ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3307/2010

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința nr. 15/S din 13 ianuarie 2010 a Tribunalului Brașov a fost respinsă cererea condamnatului P.V. privind revizuirea Sentinței penale nr. 93/2002 a Tribunalului Brașov. A fost obligat condamnatul la 150 RON cheltuieli judiciare către stat. În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost depășit termenul rezonabil de judecare a cauzei sale; că la judecarea recursului nu s-au avut în vedere o serie de acte depuse în apărare; că s-a împlinit la momentul pronunțării hotărârii din recurs termenul de prescripție a răspunderii penale și că e greșită calificarea drept contestație în anulare a cererii de contestație la executare formulată, prin care a solicitat constatarea prescripției răspunderii penale.

Petentul a mai arătat că în raport cu timpul scurs de la "așa-zisa săvârșire a infracțiunii de luare de mită de 100 RON" - 16 ani - și de circumstanțele - vârsta de 57 ani, fără antecedente penale, cu o conduită bună - pedeapsa aplicată reprezintă în acest moment o reacție exagerată și ineficientă. Instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 93/S din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Brașov definitivă prin Decizia penală nr. 744/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție inculpatul P.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare cu aplic. art. 86 1 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. În privința motivelor de revizuire invocate de petent, prima instanță a reținut că acestea nu se încadrează printre cele expres și limitativ prev. de art. 394 alin. (1) C. pen.

De altfel, împrejurările invocate de petent reprezintă apărări pe care petentul și Ie-a făcut pe parcursul procesului penal, care au fost înlăturate de instanța de fond și de cele de control judiciar. În privința prescripției răspunderii penale, deși aceasta nu se regăsește printre cazurile de revizuire prevăzute de lege, instanța de fond a reținut că această susținere a petentului nu este întemeiată, în condițiile în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă la 6 februarie 2004, iar termenul de prescripție, de 15 ani s-ar fi împlinit la 22 octombrie 2008. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul, susținând că în mod greșit i s-ar fi respins cererea de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale, precum și contestația la executare de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4/P/Ap/2006.

Prin Decizia penală nr. 20/Ap din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul condamnatului. S-a reținut că revizuirea este calea extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări în funcție de care aceasta nu corespunde adevărului și, ca urmare, nici legii. Această cale de atac este una prin care se urmărește înlăturarea unor erori de fapt. Or, din cuprinsul cererii de revizuire și a referatului întocmit de procuror nu rezultă că aspectele de fapt invocate de revizuent s-ar circumscrie vreunuia dintre cazurile menționate în art. 394 C. proc.

pen., nefiind indicat vreun aspect de fapt care să conducă instanța la concluzia că sentința de condamnare a acestuia conține vreo eroare de judecată cu privire la faptele ce au fost deduse judecății și asupra cărora s-a pronunțat o soluție definitivă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul, care fără a indica vreun caz de casare, a solicitat prin motivele scrise de recurs să se constate că în mod greșit i s-ar fi respins cererea de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate și a cazului de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, prescripția răspunderii penale nu se regăsește între motivele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive, ea poate fi eventual analizată în cadrul unei alte căi extraordinare de atac, ca și caz de încetare a procesului penal asupra căruia instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat, deși existau probe la dosar în acest sens (art. 386 lit. c) C. proc. pen.). Or, din actele și lucrările dosarului, rezultă pe de o parte că voința petentului a fost în sensul formulării unei cereri de revizuire, iar pe de altă parte că anterior a formulat și o contestație în anulare, care a fost însă respinsă prin Decizia nr. 3664/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, recursul declarat de revizuent este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent condamnat P.V. împotriva Deciziei penale nr. 20/Ap din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.