ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În calitate de succesori legali ai defuncților lor părinți S.S. și S.R., reclamanții R.V. și B.M. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pentru a fi obligat la retrocedarea suprafeței de 309 mp teren situat în București, trecut abuziv în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 153/1987, iar în cazul în care restituirea în natură nu va fi posibilă, au cerut obligarea pârâtului la despăgubiri. Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul București, secția a IV-a civilă și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, prin sentința nr. 374 F din 25 noiembrie 1999. În apelul declarat de reclamanți, care a fost admis, a fost casată sentința și trimisă cauza la aceeași instanță spre rejudecare, prin decizia nr. 324 din 5 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În fond după casare același tribunal, prin sentința civilă nr. 319/F din 7 mai 2001, a admis acțiunea introdusă de reclamanți și a obligat pe pârât să le lase în deplină proprietate și posesie terenul revendicat, identificat de expertul tehnic numit în cauză conform raportului de expertiză întocmit și schițelor-anexă. S-a reținut, în motivarea soluției pronunțate, că imobilul în cauză, moștenit de reclamanți de la părinții lor decedați în 1977 și respectiv 1984, a fost expropriat, împreună cu construcțiile care ulterior au fost demolate, dar în prezent terenul este liber (viran) și neafectat unor utilități publice fiind, astfel, posibilă retrocedarea către cei îndreptățiți a-l redobândi. Pârâtul Consiliul General al Municipiului București a declarat apel împotriva sentinței, pe care nu l-a motivat.

Prin decizia nr. 55 din 22 ianuarie 2002 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reținând că prin adrese depuse la instanța de fond s-a invocat apartenența terenului la domeniul public, a admis apelul pârâtului a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut „inexactitatea atestărilor din certificatele de moștenitor nr. S.44/1978 și nr. 228/1988 în sensul că imobilul în litigiu ar fi fost bun comun al soților S.”; că înscrisurile respective „nu pot fi invocate de reclamanți ca dovezi ale dreptului lor de proprietate și pentru faptul că datele conținute în ele cu privire la persoanele care au dobândit imobilul...sunt contrazise de datele din adresa nr. 33654/10099/1367 din 23 octombrie 2000 a Serviciului de evidența proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București”, în raport de care reclamanții ar fi moștenitori ai lui I.D.

și, drept consecință, era necesar să se depună titlul de proprietate al acestuia asupra imobilului. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanții au declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenții susțin că apelul pârâtului era tardiv, fiind introdus la 26 septembrie 2001, față de 6 septembrie 2001, data comunicării sentinței, că în ceea ce privește calitatea lor procesuală, chestiunea a fost tranșată, cu putere de lucru judecat, prin decizia primei instanței de apel (în primul ciclu procesual) care le-a admis apelul și a trimis cauza spre rejudecare și, în sfârșit, că, a doua instanță de apel (actualul ciclu procesual) a reținut lipsa calității procesuale active a reclamanților fără a pune în discuția părților această excepție.

Se cere casarea deciziei recurate și menținerea sentinței. Recursul este fondat și va fi admis, în sensul celor ce succed. Potrivit art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că sentința primei instanțe a fost comunicată pârâtului Consiliul General al Municipiului București la data de 6 septembrie 2001, iar apelul declarat împotriva acesteia a fost depus la oficiul poștal la 25 septembrie 2001, dată ce se situează în afara termenului legal de 15 zile care s-a împlinit la 24 septembrie 2001. Astfel fiind și, cum normele de procedură referitoare la termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt de ordine publică, excepția de tardivitate a unei căi de atac, excepție de procedură absolută putând fi invocată în orice fază a procesului și chiar din oficiu de instanță, în considerarea celor ce preced instanța de apel avea îndatorirea de a verifica, prealabil oricărui act de procedură, regularitatea investirii sale, în conformitate cu art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. Neprocedând astfel, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre esențial nelegală ce urmează a fi desființată. În consecință, recursul fiind fondat va fi admis, în baza art. 312 C. proc. civ., urmând a se dispune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra excepției de tardivitate a apelului declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București. În eventualitatea în care excepția ar fi respinsă, instanța va lua în examinare, sub formă de apărări, criticile formulate de reclamanți prin celelalte motive de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții R.V. și B.M. împotriva deciziei nr. 55 din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2003.