ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 744/2004

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 93 din 11

aprilie 2002 a Tribunalului Brașov s-a dispus condamnarea inculpatului P.V. la

o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

13 C. pen.

Pe durata executării pedepsei

principale s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 – art. 71

C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a

computat din durata pedepsei perioada arestării preventive de la 19 aprilie

1995 – 18 mai 1995.

Inculpatul a fost obligat să

restituie denunțătorului R.A. suma de un milion lei.

Inculpatul a mai fost obligat la

cheltuieli judiciare statului.

Inițial, cauza a mai fost judecată

de Tribunalul Brașov care prin sentința penală nr. 232 din 18 decembrie 1997

l-a condamnat pe inculpatul P.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza

aceluiași text, art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Pedeapsa a fost redusă de la 4 ani

închisoare la un an închisoare, prin decizia penală nr. 135/ A din 21 iulie

1998 a Curții de Apel Brașov, care a admis recursul inculpatului,

recunoscându-i existența unor circumstanțe atenuante.

Ambele hotărâri au fost casate de

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 1246 din 23 martie 2000, ca

urmare a recursurilor declarate de inculpat și de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Brașov. Cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Brașov,

pentru completarea materialului probator.

Ca urmare a rejudecării, instanța a

reținut că în anul 1993, inculpatul P.V. funcționa în calitate de director al

B., sucursala Cluj, iar denunțătorul R.A. era patronul S.C. M. S.R.L. Cluj.

Hotărându-se să cumpere Motelul G.

ce se vindea la licitație publică, R.A. a solicitat un împrumut de 300.000.000

lei Băncii de Credit Cooperatist B., sucursala Cluj, pentru a plăti prețul

hotelului către S.C. T. S.A. Cluj. A garantat restituirea împrumutului cu mai

multe imobile, depunând toată documentația necesară.

După ce i-a fost amânată de mai

multe ori aprobarea creditului, R.A. a fost convocat în luna octombrie 2003 de

către inculpatul P.V. care i-a relatat că a verificat dosarul întocmit în vederea

acordării împrumutului și că va vira către S.C. T. S.A. Cluj, prima tranșă de

150 de milioane lei.

Pentru această aprobare, inculpatul

i-a cerut să-i depună pe numele său și al directorului B. București, D.A. sume

de bani la jocul C., înmânându-i și buletinele de identitate.

Denunțătorul a împrumutat de la

Cooperativa de Credit G., pe numele soției sale, suma de 10 milioane lei în

ziua de 22 octombrie 1993 din care, a depus un milion lei pentru inculpat și 6

milioane lei pentru D.A. la sediul C.

În aceeași zi B. Cluj a virat prima

tranșă de 150 milioane lei către S.C. T. S.A. Cluj în contul firmei

denunțătorului, iar cealaltă tranșă de 150 milioane lei a fost plătită la data

de 25 octombrie 1993.

Ulterior, tot inculpatul i-a aprobat

un credit suplimentar de 195 milioane lei, plătit la data de 8 noiembrie 1993.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza probelor administrate în cauză:

contractul de împrumut al sumei de 10 milioane lei de la Cooperativa de Credit

G., onorat în ziua de 22 octombrie 1993, virarea primei tranșe de 150 milioane

lei către S.C. T. S.A., în contul firmei denunțătorului, în aceeași zi,

depunerea la C. tot în ziua de 22 octombrie 1993 a sumelor de un milion și

respectiv 6 milioane lei, pentru inculpat și martorul D.A., declarațiile

martorilor R.M., S.L., M.I. și M.M., relatările numitei N.L. (care a fost

condamnată definitiv pentru o faptă comisă în favoarea S.C. M. S.R.L. Gilău),

depozițiile martorilor I.A., C.E.C., H.V. și M.T.

Apelul declarat de inculpat

împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Brașov, care prin

decizia penală nr. 83/ A din 27 martie 2003, a desființat-o numai cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei, dispunând, în baza art. 86

1

C.

pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare pe

durata unui termen de încercare de 7 ani.

Pe durata acestui termen, în baza

art. 86

3

C. pen., inculpatului i s-au stabilit mai multe măsuri de

supraveghere.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

Instanța de control judiciar a

reanalizat probele administrate în cauză, concluzionând că depunerea banilor la

C. în ziua de 22 octombrie 1003 s-a făcut în baza înțelegerii dintre denunțător

și inculpat, cu știința acestuia din urmă și ca urmare a condiționării

aprobării creditului de 300 milioane lei.

În raport însă de timpul scurs de la

data săvârșirii infracțiunii și de circumstanțele personale ale inculpatului,

Curtea de Apel a apreciat că o pedeapsă cu executare efectivă în regim de

detenție ar reprezenta o reacție exagerată și nu ar corespunde scopului

pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen. Drept urmare, instanța de apel a făcut

aplicarea art. 86

1

C. pen., dispunând suspendarea sub supraveghere a

pedepsei închisorii.

Împotriva ultimei hotărâri au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul P.V.

În motivarea recursului, parchetul a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând menținerea modului de individualizare a pedepsei așa cum a fost

stabilit de instanța de fond.

Inculpatul a criticat ambele

hotărâri, cerând în principal achitarea sa, întrucât nu a avut atribuția de

serviciu privind acordarea creditului și nici nu a făcut nici un demers în

acest scop, iar în subsidiar a solicitat a se reține că nu avea atribuții de

control, astfel că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 254

alin. (1) C. pen., în raport de care s-a împlinit termenul de prescriere a

răspunderii penale.

Ambele recursul sunt nefondate.

Instanțele au reținut în mod corect,

pe baza unei analize profunde a probelor administrate, că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254

alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului care în luna

octombrie 1993, în calitate de director al B., sucursala Cluj, a pretins de la

R.A. să-i depună la C. pe numele său și al președintelui Centralei B. sumele de

un milion și respectiv 6 milioane lei, în scopul de a îndeplini un act privitor

la îndatoririle sale de serviciu legate de acordarea unui împrumut, constituie

infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

Declarațiile denunțătorului se

coroborează perfect cu borderourile de depunere a banilor la C. și cu

aprobările împrumutului, iar înțelegerea intervenită între denunțător și

inculpat este dovedită cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Funcția deținută de inculpat, aceea

de director al băncii, la data săvârșirii, îi conferea acestuia atât atribuții

de coordonare și conducere, dar și de control al activității subordonaților

săi, astfel că apărarea inculpatului, invocată în subsidiar, în sensul

schimbării încadrării juridice a faptei, în dispozițiile art. 254 alin. (1) C.

pen., este neîntemeiată.

Cu privire la critica formulată de

parchet referitoare la modalitatea de executare a pedepsei închisorii,

stabilită prin decizia recurată, Curtea apreciază că este nejustificată.

Instanța de apel a individualizat

corespunzător sancțiunea aplicată inculpatului, argumentele folosite sunt

judicioase, în contextul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursurile declarate,

menținând hotărârea atacată ca legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul P.V.

împotriva deciziei penale nr. 83 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Brașov.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

februarie 2004.