ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4023/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 11 noiembrie 2002 și înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta SC B.E. SRL a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor - Direcția Regională Vamală Interjudețeană București și Direcția Generală a Vămilor, solicitând ca în contradictoriu cu acestea, să se dispună anularea deciziei nr. 695 din 16 septembrie 2002, emisă de Direcția Generală a Vămilor – Direcția Regională Vamală Interjudețeană București și decizia nr. 44709 din 21 octombrie 2002, prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva modului în care a fost stabilită valoarea definitivă în vamă, pentru mărfurile importate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a contestat la Direcția Regională Vamală Interjudețeană modul în care s-a calculat valoarea în vamă, a mărfurilor importate cu D.V.I nr. 77878 din 14 august 2002, iar aceasta prin decizia nr. 695 din 16 septembrie 2002, a respins contestația și a dispus prin art. 3 al deciziei, întocmirea actului constatator pentru încasarea diferențelor de drepturi de import ce le datorează, în sumă de 4.654.540 lei, cu aplicarea greșită a Acordului General de Tarife și Comerț (G.A.T.T.), mai exact s-a aplicat eronat art. 7, când în speță trebuie aplicat art. 1. A mai susținut că împotriva deciziei nr. 695/2002 a formulat contestație, care a fost respinsă cu adresa nr. 44706 din 21 octombrie 2002, de aceiași instituție, care a emis decizia nr. 695/2002, răspuns care este nelegal, fiind dat cu încălcarea art. 8 din O.U.G.

nr. 13/2001, contestație formulată în temeiul art. 5 din același act normativ. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 16 din 9 ianuarie 2003, a admis în parte contestația împotriva Direcției Generale a Vămilor, a Direcției Regionale Vamale Interjudețene București, a anulat decizia nr. 44706 din 21 octombrie 2002 și a obligat Direcția Generală a Vămilor să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei nr. 695/2002, prin decizia motivată și a obligat pârâtele la 333.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că decizia nr. 44706 din 21 octombrie 2002 nu este conformă cu prevederile art. 8 din O.G.

nr. 13/2001, mai exact nu a fost soluționată în fond, contestația printr-o decizie motivată de către Direcția Generală a Vămilor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană București, criticând hotărârea în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că decizia nr. 695/2002 nu este un act de impunere, un act constatator pentru a se aplica dispozițiile O.G. nr. 13/2001. Din examinarea motivelor de recurs și a actelor cauzei, recursul se constată a fi fondat, dar nu pentru critica adusă, ci pentru obligarea la cheltuieli de judecată, pentru considerentele ce se vor expune.

Este de remarcat ca prin decizia nr. 695/2002 este stabilită și valoarea în vamă a mărfurilor importate, iar în art. 3 se dispune întocmirea actului constatator pentru încasarea diferențelor de drepturi de import, în sumă de 4.654.540 lei. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat plângere în care, evident, că a vizat și acest act constatator ce trebuia încheiat. Față de această sumă contestată din sesizare și act constatator, în soluționarea plângerii sale Direcția Generală a Vămilor avea obligația să respecte art. 7 și 8 din O.G. nr. 13/2001, dar răspunsul dat cu nr. 44706/2002 nu a soluționat plângerea împotriva actului constatator, ca act de impunere. Sub acest aspect este legală sentința instanței de fond.

Recursul se va admite însă și va fi modificată sentința, numai sub aspectul înlăturării obligării la cheltuieli de judecată, aceste cheltuieli urmând a fi puse în discuție numai în măsura soluționării fondului litigiului. În consecință se va admite recursul declarat de Autoritatea Națională Vamală, noua denumire a recurentei și se va modifica în parte sentința nr. 16/2003, în sensul că înlătură obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională Vamală, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană București, împotriva sentinței nr. 16 din 9 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2003.