ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2214/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 145 din 13 februarie 2001 a Tribunalului Dolj a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantului P.I., iar pârâta SC M. SRL a fost obligată la plata sumei de 3.901.314 lei contravaloare lipsă folosință spațiu în suprafață de 11 mp situat în Craiova, pentru perioada februarie 2000 - septembrie 2000, plus cheltuieli de judecată. Rezultă din considerentele sentinței că acțiunea reclamantei față de pârâtul P.I. a fost respinsă, raporturile juridice fiind între reclamant și societatea comercială al cărui asociat unic este P.I. și nu între cele două persoane fizice, iar din cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant n-au fost acordate sumele pretinse ca fiind achitate pentru paza bunurilor și nici cele pentru energia electrică, iluminatul fiind asigurat de reclamant pentru întreg spațiul comercial și nu numai pentru cei 11 mp ocupați de bunurile pârâtei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Prin decizia nr. 993 din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul pârâtei, iar sentința de fond schimbată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fiind respins, ca nefondat, apelul reclamantului. În esență, instanța de apel a reținut că cea mai mare culpă, în litigiul dintre părți, îi revine reclamantului care a demolat abuziv chioșcul construit de pârâtă pe terenul lui și care a și dezmembrat aceste utilaje, așa încât refuzul pârâtului de a-și ridica aceste utilaje este justificat, ele fiind deteriorate.

În argumentarea respingerii apelului reclamantului s-a reținut că, în mod corect, s-a stabilit că P.I., administratorul societății pârâte, nu răspunde, bunurile depozitate pe terenul reclamantului aparținând societății comerciale, iar cu privire la cuantumul despăgubirilor s-a apreciat că nu se mai impune a se analiza motivul din apelul reclamantului, deoarece acțiunea acestuia s-a respins, fiind înlăturate și cheltuielile de judecată acordate la fond. Nemulțumit de această decizie, reclamantul a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurentul critică soluția din apel pentru denaturarea înțelesului hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare derulate între părți, demolarea chioșcului metalic fiind făcută de el în temeiul unei hotărâri judecătorești, iar pârâta a fost notificată să-și ridice bunurile depozitate în spațiul reclamantului, acesta refuzând nejustificat ridicarea lor, notificări ignorate de instanța de apel. De asemenea, instanța de apel a înlăturat, fără nici o justificare, dovezile administrate de reclamant, martori și expertiză, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, pronunțându-se numai în raport cu probele noi, depuse în apel de pârâți, probe nepuse în discuția părților. În consecință, recurentul solicită casarea acestei decizii, admiterea apelului său și acordarea daunelor actualizate în raport cu rata inflației și pentru perioada menționată în acțiune.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta. Anterior prezentului litigiu între părți s-au mai derulat și alte litigii determinate de demolarea unui chioșc metalic, căptușit cu B.C.A., construit de pârâtă pe terenul reclamantului, chioșc demolat de acesta. Prin decizia nr. 3039 din 6 decembrie 1999 a Curții de Apel București, reclamantul a fost obligat să despăgubească SC M. SRL cu 36.000.000 lei, contravaloarea chioșcului. Ulterior, au apărut litigii în legătură cu bunurile pârâtei ce se aflau în acest chioșc și care au rămas în posesia reclamantului, ele fiind depozitate într-un spațiu folosit de asociația familială a reclamantului, bunuri la predarea cărora reclamantul a fost obligat prin sentința civilă nr. 463 din 3 mai 1999 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare.

În cursul executării acestui titlu, reclamantul a fost de acord cu restituirea lor, stabilindu-se data la care pârâta urma să-și ridice aceste bunuri - 24 februarie 2000, dar care, ulterior, nu s-a mai prezentat, fapt pentru care reclamantul a promovat acțiunea de față. Având în vedere derularea litigiilor dintre părți, Curtea apreciază că reținerea culpei reclamantului în nepredarea bunurilor, acestea formând obiectul litigiului prezent și nu demolarea chioșcului, este contrară probelor din dosar, respectiv, sentințelor și deciziilor pronunțate anterior, proceselor-verbale ale executorului judecătoresc, precum și notificările pârâtei din partea reclamantului. În consecință, Curtea apreciază că soluția din apel, de respingere a acțiunii, este netemeinică și nelegală, contrară probelor administrate de reclamant, motiv pentru care recursului reclamantului, sub acest aspect, este întemeiat.

Cât privește neanalizarea apelului său, critica recurentului este neîntemeiată deoarece instanța a analizat, este adevărat succint, motivele acestuia, dar prin prisma soluției date în apelul pârâtei. Întrucât Curtea a apreciat că recursul reclamantului este întemeiat, motiv pentru care îl va admite și în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., va modifica decizia din apel în sensul respingerii apelului pârâtei și admiterii apelului reclamantului, pârâta urmând a fi obligată la plata despăgubirilor acordate la fond, reactualizate la data plății, așa cum a solicitat reclamantul prin acțiune, dar instanța de fond nu a acordat. În ceea ce privește perioada pentru care au fost acordate despăgubirile, Curtea apreciază că ele au fost corect stabilite de instanța de fond și nu începând cu 1999, notificarea invocată de reclamant pe acest aspect vizând ridicarea materialelor rezultate din demolarea chioșcului și nu a bunurilor.

Conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale în cuantum de 8.794.398 lei, reprezentând taxe de timbru și onorarii avocat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul P.I., împotriva deciziei nr. 993 din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtă SC M. SRL Craiova, împotriva sentinței nr. 145 din 13 februarie 2001 a Tribunalului Dolj. Admite apelul reclamantului împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte și obligă pe pârâtă SC M. la plata sumei de 3.901.314 lei, reactualizată la data plății, și 8.794.398 lei cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2003.