datorează taxe vamale.

Prin sentința civilă nr. 288 din 18 mai 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a considerat că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate în acțiune, atât în privința condițiilor de formă, cât și în privința fondului actelor deduse judecății. Instanța de fond a constatat că pârâții au respectat dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 141/1997, întrucât controlul efectuat este un control vamal ulterior și a vizat alte obiective, decât cele avute în vedere la întocmirea Notei nr. 338/2000. Pe fondul cauzei, s-a considerat că reclamanta nu beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 13 lit. a) din O.U.G.

nr. 92/1997, cu motivarea că bunurile nu au fost importate sub formă de componente ale unei hale industriale sau linii de producție, ca un tot unitar, fiind bunuri de sine stătătoare, dintre care unele au în mod evident o altă destinație, decât aceea de componente ale unui mijloc fix. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamanta SC R.R. SRL Lugoj, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și pe fond, admiterea acțiunii și anularea actelor de control contestate. Recurenta a susținut că instanța de fond a respins nemotivat argumentele sale privind încălcarea de către intimați, a O.G. nr. 70/1997 și a preluat punctul de vedere exprimat de aceștia, fără a analiza conținutul Notei nr. 338 din 1 noiembrie 2000, care a fost întocmită pentru aceleași operațiuni de import.

Referitor la fondul litigiului, recurenta a arătat că instanța de fond a respins greșit acțiunea sa, asimilând importurile de bunuri încorporate în hala industrială, cu importurile de mărfuri. Recurenta a precizat că destinația și regimul vamal aplicabil bunurilor importate au fost dovedite cu documentele prezentate organelor vamale și au fost confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ale cărui concluzii au fost înlăturate nejustificat. În drept, recurenta a susținut că bunurile importate reprezintă mijloace fixe amortizabile, conform prevederilor impuse de Legea nr. 15/1994 și de Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, motiv pentru care încadrarea tarifară s-a efectuat corect la data importului, prin aplicarea Regulii generale nr. 2 din Convenția Internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor și prin acordarea facilităților prevăzute de art. 13 lit. a) din O.U.G.

nr. 92/1997. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente: În perioada 26 iunie - 11 septembrie 1998, recurenta a efectuat operațiuni de import definitiv pentru bunuri, reprezentând aportul în natură al investitorului nerezident la capitalul social al societății și care au fost exceptate de la plata taxelor vamale și a T.V.A., conform art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe. O parte din aceste bunuri a constat în mașini și utilaje de producție, specifice activității desfășurată de recurentă pentru fabricarea încălțămintei și înregistrate în evidența contabilă, ca mijloace fixe amortizabile.

Celelalte bunuri importate au fost componente de construcții și materiale necesare realizării unei hale industriale cu structură din metal, evidențiată contabil la data aprovizionării elementelor, în contul nr. 231 „Imobilizări corporale în curs”. Cu ocazia vămuirii bunurilor, pe baza actelor autentificate de constituire a aportului în natură și a facturilor întocmite detaliat pe categorii de bunuri, organele vamale au constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 92/1997 și au exceptat importurile, de la plata taxelor vamale și a T.V.A. aferente. În procedura controlului vamal ulterior, s-a considerat, însă, că aceste facilități au fost greșit acordate și prin actele administrative contestate în prezenta cauză a fost stabilită obligația recurentei de a plăti drepturile de import în sumă totală de 13.922.062.731 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A.

și dobânzile aferente. Instanța de fond a constatat corect că actele respective au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează controlul fiscal. Controlul vamal ulterior a fost efectuat în baza art. 13 alin. (1) lit. d) și art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 și în consecință, deși a vizat importurile din aceeași perioadă pentru care s-a întocmit actul de control nr. 338 din 1 noiembrie 2002, nu a reprezentat o reverificare, în sensul prevăzut de art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 70/1997, aprobată prin Legea nr. 64/1999. Din acest motiv, nu poate fi primită apărarea recurentei că importurile efectuate între 26 iunie și 11 septembrie 1998 au fost nelegal supuse unui nou control față de Nota nr. 338 din 1 noiembrie 2000, în care s-a constatat pentru aceeași perioadă că nu datorează drepturi de import.

De altfel, la dosarul cauzei nu a fost depusă această notă și referirea la cuprinsul său într-un proces-verbal ulterior, încheiat de autoritatea vamală, nu este suficientă, pentru a se stabili dacă între actul respectiv și procesul-verbal nr. 14296 din 23 iunie 2003 există identitate cu privire la obiectivele controlului, la operațiunile de import și la obligațiile fiscale verificate. Motivele de nelegalitate invocate de recurentă pe fondul pricinii au fost, însă, greșit respinse de instanța de fond și hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și netemeinică. În mod necontestat, bunurile mobile importate în perioada 26 iunie - 11 septembrie 1998 au reprezentat obiectul aportului în natură al investitorului nerezident la majorarea capitalului social al societății recurente și exceptarea lor de la plata taxelor vamale și a T.V.A.

a fost constatată de organele vamale, la data fiecărei operațiuni de import. Schimbarea încadrării tarifare și respectiv, a regimului vamal, nu a fost justificată de intimați pe date suplimentare sau necunoscute la data vămuirii, fiind motivată exclusiv pe calificarea dată bunurilor, în sensul că au fost considerate mărfuri, și nu active corporale aferente capitalului imobilizat. În hotărârea atacată, au fost preluate argumentele de fapt din actele de control, cu toate că acestea sunt în contradicție cu situația dovedită prin probele administrate și cu dispozițiile legale pe care s-au întemeiat actele respective. În cazul aportului în natură la capitalul social al societății, O.U.G. nr. 92/1997 a prevăzut în art. 13 lit. a) și b) că este exceptat de la plata taxelor vamale și a T.V.A., importul de bunuri mobile necesare realizării obiectului de activitate sau de echipamente tehnologice - mașini și utilaje, constituind active amortizabile, conform Legii nr. 15/1994.

Mașinile și utilajele de producție importate de recurentă îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 15/1994, republicată și art. 1 lit. a) din H.G. nr. 94/1998, în definirea activelor imobilizate corporale, întrucât au durată normală de utilizare mai mare de 1 an și o valoare de intrare mai mare de 1.000.000 lei, suma stabilită prin H.G. nr. 105/1997 pentru perioada supusă controlului. Aceste bunuri (mașini de formare, de presare, de copiere, de îndoit fețe încălțăminte, de ascuțit, de tighelit, de prins cleme, de catarame, de fabricat încălțăminte) sunt specifice activității desfășurate de recurentă în industria pielăriei, încălțămintei, de accesorii și se regăsesc în fluxul tehnologic pentru obținerea produsului finit.

Celelalte bunuri importate de recurentă au fost părți componente pentru construcții și materiale înglobate în mijlocul fix hala de producție, dată în folosință în aprilie 1999. Și aceste bunuri îndeplinesc criteriile de definire a mijloacelor fixe prevăzute în Legea nr. 15/1994 și în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1993, potrivit cărora, pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau formează un singur corp, la încadrarea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Hala de producție, ca un complex de obiecte care formează un singur corp funcțional, a fost înregistrată după recepția finală în contul 212.1 Clădiri, corespunzător mijloacelor fixe, cod de clasificare 1.1.1 Clădiri industriale și are destinația de spațiu de producție.

Intimații nu au contestat destinația finală și caracteristicile bunurilor din cele două categorii menționate anterior, confirmate și prin expertiza de specialitate efectuată în cauză, dar au susținut că actele lor au fost legal întocmite față de faptul că materialele și componentele de construcții au fost eronat declarate la vămuire, ca mobile amortizabile, deși au o funcțiune independentă și unele sunt chiar consumabile. Considerând întemeiată această susținere, instanța de fond nu a analizat celelalte probe din dosar, cu privire la înregistrarea contabilă și modul de utilizare ale bunurilor importate, care corespund reglementării legale referitoare la bunurile mobile amortizabile.

Instanța de fond nu a avut în vedere că această apărare nu a fost invocată și cu privire la mașinile și utilajele de producție importate care, având o funcțiune de sine stătătoare și îndeplinind condițiile legale pentru a fi considerate mijloace fixe, sunt exceptate de la plata taxelor vamale și a T.V.A., conform art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 92/1997. În ceea ce privește componentele de construcții importate, se reține că nu au fost utilizate ca stocuri de mărfuri, materii prime sau materiale consumabile, fiind înglobate în hala de producție, ca un tot unitar, încadrat în categoria mijloacelor fixe.

Aceste elemente de construcții importate reprezintă, de asemenea, bunuri corporale amortizabile, conform Regulii generale nr. 2 din Convenția Internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, care prevede că articolele prezentate pentru vămuire în stare demontată sau nemontată se încadrează în aceeași poziție tarifară, cu articolul montat, complet sau finit. La data importului, componentele au fost încadrate la codul fiecăreia, și nu la codul mijlocului fix în care urmau să fie integrate, dar această eroare din declarațiile vamale de import nu a fost determinantă în stabilirea regimului vamal al bunurilor, întrucât organele vamale au acordat facilitatea întregii documentații de import prezentată de recurentă.

Astfel, la aplicarea dispozițiilor art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997, s-a avut în vedere că hala industrială, ca obiect al aportului în natură, nu poate fi importată decât sub forma părților componente, destinate asamblării. Prin utilizarea și destinația lor finală, elementele de construcții importate de recurentă se încadrează în categoria bunurilor mobile amortizabile și în consecință, importul lor este exceptat de la plata taxelor vamale și a T.V.A., conform art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997. Intimații au susținut neîntemeiat că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cazul unei hale industriale, care este un bun imobil. Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că această hală, datorită conceptului său modular, poate fi demontată, transportată și remontată, fiind o construcție specială, în sensul prevăzut de H.G.

nr. 266/1994, care include în această categorie, atât bunuri imobile, cât și bunuri mobile. Prin înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu expertiza de specialitate, ale cărei concluzii nu au fost corect analizate de instanța de fond, recurenta a dovedit atât dreptul său recunoscut de art. 13 din O.U.G. nr. 92/1997, cât și vătămarea adusă acestuia, prin actele întocmite de intimați. În consecință, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, va admite acțiunea și va anula decizia nr. 290 din 29 august 2003 și procesul-verbal nr. 14296 din 23 iunie 2003, cu privire la suma de 13.922.062.731 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A.

și dobânzi aferente taxelor vamale și T.V.A. Curtea nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate de recurentă, pentru că nu a precizat cuantumul lor și în dosarul instanței de fond sau în prezentul recurs nu a dovedit suportarea lor prin depunerea înscrisurilor originale. În măsura în care vor fi prezentate asemenea dovezi, recurenta are posibilitatea să solicite cheltuielile de judecată pe calea unei acțiuni separate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R.R. SRL Lugoj, împotriva sentinței civile nr. 288 din 18 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea. Anulează decizia 290 din 29 august 2003, a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal nr. 14296 din 23 iunie 2003, încheiat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, cu privire la suma de 13.922.062.731 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A. și dobânzi la taxele vamale și T.V.A. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2006.