ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3546/2003

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 19 I.P./2003 din

21 august 2003 a Curții de Apel Oradea, în baza art. 200

2

combinat

cu art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării

preventive luată față de inculpații S.C. și C.D., ambii aflați în Penitenciarul

Oradea, prin ordonanțele din 11 februarie 2003, pe baza cărora s-au emis

mandatele de arestare preventivă nr. 1 și nr. 2 din 11 februarie 2003 de către

Parchetul Național Anticorupție, cu 10 zile, de la 27 august 2003, până la 5

septembrie 2003, inclusiv.

Curtea de Apel a constatat că, prin ordonanțele

din 11 februarie 2003, pe baza cărora s-au emis mandatele de arestare

preventivă nr. 1 și nr. 2 din 11 februarie 2003 de către Parchetul național

Anticorupție s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților S.C. și C.D.,

pentru învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și c) și art. 7 din

Legea nr. 78/2000, reținându-se, în fapt, că, în calitate de ofițeri de

poliție, au pretins și primit de la numitul B.D., suma de 1000 mărci germane

pentru a-i restitui țigări în valoare de 40.365.169 lei, după care au cerut, în

continuare, lunar 1000 mărci germane, pentru a asigura protecția sus-numitului.

S-au invocat ca temeiuri ale arestării preventive, dispozițiile art. 148 lit.

d) și h) C. proc. pen.

Ulterior, prin ordonanța din 20

februarie 2003 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpați și

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 248 C. proc. pen., raportat

la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, fapte constând în aceea că au

restituit în mod abuziv țigările, deși trebuiau să le confiște, păgubind

bugetul statului cu suma de 40.365.169 lei. Totodată, s-a reținut că,

inculpatul S.C. a făcut promisiuni materiale martorului B.D. și l-a constrâns

moral să facă declarații mincinoase și, a instigat-o pe concubina sa, L.N., să

dea declarații nereale cu privire la faptele asupra cărora a fost audiată,

infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 261 C. pen. și art. 25 C. pen.,

raportat la art. 261 C. pen. În ceea ce-l privește pe inculpatul C.D.,

Parchetul a mai reținut că acesta a cerut martorilor R.S., M.I. și S.D., să

facă declarații contrare adevărului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25,

raportat la art. 260 C. pen.

Inculpații au fost trimiși în judecată

în stare de arest, măsura arestării preventive fiind prelungită în mai multe

rânduri, ultima dată, până la 26 august 2003, prin încheierea de ședință nr.

17/I.P. din 21 iulie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Analizând actele și lucrările

dosarului s-a constatat că, măsura arestării preventive se justifică.

Criticile formulate de inculpați

referitoare la ilegalitatea măsurii arestării luate la data de 11 februarie

2003, soluționarea cererii de prelungire, prin încheierea de ședință nr. 10 din

25 aprilie 2003, în complet unic, nesocotirea dispozițiilor art. 10 alin. (1)

pct. 3 din Legea nr. 503/2002 de către Parchetul Național Anticorupție și

încălcarea dispozițiilor art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., nu pot fi examinate având

în vedere limitele procesuale ale instituției prelungirii duratei măsurii

arestării preventive în cursul judecății, precum și autoritatea relativă de

lucru judecat, ca urmare a pronunțării Curții Supreme de Justiție, secția

penală, cu privire la compunerea completului de judecată care a pronunțat

încheierea de ședință nr. 10 din 25 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea.

De altfel, susținerile inculpaților

formulate, în sensul că s-au încălcat dispozițiile art. 5 paragraful 3 din

C.E.D.O. sunt neîntemeiate, singurul criteriu legal de apreciere asupra

oportunității prelungirii duratei arestării preventive, a temeiurilor care au

impus arestarea preventivă ori existența temeiurilor noi care să justifice

privarea de libertate, întrucât aceștia, imediat după emiterea mandatului de

arestare preventivă au fost prezentați unui judecător. Mai mult, chiar dacă nu

ar fi fost prezentați de îndată unui judecător, atâta timp cât nu există

elemente care să ateste că procurorul a fost influențat sau nu a fost

independent de luarea măsurii, nu se poate constata o violare a dispozițiilor

art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.

Măsura arestării preventive se

impune a fi prelungită întrucât, pe de o parte, există motive verosimile de a

bănui că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, iar pe de altă

parte, se mențin temeiurile prevăzute de art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen.

Este de reliefat că, temeiul

prevăzut de art. 148 lit. d) C. proc. pen., a fost corect reținut, întrucât

există date certe că inculpații au încercat zădărnicirea aflării adevărului,

prin influențarea unor martori.

De asemenea, temeiul prevăzut de

art. 148 lit. d) C. proc. pen., subzistă, inculpații prezentând același

pericol, pentru ordinea publică, dacă se are în vedere că sunt acuzați că, în

calitate de ofițeri de poliție au pretins și au primit 1000 mărci germane,

apoi, au cerut plata unei taxe de protecție, au restituit în mod abuziv

țigările ce trebuiau confiscate și au cerut, respectiv inculpatul S.C. a

instigat martorii, să dea declarații mincinoase.

Prin urmare, pericolul pentru ordinea

publică apare cu atât mai mare, dacă ar fi lăsați în libertate, dat fiind

complexitatea și gravitatea normelor de drept încălcate.

În consecință, menținându-se

temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării

preventive, în baza art. 300

2

, combinat cu art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., se va dispune prelungirea măsurii arestării

preventive, până la 5 septembrie 2003, inclusiv.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, au declarat recursuri inculpații S.C. și C.D.

În recursul lor, inculpații au

susținut că arestarea lor n-ar fi legală, deoarece ar fi fost făcută cu mult

timp, înainte de audiere, că, prelungirea arestării ar fi fost făcută de un

complet nelegal constituit de un singur judecător, că, în urma modificărilor

Codului de procedură penală, prin Legea nr. 28/2003, prevederile art. 148 lit.

a) și h), nu mai subzistă și că nu au fost respectate prevederile art. 5 pct. 3

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

Recursurile sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurenților,

arestarea preventivă a acestora este temeinică și legală, în cauză, fiind așa

cum se demonstrează în mod judicios, în încheierea recurată, suficiente

elemente de natură a arăta că și în prezent subzistă rațiunile avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive. Pe de altă parte, criticile invocate de

recurenți nu sunt de natură a duce la constatarea nelegalității arestărilor.

Audierea mai târziu a inculpaților, după luarea măsurilor nu duce la nulitatea

absolută a acestora care să facă posibilă ridicarea ei, în orice fază a

procesului. A doua critică, referitoare la compunerea completului, care a luat

măsura prelungirii este nefondată și ea. Într-adevăr, completul care

prelungește arestarea preventivă este format dintr-un singur judecător, care

judecă în Camera de Consiliu și, nu, din doi judecători. Numai judecata

fondului cauzei este de competența completului de doi judecători, conform art.

29 din Legea nr. 78/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003.

De asemenea, este greșită susținerea

recurenților că modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003

ar face să nu mai subziste, în cazul lor, prevederile art. 148 lit. d) și h).

Analiza dispozițiilor acestor texte de lege, raportat la actele și probele

dosarului, arată că ele sunt perfect aplicabile încât, în mod corect, incidența

lor a fost menținută.

În sfârșit, prin măsura luată de

instanța care a dispus asupra prelungirii, nu s-a încălcat cu nimic prevederile

art. 5 din Convenția pentru drepturile omului, inculpații arestați fiind aduși

în fața unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu

exercitarea atribuțiilor judiciare și având asigurate condițiile de a fi

judecați într-un termen rezonabil sau eliberați în cursul procedurii.

În raport cu cele arătate,

recursurile inculpaților apărând ca nefondate, vor fi privite și respinse ca

atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

menținându-se, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor de avocat, ce se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.C. și C.D. împotriva încheierii nr. 19/I.P. din 21

august 2003 a Curții de Apel Oradea, privind prelungirea arestării preventive.

Obligă recurenții inculpați să

plătească statului suma de câte 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte

200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

septembrie 2003.