ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4004/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 73 din 17 februarie 2003 pronunțată

de Tribunalul Teleorman, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată acțiunea

introdusă de B.G. din comuna Videle județul Teleorman conform procedurii

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Instanța

de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada notificării prealabile a

pârâtei deținătoare Primăria Videle conform Legii nr. 10/2001, cât și faptul că

nu a produs nici un fel de dovezi în sprijinul cererii sale vizând restituirea

în natură a unui teren intravilan în suprafață de aproximativ 800 mp și

acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Hotărârea primei instanțe a fost

confirmată prin respingerea apelului reclamantei de către Curtea de Apel

București, secția III civilă, prin decizia civilă 261 A din 8 mai 2003.

Pentru a decide astfel instanța de

apel a socotit față de motivele apelului cât și din oficiu, că deși dovezile

privind dreptul de proprietate ar fi fost produse de reclamantă în fața

tribunalului, cererea sa pentru restituirea imobilelor trecute abuziv în proprietatea

statului constituindu-se într-o acțiune în revendicare introdusă după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu ar mai fi admisibilă, cât și faptul că în

cauză nu a fost urmată procedura prealabilă.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs reclamanta care a susținut în esență că instanțele au nesocotit

înscrisurile prezentate, prin care ar fi făcut dovada notificării Primăriei

Videle ca deținătoare a imobilelor, în cadrul termenului legal prevăzut de

Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, respectiv până la 14 mai 2003.

Recurenta a mai invocat

nerespectarea dreptului său la apărare și omisiunea instanțelor de a examina

din oficiu actele doveditoare în sensul respectării procedurii prevăzute de

Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat.

În fața instanței de fond, la 3

februarie 2003 reclamanta și-a completat și precizat cererea introductivă la

care a atașat dovezi privind dreptul de proprietate cât și notificarea

transmisă pârâtei prin executorul judecătoresc.

Datorită unei erori materiale

aparținând reclamantei actul procesual menționat și dovezile însoțitoare au

fost mai întâi greșit atașate la dosarul instanței nr. 79/2003 în loc de dosar

nr. 97/2003.

În aceste condiții prima instanță

care a procedat la judecată numai pe baza cererii introductive a reținut cum

s-a arătat, neîndeplinirea procedurii prealabile cât și nedovedirea

susținerilor privind dreptul de proprietate al reclamantei.

Eroarea a fost îndreptată ulterior

chiar la cererea reclamantei prin atașarea corectă a cererii completatoare și a

dovezilor, așa încât instanța de apel le avea la dispoziție și în condițiile

caracterului devolutiv al procedurii era obligată să le examineze. Cum s-a

arătat însă mai sus, instanța de apel și-a motivat soluția de respingere a

apelului pe excepția de inadmisibilitate a cererii, ca fiind introdusă după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2003 și fără ca procedura instituită de

legea specială să fi fost urmată.

Soluția este vădit greșită, pe de o

parte pentru că inadmisibilitatea nu a fost pusă în prealabil în discuția

părților, încălcându-se astfel dreptul la apărare, pe de alta, pentru că

pretinsa neurmare a procedurii prealabile contravine realității, dovada

notificării fiind făcută.

În aceste condiții cererea de

chemare în judecată nu se constituie într-o acțiune în revendicare de drept

comun introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 cum greșit s-a

considerat, ea fiind în mod evident, cum a dispus de altfel și partea prin

indicarea temeiului de drept, o plângere întemeiată pe Legea nr. 10/2001

împotriva persoanei deținătoare.

Așa fiind, recursul se va admite cu

consecința casării deciziei atacate și totodată a hotărârii primei instanțe

care din cauze neimputabile vizând cum s-a arătat neatașarea cererii

completatoare și a înscrisurilor doveditoare, nu a fost în măsură să se

pronunțe asupra plângerii în cadrul procesual legal adecvat.

În rejudecare instanța de fond va

trebui așadar, să examineze și problema termenului în care au fost depuse

notificarea și actele doveditoare ținând seama de distincțiile privitoare la

termene impuse de art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările

ulterioare și totodată va putea în funcție și de poziția procesuală a pârâtei,

să repună în discuția părților cererea de suspendare a judecății formulată de

reclamantă, până la soluționarea în orice mod a notificării de către Primăria

Videle.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva

deciziei nr. 261/A din 8 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

Casează

decizia recurată, precum și sentința nr. 73 din 17 februarie 2003 a

Tribunalului Teleorman, secția civilă, și trimite cauza la același tribunal

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2004.