ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1254/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 15 din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia a fost condamnat inculpatul T.C.C. în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 și art. 76 C. pen., la 2 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același cod. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsă, arestarea preventivă de la 9 mai 2000, la 27 martie 2001. Potrivit art. 254 alin. (3) și art. 255 alin. (3) și (5) C. pen., s-a dispus restituirea către numiții K.K.H. și K.S.L. a contravalorii în lei la ultima cotație a sumei de 1000 mărci germane și obligarea inculpatului să plătească acestora suma arătată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt că, la începutul lunii mai 2000, inculpatul T.C.C. ofițer cu gradul de sublocotenent la Poliția orașului Cisnădie, compartimentul de cercetări penale, a aflat de la numitul B.E., că acesta ar avea de recuperat de la un cetățean plecat în Germania, pe nume K.K.H. o sumă de bani, de circa 3000 mărci germane, reprezentând contravaloarea unor bunuri sustrase, cerându-i ajutor ofițerului de poliție pentru a-și recupera de la acea persoană aflată în țară, paguba rămasă neacoperită. Inculpatul i-a cerut numitului B.E. să facă o plângere scrisă, după care l-a contactat telefonic pe K.K.H., pe care îl cunoștea, cerându-i să se prezinte la poliție deoarece are o reclamație împotriva sa.

După aceasta, inculpatul s-a deplasat la locuința soților K., le-a arătat o hârtie, spunându-le că este citația, însă în urma unor discuții a afirmat că pot ajunge la o înțelegere, pentru a nu le întocmi dosar penal și a nu le ridica pașapoartele necesare părăsirii țării. Ca urmare a înțelegerii intervenite, inculpatul și cei doi soți s-au întâlnit la locuința lui F.M. Aici, inculpatul și K.K.H. s-au retras într-o cameră singuri, ocazie cu care acesta din urmă i-a înmânat inculpatului suma de 500 mărci germane, iar ofițerul a promis că va rezolva situația. În zilele următoare, inculpatul și soții K. s-au întâlnit la o petrecere, prilej cu care inculpatul i-a mai pretins lui K.K.H. încă 500 mărci germane, garantându-i că vor fi lăsați în pace și nu se va lua nici o măsură împotriva lor.

Ca urmare a denunțului depus de K.S.L., în legătură cu această ultimă solicitare a inculpatului, s-a organizat surprinderea în flagrant a acestuia imediat după primirea sumei de 500 mărci germane, bancnotele fiind marcate cu o substanță specială, iar discuția prilejuită de primirea banilor fiind înregistrată audio și video. Realizând că va fi reținut, inculpatul a aruncat banii, rămânând însă substanța fluorescentă pe buzunarele pantalonilor, unde au fost ținuți banii. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a denunțului penal și a declarațiilor numiților K.K.H. și K.S.L., a declarațiilor martorilor B.E. și F.V., a procesului verbal de confruntare a înregistrării video și audio și a declarațiilor inculpatului, care a recunoscut infracțiunea în fața instanței.

S-a apreciat că fapta inculpatului de a pretinde și de a primi la datele de 4 mai 2000 și 9 mai 2000 câte 500 mărci germane, pentru a nu da curs unei reclamații privind săvârșirea unei infracțiuni de furt, în calitatea ce o avea de ofițer cu gradul de sublocotenent la compartimentul cercetări penale din cadrul Poliției orașului Cisnădie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. Având în vedere vârsta, lipsa antecedentelor penale și recunoașterea în final a faptei comise, instanța a reținut în favoarea inculpatului și a coborât pedeapsa sub minimul legal, conform art. 74 și art. 76 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul care invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., a susținut în principal, că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și în subsidiar, că pedeapsa a fost greșit individualizată. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pronunțarea unei soluții de achitare ori de aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen. Recursul declarat este nefondat. Din examinarea actelor dosarului se constată că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului T.C.C., în săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul, ofițer la compartimentul de cercetări penale al Poliției orașului Cisnădie, sesizat de partea vătămată B.E., care reclama săvârșirea unei infracțiuni de furt, a pretins și primit pentru sine cele 500 mărci germane la datele de 4 mai și 9 mai 2000 de la soții K.K.H. și K.S.L., în scopul de a nu întocmi dosar penal și a nu le ridica acestora pașapoartele.

Ori, având atribuții specifice de constatare a săvârșirii faptelor, prevăzute de legea penală și efectuarea cercetărilor în legătură cu aceste fapte așa cum erau reglementate de art. 15 lit. g) din Legea nr. 26 din 18 mai 1994, privind organizarea și funcționarea Poliției Române în vigoare la acea dată și pretinzând sume necuvenite în valută, pentru a nu îndeplini respectivele activități, așa cum a recunoscut în fața primei instanțe inculpatul, ofițer de poliție, a săvârșit acțiuni ilicite ce caracterizează infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., corect reținută de instanțe. Așa fiind, motivul de casare invocat al lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii, nu poate fi primit.

2. Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că prima instanță a aplicat în cauză circumstanțe atenuante și a stabilit pedeapsa la 2 ani închisoare, sub minimul legal, având în vedere, în mod justificat, potrivit art. 72 și art. 74 C. pen., pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei, valoarea sumei pretinse drept mită și persoana inculpatului, care anterior a avut o conduită general bună, nu are antecedente penale și a dovedit sinceritate în fața primei instanțe. Se mai constată că această pedeapsă, cu executare în regim de detenție, conform art. 57 C. pen., este de natură a asigura, potrivit art. 52 din același cod, constrângerea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Deoarece au fost respectate dispozițiile legale arătate și nu există temeiuri de reconsiderare a modalității de executare a pedepsei, așa cum s-a solicitat de către inculpatul recurent, critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei nu poate fi primită. 3. Întrucât motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată cazuri de casare din cele, prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.C., împotriva sentinței penale nr. 15 din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2004.