ÎCCJ, decizie (scj.ro #85350)

Daune materiale și daune morale prevăzute de art.11 din Legea nr.29/1990. Cazul respingerii cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen Respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen nu consitutie temei de obligare a Uniunii Avocaților din România la daune materiale și daune morale, dacă aceasta a acționat în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr.51/1995 și Statutul profesiei de avocat (Secția de contencios administrativ, decizia nr.1372 din 3 aprilie 2003) Reclamantul H. I. a solicitat obligarea Uniunii Avocaților din România la plata sumei de 1.000.000.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, pentru perioada iunie 1999 –august 2001, când s-a refuzat nejustificat primirea sa în profesia de avocat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr.5454/23 iunie 2000, pârâta i-a respins cererea, formulată în iunie 1999, pentru primirea în profesia de avocat; această decizie a fost, însă, desființată de Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1471 din 30 octombrie 2000, fiind admisă acțiunea și obligată pârâta să emită o nouă decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen; sentința a rămas definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr.1091/31 mai 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ. În ce privește prejudiciul material și moral, se susține că derivă din refuzul nelegal de a fi primit în profesia de avocat, pe perioada iunie 1999 – august 2001, iar cuantumul valorii despăgubirilor rezultă din contractele de asistență juridică, depuse la dosar.

Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.299 din 21 martie 2002, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 200.000.000 lei despăgubiri materiale și, totodată, a respins cererea privind daunele morale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, sunt îndeplinite cerințele art.12 din Legea nr.29/1990 pentru că, prin nerezolvarea favorabilă a cererii formulate de reclamant, în iunie 1999, privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, i s-a cauzat acestuia un prejudiciu, că prejudiciul material, în sumă de 200.000.000 lei, reprezintă câștigul nerealizat de reclamant, în perioada iunie 1999 – august 2001, datorită neexercitării profesiei de avocat.

Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reținut că, prin respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, nu au fost afectate onoarea și demnitatea reclamntului; că, pârâta nu a urmărit cu rea credință discreditarea reclamantului. Împotriva sentinței au declarat recurs Uniunea Avocaților din România și reclamantul. Uniunea Avocaților susține, în esență, că refuzul de a fi primit reclamantul în profesia de avocat, fără examen, nu constituie o culpă a organelor Uniunii, având în vedere că, potrivit art.16 din Legea de organizare a avocaturii, acestea au căderea să aprecieze cine anume poate fi primit fără examen; că, oricum, despăgubirile pretinse de reclamant nu sunt dovedite.

La rândul său, reclamantul pretinde că pârâta cu rea credință a urmărit discreditarea sa, prin refuzul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu moral. Examinând hotărârea, în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat de Uniunea Avocaților este fondat. Potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, dreptul de primire în profesia de avocat se obține pe baza unui examen, organizat conform prevederilor acestei legi și a statutului profesiei. Art.16 alin.2 lit. a și b din aceeași lege stipulează că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept; cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.

Deci, numai promovarea examenului dă naștere dreptului de a fi primit în profesia de avocat, iar pentru persoanele aflate într-una din situațiile prevăzute în art.16 alin.2 lit.a și b din Legea nr.51/1995, republicată, aceasta nu stabilește un drept, ci prevede posibilitatea de a fi primită în profesie fără a mai fi supus examinării, urmând însă ca organele de conducere ale Uniunii Avocaților din România să decidă, pentru fiecare caz în parte, dacă acorda sau nu solicitantului scutire de examen. Statutul profesiei de avocat, în Secțiunea a IV-a stabilește modalitățile de primire în profesia de avocat. Așadar, potrivit legii și statutului profesiei de avocat, organele Uniunii au competența să aprecieze cine anume poate fi primit în profesia de avocat, fără examen.

Or, în cauză, organele Uniunii, condiționând primirea reclamantului în profesia de avocat de susținerea unui examen, au acționat în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr.51/1995 și Statutul profesiei de avocat, în sensul că și-au exercitat atribuțiile legale, astfel că nu se poate reține vreo culpă în sarcina acestora, de natură a genera daunele materiale și morale, pretinse. De altfel, prima instanță, respingând cererea reclamantului de a-i acorda daune morale, a reținut corect că, prin respingerea cereii de primire în profesia de avocat, fără examen, pârâta nu a urmărit discreditarea acestuia. Față de cele arătate, s-a respins recursul declarat de reclamant și s-a admis recursul declarat de Uniunea Avocaților din România s-a casat sentința și în fond s-a respins acțiunea.