ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1332/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.D.împotriva deciziei nr.15 A din 20 martie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș. La apelul nominal s-a prezentat: recurenta reclamantă M.D., reprezentată de mandatarul M.M., conform procurii de la dosar, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Primăria Comunei Sângeorgiu de Pădure, județul Mureș. Procedura completă. Intimatul-pârât a solicitat, în scris, judecarea cauzei în lipsă (fila 9). Instanța constată că pricina este în stare de judecată. Mandatarul M.M., pentru recurenta reclamantă M.D., solicită admiterea recursului astfel cum a fost motivat în scris.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr.2657/6.09.1999, reclamanta M.D.a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Consiliul Local al Comunei Sângeorgiu de Pădure și a solicitat ca pe baza probelor ce se vor administra și a prevederilor legale arătate să fie obligat pârâtul să îi restituie în natură cu titlu de proprietate imobilul compus din teren și casă situat în localitatea Sângeorgiu de Pădure, str.Lenin nr.2. În motivarea acțiunii reclamanta arată că în anul 1950, soțul ei, M.M., în prezent decedat a cărei unică moștenitoare este, a cumpărat prin două contracte de vânzare-cumpărare încheiate la 01.03.1950 și 20.09.1950, imobilul revendicat prin prezenta acțiune, de la moștenitorii proprietarilor inițiali, T.Z.și soția acestuia R.E.

Că de la data încheierii contractelor a intrat în fapt și în drept în posesia imobilului, intabulându-și dreptul în cartea funciară și plătind impozitele și taxele aferente pentru imobil, către stat. Că ulterior, sub presiunea organelor Partidului Muncitoresc Român, ajuns la putere a fost nevoit că încheie cu acesta un contract de închiriere pentru imobilul revendicat și să părăsească casa mutându-se în comuna Căpâlna de Sus, la părinții săi. Că inițial contractul de închiriere a fost încheiat pentru un an pe perioada 15.I.1952 – 31 dec.1952 după care, Partidul Muncitoresc Român a continuat să folosească imobilul până în 1955 fără a avea contract de închiriere, obligându-l apoi, la 15.07.1955 să încheie un nou contract de închiriere, în mod abuziv pentru o perioadă de 20 de ani.

După expirarea perioadei de 20 ani pentru care s-a încheiat contractul de închiriere, s-a refuzat eliberarea imobilului de către chiriași, pentru motive contradictorii privind dreptul de proprietate al soțului reclamantei și în mod inexplicabil a dispărut și întreaga carte funciară a imobilului, care a fost folosit în continuare de diferite instituții locale, deși dreptul de proprietate nu a fost dobândit de stat prin vreuna din modalitățile juridice folosite în perioada respectivă. În drept reclamanta își motivează acțiunea pe prevederile art.480 C.civ.și art.1 alin.4,5 și 6 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe trecute în proprietatea statului, așa cum au fost modificate și completate prin H.G.

nr.11/29.01.1997 și republicate în M.O. nr.27/18 februarie 1997. Într-o primă fază procesuală, acțiunea reclamantei M.D.este admisă prin sentința civilă nr.3214/19.12.1999 pronunțată de Judecătoria Sighișoara prin care este obligat pârâtul Consiliul Local al Comunei Sângeorgiu de Pădure să restituie în natură reclamantei imobilul compus din casa de locuit cu 5 camere și dependințe și terenul aferent de 720 mp. situat în comuna Sângeorgiu de Pădure str.Livezilor nr.4 (fost str.Lenin). În considerentele sentinței se menționează, în lipsa cărții funciare inițiale, care a dispărut, că singura reclamaaantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului cu contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu proprietarii tabulari, și defunctul ei soț, M.M., vânzătorii menționând în contracte că își dau consimțământul pentru intabularea dreptului de proprietate de către cumpărător.

Că din actele depuse la dosar rezultă preluarea abuzivă și fără titlu în posesie a imobilului de către stat și că acțiunea în revendicare urmează a fi admisă în temeiul art.480 C.civ. Prin decizia civilă nr.535/19.04.2000 pronunțată de Tribunalul Mureș – secția civilă se admite apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al Comunei Sângerorgiu de Pădure împotriva sentinței civile nr.3214/19.12.1999 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, pe care o desființează și trimite cauza în vederea rejudecării în fond la Tribunalul Mureș, care are competența materială ca instanță de fond față de valoarea de peste 245.938.620 lei a imobilului revendicat, potrivit fișei tehnice aflată în dosarul nr. 2176/1999 al Judecătoriei Sighișoara.

Judecând cauza în fond Tribunalul Mureș – secția civilă, pronunță sentința civilă nr.430/6 octombrie 2000 prin care respinge acțiunea în revendicare formulată de reclamanta M.D.. În considerentele sentinței instanța reține că fiind dovedit faptul că soțul reclamantei, M.M.a dobândit prin cumpărare în anul 1950 imobilul revendicat de M.D., soție supraviețuitoare și unică moștenitoare, dar în prezenzt imobilul face parte din patrimoniul statului, aparținând domeniului public al comunei Sângeorgiu de Pădure și are destinația de maternitate a comunei. Că reclamanta nu a putut face dovada că dreptul de proprietate a defunctului ei soț a fost evidențiat în registrul de publicitate imobiliară, adică în cartea funciară, potrivt legislației aplicabile în Ardeal.

Că proprietar al imobilului este Statul Român, fără a se indica însă titlul prin care acesta a dobândit dreptul de proprietate, impunându-se respingerea acțiunii în revendicare. Împotriva sentinței civile nr.430/2000 pronunțată de Tribunalul Mureș a declarat apel, reclamanta M.D.care a fost respins prin decizia civilă nr.15/A/20 martie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția civilă, ca nefondat pentru următoarele considerente: - deși în anul 1950, soțul reclamantei M.M. a dobândit în proprietate imobilul revendicat, acesta are în prezent destinația instituție sanitară, aflându-se în folosința Policlinicii din Comuna Sângeorgiu de Pădure și face parte, prin afectațiune din domeniul public al comunei.

- imobilul nu a fost intabulat în cartea funciară pe numele soțului reclamantei, în prezent figurând în C.F. nr.507 Sângeorgiu de Pădure ca proprietate a Statului Român, potrivit Legii nr.163/1946, care constituie titlu legal de dobândire a dreptului de proprietate. Instanța de apel a considerat și motivat că potrivit at.47 alin.1 din Legea nr.10/2001 prevederile acestei legi se aplică și acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei s-au solicitând suspendarea ei. Că apelanta-reclamantă (persoana îndreptățită) a declarat că nu înțelege să solicite suspendarea judecării cauzei, optând pentru soluționarea litigiului pe calea dreptului comun.

Așa fiind, întrucât imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, respectiv în baza Legii nr.163/1946 și fiind în prezent ocupat de o unitate bugetară din sănătate, potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001 reclamanta M.D.este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, nicidecum prin restituirea în natură a imobilului, motiv pentru care apelul declarat urmează a fi respins ca nefondat. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs reclamanta recurentă M.D.întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 1 C.proc.civ.

în dezvoltarea cărora arată în esență următoarele: După ce în mod constant instanțele care au soluționat pricina în diferite faze procesuale au considerat că M.M.a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, se afirmă fără temei că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr.163/1946, act normativ al cărui obiect de reglementare se referă la refacerea cărților funciare distruse – dispărute sau sustrase anterior; - instanța de fond și de apel au avut în vedere înscrisurile din C.F.

nr.507, dar au omis să constate că această carte funciară a fost întocmită la 13.06.1964, în baza Legii nr.163/1946, cu scopul de a înlocui în mod provizoriu cu cărți de evidență funciară a cărților distruse, sustrase sau pierdute și în nici un caz aceste cărți funciare nu constituie temeiul legal al preluării imobilului de către stat; - nu are nici o relevanță destinația actuală a imobilului, câtă vreme preluarea acestuia de către stat s-a făcut fără titlu, în mod abuziv.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Așa cum se poate constata din petitul acțiunii introductive la instanța de fond, reclamanta M.D.a formulat o acțiune în revendicare imobiliară, împotriva pârâtului Consiliul Local al Comunei Sângeorgiu de Pădure, întemeiată pe prevederile art.480 C.civ., solicitând ca pârâta să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință un imobil, casă și teren, pe care îl ocupă fără nici un titlu juridic, prin abuz și refuză să-l elibereze. Atât instanța de fond cât și instanța de apel, au constatat pe baza probelor administrate și pârâtul a recunoscut, că într-adevăr soțul reclamantei M.M., a cărui unică moștenitoare este M.D., a dobândit imobilul moștenit și revendicat de aceasta, dar au respins acțiunea în revendicare cu motivarea că Statul Român a dobândit proprietatea imobilului și în prezent acesta face parte din domeniul public, apareținând comunei Sângeorgiu de Pădure.

Deși reclamanta a contestat existența vreunui titlu în baza căruia Statul Român ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, iar pârâtul, Consiliul Local al Comunei Sângeorgiu de Pădure, nu a putut opune reclamantei un titlu valabil în baza căruia deține imobilul, instanțele au considerat că pârâtul a făcut dovada dreptului de proprietate pe baza unei simple mențiuni, făcută fără a se indica temeiul juridic, în CF nr.507 Sângeorgiu de Pădure, carte funciară provizorie, întocmită în baza Legii nr.163/1946 prin care s-a reglementat modul de întocmire a cărților funciare provizorii care să înlocuiască cărțile dispărute, distruse sau sustrase. Potrivit art.130 C.proc.civ.în redactarea avută anterior modificării Codului prin O.U.G.

nr.138/2000, în vigoare la data judecării cauzei în fond și în apel „judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor; ei vor da părților ajutor activ în acordarea drepturilor și intereselor lor”. Deși au respins acțiunea reclamantei și apelul declarat de aceasta, atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au ordonat pârâtului, Consiliul Local al Comunei Sângeorgiu de Pădure să administreze dovezile necesare pentru stabilirea titlului cu care imobilul a trecut în proprietatea statului și în baza căruia face parte din domeniul public al comunei și eventual titlul care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român cu CF nr.507 Sângeorgiu de Pădure, reconstituită potrivit prevederilor procedurii stabilită de Legea nr.162/1946.

Lămurirea acestor împrejurări, cu efecte juridice importante, se impunea cu atât mai mult cu cât pârâtul Consiliul Local al Comunei Sângeorgiu de Pădure a răspuns diferit și echivoc la cereri repetate ale reclamantei în legătură cu retrocedarea imobilului dar și față de împrejurarea că pârâtul nu a contestat că M.M., soțul defunct al reclamantei a dobândit în proprietate imobilul în litigiu; aceiași situație a fost reținută și în considerentele hotărârilor pronunțate în fond și în apel. Soluționând cauza cu omisiunile arătate instanțele au pronunțat hotărâri greșite care nu au la bază probe indubitabile cu privire la drepturile de proprietate reținute în favoarea pârâtului.

Instanța de apel a săvârșit de asemeni o greșeală gravă, atunci când, reținând că reclamanta a înțeles să se judece în cauza de față după procedura de drept comun privind acțiunea în revendicare promovată în calitate de proprietară neposesoare împotriva posesorului neproprietar, acțiunea fiind înregistrată la instanța de fond la 06.09.1999, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a soluționat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.430/6.X.2000 pronunțată de Tribunalul Mureș – aplicând prevederile art.16 din Legea nr.10/2001, încălcând dreptul de dispoziție al reclamantei recunoscut de art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001.

Pentru considerentele arătate urmează să se constate că hotărârea recurată cade sub incidența motivelor de casare prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 C. proc.civ. În consecință se admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr.15/A/20.03.2001 pronunțate de Curtea de Apel Mureș – secția civilă pe care o casează și trimite cauza la aceiași instanță pentru soluționarea apelului, cu observarea considerentelor din prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.D.împotriva deciziei nr.15/A din 20 martie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță, pentru soluționarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.