ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, constată că, prin sentința penală nr. 243 din 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 9783/63/2012, s-a dispus, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului B.K. la 6 pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, b) și c) C. pen. pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită, pedepse care, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, dându-se, în final, spre executare inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de o zi din data de 26 aprilie 2012.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să restituie suma de 1000 RON denunțătorului S.A.M., suma de 1600 RON denunțătorului G.M.A., sumele de 100 euro și 100 RON denunțătorului M.C., precum și suma de 250 RON denunțătoarei V.M.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță,

evaluând coroborat materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, a reținut, în fapt, că inculpatul B.K. a fost angajat al Spitalului Orășenesc S., Compartimentul de obstetrică-ginecologie, în funcția de medic primar obstetrică-ginecologie, fiind, totodată, medic șef al acestui compartiment.

A arătat Tribunalul că, la data de 02 martie 2012, a fost înregistrat denunțul formulat de S.A.M. din comuna C., jud. Dolj, care a sesizat faptul că, în ziua de 01 ianuarie 2012, medicul B.K. i-a condiționat efectuarea unei operații cezariene soției sale, S. (fostă G.) A., de primirea în prealabil a sumei de 1000 RON. În legătură cu această faptă, s-a menționat că, în cursul anului 2011, S.A. a rămas însărcinată, fără ca pe parcursul sarcinii să acuze vreo problemă medicală și fără a fi înregistrată în categoria gravidelor cu risc obstetrical. În data de 01 ianuarie 2012, în jurul orelor 14,00, aceasta a început să se simtă rău, fiind transportată de vecinul său, P.N., la Spitalul S., unde linia de gardă chirurgicală era asigurată în acea zi de inculpatul B.K., medic primar obstetrică-ginecologie. După consultarea pacientei, inculpatul i-a spus denunțătorului că soția sa nu va putea naște decât prin operație cezariană, iar, pentru efectuarea acesteia, va trebui să-i dea suma de 100 euro. Denunțătorul a acceptat cererea medicului, dar, în momentul în care plecase pentru a procura suma de bani, întrucât nu o avea asupra sa, a fost strigat de către inculpat, care i-a spus că trebuie să-i dea în total suma de 1000 RON, deoarece urmează să plătească și medicul anestezist, precum și asistenta medicală ce-l va ajuta la operație, el urmând să-și rețină echivalentul sumei de 100 euro cerută inițial. Denunțătorul i-a răspuns inculpatului că nu are suma de bani pretinsă, afirmație față de care cel din urmă i-a spus să facă rost de bani sau să-și ia soția acasă, denunțătorul înțelegând că, în situația în care nu va plăti suma de bani solicitată, medicul nu va efectua operația cezariană. Inculpatul i-a cerut, totodată, martorului să facă rost de suma respectivă până seara, întrucât după aceea va ieși din tură și va fi prea târziu. După această discuție, S.A.M. s-a deplasat în com. C. pentru a procura cei 1000 RON pretinși de medic în scopul efectuării operației de cezariană, iar, ulterior, a revenit la spital însoțit de martorii G.G. și S.I.M. La solicitarea inculpatului, în cabinetul său a intrat doar denunțătorul (refuzând accesul celorlalți doi martori pe motiv că aceștia ar fi fost în stare de ebrietate), pe care l-a întrebat dacă a venit cu banii. S.A.M. a confirmat, după care a scos o bancnotă de 500 RON din portofel, pe care a pus-o în buzunarul unui halat de molton aflat în cuier, la indicația inculpatului. Observând că denunțătorul a pus în buzunar doar 500 RON, medicul i-a reproșat că a adus o sumă mai mică decât cea pentru care se înțeleseseră, martorul S.A.M. spunându-i că îi mai poate da încă 300 RON, sumă pe care a pus-o tot în buzunarul halatului. Inculpatul i-a spus că, dacă nu are întreaga sumă de bani, nu va putea face nimic, moment în care denunțătorul a mai pus în buzunarul halatului încă 200 RON reprezentând diferența până la suma de 1000 RON pretinsă inițial. Ulterior, inculpatul a anunțat personalul medical să o pregătească pe S.A. pentru operație, potrivit registrului de intervenții chirurgicale - protocol operator, aceasta fiind operată de doctorul B.K. și asistentul medical P.F. la ora 18,20, anestezia fiind efectuată de doctor F.I. La ieșirea din sala de operație, inculpatul, în prezența martorilor S. și G., i-a mai pretins denunțătorului suma de 150 RON, motivând că trebuie să i-o dea medicului anestezist, dar a fost refuzat de către denunțător, care i-a spus că nu mai deține nicio sumă de bani.

Urmare a denunțului formulat de S.A.M., prin ordonanța nr. 142/P/2012 din 19 martie 2012, s-a dispus autorizarea investigatorului cu identitate reală, inspector Ș.S.C., să dea, să ofere sau să promită bani sau alte foloase materiale inculpatului B.K., în scopul efectuării unor acte medicale ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Așa fiind, la data de 21 martie 2012, investigatorul s-a prezentat la Spitalul Orășenesc S., Compartimentul obstetrică-ginecologie, unde era de gardă inculpatul B.K., spunându-i acestuia că are o prietenă din Calafat care este însărcinată și vrea să-i facă chiuretaj și întrebându-l când îl găsește pentru a face această intervenție, medicul i-a răspuns că este de gardă și, întrucât investigatorul și-a manifestat dorința de a se prezenta cu prietena a doua zi, i-a spus că numai joi poate să facă intervenția solicitată, întrucât și atunci este de gardă. în data de 22 martie 2012, orele 11:30, Ș.S.C. s-a prezentat din nou la Spitalul Orășenesc S. la cabinetul medicului B.K., acesta ieșind din birou și invitându-l pe investigator într-un hol al sălii de operație pentru a discuta ceva. Investigatorul i-a spus medicului că a venit singur, întrucât nu vrea să se afle despre relația pe care o are cu prietena sa, deoarece ambii sunt căsătoriți și dorește discreție, dar este dispus să lase suma de 200 euro pentru intervenție, prietena sa urmând să se prezinte singură ulterior. Medicul i-a spus că întâi trebuie să o consulte pentru a se asigura că întreruperea de sarcină se poate efectua legal și, aflând de la investigator că prietena sa este gravidă în 2 luni și jumătate, i-a spus acestuia că nu este nicio problemă și să vină prietena a doua zi cu buletinul asupra sa. Fără a pune mâna pe bani, inculpatul i-a indicat investigatorului să pună cei 200 euro într-o cutie de ambalaj din carton ce se afla pe un dulap metalic din hol. Investigatorul i-a spus medicului că trebuie să plece în Italia și, știind problema rezolvată, poate să plece liniștit, cei doi ieșind din încăperea unde se aflau pe holul spitalului, moment în care a apărut echipa operativă care l-a surprins pe medic în timp ce purta în continuare discuții cu investigatorul. Fiind verificat conținutul cutiei de pe fișetul metalic, s-a observat că, în deschizătura din colț, se află un număr de 4 bancnote de 50 euro, în urma examinării seriilor acestora, constatându-se că sunt identice cu seriile celor 4 bancnote tratate criminalistic în prealabil și consemnate în procesul-verbal din data de 22 martie 2012. Fiind verificate bancnotele în lumină ultravioletă, s-a stabilit, în prezența martorilor asistenți, că pe fiecare dintre acestea se află mențiunea „MITĂ ...." scrisă cu cerneală galben fluorescentă.

Tribunalul a mai reținut că, după prinderea în flagrant a medicului B.K. în timp ce acceptase primirea sumei de 200 euro pentru efectuarea unei întreruperi de sarcină, au fost înregistrate și alte denunțuri privind fapte similare ale inculpatului.

Astfel, în data de 3 aprilie 2012, numita G.A.M. a sesizat organele judiciare în legătură cu faptul că, în perioada 2010-2012, medicul B.K. i-a pretins și a primit suma de 1600 RON pentru, a efectua două operații cezariene. Cu privire la aceste fapte, s-a arătat de către instanță că, în cursul anului 2009, denunțătoarea a rămas însărcinată cu primul copil, fiind luată în evidență de medicul de familie C.D. În data de 12 februarie 2010, s-a prezentat însoțită de soțul său, G.M.A., la Spitalul Orășenesc S., Compartimentul obstetrică-ginecologie, fiind consultată de medicul B.K., care a dispus internarea, spunându-i, totodată, soțului denunțătoarei că o va opera a doua zi și invitându-l în cabinetul său pentru a purta o discuție. Cu această ocazie, inculpatul i-a spus martorului G.M.A. ca a doua zi să vină pregătit cu suma de 200 euro, pentru că atât costă operația pe care urma să o facă soției sale. În data de 15 februarie 2010, inculpatul a intrat în salonul în care era internată G.A.M. și, observându-l pe soțul acesteia, l-a chemat în cabinetul său pentru a purta o discuție, ocazie cu care l-a întrebat dacă a venit pregătit cu banii, acesta spunându-i că nu are „decât 400 RON, pe care i-a înmânat medicului, însă inculpatul i-a spus să meargă să facă rost și de diferența pretinsă până la suma de 800 RON. Neavând de la cine să împrumute bani, G.M.A. a mers acasă, a luat o brățară, o pereche de cercei și 2 inele din aur de 14 karate și le-a amanetat la o casă de amanet din orașul S., aparținând SC A.F. SRL, primind suma de 440,68 RON, iar, ulterior, a revenit la spital și i-a înmânat inculpatului diferența de 400 RON. În data de 16 febuarie 2010, după primirea sumei de bani pretinse, medicul B.K., împreună cu alt coleg specialist, au efectuat operația cezariană „de urgență", însă, în aceeași zi, în jurul orei 14,00, nou născutul a fost transferat cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a decedat în data de 17 febuarie 2010 datorită insuficientei cardio-respiratorii acute, detresă respiratorie, hipoxie perinatală și prematuritate.

S-a mai reținut de către judecătorul fondului că, în cursul anului 2011, aceeași denunțătoare G.A.M. a rămas din nou însărcinată și, știind că a avut probleme cu prima sarcină și, de asemenea, că există și o incompatibilitate de factor RH, a urmat consulturi de specialitate la Spitalul Orășenesc S., la doctorul B.K.. Pe timpul sarcinii, a fost internată de mai multe ori și supravegheată de către acesta, care i-a spus că urmează să nască în jurul datei de 5 ianuarie 2012. Cu ocazia ultimei vizite făcute la medic în 25 decembrie 2011, inculpatul le-a atras atenția celor doi soți să fie pregătiți pentru că mai este puțin până la naștere, denunțătoarea înțelegând, față de experiența sa anterioră, că trebuie să aibă asupra sa, la internare, suma de 800 RON. G.A.M. s-a internat în spital în data de 3 ianuarie 2012, când a fost efectuată și operația cezariană, fiind externată pe 6 ianuarie 2012. Cu ocazia internării, inculpatul l-a întrebat pe G.M.A. dacă a venit pregătit, iar acesta i-a răspuns afirmativ, spunându-i, totodată, că se va descurca cu el după ce se va asigura că atât soția sa, cât și copilul sunt sănătoși. În jurul orelor 13,00, medicul B.K., asistat de doctorul N.C., a efectuat operația cezariană, după care G.M.A. a mers în cabinetul său și i-a înmânat suma de 800 RON.

Tribunalul a mai reținut că, în data de 19 aprilie 2012, a formulat denunț împotriva inculpatului și numita V.M. din localitatea L., jud. Dolj, care a sesizat faptul că acesta i-a pretins și a primit suma de 750 RON pentru a efectua două operații cezariene în perioada 2010-2012. Astfel, în cursul anului 2009, în timp ce se afla în Italia împreună cu concubinul său M.C., V.M. a rămas însărcinată cu primul copil; revenind în țară când sarcina avea 7 luni, pentru a naște acasă. În noaptea de 7 din 8 ianuarie 2010, observând că are contracții uterine dureroase și pierde lichid amniotic, a solicitat ambulanța, care a transportat-o la Spitalul Orășenesc S. unde, în acea noapte, era de gardă medicul B.K. După ce a consultat-o, inculpatul i-a spus denunțătoarei că trebuie să-i facă operație cezariană și a întrebat-o dacă are bani la ea, respectiv dacă a venit însoțită de vreo persoană apropiată, aceasta spunându-i că a doua zi urmează să vină cineva din familie. Atunci inculpatul i-a spus că trebuie să vină cineva din familie să negocieze cu el și cu anestezistul. În secția de obstetrică - ginecologie, V.M. a întâlnit-o pe martora G.E.R., pe care o cunoștea și care era internată în vederea efectuării unei întreruperi de sarcină, rugând-o să-i împrumute telefonul mobil pentru a putea lua legătura cu concubinul său M.C. Astfel, denunțătoarea l-a apelat pe acesta și i-a spus să îi aducă cei 100 de euro pe care îi aveau în casă și să mai facă rost de bani, întrucât trebuie să plătească inculpatului operația cezariană, aflând de la alte paciente că aceasta costă 200 de euro sau 10-15 milioane RON. A doua zi dimineața, concubinul denunțătoarei, M.C., a luat banii pe care îi avea în casă, respectiv 100 euro și 100 RON, și a mers la spital, unde s-a întâlnit cu bunica concubinei sale, martora G.M., care ajunsese înaintea sa. În jurul orei 9,00, în timp ce V.M. se afla în salon împreună cu concubinul și bunica sa, a intrat în încăpere inculpatul B.K. care, văzându-i pe cei doi martori și aflând cine sunt, a întrebat-o direct pe G.M. câți bani are la ea. Martora l-a întrebat pe medic cât costă operația, iar acesta i-a spus că 10 milioane ROL, G.M. spunându-i că nu are decât suma de 100 euro și 100 RON. Inculpatul i-a spus că mai trebuie să pună ceva la suma respectivă, moment în care bunica denunțătoarei i-a replicat că, întrucât nu mai are alți bani, își va lua nepoata și o va duce la Craiova. În aceste condiții, inculpatul i-a invitat pe cei doi în cabinetul său pentru a mai discuta, permițându-i accesul doar lui M.C., care i-a oferit suma de 100 euro și i-a promis că, după operație, îi va înmâna și restul banilor pe care îi are asupra sa, respectiv suma de 100 RON. B.K. i-a indicat acestuia să pună suma de 100 euro în buzunarul unui halat de molton, aflat într-un cuier de lângă ușa de intrare în cabinet, după care l-a întrebat dacă mai dispune și de altceva, M.C. spunându-i că mai are la el o sticlă de coniac vechi R. și două pachete de cafea L. După ce a primit suma de 100 euro și a acceptat promisiunea că, după intervenție, va primi banii și bunurile indicate anterior, inculpatul a efectuat operația cezariană, ulterior M.C. înmânându-i acestuia, în prezența martorei G.M., și celelalte foloase necuvenite.

Instanța de fond a mai reținut că, în cursul anului 2011, V.M. a rămas însărcinată cu al doilea copil și, întrucât în data de 06 ianuarie 2012, a început să aibă contracții uterine dureroase, a chemat ambulanța și s-a deplasat la Spitalul Orășenesc S., unde din nou a fost consultată de inculpatul B.K. Acesta a întrebat-o dacă are bani asupra sa sau dacă a însoțit-o vreo persoană la spital, context în care i-a răspuns că nu prea are bani, dar că vor veni soțul și cumnatul său. În scurt timp, au sosit la spital martorii M.C. și M.I., care au fost invitați de inculpat într-o cameră situată vis-a-vis de cabinetul său, acesta spunându-i concubinului denunțătoarei că nu va efectua operația cezariană decât în schimbul sumei de 4 milioane ROL sau 100 euro. Martorii i-au "spus medicului că nu au bani asupra lor, motiv pentru care acesta i-a îndrumat să procure suma necesară efectuării intervenției. Ca urmare, cei doi s-au reîntors în comuna L. și, prin intermediul martorei G.M., bunica denunțătoarei, au reușit să împrumute de la numita P.V. suma de 300 RON. Inculpatul nu a operat-o pe denunțătoare până când cei trei martori nu s-au întors cu banii la spital, iar, în momentul în care i-a văzut că au revenit, a invitat-o pe G.M. în cabinet. Aici, martora i-a spus inculpatului că nu are decât 2 milioane ROL și dacă nu vrea banii, își ia nepoata și merge la Craiova, inculpatul spunându-i că o va opera, dar după operație să-i mai dea 50 RON. După ce a primit suma de 200 RON, inculpatul i-a efectuat denunțătoarei operația cezariană, după intervenție martora G. înmânându-i acestuia și suma de 50 RON promisă.

În considerentele hotărârii pronunțate s-a mai arătat că, potrivit Ordinului Ministrului Sănătății nr. 559 din 20 mai 2011, Spitalul Orășenesc S. a fost clasificat ca fiind spital de gradul

IV,

din declarațiile martorilor D.M.M., P.F., C.M., G.D. și V.M. rezultând că, în raport de această clasificare, pe timpul gărzilor, în cadrul compartimentului de obstetrică-ginecologie, medicul de gardă avea competența efectuării de intervenții chirurgicale, inclusiv operații cezariene, doar dacă garda pe linie chirurgicală era asigurată de medic specialist obstetrică-ginecologie. În situația în care-linia chirurgicală de gardă era asigurată de un medic chirurg de altă specialitate chirurgicală, gravidele cu risc crescut, internate în travaliu, sau urgențele obstetricale, erau transferate, de urgență, către spitale din Mun. Craiova, cu un nivel de clasificare superior.

Intervențiile chirurgicale ce presupuneau urgența erau rezolvate de către specialistul obstetrician de gardă care, în cazul Spitalului Orășenesc S., trebuia să solicite sprijinul celuilalt medic obstetrician, dr. N.C. și al medicului anestezist, care erau solicitați să vină de la domiciliu. Medicamentele și materialele sanitare necesare atât intervențiilor și tratamentelor de urgență, cât și medicația curativă era asigurată prin farmacia spitalului, cu circuit închis, care se aproviziona cu medicamente și materiale sanitare în funcție de solicitările medicilor. Potrivit declarației managerului spitalului, martorul G.D., la nivelul Spitalului Orășenesc S. a fost asigurat necesarul de medicamente și materiale sanitare, neexistând situații în care să nu se poată acorda o asistență medicală corespunzătoare. Chiar și în situația în care, pentru perioade foarte scurte de timp au lipsit din farmacia spitalului anumite sortimente de medicamente, acestea au putut fi înlocuite cu produse farmaceutice cu acțiune similară celor prescrise.

S-a arătat că, potrivit reglementărilor în vigoare, gravidele beneficiau de gratuitatea asistenței medicale, excepție făcând doar cele cărora li se făcea întrerupere de sarcină la cerere, care trebuiau să plătească pentru intervenția solicitată suma de 50 RON, pentru care se emitea chitanță.

În

drept, s-a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatului B.K., de a pretinde și primi de la denunțători sau rudele acestora sume de bani și alte foloase materiale ce nu i se cuveneau, în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, întrunesc fiecare în parte elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere, pe de o parte, că, deși procurorul a arătat în cuprinsul rechizitoriului, atunci când a analizat încadrarea în drept a faptelor inculpatului, că rezoluția infracțională a acestuia a fost distinctă pentru cele șase fapte săvârșite, motiv care a impus reținerea concursului real, totuși, în momentului care a dispus trimiterea lui în judecată, a făcut referire la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., iar, pe de altă parte, împrejurarea că, la data comiterii faptelor, inculpatul exercita o funcție publică, prima instanță a pus în discuție, în ședința din 18 martie 2012, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în șase infracțiuni prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile stabilite de legiuitor în cuprinsul art. 72 C. pen., raportându-se, în principal, la natura și gravitatea infracțiunilor comise, la valoarea socială ocrotită de normele penale, la împrejurările în care faptele au fost săvârșite, la atitudinea inculpatului ulterioară, comiterii acestora, dar și la datele ce circumstanțiază persoana sa, din declarațiile martorilor audiați în cauză, dar și din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj reieșind că acesta este absolvent de studii superioare, are o calificare profesională deosebită și se află la primul conflict cu legea penală, împrejurări ce au îndreptățit instanța să rețină în favoarea lui dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată, la stabilirea

tratamentului sancționator aplicat inculpatului, judecătorul fondului a ținut seama de atitudinea nesinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, precum și de împrejurarea că, în anul 2007, a mai fost sancționat cu amendă administrativă pentru săvârșirea unei fapte de același fel, fiind avertizat, totodată, personal de managerul spitalului să nu mai condiționeze actul medical de primirea unor sume de bani.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel,

în termen legal, inculpatul B.K., criticând-o sub aspectul greșitei sale condamnări și solicitând pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a arătat, în esență, în motivare, că probele administrate în cauză nu demonstrează pretinderea sau primirea de către inculpat a unor sume de bani de la pacienții săi, declarațiile denunțătorilor nefiind confirmate de alte dovezi pertinente, precum și faptul că, datorită structurii funcționale și dotării Spitalului Orășenesc S., întreruperile de sarcină și cezarienele nu intrau în atribuțiile sale de serviciu, astfel încât nu se poate reține că ar fi pretins și primit bani sau foloase necuvenite pentru îndeplinirea unui act ce constituie îndatorire de serviciu.

În subsidiar, apelantul a criticat hotărârea Tribunalului pentru greșita individualizare a pedepselor ce i-au fost aplicate, solicitând reducerea cunatumului acestora și schimbarea modalității de executare, prin reținerea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 25 din 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.K. și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel,

însușindu-și în totalitate situația de fapt reținută de Tribunal, a constatat că, deși inculpatul a negat, în mod constant, săvârșirea faptelor, probele administrate în cauză dovedesc fără putință de tăgadă că acesta a condiționat efectuarea întreruperilor de sarcină și a operațiilor cezariene de primirea unor sume de bani de la denunțători, relevante în acest sens fiind nu doar declarațiile celor din urmă, ci și depozițiile mai multor martori -membri de familie sau cunoștințe ale acestora - care au furnizat elemente de fapt importante pentru stabilirea vinovăției acuzatului.

S-a făcut, astfel, trimitere de către Curte la declarațiile martorilor G.G. (care a relatat că ginerele său a împrumutat suma de 1.000 RON pentru a o preda inculpatului B.K. în schimbul efectuării unei operații cezariene fiicei sale), S.E., D.M. (care au confirmat faptul că l-au împrumutat pe S.A.M. cu suma de 1.000 RON pentru a o preda medicului ce urma să o opereze pe soția sa), G.M. (care a menționat că nepoata sa, V.M., i-a relatat că, deși avea "dureri și eră internată, inculpatul B.K. nu a vrut să-i facă nimic „pentru că nu era plătit") și P.V. (care a arătat că vecina sa i-a cerut suma de 300 RON cu titlu de împrumut, fiind disperată și plângând pentru că se temea pentru viața nepoatei

sale, care se afla în Spitalul S., iar medicul de la secția ginecologie „nu voia să-i facă operația cezariană decât după ce primește banii").

În

ceea ce privește susținerile apelantului referitoare la faptul că banii primiți ar fi fost folosiți pentru achiziționarea unor materiale necesare efectuării intervențiilor chirurgicale sau pentru plata transportului medicului anestezist, precum și la faptul că nu avea ca atribuție de serviciu efectuarea unor astfel de intervenții, Curtea de apel le-a apreciat, de asemenea, ca fiind nefondate, arătând că actele depuse la dosarul cauzei dovedesc că dotarea Spitalului Orășenesc S. era una corespunzătoare normelor în vigoare, iar efectuarea întreruperilor de sarcină și a operațiilor cezariene intra în atribuțiile de serviciu ale inculpatului.

Astfel, s-a arătat că, potrivit contractului de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. CC/2013, Spitalul Orășenesc S., în calitate de furnizor de servicii medicale, are mai multe obligații, printre care și aceea de a asigura acordarea asistenței medicale în caz de urgență medico-chirurgicală, ori de câte ori se solicită în timpul programului de lucru, la sediul furnizorului, în limita competenței și a dotărilor existente. Pe de altă parte, potrivit normelor care reglementează activitatea furnizorilor de servicii medicale, femeile gravide, pe perioada sarcinii, beneficiază de consultație, tratament și internare gratuite, iar gravidele care solicită întreruperea sarcinii achită cu chitanță suma de 50 RON.

În aceste condiții, față de aspectele menționate, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, Tribunalul a reținut că faptele inculpatului realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită și a dispus condamnarea acestuia.

Referitor la critica de netemeinicie invocată în subsidiar, Curtea, ținând seama de pluralitatea actelor materiale săvârșite, de cuantumul sumelor de bani pretinse și primite, de atitudinea nesinceră manifestată pe parcursul procesului penal și de împrejurarea că inculpatul a mai comis astfel de fapte, pentru care a fost sancționat cu amendă administrativă, a considerat că nu se impune nici reducerea pedepselor aplicate de prima instanță și nici schimbarea modalității de executare, la dosarul cauzei neexistând date care să conducă la concluzia că scopul sancțiunii penale poate fi atins chiar și fără executarea acesteia.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs, recalificat, ulterior, ca fiind recurs în casație,

potrivit art 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., inculpatul B.K., invocând, în drept, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Circumscris acestui caz de casare, recurentul a arătat, în esență, în motivare, că a fost condamnat prin sentința penală nr. 243 din 30 mai 2013 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 25 din 30 ianuarie 2014 a Curții de Apel Craiova, pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală, acestea, fiind dezincriminate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

În

concret, făcând referire la conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită în noua codificare, recurentul a menționat că, din punct de vedere al elementului material al laturii obiective, există diferențe evidente între forma infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. comparativ cu cea reglementată de

alin. (2) al aceluiași articol, căci, în primul caz, conduita pe care făptuitorul se angajează să o aibă poate fi în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, în timp ce, în cea de-a doua ipoteză, această conduită nu poate consta decât în neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau efectuarea unui act contrar respectivelor îndatoriri, această deosebire reprezentând voința legiuitorului de a distinge între faptele de luare de mită săvârșite de funcționarii publici prevăzuți de art. 175 alin. (1) C. pen. și cei la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen.

Sub acest aspect, s-a apreciat că recurentul nu face parte din niciuna dintre cele trei specii de funcționari publici prevăzute de art. 175 alin. (1) C. pen., ci, cel mult, din categoria funcționarilor publici la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen., situație în care faptele de care a fost acuzat, constând în pretinderea și primirea unor sume de bani și alte foloase necuvenite în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, nu mai constituie în noua reglementare (art. 289 C. pen.) infracțiunea de luare de mită, fiind incidente dispozițiile art. 4 C. pen. referitoare la dezincriminarea acestora. Ca urmare, s-a solicitat de către inculpat admiterea recursului în casație, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Prin încheierea din camera din consiliu pronunțată la data de 5 iunie 2014 în Dosarul nr. 9783/63/2012,

în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B.K. și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent, aceasta fiind înregistrată pe rolul instanței supreme sub nr. 2243/1/2014.

Examinând cauza

prin prisma criticii formulate, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație declarat de inculpatul B.K. ca fiind nefondat, având în vedere în aceste sens următoarele considerente:

Reglementând o situație derogatorie de la principiul activității legii penale, art. 4 C. pen. stabilește că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezmcriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. Se observă, așadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziții legale vizează situația când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esența sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase și în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzației penale sau pentru care s-a pronunțat deja o soluție de condamnare nu mai întrunește unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conținut constitutiv.

În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, aceasta este prevăzută și în noul C. pen., însă cu anumite modificări sub aspectul conținutului normativ în raport cu textul de incriminare din vechea codificare (art. 254 C. pen. 1969), fiind reglementată în două variante, una tip [art. 289 alin. (1)] și cealaltă asimilată [art. 289 alin. (2)]. Deosebirile dintre cele două variante normative vizează, pe de o parte, sfera persoanelor ce pot constitui subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, iar, pe de altă parte, felul conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă cu titlu de contraechivalent al foloaselor necuvenite pretinse sau primite.

Astfel, în forma prevăzută de alin. (1) al art. 289 C. pen., infracțiunea de luare de mită se săvârșește de funcționarul public, în accepțiunea dată acestei noțiuni de dispozițiile art. 175 alin. (1) C. pen., și constă în pretinderea sau primirea, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

De asemenea, potrivit art. 308 C. pen., au calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natura în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice, caz în care limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Spre deosebire de această variantă normativă, infracțiunea de luare de mită reglementată de alin. (2) al art. 289 C. pen. se comite de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. (ce definește categoria funcționarilor publici asimilați) și constă în pretinderea sau primirea, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale făptuitorului sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, fiind, așadar, exclusă din conținutul constitutiv al acestei forme a infracțiunii posibilitatea săvârșirii acțiunii ce formează elementul său material în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea unui act ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale autorului. Eliminarea acestor ipoteze de realizare a elementului material nu s-a făcut în mod arbitrar de către legiuitor, având în vedere că persoanele la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen. sunt îndreptățite să perceapă în baza legii sume de bani (sub formă de onorariu, taxe etc.) pentru îndeplinirea serviciului public pe care îl prestează sau pentru urgentarea efectuării unui anumit act, astfel încât nu se mai poate pune problema pretinderii sau primirii cu titlu de mită a unor foloase necuvenite în același scop al efectuării sau urgentării actului din care obțin în mod legal venituri.

În speță, în sarcina inculpatului B.K. s-a reținut, în esență, de către instanțele inferioare că, în calitate de medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Orășenesc S., în perioada 2010-2012, în baza unor rezoluții infracționale distincte, a pretins și primit de la mai multe persoane sume de bani și alte foloase materiale ce nu i se cuveneau, în scopul îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile

sale

de serviciu, respectiv efectuarea unor operații cezariene și intervenții pentru întreruperea sarcinii, fapte ce au fost încadrate în drept în dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

- Deși recurentul a.susținut că, potrivit noului C. pen., medicul nu poate fi încadrat decât în categoria funcționarilor publici asimilați la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen. și ca urmare, neputând fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., fapta sa, astfel cum a fost anterior descrisă, ar fi în prezent dezincriminată, Înalta Curte, contrar susținerilor apărării, apreciază că sunt îndeplinite, în continuare, în persoana condamnatului, toate elementele de conțintut prevăzute de norma de incriminare menționată, acesta fiind funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

Pentru a-l încadra în sfera de cuprindere a acestei specii de funcționar public și a-l excude, astfel, din categoria funcționarilor publici asimilați, instanța a pornit, în primul rând, de la definiția dată de art. 175 alin. (2) C. pen., care circumscrie celei din urmă categorii acele persoane care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Se observă, așadar, că învestirea, controlul sau supravegherea din partea autorităților publice vizează exclusiv exercitarea de către făptuitor a serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competență necesar pentru îndeplinirea - serviciului, public respectiv. Pe de altă parte, rezultă din textul de lege că între autoritatea publică și persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, căci, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligația ca, în baza convenției, să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată, după cum angajatorul este o persoană de drept public sau de drept privat, fie în categoria funcționarilor publici prevăzuți de art. 175 alin. (1) C. pen., fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) C. pen.

Or, din modul de reglementare, prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a exercitării profesiei de medic și a organizării și funcționării Colegiului Medicilor din România, rezultă că acest organism, în calitate de reprezentant al autorității publice (Ministerul Sănătății), autorizează doar dreptul de practică publică a medicului, ce reprezintă o condiție de exercitare a profesiei de medic pe teritoriul României, controlează și supraveghează profesia de medic, ca profesie liberală, precum și exercitarea ei, și nicidecum nu procedează la o învestire cu exercitarea unui serviciu public, așa cum cer dispozițiile art. 175 alin. (2) C. pen.

Astfel, potrivit art. 377 alin. (1) din actul normativ menționat, exercitarea profesiei de medic se realizează în regim salarial și/sau independent de către persoanele care îndeplinesc condiția de cetățenie și sunt membri ai Colegiului Medicilor din România, calitate ce trebuie dovedită printr-un certificat de membru avizat anual, în condițiile art. 384 alin. (1) din lege.

În același sens, art. 380 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 stabilește că medicii care au obținut certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România pot desfășura activități medicale potrivit pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/și în sistemul privat, fie ca angajați, fie ca persoană fizică independentă pe bază de contract, putând, totodată, înființa și cabinete de practică medicală.

Cu privire la Colegiul Medicilor din România, art. 404 alin. (1) din același act normativ prevede că acesta este un organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilități delegate de autoritatea de stat (Ministerul Sănătății) în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată, toți medicii care îndeplinesc condițiile stabilite de lege având obligația de a se înscrie în acest organism [art. 408 alin. (1)] ca o condiție de exercitare a profesiei în domeniul de competență cerut pentru îndeplinirea serviciului public pe care îl exercită.

Această reglementare din Legea nr. 95/2006 este diferită de cea referitoare la executorii judecătorești ori la notarii publici, menționați cu titlu exemplificativ în expunerea de motive a noului C. pen. ca făcând parte din categoria funcționarilor publici asimilați prevăzută de art. 175 alin. (2) C. pen. și cu privire la care legiuitorul a arătat că „deși aceste persoane nu sunt propriu-zis funcționari publici, ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia".

În acest sens, se observă că Legea nr. 188/2000 prevede, în mod expres, în art. 2 alin. (1) că executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, fiind numiți în funcție de către ministrul justiției, în fața căruia depun și jurământul [art. 16 alin. (1) și art. 18], dispoziții similare regăsindu-se și în Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995. Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome, iar, conform art. 36, este numit prin ordin al ministrului justiției, în prezența căruia depune și jurământul prevăzut de lege (art. 39). De asemenea, ambele acte normative stabilesc onorariile percepute pentru serviciul public prestat [art. 39 din Legea nr. 188/2000, art. 66 alin. (1) pct. 1 și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 36/1995], ceea ce explică incriminarea faptei de luare de mită în cazul executorilor judecătorești și a notarilor publici numai atunci când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle lor legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, iar nu și în situația îndeplinirii ori urgentării efectuării unui act referitor la atribuțiile legale ale acestora.

Analizând comparativ toate aceste reglementări legale, Înalta Curte constată că, spre deosebire de cele două categorii de persoane anterior menționate, în cazul medicului nu este îndeplinită condiția învestirii de către autoritatea publică cu exercitarea unei serviciu de interes public, astfel încât nu se poate considera că acesta face parte din categoria funcționarilor publici asimilați la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen., așa cum a susținut recurentul. Pe de altă parte, așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 373 din Legea nr. 95/2006, monitorizarea și controlul realizate de Colegiul Medicilor din România vizează exclusiv exercitarea profesiei de medic și, ca atare, nu poate avea semnificația controlului sau a supravegherii exercitate de autoritățile publice cu privire la îndeplinirea unui serviciu public, în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., neputând uniformiza natura diferită a raporturilor care se stabilesc între autoritățile publice și medici în funcție de modalitatea concretă în care aceștia își exercită profesia.

În plus, astfel cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în ipoteza reglementată de alin. (2) al art. 175 C. pen., între autoritatea publică și persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu, or, în situația medicului, potrivit art. 377 alin. (1) și art. 380 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, acesta își poate exercita profesia în regim salarial, în sistemul public de sănătate sau/și în sistemul privat, calitatea angajatorului de persoană de drept public sau de drept privat determinând încadrarea acestuia fie în categoria funcționarului public prevăzut de art. 175 alin. (1) C. pen., fie în cea a funcționarului privat reglementată de art. 308 alin. (1) C. pen. Or, în speță, recurentul B.K. avea, la momentul comiterii faptelor pentru care a fost condamnat, calitatea de medic angajat al unei unități spitalicești din cadrul sistemului public de sănătate, ceea ce exclude apartenența sa la categoria funcționarilor publici asimilați prevăzută de art. 175 alin. (2) C. pen., incluzându-l în cea a funcționarilor publici propriu -ziși, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

În lumina acestor prevederi legale, este funcționar public, în sensul legii penale, persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație exercită o funcție publică de orice natură.

Din modul de redactare a textului, care folosește sintagma „funcție publică de orice natură" rezultă că, în înțelesul legii penale, noțiunea de funcționar public definește o categorie de persoane mai largă decât cea a funcționarilor publici din alte domenii de drept, spre exemplu din dreptul administrativ căruia îi este specifică, sfera de cuprindere a acestui concept în dreptul penal fiind mult mai cuprinzătoare decât aceea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.

I

pct. 5 și art.

II

pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și articolul unic din Legea pentru modificarea art. 253

1

C. pen., în cuprinsul paragrafului

VI.

1.1 din considerente arătându-se că „Semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ. (....) potrivit legii penale, noțiunile de funcționar public și de funcționar au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal (...) în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic".

Ca urmare, atât în cazul luării de mită, cât și al celorlalte infracțiuni prevăzute în C. pen. sau în legi speciale, calitatea de funcționar public cerută subiectului activ este specifică dreptului penal, în accepțiunea conferită respectivei noțiuni de prevederile Părții generale a codului, această reglementare neputând fi înlăturată prin dispoziții legale speciale, nepenale, care guvernează exercitarea anumitor profesii, cum este și aceea de medic. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că prevederile art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „(...)medicul nu este funcționar public", nu sunt de natură să conducă la excluderea acestuia din sfera funcționarilor publici reglementată de C. pen., cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din cuprinsul textului de lege menționat („Având în vedere natura profesiei de medic și obligațiile fundamentale ale medicului față de pacientul său, medicul nu este funcționar public"), detașarea medicului de calitatea de funcționar public vizează exclusiv raporturile dintre acesta și pacient pentru asigurarea libertății și responsabilității depline a actului medical la care este ținut și pe care îl prestează.

În sensul celor anterior arătate s-a pronunțat și instanța supremă în jurisprudența sa (deciziile penale nr. 983/1996, nr. 4055/2000), făcând, însă, referire Ia dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România, care cuprindeau o reglementare asemănătoare, stabilind că „Medicul nu este funcționar public în timpul exercitării profesiunii medicale, prin natura umanitară și liberală a acesteia". S-a subliniat, astfel, în esență, de către instanță că, referitor la noțiunea de funcționar, singurul care interesează în aplicarea legii penale este art. 147 C. pen. (1969), care „are în vedere un raport juridic ce privește legea penală și a cărui principală caracteristică o constituie calitatea persoanei ce reprezintă o autoritate de stat (al cărui prestigiu este apărat și prin incriminarea faptei de luare de mită)", în timp ce „art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1995 privește un raport juridic de drept civil, stabilit între medic, ca specialist, și pacientul care recurge la cunoștințele acestuia"; așa fiind, s-a apreciat de către Curte că aplicarea legii penale este incidență și intervine în toate situațiile în care, prin faptele periculoase social, săvârșite de către medic au fost încălcate raporturile dintre acesta și autoritatea pe care o reprezintă și al cărei prestigiu trebuie ocrotit și nu atunci când au fost nesocotite relațiile dintre medic și pacient, ca subiecte de drept civil, cu drepturi și obligații anume prevăzute de lege.

Raportându-se la aceste considerații teoretice, dar și la definiția funcționarului public dată de art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., Înalta Curte apreciază că medicul angajat al unei unități spitalicești din cadrul sistemului public de sănătate, finanțată deci din fondurile publice (situație în care se afla și recurentul B.K. la data comiterii faptelor pentru care a fost condamnat), exercită o funcție publică „de orice natură", în accepțiunea textului de lege menționat, îndatoririle ce-i revin în această funcție specifică fiind incompatibile cu pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase necuvenite ori cu acceptarea promisiunii unor astfel de foloase în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Fiind sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

I

pct. 5 și art.

II

pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative, chiar Curtea Constituțională a arătat în cuprinsul paragrafului VI.4.1 din considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014 că „unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate funcționari publici în condițiile art. 175 alin. (2) din noul C. pen., atunci când, deși funcționează în baza unei legi speciale și nu sunt finanțate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public și este supusă controlului sau supravegherii unei autorități publice", ceea ce înseamnă că, atunci când își exercită profesia în cadrul sistemului public, finanțat din fondurile publice (cum este și cazul medicului angajat al unei unități sanitare de stat), o asemenea persoană nu poate fi încadrată în sfera funcționarilor la care se referă dispozițiile