ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3307/2010

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința nr. 15/S din 13 ianuarie 2010 a

Tribunalului Brașov a fost respinsă cererea condamnatului P.V. privind

revizuirea Sentinței penale nr. 93/2002 a Tribunalului Brașov.

A fost obligat

condamnatul la 150 RON cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că a fost depășit termenul rezonabil de judecare a cauzei

sale; că la judecarea recursului nu s-au avut în vedere o serie de acte depuse

în apărare; că s-a împlinit la momentul pronunțării hotărârii din recurs

termenul de prescripție a răspunderii penale și că e greșită calificarea drept contestație

în anulare a cererii de contestație la executare formulată, prin care a

solicitat constatarea prescripției răspunderii penale. Petentul a mai arătat că

în raport cu timpul scurs de la "așa-zisa săvârșire a infracțiunii de

luare de mită de 100 RON" - 16 ani - și de circumstanțele - vârsta de 57

ani, fără antecedente penale, cu o conduită bună - pedeapsa aplicată reprezintă

în acest moment o reacție exagerată și ineficientă.

Instanța de fond a

reținut că prin Sentința penală nr. 93/S din 11 aprilie 2002 a Tribunalului

Brașov definitivă prin Decizia penală nr. 744/2004 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție inculpatul P.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare cu aplic. art.

86

1

C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin.

(2) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen.

În privința motivelor

de revizuire invocate de petent, prima instanță a reținut că acestea nu se

încadrează printre cele expres și limitativ prev. de art. 394 alin. (1) C. pen.

De altfel,

împrejurările invocate de petent reprezintă apărări pe care petentul și Ie-a

făcut pe parcursul procesului penal, care au fost înlăturate de instanța de

fond și de cele de control judiciar.

În privința

prescripției răspunderii penale, deși aceasta nu se regăsește printre cazurile

de revizuire prevăzute de lege, instanța de fond a reținut că această susținere

a petentului nu este întemeiată, în condițiile în care hotărârea de condamnare

a rămas definitivă la 6 februarie 2004, iar termenul de prescripție, de 15 ani

s-ar fi împlinit la 22 octombrie 2008.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel revizuentul, susținând că în mod greșit i s-ar fi

respins cererea de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale,

precum și contestația la executare de către Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 4/P/Ap/2006.

Prin Decizia penală

nr. 20/Ap din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul condamnatului.

S-a reținut că

revizuirea este calea extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de

judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către

instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări

în funcție de care aceasta nu corespunde adevărului și, ca urmare, nici legii.

Această cale de atac este una prin care se urmărește înlăturarea unor erori de

fapt.

Or, din cuprinsul

cererii de revizuire și a referatului întocmit de procuror nu rezultă că

aspectele de fapt invocate de revizuent s-ar circumscrie vreunuia dintre cazurile

menționate în art. 394 C. proc. pen., nefiind indicat vreun aspect de fapt care

să conducă instanța la concluzia că sentința de condamnare a acestuia conține

vreo eroare de judecată cu privire la faptele ce au fost deduse judecății și

asupra cărora s-a pronunțat o soluție definitivă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul, care fără a indica vreun caz de casare,

a solicitat prin motivele scrise de recurs să se constate că în mod greșit i

s-ar fi respins cererea de constatare a intervenirii prescripției răspunderii

penale.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticii formulate și a cazului de casare în care formal se

încadrează, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Așa cum corect au

reținut instanțele de fond și apel, prescripția răspunderii penale nu se

regăsește între motivele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive, ea

poate fi eventual analizată în cadrul unei alte căi extraordinare de atac, ca

și caz de încetare a procesului penal asupra căruia instanța de recurs nu s-ar

fi pronunțat, deși existau probe la dosar în acest sens (art. 386 lit. c) C.

proc. pen.).

Or, din actele și

lucrările dosarului, rezultă pe de o parte că voința petentului a fost în

sensul formulării unei cereri de revizuire, iar pe de altă parte că anterior a

formulat și o contestație în anulare, care a fost însă respinsă prin Decizia

nr. 3664/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință,

recursul declarat de revizuent este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent condamnat P.V. împotriva

Deciziei penale nr. 20/Ap din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2010.