ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1254/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15 din 6

noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia a fost condamnat inculpatul

T.C.C.

în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin.

(2), art. 13, art. 74 și art. 76 C. pen., la 2 ani închisoare și un an

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același

cod.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsă, arestarea preventivă de la 9 mai

2000, la 27 martie 2001.

Potrivit art. 254 alin. (3) și art. 255

alin. (3) și (5) C. pen., s-a dispus restituirea către numiții K.K.H. și K.S.L.

a contravalorii în lei la ultima cotație a sumei de 1000 mărci germane și

obligarea inculpatului să plătească acestora suma arătată.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în fapt că, la începutul lunii mai 2000, inculpatul T.C.C.

ofițer cu gradul de sublocotenent la Poliția orașului Cisnădie, compartimentul

de cercetări penale, a aflat de la numitul B.E., că acesta ar avea de recuperat

de la un cetățean plecat în Germania, pe nume K.K.H. o sumă de bani, de circa

3000 mărci germane, reprezentând contravaloarea unor bunuri sustrase, cerându-i

ajutor ofițerului de poliție pentru a-și recupera de la acea persoană aflată în

țară, paguba rămasă neacoperită.

Inculpatul i-a cerut numitului B.E.

să facă o plângere scrisă, după care l-a contactat telefonic pe K.K.H., pe care

îl cunoștea, cerându-i să se prezinte la poliție deoarece are o reclamație

împotriva sa. După aceasta, inculpatul s-a deplasat la locuința soților K.,

le-a arătat o hârtie, spunându-le că este citația, însă în urma unor discuții a

afirmat că pot ajunge la o înțelegere, pentru a nu le întocmi dosar penal și a

nu le ridica pașapoartele necesare părăsirii țării.

Ca urmare a înțelegerii intervenite,

inculpatul și cei doi soți s-au întâlnit la locuința lui F.M.

Aici, inculpatul și K.K.H. s-au

retras într-o cameră singuri, ocazie cu care acesta din urmă i-a înmânat

inculpatului suma de 500 mărci germane, iar ofițerul a promis că va rezolva

situația.

În zilele următoare, inculpatul și

soții K. s-au întâlnit la o petrecere, prilej cu care inculpatul i-a mai

pretins lui K.K.H. încă 500 mărci germane, garantându-i că vor fi lăsați în

pace și nu se va lua nici o măsură împotriva lor.

Ca urmare a denunțului depus de K.S.L.,

în legătură cu această ultimă solicitare a inculpatului, s-a organizat

surprinderea în flagrant a acestuia imediat după primirea sumei de 500 mărci

germane, bancnotele fiind marcate cu o substanță specială, iar discuția

prilejuită de primirea banilor fiind înregistrată audio și video.

Realizând că va fi reținut,

inculpatul a aruncat banii, rămânând însă substanța fluorescentă pe buzunarele

pantalonilor, unde au fost ținuți banii.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a

infracțiunii flagrante, a denunțului penal și a declarațiilor numiților K.K.H.

și K.S.L., a declarațiilor martorilor B.E. și F.V., a procesului verbal de

confruntare a înregistrării video și audio și a declarațiilor inculpatului,

care a recunoscut infracțiunea în fața instanței.

S-a apreciat că fapta inculpatului

de a pretinde și de a primi la datele de 4 mai 2000 și 9 mai 2000 câte 500 mărci

germane, pentru a nu da curs unei reclamații privind săvârșirea unei

infracțiuni de furt, în calitatea ce o avea de ofițer cu gradul de

sublocotenent la compartimentul cercetări penale din cadrul Poliției orașului

Cisnădie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită,

prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C.

pen.

Având în vedere vârsta, lipsa

antecedentelor penale și recunoașterea în final a faptei comise, instanța a

reținut în favoarea inculpatului și a coborât pedeapsa sub minimul legal,

conform art. 74 și art. 76 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, inculpatul care invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., a susținut în principal, că fapta nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și în

subsidiar, că pedeapsa a fost greșit individualizată.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea sentinței și pronunțarea unei soluții de achitare ori de aplicare a

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursul declarat este nefondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului T.C.C., în săvârșirea infracțiunii de luare de mită în

forma continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 13 C. pen.

Probele administrate în cauză au

confirmat că inculpatul, ofițer la compartimentul de cercetări penale al

Poliției orașului Cisnădie, sesizat de partea vătămată B.E., care reclama

săvârșirea unei infracțiuni de furt, a pretins și primit pentru sine cele 500 mărci

germane la datele de 4 mai și 9 mai 2000 de la soții K.K.H. și K.S.L., în

scopul de a nu întocmi dosar penal și a nu le ridica acestora pașapoartele.

Ori, având atribuții specifice de

constatare a săvârșirii faptelor, prevăzute de legea penală și efectuarea

cercetărilor în legătură cu aceste fapte așa cum erau reglementate de art. 15 lit.

g) din Legea nr. 26 din 18 mai 1994, privind organizarea și funcționarea

Poliției Române în vigoare la acea dată și pretinzând sume necuvenite în valută,

pentru a nu îndeplini respectivele activități, așa cum a recunoscut în fața

primei instanțe inculpatul, ofițer de poliție, a săvârșit acțiuni ilicite ce

caracterizează infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen., corect reținută de instanțe.

Așa fiind, motivul de casare invocat

al lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii, nu poate fi primit.

se constată că prima instanță a aplicat în cauză circumstanțe atenuante și a

stabilit pedeapsa la 2 ani închisoare, sub minimul legal, având în vedere, în

mod justificat, potrivit art. 72 și art. 74 C. pen., pericolul social al

faptei, împrejurările săvârșirii ei, valoarea sumei pretinse drept mită și

persoana inculpatului, care anterior a avut o conduită general bună, nu are

antecedente penale și a dovedit sinceritate în fața primei instanțe.

Se mai constată că această pedeapsă,

cu executare în regim de detenție, conform art. 57 C. pen., este de natură a

asigura, potrivit art. 52 din același cod, constrângerea inculpatului și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Deoarece au fost respectate

dispozițiile legale arătate și nu există temeiuri de reconsiderare a

modalității de executare a pedepsei, așa cum s-a solicitat de către inculpatul

recurent, critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei nu poate fi

primită.

invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

cazuri de casare din cele, prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.C.C., împotriva sentinței penale nr. 15 din 6

noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

martie 2004.