ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1010/2003

La data de 13 martie 2003 s-a luat în examinare recursul

în anulare  declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei  civile nr.  2102   din  15 august 2001

a Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă.

Dezbaterile au

fost consemnate în încheierea cu data de 28 februarie 2003, care face parte

integrantă din prezenta decizie iar pronunțarea s-a amânat la 13 martie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Pogoanele la 24 februarie 2000 reclamantul

D.G.a chemat în judecată pârâții I.M.și Comisia Județeană pentru aplicarea

Legii 18/1991, pentru ca, prin sentința ce instanța va pronunța să constate

nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 55523/11 din 1 iulie

1999 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor în baza Legii 18/1991.

În motivarea

acțiunii reclamantul arată că este unicul moștenitor al defunctei

N.C.E.decedată la 11 februarie 1996 și că acesteia i-a fost reconstituit dreptul

de proprietate în baza Legii 18/1991, conform titlului nr. 16372/20 mai 1999

pentru suprafața de 1,5 ha teren, din care doar 40 m

2

este situat

în intravilan.

Mai arată

reclamanta că N.C.E.a figurat în evidențele cadastrale cu o suprafață totală de

1034 m

2

, iar pentru diferența de 600 m

2

, dreptul de

proprietate a fost reconstituit pe numele pârâtului I.V.M., conform titlului de

proprietate a cărui nulitate se solicită a se constata.

Pârâtul I.M.,

prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii, întrucât terenul în

litigiu I-a fost vândut la 1 mai 1967 împreună cu casa veche de către tatăl său

I.V.care a cumpărat, la rându-i, prin chitanță sub semnătură privată de la

N.C..

Rejudecând

cauza, prin sentința civilă 154 din 9 martie 2001 Judecătoria Pogoanele a

respins acțiunea formulată de reclamantul D.G.și continuată de moștenitorii

D.G., Ș.D., D.A., C.M., reținând următoarea situație de fapt: terenul în

suprafață de 500 m

2

situat în Padina a fost înstrăinat printr-un

“act de dare în plată de către Cooperativa Agricolă de Producție “Drumul Păcii”

lui N.P.și N. E. în vederea edificării unei construcții, deci sub condiție

rezolutorie.

Cum condiția

rezolutorie nu a fost îndeplinită, actul de dare în plată s-a desființat de

drept, și, ca urmare, terenul în cauză a reintrat în patrimoniul CAP, Comisia

Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate constituită în baza Legii

18/1991 procedând la reconstituirea dreptului de proprietate al pârâtului.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel moștenitorii defunctului D.G., criticând

soluția primei instanțe, pentru nelegalitate și netemeinicie și reproșând

instanței că a reținut o situație de fapt greșită.

Prin decizia

671/18 mai 2001 a Tribunalului Buzău, Secția Civilă, instanța de control

judiciar ordinar a respins ca nefondat apelul, păstrând motivarea instanței de

fond.

Și împotriva

acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului aceeași moștenitori

reclamanți, aducând critici referitoare la greșita apreciere în sensul că

terenul se mai află în patrimoniul lui I.V.la data deschiderii succesiunii

acestuia, deoarece terenul cumpărat de la N.E.a fost dat în schimb CAP Padina

pentru un alt teren pe care I.M.și-a edificat construcția.

Se arată că

în  mod greșit tribunalul reține rezilierea de drept a actului de dare în plată

întrucât această sancțiune nu operează de drept, ci trebuie solicitată.

În recurs,

instanța a schimbat hotărârile pronunțate, modificând decizia 671/18 mai 2001

și sentința civilă 154/9 martie 2001, a admis acțiunea reclamanților și a

anulat parțial titlul de proprietate și 55523/1999, respingând cererea

reconvențională.

Pentru a

decide astfel, instanța a apreciat că la data de 1 mai 1967, - data întocmirii

chitanței sub semnătură privată între V.I., tatăl pârâtului și N. C. – erau în

vigoare dispozițiile Decretului 144/1958, potrivit cu care actele de

înstrăinare a terenurilor se fac numai în formă autentică, sub sancțiunea

nulității absolute, astfel că titlul pârâtului nu este valabil.

Cu această

motivare a fost admis recursul și a admis pe fond acțiunea reclamantului,

continuată de succesorii acestuia.

Împotriva

deciziei 2102/15 august 2001 a Curții de Apel Ploiești și în temeiul

prevederilor art. 330 pct. 2 din C.proc.civ., Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, apreciind

că soluția instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea esențială a

legii.

Astfel se

susține în dezvoltarea recursului în anulare că potrivit art. 11 din Decretul

144/1958, “înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu

sau fără construcții, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor,

comunelor, reședință de raioane, localități balneo-climaterice și a comunelor

declarate centre muncitorești, precum și a comunelor în care se vor dezvolta

stațiuni balneo-climaterice și centre muncitorești se vor putea face numai cu

autorizația prealabilă dată, în condițiile prezentului decret, de către

Comitetele executive ale  sfaturilor populare”.

Interpretarea

dată de instanța de recurs este greșită întrucât terenului în cauză nu-i erau

aplicabile reglementările mai sus evocate, câtă vreme terenul în litigiu este

situat în vatra comunei Padina, localitate care nu se înscrie în nici una din

categoriile enumerate de art. 11 din Decretul 144/1958.

În acest sens

s-a concluzionat că în mod legal i s-a reconstituit pârâtului dreptul de

proprietate asupra terenului în suprafață de 600 m

2

, așa încât

titlul de proprietate al pârâtului este valid, nesusceptibil de nulitate

absolută, acest raționament rezultând și din împrejurarea că actul de dare în

plată încheiat între Cooperativa Agricolă de Producție “Drumul Păcii” și

autorii reclamantului (N.P.și N.E.) a fost realizat sub condiția rezolutorie a

edificării unei construcții până la data de 31 decembrie 1970 (a se vedea fila

11 din dosarul 168/2000 al Judecătoriei Pogoanele).

Recursul în

anulare este întemeiat pentru cele ce urmează:

Judecătoria

Pogoanele a fost investită cu soluționarea unei acțiuni în constatarea

nulității absolute parțiale a unui titlu de proprietate emis în baza Legii

18/1991, întemeiată în drept de către reclamant pe dispozițiile art. 3 din

Legea 169/1997.

În rejudecare,

prin sentința 154/9 martie 2001, instanța de fond a respins acțiunea, soluție

menținută prin respingerea apelului, care însă, în calea de atac a recursului a

fost schimbată de instanța de control judiciar, aceasta apreciind în raport de

situația de fapt mai sus analizată că, în spiritul edicat de prevederile art.

11 din Decretul 144/1958 translația dreptului de proprietate imobiliară

operează numai în temeiul unui act încheiat în formă autentică.

Grație acestei

interpretări s-a reținut că terenul nu a ieșit din patrimoniul familiei N.,

neputând forma obiectul vreunei operațiuni juridice, cu efecte valabile nici în

sensul realizării unui schimb între I.V.și Cooperativa Agricolă de Producție și

nici al unei vânzări-cumpărări încheiată între cooperativa agricolă de

producție și familia N..

În deslușirea

raportului juridic dedus judecății, este de precizat că esențială pentru

stabilirea cauzei de nulitate invocată de reclamant este analiza naturii

juridice a înscrisului sub semnătură privată încheiat între I.V.autorul

pârâtului și N.C.(fila 19 dosar 169/2000) și “actul de dare în plată”

intervenit între Cooperativa Agricolă de Producție “Padina” și N.C.și E.,

autorii reclamantului, sub aspectul efectelor translative de proprietate.

În acest sens,

corect și legal a stabilit instanța de fond că nu este susceptibil de nulitate

absolută titlul pârâtului, față de împrejurarea că terenul situat în comuna

Padina nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 11 din Decretul

144/1958, astfel că regimul juridic referitor la îndeplinirea formei autentice

și obținerea unei autorizații prealabile înstrăinării nu îi este aplicabil.

Cât privește

actul de dare în plată, cum acesta este încheiat sub condiția rezolutorie a

executării unei construcții până la finele anului 1970, condiție neîndeplinită

în speță, sub aspectul regimului juridic este desființat de drept.

Condiția –

reglementată ca o modalitate a actului juridic – astfel cum este prevăzută în

“actul de dare în plată” îmbracă forma juridică a unui pact comisoriu cu

aspectele juridice specifice, derogatorii de la prevederile art. 1021 C.civ.,

astfel că operează de drept.

Concluzionând,

cum terenul în litigiu nu se înscrie în nici una din categoriile enumerate de

art. 11 din Decretul 144/1958, în atare condiții, vânzarea acestuia și a casei

situate pe teren la data de 1 mai 1967, intervenită între N.C., în calitate de

de vânzătoare și pârâtului, V.I., în calitate de cumpărător, încheiată sub

forma înscrisului sub semnătură privată dobândește efectele translative de

proprietate, fiind valabilă.

Astfel, cauza

de nulitate invocată de reclamantă nu îndrituiește instanța să constate

nulitatea absolută parțială a titlului de proprietatea nr. 55523/1999, motiv

pentru care, pentru considerentele expuse va admite recursul în anulare

modificând decizia 2102 din 15 august 2001 a Curții de Apel Ploiești, în sensul

respingerii recursului declarat de reclamant.

În temeiul

art. 314 din C.proc.civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei 2102

din 15 august 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția Civilă.

Modifică

decizia atacată în sensul respingerii recursului declarat de reclamanții Ș.D.,

D.A. C.M. și D.G.împotriva deciziei nr. 671 din 18 mai 2001 a Tribunalului

Buzău, Secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi   13 martie  2003.