ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2239/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

T.B. în contradictoriu cu Ministerul

de Interne - Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei al

municipiului București, a solicitat anularea actului 731065/ 4 octombrie 2001

emis de pârât și a răspunsului 64043/GS/S2/25 octombrie 2001 și obligarea la

emiterea vizei de prelungire a dreptului de ședere în România și suspendarea

actului administrativ până la soluționarea cauzei.

Reclamantul a arătat că în mod

nejustificat i se refuză prelungirea vizei de ședere pe teritoriul României,

pentru că dispune de mijloace de întreținere, desfășoară activități comerciale

în cadrul SC T. SRL.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 155 din 28 februarie

2002, a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, în baza art. 158 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 886 din 3

octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile art. 144 lit. c) din Constituția României și a respins

ca neîntemeiată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că în baza art. 114 lit. c) din Constituție, legile și ordonanțele pot

fi contestate la Curtea Constituțională pe calea excepției de

neconstituționalitate.

În cauză nu sunt îndeplinite aceste

cerințe, deoarece dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

123/2000, invocate de reclamant se referă la Normele metodologice de aplicare a

Legii privind regimul străinilor.

Aceste norme metodologice au fost

adoptate prin H.G. nr. 476/2001, care este exceptată prin natura ei de la

controlul legalității pe calea excepției de neconstituționalitate.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

reclamantul nu îndeplinea la 7 septembrie 2001 condițiile prevăzute de art. 29

alin. (1) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001

privind regimul străinilor în România pentru a i se prelungi viza de afaceri

pentru șederea în România.

Reclamantul divorțat, în calitate de

persoană fizică care desfășoară o activitate comercială, nu a probat că are

mijloace de existență în cuantumul legal de 500 dolari SUA, rezultatele

financiare ale firmei fiind slabe.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea

sentinței și, în fond admiterea acțiunii.

Se susține că, în mod greșit s-a

soluționat excepția de neconstituționalitate invocată, că în fapt ședința de

judecată s-a terminat la ora 10 și a fost nevoit să depună în scris excepția

invocată prin serviciul de registratură. Instanța, în loc să repună dosarul pe

rol, în mod nejustificat a procedat la soluționarea prin respingere a

excepției.

Pe fondul cauzei nu se justifică

soluția de respingere a acțiunii, întrucât reclamantul se află în România din

anul 1991, când a venit în calitate de student la Universitatea București.

Între anii 1991 – 1995 a locuit pe teritoriul României, având viză pentru

studii. În anul 1994 s-a căsătorit cu o cetățeană română, căsătorie ce s-a

desfăcut în anul 1998, în toată această perioadă, viza de ședere fiind

prelungită. Din 1998 a înființat SC T. SRL, ce are ca obiect comercializarea

produselor de plafar și o cifră de afaceri de circa 700 milioane.

Fiind asociat al firmei, veniturile

sale sunt înglobate în patrimoniul acesteia, valoarea societății fiind destul

de mare pentru a fi considerată o investiție și un mijloc de existență.

Se impune suspendarea executării

actului administrativ, motivat de faptul că, în condițiile în care este unicul

asociat al societății este iminent prejudiciul ce i s-ar cauza în cauza

expulzării.

Prin cerere scrisă s-a reiterat

excepția de neconstituționalitate a art. 11 lit. c) din Legea nr. 123/2001

privind regimul străinilor în România coroborat cu pct. 29 alin. (1) lit. a)

din H.G. nr. 476/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 123/2001, excepție respinsă de instanță nefiind întrunite cerințele

art. 114 lit. c) din Constituție.

Recursul este nefondat.

Critica privind modul neprocedural

folosit de instanță pentru respingerea excepției de neconstituționalitate nu

poate fi primită.

În ședința publică de la 12

septembrie 2002, reclamantul prin avocat, a invocat verbal excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

123/2000 pe motiv că reclamantului i se încalcă drepturile omului.

Potrivit art. 12 pct. 2 din Legea

nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivată, astfel că instanța a

solicitat acest lucru, (îndeplinit de reclamant după ce cauza a rămas în

pronunțare), iar pârâtul a susținut că se impune respingerea cererii.

Repunerea cauzei pe rol se impunea

în condițiile în care părțile nu ar fi pus concluzii pe excepția invocată,

situație care nu se regăsește în speță.

De altfel, excepția a fost reiterată

și la recurs și aici s-a realizat contradictorialitatea.

Pe fondul cauzei, instanța în mod

corect a apreciat că recurentul-reclamant nu a îndeplinit condițiile prevăzute

în legislația în vigoare la acea dată, în ceea ce privește prelungirea vizei de

ședere în scop de afaceri, respectiv cerințele art. 29 pct. 1 lit. a) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul

străinilor în România aprobate prin H.G. nr. 476/2001, la data solicitării

prelungirii vizei de ședere, nu a probat că are mijloace de existență în

cuantumul legal de 500 dolari SUA, iar din actele firmei a rezultat slabe

rezultate financiare.

În condițiile date în mod judicios

s-a respins și cererea de suspendare a executării actului administrativ,

nefiind întrunite cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990

În consecință, soluția instanței

fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C.

proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.B. împotriva sentinței

civile nr. 886 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.