ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3546/2003

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 19 I.P./2003 din 21 august 2003 a Curții de Apel Oradea, în baza art. 200 2 combinat cu art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării preventive luată față de inculpații S.C. și C.D., ambii aflați în Penitenciarul Oradea, prin ordonanțele din 11 februarie 2003, pe baza cărora s-au emis mandatele de arestare preventivă nr. 1 și nr. 2 din 11 februarie 2003 de către Parchetul Național Anticorupție, cu 10 zile, de la 27 august 2003, până la 5 septembrie 2003, inclusiv. Curtea de Apel a constatat că, prin ordonanțele din 11 februarie 2003, pe baza cărora s-au emis mandatele de arestare preventivă nr. 1 și nr. 2 din 11 februarie 2003 de către Parchetul național Anticorupție s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților S.C.

și C.D., pentru învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și c) și art. 7 din Legea nr. 78/2000, reținându-se, în fapt, că, în calitate de ofițeri de poliție, au pretins și primit de la numitul B.D., suma de 1000 mărci germane pentru a-i restitui țigări în valoare de 40.365.169 lei, după care au cerut, în continuare, lunar 1000 mărci germane, pentru a asigura protecția sus-numitului. S-au invocat ca temeiuri ale arestării preventive, dispozițiile art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen. Ulterior, prin ordonanța din 20 februarie 2003 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpați și pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 248 C. proc.

pen., raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, fapte constând în aceea că au restituit în mod abuziv țigările, deși trebuiau să le confiște, păgubind bugetul statului cu suma de 40.365.169 lei. Totodată, s-a reținut că, inculpatul S.C. a făcut promisiuni materiale martorului B.D. și l-a constrâns moral să facă declarații mincinoase și, a instigat-o pe concubina sa, L.N., să dea declarații nereale cu privire la faptele asupra cărora a fost audiată, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 261 C. pen. și art. 25 C. pen., raportat la art. 261 C. pen. În ceea ce-l privește pe inculpatul C.D., Parchetul a mai reținut că acesta a cerut martorilor R.S., M.I. și S.D., să facă declarații contrare adevărului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la art. 260 C. pen.

Inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest, măsura arestării preventive fiind prelungită în mai multe rânduri, ultima dată, până la 26 august 2003, prin încheierea de ședință nr. 17/I.P. din 21 iulie 2003 a Curții de Apel Oradea. Analizând actele și lucrările dosarului s-a constatat că, măsura arestării preventive se justifică.

Criticile formulate de inculpați referitoare la ilegalitatea măsurii arestării luate la data de 11 februarie 2003, soluționarea cererii de prelungire, prin încheierea de ședință nr. 10 din 25 aprilie 2003, în complet unic, nesocotirea dispozițiilor art. 10 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 503/2002 de către Parchetul Național Anticorupție și încălcarea dispozițiilor art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., nu pot fi examinate având în vedere limitele procesuale ale instituției prelungirii duratei măsurii arestării preventive în cursul judecății, precum și autoritatea relativă de lucru judecat, ca urmare a pronunțării Curții Supreme de Justiție, secția penală, cu privire la compunerea completului de judecată care a pronunțat încheierea de ședință nr. 10 din 25 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea.

De altfel, susținerile inculpaților formulate, în sensul că s-au încălcat dispozițiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O. sunt neîntemeiate, singurul criteriu legal de apreciere asupra oportunității prelungirii duratei arestării preventive, a temeiurilor care au impus arestarea preventivă ori existența temeiurilor noi care să justifice privarea de libertate, întrucât aceștia, imediat după emiterea mandatului de arestare preventivă au fost prezentați unui judecător. Mai mult, chiar dacă nu ar fi fost prezentați de îndată unui judecător, atâta timp cât nu există elemente care să ateste că procurorul a fost influențat sau nu a fost independent de luarea măsurii, nu se poate constata o violare a dispozițiilor art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.

Măsura arestării preventive se impune a fi prelungită întrucât, pe de o parte, există motive verosimile de a bănui că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, se mențin temeiurile prevăzute de art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen. Este de reliefat că, temeiul prevăzut de art. 148 lit. d) C. proc. pen., a fost corect reținut, întrucât există date certe că inculpații au încercat zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea unor martori. De asemenea, temeiul prevăzut de art. 148 lit. d) C. proc. pen., subzistă, inculpații prezentând același pericol, pentru ordinea publică, dacă se are în vedere că sunt acuzați că, în calitate de ofițeri de poliție au pretins și au primit 1000 mărci germane, apoi, au cerut plata unei taxe de protecție, au restituit în mod abuziv țigările ce trebuiau confiscate și au cerut, respectiv inculpatul S.C.

a instigat martorii, să dea declarații mincinoase. Prin urmare, pericolul pentru ordinea publică apare cu atât mai mare, dacă ar fi lăsați în libertate, dat fiind complexitatea și gravitatea normelor de drept încălcate. În consecință, menținându-se temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în baza art. 300 2 , combinat cu art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., se va dispune prelungirea măsurii arestării preventive, până la 5 septembrie 2003, inclusiv. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recursuri inculpații S.C. și C.D.

În recursul lor, inculpații au susținut că arestarea lor n-ar fi legală, deoarece ar fi fost făcută cu mult timp, înainte de audiere, că, prelungirea arestării ar fi fost făcută de un complet nelegal constituit de un singur judecător, că, în urma modificărilor Codului de procedură penală, prin Legea nr. 28/2003, prevederile art. 148 lit. a) și h), nu mai subzistă și că nu au fost respectate prevederile art. 5 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului. Recursurile sunt nefondate. Contrar susținerilor recurenților, arestarea preventivă a acestora este temeinică și legală, în cauză, fiind așa cum se demonstrează în mod judicios, în încheierea recurată, suficiente elemente de natură a arăta că și în prezent subzistă rațiunile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Pe de altă parte, criticile invocate de recurenți nu sunt de natură a duce la constatarea nelegalității arestărilor. Audierea mai târziu a inculpaților, după luarea măsurilor nu duce la nulitatea absolută a acestora care să facă posibilă ridicarea ei, în orice fază a procesului. A doua critică, referitoare la compunerea completului, care a luat măsura prelungirii este nefondată și ea. Într-adevăr, completul care prelungește arestarea preventivă este format dintr-un singur judecător, care judecă în Camera de Consiliu și, nu, din doi judecători. Numai judecata fondului cauzei este de competența completului de doi judecători, conform art. 29 din Legea nr. 78/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003.

De asemenea, este greșită susținerea recurenților că modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 ar face să nu mai subziste, în cazul lor, prevederile art. 148 lit. d) și h). Analiza dispozițiilor acestor texte de lege, raportat la actele și probele dosarului, arată că ele sunt perfect aplicabile încât, în mod corect, incidența lor a fost menținută. În sfârșit, prin măsura luată de instanța care a dispus asupra prelungirii, nu s-a încălcat cu nimic prevederile art. 5 din Convenția pentru drepturile omului, inculpații arestați fiind aduși în fața unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și având asigurate condițiile de a fi judecați într-un termen rezonabil sau eliberați în cursul procedurii.

În raport cu cele arătate, recursurile inculpaților apărând ca nefondate, vor fi privite și respinse ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., menținându-se, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor de avocat, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C. și C.D. împotriva încheierii nr. 19/I.P. din 21 august 2003 a Curții de Apel Oradea, privind prelungirea arestării preventive. Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 3 septembrie 2003.