ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

În calitate de succesori legali ai defuncților

lor părinți S.S. și S.R., reclamanții R.V. și B.M. au chemat în judecată pe

pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pentru a fi obligat la

retrocedarea suprafeței de 309 mp teren situat în București, trecut abuziv în

proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 153/1987, iar în

cazul în care restituirea în natură nu va fi posibilă, au cerut obligarea

pârâtului la despăgubiri.

Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă și de contencios administrativ, a respins

acțiunea, ca nefondată, prin sentința nr. 374 F din 25 noiembrie 1999. În

apelul declarat de reclamanți, care a fost admis, a fost casată sentința și

trimisă cauza la aceeași instanță spre rejudecare, prin decizia nr. 324 din 5

iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În fond după casare același tribunal, prin

sentința civilă nr. 319/F din 7 mai 2001, a admis acțiunea introdusă de

reclamanți și a obligat pe pârât să le lase în deplină proprietate și posesie

terenul revendicat, identificat de expertul tehnic numit în cauză conform

raportului de expertiză întocmit și schițelor-anexă.

S-a reținut, în motivarea soluției pronunțate,

că imobilul în cauză, moștenit de reclamanți de la părinții lor decedați în

1977 și respectiv 1984, a fost expropriat, împreună cu construcțiile care

ulterior au fost demolate, dar în prezent terenul este liber (viran) și

neafectat unor utilități publice fiind, astfel, posibilă retrocedarea către cei

îndreptățiți a-l redobândi.

Pârâtul Consiliul General al Municipiului

București a declarat apel împotriva sentinței, pe care nu l-a motivat.

Prin decizia nr. 55 din 22 ianuarie 2002 Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, reținând că prin adrese depuse la

instanța de fond s-a invocat apartenența terenului la domeniul public, a admis

apelul pârâtului a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea pentru lipsa

calității procesuale active a reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut „inexactitatea atestărilor din certificatele de moștenitor nr. S.44/1978

și nr. 228/1988 în sensul că imobilul în litigiu ar fi fost bun comun al

soților S.”; că înscrisurile respective „nu pot fi invocate de reclamanți ca

dovezi ale dreptului lor de proprietate și pentru faptul că datele conținute în

ele cu privire la persoanele care au dobândit imobilul...sunt contrazise de

datele din adresa nr. 33654/10099/1367 din 23 octombrie 2000 a Serviciului de

evidența proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București”, în raport

de care reclamanții ar fi moștenitori ai lui I.D. și, drept consecință, era

necesar să se depună titlul de proprietate al acestuia asupra imobilului.

Împotriva deciziei instanței de apel reclamanții

au declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat,

recurenții susțin că apelul pârâtului era tardiv, fiind introdus la 26 septembrie

2001, față de 6 septembrie 2001, data comunicării sentinței, că în ceea ce

privește calitatea lor procesuală, chestiunea a fost tranșată, cu putere de

lucru judecat, prin decizia primei instanței de apel (în primul ciclu

procesual) care le-a admis apelul și a trimis cauza spre rejudecare și, în

sfârșit, că, a doua instanță de apel (actualul ciclu procesual) a reținut lipsa

calității procesuale active a reclamanților fără a pune în discuția părților

această excepție.

Se cere casarea deciziei recurate și menținerea

sentinței.

Recursul este fondat și va fi admis, în sensul

celor ce succed.

Potrivit art. 284 C. proc. civ., termenul de

apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că sentința primei instanțe a fost comunicată pârâtului

Consiliul General al Municipiului București la data de 6 septembrie 2001, iar

apelul declarat împotriva acesteia a fost depus la oficiul poștal la 25

septembrie 2001, dată ce se situează în afara termenului legal de 15 zile care

s-a împlinit la 24 septembrie 2001.

Astfel fiind și, cum normele de procedură

referitoare la termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt de ordine

publică, excepția de tardivitate a unei căi de atac, excepție de procedură

absolută putând fi invocată în orice fază a procesului și chiar din oficiu de

instanță, în considerarea celor ce preced instanța de apel avea îndatorirea de

a verifica, prealabil oricărui act de procedură, regularitatea investirii sale,

în conformitate cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Neprocedând astfel, instanța de control judiciar

a pronunțat o hotărâre esențial nelegală ce urmează a fi desființată.

În consecință, recursul fiind fondat va fi

admis, în baza art. 312 C. proc. civ., urmând a se dispune casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra

excepției de tardivitate a apelului declarat de pârâtul Consiliul General al

Municipiului București.

În eventualitatea în care excepția ar fi

respinsă, instanța va lua în examinare, sub formă de apărări, criticile

formulate de reclamanți prin celelalte motive de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții R.V. și

B.M. împotriva deciziei nr. 55 din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

ianuarie 2003.