ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2300/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7

noiembrie 2002, reclamantul D.A. a solicitat anularea deciziilor nr. 1178 din

20 iulie 2001 și nr. 8519 din 15 decembrie 2001 emise de Comisia Permanentă și

de Consiliul U.A.R., recunoașterea dreptului prevăzut de Legea nr. 51/1995 de a

fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen și obligarea U.A.R. la

plata de daune morale în sumă de 10 miliarde lei. Reclamantul a solicitat ca

pentru opozabilitatea hotărârii care se va pronunța, să fie citat în cauză și

Ministerul Justiției.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, are dreptul să fie

primit în profesia de avocat cu scutire de examen, drept care i-a fost vătămat

prin cele două decizii emise de pârâtă. Reclamantul a susținut că îndeplinește

toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi primit în profesia de avocat,

având o vechime de peste 16 ani în profesia de consilier juridic, iar pârâta,

care nu a fost legal constituită, a refuzat nejustificat cererea sa.

Prin sentința nr. 8 din 22 ianuarie

2003 Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins ca nefondate cererile de anulare a deciziilor nr. 1178 din 20 iulie

2001 și 8519 din 15 decembrie 2001 și de obligare a pârâtei la plata de daune

morale și a respins ca inadmisibilă cererea de recunoaștere a dreptului

reclamantului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că cele două decizii contestate au fost emise de Comisia Permanentă și

de Consiliul U.A.R., persoană juridică de drept privat, constituită în

conformitate cu Legea nr. 51/1995 și cu Statutul profesiei de avocat. Cererea

de recunoaștere a dreptului de a fi primit în profesia de avocat a fost

respinsă cu motivarea că, o asemenea cerere este inadmisibilă, în condițiile în

care reclamantul are deschisă calea unei acțiuni în realizare. Referitor la

daunele morale în sumă de 10 miliarde lei, instanța de fond a apreciat ca

nefondată cererea reclamantului, pentru că nu s-a dovedit modul în care i-au

fost lezate demnitatea și onoarea prin cadrul general de organizare și de

exercitare a profesiei de avocat, reglementat de Legea nr. 51/1995.

Împotriva sentinței, a declarat

recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8, 9

și 10 C. proc. civ.

În primul motiv de casare,

recurentul a susținut că sunt eronate aprecierile instanței de fond cu privire

la înființarea legală a asociațiilor profesionale, barourilor de avocați și

U.A.R., ca persoane juridice de drept privat în baza Legii nr. 51/1995.

Sub acest aspect, recurentul a

arătat că persoanele juridice sus-menționate aveau obligația să se înființeze

și să fie autorizate conform Legii nr. 21/1924, iar pentru neîndeplinirea

acestor condiții, instanța de fond trebuia să constate nulitatea absolută a

deciziilor nr. 1178 din 20 iulie 2001 și nr. 8519 din 15 decembrie 2001, ca

fiind emise de o persoană juridică nelegal constituită.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs, a fost criticată soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de

recunoaștere a dreptului pretins, cu motivarea că instanța de fond a încălcat

prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora s-a solicitat

recunoașterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de

examen. Recurentul a învederat că soluția dată acestui capăt de cerere

reprezintă o denegare de dreptate.

În ultimul motiv de casare,

recurentul a arătat că soluția de respingere a cererii sale de daune morale

este lipsită de temei legal și nu a fost motivată în fapt și în drept.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Reglementând organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

Legea nr. 51/1995 ,republicată, a prevăzut în art. 57-58 înființarea U.A.R., ca

persoană juridică, ale cărei organe de conducere sunt: Congresul Avocaților,

Consiliul Uniunii, Comisia Permanentă și Președintele.

Invocând nulitatea absolută a deciziilor nr. 1178 din 20

iulie 2001 și nr. 8519 din 15 decembrie 2001 ale Comisiei Permanente și

Consiliul U.A.R. pentru nelegala constituire a autorităților emitente în baza

Legii nr. 51/1995, recurentul a contestat în realitate însăși Legea de

organizare și exercitare a profesiei de avocat, act normativ care, nefiind

supus controlului judecătoresc, nu poate fi atacat pe calea unei acțiuni

directe în justiție.

De altfel, recurentul nu a dovedit

că această primă cerere a făcut obiectul procedurii prealabile prevăzute cu

caracter general în art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990 și în

dispozițiile legii speciale – art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995,

republicată. De asemenea, față de obiectul acestei prime cereri și de împrejurarea

că recurentul nu are calitatea de avocat, se constată că nu a fost dovedită

existența unui drept sau a unui interes legitim, în sensul prevăzut de art. 1

din Legea nr. 29/1990, art. 21 alin. (1) și art. 48 alin. (1) din Constituție,

ca o condiție esențială pentru formularea acțiunii în anulare pe calea

contenciosului administrativ.

Respingerea ca inadmisibilă a

cererii de recunoaștere a dreptului de primire în profesia de avocat cu scutire

de examen a fost neîntemeiat criticată în recurs. Soluția instanței de fond nu

semnifică denegare de dreptate și este conformă dispozițiilor art. 1 și 11 din

Legea nr. 29/1990 și art. 111 C. proc. civ. pentru că dreptul pretins de

recurent este recunoscut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată,

iar pentru valorificarea lui este necesară formularea unei acțiuni în

realizare, în cadrul căreia se poate verifica și stabili dacă sunt îndeplinite

condițiile impuse de lege, pentru ca acest drept să fie acordat recurentului.

Ultimul motiv de recurs este, de

asemenea, nefondat în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr.

29/1990, potrivit cărora instanța are a se pronunța asupra daunelor materiale

și morale cerute, numai în cazul admiterii acțiunii, prin anularea unui act

administrativ sau prin obligarea autorității administrative să emită un act

administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt

înscris.

Cum primele două cereri din acțiune

au fost respinse, soluția dată cererii de daune morale este legală și

temeinică, fără a mai fi necesară examinarea susținerilor formulate de recurent

cu privire la prejudiciul moral suferit și cuantumul despăgubirilor pretinse.

Față de considerentele expuse și

constatând că nu există motive de casare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D.

împotriva sentinței civile nr. 8 din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 iunie 2003.