ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1159/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1159/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 501 din 21 decembrie 2010 Tribunalul Dolj a respins cererea de schimbare

încadrare juridică din infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de

primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen.

În baza

art. 254 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a),

alin. (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la

pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza

art. 289 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a),

alin. (2) C. pen., 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza

art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate

inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza

art. 86

1

C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei de 1 an și 6

luni închisoare sub supraveghere pe durata termenului de încercare compus din

durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani stabilit de instanță, în

total 3 ani și 6 luni.

În baza

art. 86

3

C. pen., inculpatul a fost obligat pe durata termenului de

încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere;

- să se

prezinte la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Dolj la datele

stabilite conform programului de supraveghere;

- să

anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să

comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

S-a atras

atenția inculpatului asupra art. 86

4

C. pen.

S-a

aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. pe care o va

suspenda conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza

art. 88 C. pen. și art. 350 alin. (3) lit. b) C. pr. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive

începând cu data de 28 septembrie 2010, la zi și s-a dispus punerea de îndată

în libertate a inculpatului dacă acesta nu este arestat sau reținut în alte

cauze.

S-au

anulat adeverințele falsificate de către inculpate.

A fost

obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 22

septembrie 2010, denunțătorul

T.G. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dolj cu faptul că, în calitatea sa de secretar al Primăriei A. județul Dolj,

inculpatul B.I. a eliberat la mai mulți cetățeni din comună adeverințe

doveditoare a perioadei lucrate în cadru fostului C.A.P., adeverințe

falsificate prin înscrierea în cuprinsul acestora a unor date nereale. În

schimbul acestor adeverințe, beneficiarii remiteau inculpatului diverse sume de

bani, iar ulterior foloseau adeverințele la Casa Județeană de Pensii Dolj,

pentru obținerea dreptului de pensie.

La data de 27 septembrie 2010,

în declarația data la

parchet, a menținut aspectele formulate în denunț și a precizat că i-a

solicitat inculpatului eliberarea unor adeverințe referitoare la activitatea

desfășurată de el, de soția sa

T.C.

, de socrul său G.M. și de cumnatul

său G.C., în cadrul fostei C.A.P. adeverințele fiindu-le necesare pentru Casa

Județeană de Pensii Dolj.

A mai ar

ătat că în discuțiile avute cu inculpatul,

acesta nu a avansat nici o sumă de bani ce ar trebui să o primească de la

denunțător, însă acesta din urmă i-a spus că are cunoștință de faptul că o

astfel de adeverință, se plătește cu 200-300 euro.

Denun

țătorul a mai susținut că, în dimineața

acelei zile i-a înmânat inculpatului carnetul său de muncă, precum și o copie a

carnetului de muncă al soției sale, în vederea eliberării adeverințelor și că

i-a cerut ca pe acele adeverințe să consemneze cum că cei doi ar fi lucrat la

fostul C.A.P. minim 5 ani, spunându-i că în momentul în care va veni să ia

adeverințele îi va da și banii cuveniți.

În baza depozi

ției denunțătorului, prin Ordonanța

din 27 septembrie 2010, a fost autorizată în temeiul art. 91 alin. (2) din C.

proc. pen. - interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate

în mediul ambiental de către denunțător și inculpat pentru o perioadă de 48

ore, de la data de 27 septembrie 2010, orele 14.00, până la data de 29

septembrie 2010, orele 14.00.

În

data de 28 septembrie 2010

în jurul orelor 08.30, denunțătorul s-a

prezentat la sediul Primăriei com. A., l-a întâlnit pe inculpat în biroul său

și l-a întrebat dacă i-a întocmit adeverințele solicitate. Inculpatul i-a spus

că nu a întocmit încă adeverințele, însă va face acest lucru până în jurul

orelor 13.00, cerându-i denunțătorului să revină la acea oră.

În

cursul aceleia

și

convorbiri, inculpatul a discutat cu denunțătorul aspecte referitoare la

vechimea în activitatea de lucrător C.A.P. ce urmează să fie înscrise în

adeverințele eliberate în favoarea denunțătorului, soției sale și a socrului

său nici nu i-a spus inculpatului că până la momentul eliberării adeverințelor

va face rost și de bani, urmând a se deplasa la Craiova pentru a scoate de la

bancă banii trimiși de soția sa din străinătate, inculpatul răspunzându-i că:

„lasă bă că vedem atunci”

Inculpatul

i-a cerut denun

țătorului să aducă cartea de identitate a socrului său G.M.

pentru a putea întocmi adeverința și pentru acesta.

În

jurul orelor 13.00, denun

țătorul a revenit la sediul Primăriei comunei

A., l-a așteptat pe inculpat care era în

ședința de consiliu local, iar în jurul

orelor 14.40, când inculpatul a

ieșit din clădire, a fost acostat de către denunțător care l-a întrebat despre

adeverințe. Inculpatul i-a spus că adeverințele au fost întocmite, însă nu sunt

semnate și ștampilate de către primar. I-a comunicat denunțătorului că va merge

din nou în clădirea unde se desfășurase ședința de consiliu și îi va cere

viceprimarului să vină să semneze și să ștampileze cele trei adeverințe.

În

scurt timp, inculpatul a revenit

în sediul clădirii primăriei împreună cu

viceprimarul P.l. iar acesta din urmă a semnat și ștampilat cele trei

adeverințe întocmite de inculpat pe numele T.G., T.C. și G.M., adeverințe

falsificate prin înscrierea în conținutul acestora a unor aspecte

necorespunzătoare realității.

Dup

ă ce a primit adeverințele de la viceprimar,

denunțătorul s-a deplasat în biroul inculpatului și i-a înmânat acestuia suma

de 1000 euro potrivit înțelegerii anterioare.

Inculpatul

constat

ând

că suma dată de denunțător este prea mare a intenționat să-i restituie acestuia

o parte din ea (300 euro), însă a fost refuzat de către denunțător (în acest

sens, procesul-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în mediul

ambiental).

Inculpatul recunoa

ște falsificarea

celor trei adeverințe, însă susține că nu a stabilit cu denunțătorul ca în

schimbul acestora să primească vreo sumă de bani. A mai declarat că nu a

pretins vreo sumă de bani de la denunțător, iar în privința sumei de bani

găsită în buzunarul său, a precizat că aceasta i-a fost băgată în buzunar de

către denunțător care, după acest gest, a părăsit în grabă biroul său.

Înregistrarea audio-video efectuată în baza autorizației,

infirmă apărarea inculpatului în sensul că acesta a intenționat să-i restituie

denunțătorului nu întreaga sumă de bani, ci o parte din aceasta, apreciind că

suma primită este prea mare pentru adeverințele eliberate, iar pe de altă parte

aspect negat de denunțător) și că ulterior acesta ar fi părăsit imediat în fugă

biroul - este infirmată de înregistrarea audio-video din care rezultă că după

terminarea discuției referitoare la bani, cei doi au mai purtat discuții atât

în biroul inculpatului cât și pe holul primăriei iar inculpatul nu a mai făcut

nici un gest prin a încerca să restituie vreo sumă de bani denunțătorului.

Prin adresa cu nr. 5222 din 14 octombrie 2010, Prim

ăria comunei

A. a comunicat faptul că numitul G.M. a efectuat norme de muncă la fostul C.A.P.

timp de 5 ani (și nu 10 așa cum a înscris inculpatul în adresa cu nr. 4994 din

28 septembrie 2010) iar numiții T.G. și T.C. nu figurează în registrele de

evidența cu norme de munca la fostul C.A.P.

În ap

ărarea inculpatului s-a invocat aspectul

provocării sale de către denunțător, în sensul că denunțătorul a insistat ca

inculpatul să primească banii în momentul primirii adeverințelor falsificate,

iar inculpatul a refuzat să primească acești bani.

Din

înregistrarea audio-video a rezultat faptul

că inculpatul nu a refuzat ferm banii oferiți de către denunțător ci doar a

insistat pe lângă acesta să ia înapoi o parte din suma oferită (300 euro),

apreciind că suma primită este prea mare pentru cele 3 adeverințe falsificate.

Situația

de fapt astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței și avută în

vedere și de tribunal a fost dovedită cu denunțul formulat de T.G.,

proces-verbal de surprindere în flagrant, planșe foto, înregistrări

audio-video, transcrierea convorbirilor purtate în mediul ambiental,

adeverințele întocmite în fals, declarațiile denunțătorului, declarațiile

martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Fiind

audiat inculpatul B.I. a recunoscut faptele reținute în sarcina sa solicitând

ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

Constatând

vinovăția inculpatului sub aspectul faptelor reținute în sarcina sa, instanța

de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, la

individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. și

disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Ca

modalitate de executare a pedepsei, instanța de fond a dispus suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, apreciind că scopul educativ și coercitiv

al pedepsei poate fi extins și fără executarea acesteia.

Împotriva

acestei sentințe, au declarat apel în termenul legal prev. de art. 363 C. proc.

pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul B.I.

În apelul

Parchetului a fost criticată sentința instanței de fond pentru nelegalitate

motivându-se că faptele inculpatului constând în eliberarea a 3 adeverințe

doveditoare a perioadei lucrate în cadrul fostului C.A.P., acte falsificate

prin înscrierea în cuprinsul acestora a unor date nereale, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă

continuată, prev. de art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

fiind necesară și raportarea la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 78/2000,

astfel că se impunea schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de

art. 289 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000

coroborat cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Totodată,

au fost invocate de parchet critici de netemeinicie privind individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate, solicitându-se majorarea pedepselor și

înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

, 86

3

, 86

4

C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și

aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, motivându-se că

modalitatea de executare a pedepsei în regim de detenție este singura în măsură

să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., raportat la

gravitatea faptelor comise.

În apelul

declarat de inculpat au fost invocate critici de nelegalitate și netemeinicie,

solicitându-se admiterea apelului, desființarea sentinței penale, schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 254 C. pen., în

infracțiunea prev. de art. 256 C. pen., înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și aplicarea

unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81

C. pen.

Prin

decizia penală nr. 182 din 13 septembrie 2011 Curtea de Apel Craiova a admis

apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva sentinței penale nr.

501 din 21 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr.

14445/63/2010.

A respins

apelul inculpatului B.I.

A

desființat sentința penală în parte pe latură penală.

În baza

art. 334 C. proc. penală a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în

sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 17

alin. (1) lit. c) din Legea 78/2000, în infracțiunea prev. de art. 289 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din

Legea 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000.

În baza

art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 alin. (1)

lit. c) din Legea 78/2000 coroborat cu art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000 a

condamnat pe inculpatul B.I., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza

art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea 78/2000 a

condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsă

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza

art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen., 35 C. pen. a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen., pe o durată de 2 ani.

În baza

art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani

închisoare sub supraveghere, pe durata termenului de încercare compus din

durata pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani stabilit de

instanță, în total 4 ani.

A menținut

dispozițiile din sentința penală, privind aplicarea dispozițiilor art. 86

3

C. pen. 86

4

C. pen.

A menținut

celelalte dispoziții din sentința penală.

A obligat

inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că

referitor la încadrarea juridică a faptelor doar criticile formulate de parchet

sunt întemeiate în sensul că se impunea reținerea formei continuare a

infracțiunii de fals intelectual cât timp inculpatul în calitate de secretar al

primăriei, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice a

întocmit trei adeverințe privind perioada lucrată în cadrul fostului C.A.P.,

acte falsificate ce cuprindeau date nereale.

De

asemenea, reține instanța de apel că se impunea și reținerea disp. art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 care reglementează regimul sancționator al

infracțiunilor de corupție.

Criticile

formulate de inculpat referitoare la încadrarea juridică a infracțiunii de

luare de mită, acesta susținând că fapta întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de primire de foloase necuvenite, au fost apreciate de instanța de

prim control judiciar ca nefondate cât timp din probele dosarului a rezultat că

inculpatul nu a respins nici un moment oferta denunțătorului privind plata unei

sume de bani în schimbul întocmirii adeverințelor.

Referitor

la individualizarea judiciară a pedepselor, apreciază instanța de prim control

judiciar că aplicarea unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de lege

urmare reținerii disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., iar ca

modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei,

este aptă să contribuie la reeducarea inculpatului.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs în termenul legal prev. de art. 385

3

C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul B.I.

În

recursul Parchetului au fost formulate critici de nelegalitate, constând în

aceea că instanța de apel a omis să aplice în minuta și dispozitivul hotărârii

prevederile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. situație ce conduce la

concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului este în alte limite decât cele

legale.

De

asemenea este criticată decizia penală atacată și pentru netemeinicie în

privința modalității de executare apreciindu-se că se impune a se aplica

inculpatului o pedeapsă cu executare în regim de detenție, numai în acest mod

fiind posibilă realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.

Solicită

Parchetul ca recursul său să fie analizat în raport de cazurile de casare prev.

de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Referitor

la recursul declarat de inculpatul B.I., deși în motivele depuse în scris la

dosar sunt formulate mai multe critici de nelegalitate, apărătorul acestuia a

învederat Înaltei Curți că nu susține motivele scrise de recurs și formulează

doar critici de netemeinicie în raport de cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. sens în care solicită reținerea disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 și art. 76 C. pen. și ca modalitate de

executare din art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

Criticile

aduse nu sunt fondate.

Analizând

legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare

invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora

instanța de recurs examinează cauza numai în raport de motivele de casare prev.

de art. 385

9

C. proc. pen., precum și din perspectiva disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursurile declarate în cauză

nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele pe care le

vom expune în continuare.

Reține

Înalta Curte că instanța de fond a realizat o analiză atentă și obiectivă a

întregului ansamblu probator stabilind corect situația de fapt, încadrarea juridică

dată faptelor corespunzătoare situației de fapt reținută, în mod just stabilind

instanțele inferioare că sunt îndeplinite toate condițiile pentru tragerea la

răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunilor reținute în

sarcina sa.

Astfel,

din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că la data de 28

septembrie 2010, inculpatul B.I. a primit de la denunțătorul T.G. suma de 1.000

euro pentru a-i elibera trei adeverințe privind vechimea în muncă în calitate

de lucrător al fostului C.A.P., întocmind în fals adeverințele cu nr. 4994,

5001 și 5004 din data de 28 septembrie 2010.

Criticile

formulate de parchet din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. referitor la greșita încadrare juridică a faptei, nu sunt

întemeiate.

Așa cum

lesne se poate observa, judecata cauzei, în fața primei instanțe a avut loc în

procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul B.I.

declarând pe parcursul cercetării judecătorești, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 202/2010, că este de acord ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

În raport

de poziția manifestată de inculpat prima instanță a procedat în consecință,

limitele de pedeapsă fiind stabilite conform dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Procedând

la o nouă judecată în fond, instanța de prim control judiciar, a admis apelul

declarat de parchet și a înlăturat aspectele de nelegalitate vizând încadrarea

juridică a faptelor respectiv omisiunea instanței de fond de a reține forma

continuată a infracțiunii de fals intelectual reglementată de dispozițiile art.

41 alin. (2) C. pen. cât și raportarea infracțiunii de fals intelectual la

dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Nici un

moment instanța de prim control judiciar nu a menționat că revine asupra

procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen., din considerentele

deciziei rezultând cu certitudine că limitele de pedeapsă sunt cele stabilite

conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Faptul că

în dispozitiv nu au fost menționate dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

nu poate conduce la reformarea deciziei recurate fiind vorba de a evidentă

eroare materială ce poate fi îndreptată conform dispozițiilor art. 195 C. proc.

pen.

Dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. reprezintă o modalitate de desfășurare a

judecății în cazul recunoașterii faptelor ori, omisiunea instanței de a face

mențiunea disp. art. 320

1

C. proc. pen. alături de fiecare

infracțiune în parte nu poate atrage incidența cazului de casare prev. de art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Ca atare,

apreciază Înalta Curte că aceste critici formulate de parchet nu sunt

întemeiate cât timp nici un moment instanța de apel nu a lăsat să se înțeleagă

că revine asupra procedurii de judecată, din considerente rezultând

neîndoielnic că judecata a avut loc în această procedură simplificată.

Referitor

la criticile de netemeinicie formulate deopotrivă atât de Parchet cât și de

inculpat, reține Înalta Curte că nu sunt întemeiate.

Pedeapsa

aplicată inculpatului B.I. a fost bine dozată, instanța de prim control

judiciar având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei

toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. realizând o proporție între

gradul de pericol social concret al infracțiunii și pedeapsa aplicată.

Natura

infracțiunii, modalitatea de comitere a faptei, circumstanțele personale ale

inculpatului, poziția manifestată de inculpat atât înainte de comiterea faptei,

cât și ulterior, sunt împrejurări cărora instanța de prim control judiciar le-a

dat eficiența cuvenită stabilind un regim sancționator apt să conducă la

reeducarea inculpatului în sensul formării unei atitudini corecte față de

ordinea de drept.

În mod

corect instanța de prim control judiciar a stabilit ca modalitate de executare

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere față de circumstanțele

personale pozitive ale inculpatului, măsurile de supraveghere cărora va trebui

să se supună pe perioada termenului de încercare, fiind o garanție că nu va

încerca pe viitor să comită alte fapte penale.

Apreciază

Înalta Curte că decizia pronunțată de instanța de prim control judiciar nu

comportă critici de netemeinicie astfel încât, sub acest aspect, nici criticile

formulate de parchet și nici cele formulate de inculpat nu sunt întemeiate.

Față de

toate argumentele prezentate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate de

parchet și inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul B.I. împotriva

deciziei penale nr. 182 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie

2012.