ÎCCJ, decizie (scj.ro #85350)

Daune

materiale și daune morale prevăzute de art.11 din Legea nr.29/1990. Cazul

respingerii cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen

Respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen nu consitutie temei de obligare a Uniunii Avocaților din

România la daune materiale și daune morale, dacă aceasta a acționat în limitele

și condițiile prevăzute de Legea nr.51/1995 și Statutul profesiei de avocat

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.1372 din 3 aprilie 2003)

Reclamantul

H. I. a solicitat obligarea Uniunii Avocaților din România la plata sumei de

1.000.000.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, pentru perioada

iunie 1999 –august 2001, când s-a refuzat nejustificat primirea sa în profesia

de avocat.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr.5454/23 iunie

2000, pârâta i-a respins cererea, formulată în iunie 1999, pentru primirea în

profesia de avocat; această decizie a fost, însă, desființată  de Curtea

de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința civilă

nr.1471 din 30 octombrie 2000,  fiind admisă acțiunea și obligată pârâta

să emită o nouă decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen;

sentința a rămas definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr.1091/31 mai 2001,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ.

În

ce privește prejudiciul material și moral, se susține că derivă din refuzul

nelegal de a fi primit în profesia de avocat, pe perioada iunie 1999 – august

2001, iar cuantumul valorii despăgubirilor rezultă din contractele de asistență

juridică, depuse la dosar.

Curtea

de Apel București, Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.299

din 21 martie 2002, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâta

să-i plătească reclamantului suma de 200.000.000 lei despăgubiri materiale și,

totodată, a respins cererea privind daunele morale.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, sunt îndeplinite cerințele art.12

din Legea nr.29/1990 pentru că, prin nerezolvarea favorabilă a cererii

formulate de reclamant, în iunie 1999, privind primirea în profesia de avocat

cu scutire de examen, i s-a cauzat acestuia un prejudiciu, că prejudiciul

material, în sumă de 200.000.000 lei, reprezintă câștigul nerealizat de

reclamant, în perioada iunie 1999 – august 2001, datorită neexercitării

profesiei de avocat.

Referitor

la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reținut că, prin respingerea

cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, nu au fost afectate

onoarea și demnitatea reclamntului; că, pârâta nu a urmărit cu rea credință

discreditarea reclamantului.

Împotriva

sentinței au declarat recurs Uniunea Avocaților din România și reclamantul.

Uniunea

Avocaților  susține, în esență, că refuzul de a fi primit reclamantul în

profesia de avocat, fără examen, nu constituie o culpă a organelor Uniunii,

având în vedere că, potrivit art.16 din Legea de organizare a avocaturii,

acestea au căderea să aprecieze cine anume poate fi primit fără examen; că,

oricum, despăgubirile pretinse de reclamant nu sunt dovedite.

La

rândul său, reclamantul pretinde că pârâta cu rea credință a urmărit

discreditarea sa, prin refuzul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire

de examen, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu moral.

Examinând

hotărârea, în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat

de Uniunea Avocaților este fondat.

Potrivit

art.16 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, republicată, dreptul de primire în profesia de avocat se obține pe

baza unui examen, organizat conform prevederilor acestei legi și a statutului

profesiei.

Art.16

alin.2 lit. a și b din aceeași lege stipulează că, la cerere, poate fi primit

în profesie, cu scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept; cel

care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția

de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel

puțin 10 ani.

Deci,

numai promovarea examenului dă naștere dreptului  de a fi primit în

profesia de avocat, iar pentru persoanele aflate într-una din situațiile

prevăzute în art.16 alin.2 lit.a și b din Legea nr.51/1995, republicată,

aceasta nu stabilește un drept, ci prevede posibilitatea de a fi primită în

profesie fără a mai fi supus examinării, urmând însă ca organele de conducere

ale Uniunii Avocaților din România să decidă, pentru fiecare caz în parte, dacă

acorda sau nu solicitantului scutire de examen.

Statutul

profesiei de avocat, în Secțiunea a IV-a stabilește modalitățile de primire în

profesia de avocat.

Așadar,

potrivit legii și statutului profesiei de avocat, organele Uniunii au

competența să aprecieze cine anume poate fi primit în profesia de avocat, fără

examen.

Or,

în cauză, organele Uniunii, condiționând primirea reclamantului în profesia de

avocat de susținerea unui examen, au acționat în limitele și condițiile

prevăzute de Legea nr.51/1995 și Statutul profesiei de avocat, în sensul că

și-au exercitat atribuțiile legale, astfel că nu se poate reține vreo culpă în

sarcina acestora, de natură a genera daunele materiale și morale, pretinse.

De

altfel, prima instanță, respingând cererea reclamantului de a-i acorda daune

morale, a reținut corect că, prin respingerea cereii de primire în profesia de

avocat, fără examen, pârâta nu a urmărit discreditarea acestuia.

Față de cele

arătate, s-a respins recursul declarat de reclamant și s-a admis recursul

declarat de Uniunea Avocaților din România s-a casat sentința și în fond s-a

respins acțiunea.