ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3394/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 17 din 21 iulie

2003 formulată de Curtea de Apel Oradea în dosarul penal nr. 1363/2003, în baza

art. 300

2

C. proc. pen., s-a dispus prelungirea măsurii arestării

preventive luată față de inculpații S.C. și C.D. prin mandatele de arestare nr.

1 și 2 din 11 februarie 2003 emise de Parchetul Național Anticorupție din data

de 28 iulie 2003, până la 26 august 2003 inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul din 31 martie

2003, Parchetul Național Anticorupție i-a trimis în judecată pe inculpații:

-S.C., pentru că:

în calitate de ofițer de poliție, a

pretins și primit, de la numitul B.D., suma de 1.000 mărci germane, pentru a-i

restitui țigări în valoare de 40.365.169 lei, după care a cerut, în continuare,

lunar, pentru sine și pentru ofițerul de poliție C.D., subordonatul său, 1.000

mărci germane pentru a asigura „protecția” sus-numitului, faptă prevăzută de

art. 254 C. pen., raportat la art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000;

a restituit, abuziv, țigările, în

loc să le confiște, păgubind, astfel, bugetul de stat în sumă de 40.365.169

lei, faptă prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 17 lit. d) din Legea

nr. 78/200;

a făcut promisiuni materiale lui

B.D., pe care l-a constrâns să facă declarații mincinoase, faptă prevăzută de

art. 261 C. pen.;

a instigat-o pe concubina sa, N.L.,

să facă declarații mincinoase, faptă prevăzută de art. 25, raportat la art. 260

C. pen.;

- C.D., pentru că:

în calitate de ofițer de poliție, în

înțelegere cu inculpatul S.C., a pretins și primit suma de 1.000 mărci germane,

de la B.D., pentru a-i restitui țigări în valoare de 40.365.169 lei, apoi a

continuat să ceară, lunar, 1.000 mărci germane, pentru sine și pentru S.C.,

pentru a asigura „protecție” lui B.D., fapte prevăzute de art. 254 alin. (1) și

(2) C. pen., cu referire la art. 1 și 7 din Legea nr. 78/2000.

a dispus, abuziv, restituirea

țigărilor lui B.D., în loc să le confiște, păgubind astfel, bugetul de stat cu

suma de 40.365.169 lei, fapta prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art.

17 lit. d) din Legea nr. 78/200;

a cerut martorilor R.S., M.I. și

S.D. să facă declarații contrare adevărului, faptă prevăzută de art. 25,

raportat la art. 260 C. pen.

Inculpații au fost trimiși în

judecată în stare de arest, cauza găsindu-se în curs de judecată la Curtea de

Apel Oradea.

Durata arestării preventive a fost

prelungită în mai multe rânduri, ultima dată până la 26 august 2003 prin

încheierea atacată cu recurs, reținându-se că față de ambii inculpați se mențin

temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea inițială, fiind prezente

toate condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen., inclusiv în

privința existenței unor probe certe, că lăsarea lor în libertate ar prezenta

un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii de prelungire

au declarat recurs inculpații formulând următoarele critici și observații:

C.D.:

În legătură cu măsura arestării

preventive, acționează mai multe cauze de nulitate rezultate din încălcarea

dispozițiunilor art. 150 C. proc. pen., privind obligația de a-l asculta pe cel

în cauză; a dispozițiilor art. 236 C. proc. pen., privind punerea în mișcare a

acțiunii penale anterior luării măsurii arestării; a dispozițiunilor art. 209

alin. (3) C. proc. pen., privind competența exclusivă a procurorului în a efectua

urmărirea penală în cauzele care privesc, ca în speță, infracțiunea de mită

prevăzută în art. 254 C. pen.; în privința asigurării nelimitate a exercitării

dreptului de apărare.

Arestarea s-a operat în lipsa

oricărei probe, probele administrându-se, în condiții abuzive, după luarea

măsurii arestării.

Arestarea a fost prelungită în mai

multe rânduri, completele fiind compuse, în mod nelegal, în multe cazuri,

dintr-un singur judecător, în loc de doi judecători cum prevăd imperativ

dispozițiile Legii nr. 161 din 29 aprilie 2003, ceea ce face să funcționeze o

cauză de nulitate absolută, ce poate fi invocată în orice stare a procesului.

Nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., fiind inexistent vreun pericol

pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate.

S.C.:

Măsura arestării luată în 11

februarie 2003 a fost ilegală, prin încălcarea dispozițiunilor prevăzute în

art. 146 și art. 150 C. proc. pen.;

Încheierea din 25 aprilie 2003,

pronunțată de un singur judecător, prin care s-a dispus prelungirea ordonanței

arestării preventive, este lovită de nulitate absolută, întrucât potrivit

dispozițiunilor Legii nr. 161/2003 completul trebuia compus din doi judecători.

Această nulitate absolută radiază și asupra celorlalte încheieri ulterioare de

prelungire, inclusiv asupra aceleia din 21 iulie 2003.

Încheierea din 21 iulie 2003 este

lipsită de temei legal și nu poate menține o stare de arest preventiv care a

fost dispusă și prelungită în mod ilegal.

Criticile și obiecțiunile formulate

de inculpați sunt lipsite de temei, astfel că recursurile urmează a fi respinse

în condițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Este în afara oricărei îndoieli că,

în cauză, subzistă temeiurile care au determinat inițial arestarea inculpaților

și care impun, în continuare, privarea de libertate a acestora, în sensul

dispozițiunilor art. 160

c

C. proc. pen., cum legal și justificat a

socotit instanța de fond.

Prin obiecțiunile și criticile

formulate în recurs, inculpații au depășit, pe de o parte, limitele procesuale

ale instituției prelungirii duratei măsurii arestării preventive în cursul

judecății, în primă instanță, astfel cum aceasta este reglementată prin

dispozițiunile art. 160

c

C. proc. pen.

Astfel, în condițiile în care

inculpații au avut posibilitatea să formuleze, îndată după arestare, plângere

împotriva ordonanței de arestare, în sensul dispozițiunilor art. 140

1

C. proc. pen. (în vigoare în acel moment, fiind dispozițiunile anterioare celor

introduse prin Legea nr. 281/2003), nu mai pot ridica obiecțiuni în cadrul

procedurii ulterioare de prelungire, fiind vorba de instituții juridice

diferite, cu un conținut specific și cu limite exact determinate prin normele

de reglementare.

Tot astfel, nu poate fi primită

obiecțiunea inculpaților recurenți, referitoare la legalitatea încheierii de

prelungire din 25 aprilie 2003 în ce privește compunerea instanței, cât timp

acea încheiere a mai făcut obiectul unor discuții, statuându-se prin decizia

penală nr. 3328 din 29 iulie 2003, pronunțată în cauză de secția penală a

Curții Supreme de Justiție, că există autoritate de lucru judecat.

Într-adevăr în materia prelungirii

arestării preventive funcționează o autoritate relativă de lucru judecat, ceea

ce constituie un argument în plus ideea determinării limitelor și autonomiei

procesuale a fiecărui ciclu judiciar prin care se realizează prelungirea

succesivă a duratei arestării preventive.

Obiecțiunile inculpaților cu privire

la probe și administrarea acestora, sunt străine de natura instituției

prelungirii arestării, ajungându-se și în acest sens, la depășirea limitelor

procesuale și la o anticipare a judecății fondului, ceea ce nu este posibil,

potrivit legii.

În sfârșit, nici obiecțiunea

inculpaților privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. h)

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 281 din 1 iulie

2003, nu pot fi primite, argumentația promovată fiind neconvingătoare.

Într-adevăr, s-au introdus condiții

suplimentare și anume existența unor probe certe, că lăsarea în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dar acestea nu pot fi

interpretate în sine, în afara contextului pachetului de reglementări noi.

Dacă s-ar interpreta ad literam, în

sine, desprins din context, s-ar putea ajunge la concluzia fundamental greșită,

că asemenea condiții s-ar împlini în situații foarte rare, astfel că, arestarea

ar fi posibilă numai în astfel de situații.

Când se comit de pildă fapte grave

de corupție, de către magistrați, sau polițiști, este neîndoielnic vorba de o

afectare severă a încrederii opiniei publice, în lege și în slujitorii ei.

Această efectuare produce după caz,

la nivel micro și chiar macro social, sentimente de insecuritate față de

incapacitatea legii de a se împlini, garantând astfel protecția socială față de

fapte grave.

Se demonstrează astfel, ca în speță,

certitudinea existenței sentimentului de insecuritate colectivă, faptele grave

de corupție comise de magistrați sau polițiști prin nesocotirea legii,

constituind un pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru toate aceste motive,

recursurile inculpaților se vădesc nefondate urmând a fi respinse în

consecință, cu obligarea celor în cauză la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.D. și S.C. împotriva încheierii nr. 17 din 21 iulie

2003 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 1363/2003.

Obligă pe recurentul S.C. la plata

sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000

lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiție, iar pe recurentul C.D., la plata sumei de

500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 iulie 2003.