ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4023/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4023/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 11
noiembrie 2002 și înregistrată la Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ, reclamanta SC B.E. SRL a chemat în judecată Direcția
Generală a Vămilor - Direcția Regională Vamală Interjudețeană București și
Direcția Generală a Vămilor, solicitând ca în contradictoriu cu acestea, să se
dispună anularea deciziei nr. 695 din 16 septembrie 2002, emisă de Direcția
Generală a Vămilor – Direcția Regională Vamală Interjudețeană București și
decizia nr. 44709 din 21 octombrie 2002, prin care au fost respinse
contestațiile formulate împotriva modului în care a fost stabilită valoarea
definitivă în vamă, pentru mărfurile importate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
susținut că a contestat la Direcția Regională Vamală Interjudețeană modul în
care s-a calculat valoarea în vamă, a mărfurilor importate cu D.V.I nr. 77878
din 14 august 2002, iar aceasta prin decizia nr. 695 din 16 septembrie 2002, a
respins contestația și a dispus prin art. 3 al deciziei, întocmirea actului
constatator pentru încasarea diferențelor de drepturi de import ce le
datorează, în sumă de 4.654.540 lei, cu aplicarea greșită a Acordului General
de Tarife și Comerț (G.A.T.T.), mai exact s-a aplicat eronat art. 7, când în
speță trebuie aplicat art. 1.
A mai susținut că împotriva deciziei
nr. 695/2002 a formulat contestație, care a fost respinsă cu adresa nr. 44706
din 21 octombrie 2002, de aceiași instituție, care a emis decizia nr. 695/2002,
răspuns care este nelegal, fiind dat cu încălcarea art. 8 din O.U.G. nr.
13/2001, contestație formulată în temeiul art. 5 din același act normativ.
Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ, prin sentința nr. 16 din 9 ianuarie 2003, a admis în
parte contestația împotriva Direcției Generale a Vămilor, a Direcției Regionale
Vamale Interjudețene București, a anulat decizia nr. 44706 din 21 octombrie
2002 și a obligat Direcția Generală a Vămilor să soluționeze contestația
formulată împotriva deciziei nr. 695/2002, prin decizia motivată și a obligat pârâtele
la 333.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut că decizia nr. 44706 din 21 octombrie 2002 nu este
conformă cu prevederile art. 8 din O.G. nr. 13/2001, mai exact nu a fost
soluționată în fond, contestația printr-o decizie motivată de către Direcția
Generală a Vămilor.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală
Interjudețeană București, criticând hotărârea în baza art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că
decizia nr. 695/2002 nu este un act de impunere, un act constatator pentru a se
aplica dispozițiile O.G. nr. 13/2001.
Din examinarea motivelor de recurs
și a actelor cauzei, recursul se constată a fi fondat, dar nu pentru critica
adusă, ci pentru obligarea la cheltuieli de judecată, pentru considerentele ce
se vor expune.
Este de remarcat ca prin decizia nr.
695/2002 este stabilită și valoarea în vamă a mărfurilor importate, iar în art.
3 se dispune întocmirea actului constatator pentru încasarea diferențelor de
drepturi de import, în sumă de 4.654.540 lei.
Împotriva acestei decizii,
reclamanta a formulat plângere în care, evident, că a vizat și acest act
constatator ce trebuia încheiat.
Față de această sumă contestată din
sesizare și act constatator, în soluționarea plângerii sale Direcția Generală a
Vămilor avea obligația să respecte art. 7 și 8 din O.G. nr. 13/2001, dar
răspunsul dat cu nr. 44706/2002 nu a soluționat plângerea împotriva actului
constatator, ca act de impunere.
Sub acest aspect este legală
sentința instanței de fond.
Recursul se va admite însă și va fi
modificată sentința, numai sub aspectul înlăturării obligării la cheltuieli de
judecată, aceste cheltuieli urmând a fi puse în discuție numai în măsura
soluționării fondului litigiului.
În consecință se va admite recursul
declarat de Autoritatea Națională Vamală, noua denumire a recurentei și se va
modifica în parte sentința nr. 16/2003, în sensul că înlătură obligarea
recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Autoritatea Națională Vamală, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană
București, împotriva sentinței nr. 16 din 9 ianuarie 2003 a Curții de Apel
București, secția de contencios administrativ.
Modifică în parte sentința atacată,
în sensul că înlătură obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de
judecată.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 noiembrie 2003.