ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 750/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC R. SA Slatina a chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat Olt și Administrația Financiară Slatina,

pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei

nr. 349/2000, a dispoziției nr. 530/1999, precum și a hotărârii nr. 62/1999, cu

consecința exonerării sale de la plata sumei de 251.456.378 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că Administrația Financiară Slatina a aprobat cererea sa, de eșalonare

la plată a impozitului pe profit și T.V.A., în sumă de 340.726.574 lei, pe o

perioadă de 10 luni, că s-a depus garanția bancară cerută și majorările de

întârziere, dar că prin actul de control, a cărui anulare se solicită, au fost

practic anulate aceste înlesniri, motivat de faptul că s-a depășit scadența

pentru două rate.

Curtea de Apel Craiova, prin

sentința civilă nr. 256/2000, a admis acțiunea, a anulat procesul-verbal de

control și decizia nr. 349/2000, exonerînd-o pe reclamantă, de plata sumelor

reținute prin procesul-verbal de control.

Pentru al pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat la termen 8 rate eșalonate,

din cele 10, iar pentru cele două rate achitate cu întârziere, pârâta avea la

dispoziție posibilitatea de a încasa automat sumele datorate în caz de neplată

la termen, din garanția de 73.000.000 lei, depusă de reclamantă în contul

pârâtei.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs pârâții Administrația Financiară a municipiului Slatina și Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, Olt în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor.

I. În motivarea recursului său,

recurenta-pârâtă Administrația Financiară a muncipiului Slatina a susținut că:

-i ntimatei-reclamantei i s-a

aprobat eșalonarea la plată pe o perioadă de 10 luni, a sumelor reprezentând

impozitul pe profit și T.V.A., cu majorările de întârziere corespunzătoare;

- două din ratele eșalonate,

scadente în 28 decembrie 1998, au fost achitate cu întârziere, prin O.P. 15 și

16 din 12 ianuarie 1999 și respectiv, 8 februarie 1999, fiind astfel

nerespectate dispozițiile art. 84 din O.G nr. 11/1996, cu consecința anulării

eșalonării;

- intimata era singura în măsură să

solicite plata ratelor scadente, la 28 decembrie 1998 și 28 ianuarie 1999, din

garanția bancară de 73.000.000 lei.

II. Recurenta Direcția Generală a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt, în motivarea

recursului său, a susținut, în esență  că:

- intimata-reclamantă nu a respectat

condițiile impuse la aprobarea eșalonării, achitând cu întârziere ratele

T.V.A., impozit pe profit și majorările de întârziere aferente, fapt ce atrage

executarea silită pentru întreaga sumă neplătită.

- pentru neplata la termenul

scadent, a ratelor eșalonate devin incidente dispozițiile art. 84 din O.G. nr.

11/1996, în sensul anulării eșalonării acordate.

Analizând ambele recursuri, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304-304

1

C.

proc. civ., Curtea le va respinge ca nefondate, pentru următoarele

considerente:

Prin adresa nr. 38275 din 21 august 1998,

Administrația Financiară a municipiului Slatina a aprobat intimatei-reclamante,

eșalonarea la plată a impozitului pe profit și T.V.A., în sumă de 340.726.574

lei, pe o perioadă de 10 luni, începând cu 28 septembrie 1998, până la 28 iunie

1999, în baza art. 83 din O.G. nr. 11/1996, urmând ca majorările de întârziere

să se achite o dată cu ultima rată din graficul de eșalonare, respectiv la 28

iunie 1999.

De precizat este faptul că acordarea

înlesnirii la plată s-a făcut

numai după depunerea de către intimată, a

unei garanții bancare, în sumă de 73.000.000 lei, în contul recurentei-pârâte

Administrația Financiară a municipiului Slatina, suma depusă drept garanție

fiind calculată la nivelul a două rate din graficul de eșalonare.

Depunerea garanției și condițiile în

care și pentru care putea fi folosită această sumă, rezultă cu claritate din

înscrisurile depuse la dosar.

De menționat este faptul că așa cum rezultă din

înscrisul aflat la dosar, garanția de 73.000.000 lei a fost depusă în

conformitate cu Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1283/1998, privind

procedura de acordare a unor înlesniri la plată, a obligațiilor bugetare și că

această sumă garanta irevocabil plata oricărei sume, până la concurența sumei

totale de 73.000.000 lei, la prima și simpla cerere scrisă a Administrației

Financiare Slatina.

Cu toate acestea, recurenta-pârâtă

Administrația Financiară, a comunicat intimatei-reclamante, la 8 august 1999,

că eșalonarea obligațiilor fiscale aprobată inițial și-a pierdut valabilitatea,

motivat de faptul că s-a întârziat plata ratei scadente din 28 decembrie 1998,

achitată la 12 ianuarie 1999 și a ratei din 28 ianuarie 1999, achitată la 8

februarie 1999, independent de faptul că la 28 iunie 1999, intimata a achitat

integral impozitul pe profit și T.V.A. eșalonate, plus majorările de întârziere

calculate legal.

Or, în situația în care două din

cele 10 rate eșalonate au fost achitate cu întârziere (15 zile), recurenta

Administrația Financiară putea să recupereze diferența, până la nivelul sumelor

datorate din garanția de 73.000.000 lei, constituită special în acest scop.

Suținerea recurentei, în sensul că

intimata-recurentă era singura care putea să solicite plata ratelor scadente la

28 decembrie 1998 și 28 ianuarie 1999, din garanția de 73.000.000 lei, este

neîntemeiată, deoarece, așa cum s-a arătat, această sumă a fost depusă în

contul recurentei, pentru a garanta irevocabil plata oricărei sume, la prima și

simpla cerere scrisă

a Administrației Financiare Slatina.

In aceste condiții, în mod corect

instanța de fond a apreciat că recurenta Administrația Financiară avea

posibilitatea de a încasa automat, în caz de neplată la scadență, sumele

datorate din garanția depusă în acest sens în contul ei, de către

reclamanta-intimată. În caz contrar, constituirea garanției ar fi lipsită de

eficiență și nu s-ar justifica.

ÎIn raport cu cele mai sus reținute

și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge cele două

recursuri, ca nefondate, motivele invocate fiind aceleași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, precum și de Administrația Finanțelor Publice

a municipiului Slatina, împotriva sentinței civile nr. 256 din 19 mai 2000, a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca neîntemeiate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2003.