ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2535/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, sub nr.

1934/C/1998, SC I.A. SA Craiova a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va

da, în contradictoriu cu SC C.N. SRL Craiova, să oblige pârâta la plata sumei

de 4.823.759 lei, reprezentând contravaloare lucrări de construcții montaj

executate până la 31 mai 1992, la 1.333.130 lei contravaloare serviciu pază,

până la 7 aprilie 1993, 41.379.901 lei despăgubiri, ca urmare a inflației, la

9.500.055 lei penalități calculate, conform Legii nr. 76/1992, cu cheltuieli de

judecată.

La data de 8 august 1995, reclamanta a promovat o

altă acțiune împotriva pârâtei, având același obiect, formându-se dosarul nr. 981/1995,

ce a fost conexat prezentei cauze.

Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat

obligarea reclamantei la predarea construcției în starea în care se află,

preluarea urmând a avea loc după efectuarea unei expertize tehnice.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 399 din 19

aprilie 1999, a respins acțiunea, a admis reconvenționala și a obligat

reclamanta-pârâtă să predea pârâtei-reclamante construcțiile în stadiul în care

se aflau la data sistării lucrărilor, să efectueze remedierile necesare pentru

înlăturarea degradărilor produse ca urmare a neluării măsurilor de conservare

și pază a obiectivelor de investiții de la sistare până în prezent, cu

1.310.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, din

actele dosarului, culpa reclamantei-pârâte în neîndeplinirea obligațiilor

asumate prin contract, obligând-o să predea pârâtei-reclamante construcțiile la

stadiul în care se aflau la sistarea din proprie inițiativă a lucrărilor,

remediind degradările ce s-au produs.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 1021

din 15 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta-pârâtă

împotriva sentinței mai sus menționate și a anulat, ca netimbrat, apelul

pârâtei-reclamante.

SC I.A. SA Craiova a declarat recurs împotriva

deciziei, arătând, în esență, că instanțele au reținut greșit temeiul acțiunii,

a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii unor lucrări de

construcții pe care le-au executat în baza unui contract, deci, nu avea a se

analiza în cauză culpa.

- Deși intimata nu a solicitat despăgubiri, prin

decizie se stabilește că ei au prejudiciat-o prin facilitarea sustragerii unor

materiale.

- În apel nu s-a ținut seama de prevederile art. 6 și

8 din contract, care au fost respectate de intimată. Avansul de 400.000 lei

lunar nu s-a stabilit a fi folosit doar pentru procurarea de materiale,

situație în care nu se putea reține că nefalcând suma la momentul primirii,

materialele au fost achiziționate ulterior la prețuri majorate;

- Sistarea lucrărilor de construcții în perioada de

iarnă, în anii 1990 – 1991, nu le este imputabilă că a fost dispusă prin

hotărâre a Guvernului, iar pe de altă parte, s-a produs din culpa pârâtei, care

nu a plătit avansul de câte 400.000 lei lunar.

- Intimata trebuia obligată la plata lucrărilor

executate, fiind pusă în întârziere în ce privește recepția și pierderea lor.

- Expertiza efectuată în apel confirmă executarea

lucrărilor a căror contravaloare a pretins-o. În plus, au prezentat în apel

acte ce le justifică pretențiile, dar asupra cărora, însă, instanța nu s-a

pronunțat.

- Greșit a fost înlăturată expertiza efectuată de

expertul D.N. și dacă s-a înlăturat expertiza tehnică pe care, drept

consecință, logic era să o înlăture și pe cea contabilă. Concluziile expertului

G.Gh. nu puteau fi avute în vedere, onorariul său fiind achitat de intimată.

- Cheltuielile de judecată nu au fost corect

stabilite.

Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru

următoarele motive:

Din probele dosarului rezultă că, între părți, la 15

aprilie 1991, s-a încheiat un contract de antrepriză, reclamanta, în calitate

de antreprenor, având obligația de a construi M.H.C. în Craiova. Lucrările

trebuiau efectuate în perioada 1 august 1990 - 31 decembrie 1991.

În mai 1992, reclamanta, unilateral, a sistat

lucrările la obiectivul respectiv.

Expertiza tehnică efectuată de expertul D.N. în care

se precizează că, la data de 30 iunie 2001, valoarea actualizată a lucrărilor

rămase neachitate se ridică la suma de 1.504.000 lei, nu putea fi reținută de

instanța de apel, având în vedere precizările acestuia, în sensul că a ajuns la

această concluzie pe baza analizei situațiilor de plată prezentate de

reclamantă.

Prin acțiune, reclamanta a solicitat și obligarea

pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând parte din contravaloarea

lucrărilor efectuate și neachitate integral.

Față de apărarea pârâtei, în sensul că nu datorează

suma pretinsă, deoarece reclamanta a folosit sumele pe care le-a avansat pentru

procurarea materialelor înglobate în lucrări în alte scopuri, iar la data când

le-a achiziționat, prețul a fost mult mai mare, pentru a stabili dacă aceasta

este situația, dacă, într-adevăr, reclamanta este în culpă, instanța corect a

dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnico-contabile.

Expertul, în raport cu obligațiile asumate de părți

prin contract, inclusiv, dispozițiile art. 6 și 8, cu situațiile de plată și

evidențele contabile ale părților cu privire la obiectivul respectiv, a ajuns

la concluzia, verificând și situația lucrărilor pe teren, a stabilit că pârâta-reclamantă

nu datorează suma pretinsă prin acțiune, a achitat chiar mai mult decât

contravaloarea lucrărilor executate, obiecțiunile formulate nevizând încălcarea

unor dispoziții legale, ci păreri personale ale reclamantei cu privire la

lucrarea respectivă.

Reclamanta-pârâtă nu a dovedit, astfel cum susține,

prin motivele de recurs că, în perioada decembrie 1990 - februarie 1991,

lucrările au fost suspendate în condițiile prevăzute de H.G. nr. 1215/1990 sau

din culpa pârâtei-reclamante, care nu și-a onorat obligațiile de plată

contractuale.

Așa cum s-a arătat, într-adevăr, expertiza confirmă

efectuarea lucrărilor, dar nu și faptul că nu s-a achitat contravaloarea lor,

concluziile expertului D. neputând fi avute în vedere pentru motivele arătate,

actele prezentate nefiind de natură a înlătura concluziile expertizei efectuate

la fond.

Faptul că instanța a înlăturat corect, așa cum s-a

arătat, expertiza tehnică efectuată în apel nu atrăgea în mod logic, astfel cum

se susține, și înlăturarea expertizei tehnico-contabile efectuate la fond,

expertul G.Gh., la apel, a fost ales consilierul pârâtei-reclamante, dar, din

nici o probă a dosarului, nu rezulta că în cadrul expertizei ce a efectuat-o la

fond, care a fost avută în vedere de instanțe, ar fi favorizat vreo parte.

Reținerile instanței cu privire la pagubele suferite

de pârâta-reclamantă prin sustragerea unor materiale rezultă din probele

administrate, ele, însă, nu au influențat cu nimic soluția pronunțată, având în

vedere obiectul acțiunii și al cererii reconvenționale.

În raport cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

cheltuielile de judecată au fost corect stabilite.

Pentru motivele arătate, reținându-se legalitatea și

temeinicia deciziei recurate, s-a respins, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC

I.A. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 1021 din 15 noiembrie 2001 a Curții de

Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 mai 2003.