ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4249/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță înregistrată la data de 3 februarie 2004 la Judecătoria Craiova, reclamanta SC A. SA Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O.F. obligarea acesteia la plata sumei de 286.361.552 lei și penalități de întârziere datorate în baza contractului, precum și la plata de daune interese cominatorii în sumă de 500.000 lei /zi. Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr. 5249, pronunțată la data de 19 mai 2004, admite în parte acțiunea reclamantei, obligă pârâta la plata sumei de 286.361.552 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și respinge cererea privind daunele cominatorii.

Prima instanță a reținut în considerentele hotărârii că în temeiul contractului încheiat de părți, reclamanta a executat o serie de lucrări de construcții montaj pentru amenajarea obiectivului P.A.F., în perioada 1998-2000, valoarea acestora însumând 286.361.552 lei potrivit documentației întocmite de C.J.D. Referitor la daunele cominatorii solicitate instanța respinge cererea ca inadmisibilă, reținând că față de natura obligației a cărei executare se solicită, de plata a contravalorii lucrărilor, respectiv „de a da” și nu „de a face”, nu se pune problema constrângerii debitorului la executare prin plata de daune cominatorii pe zi de întârziere. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, ambele părți, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, reclamanta invocând nepronunțarea primei instanțe cu privire la capătul de cerere referitor la penalități, iar pârâta criticând soluția adoptată de instanță pe excepțiile invocate cât și pe fond.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia comercială nr. 1457 din 18 februarie 2005 respinge ca nefondate ambele apeluri. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut sub aspectul competenței teritoriale aplicarea corectă de către prima instanță a dispozițiilor art. 10 1 C. proc. civ., iar în ce privește prescripția dreptului material la acțiune, a constatat că a intervenit o întrerupere a cursului prescripției prin plata parțială a contravalorii lucrărilor cu O.P. din 11 iulie 2001. Pe fondul cauzei instanța de apel a reținut că determinarea lucrărilor executate în temeiul contractului convenit de părți, s-a făcut în mod legal, potrivit art. 6.1 din contract în baza celor statuate de comisia de verificare din cadrul C.J.D.

Referitor la nepronunțarea instanței fondului asupra capătului de cerere vizând acordarea de penalități de întârziere, instanța de control a constatat că simpla referire la plata de penalități de întârziere, fără arătarea obiectului și valorii acestora echivalează cu o neinvestire a instanței fondului, critica reclamantei sub acest aspect fiind lipsită de temei. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta cât și pârâta. Reclamanta critică soluția instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul neacordării penalităților de întârziere potrivit celor convenite în contractul încheiat cu pârâta. Criticile invocate de pârâtă, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., vizează aplicarea greșită a dispozițiilor privitoare la întreruperea cursului prescripției, în condițiile în care plata celor 80 milioane lei, a avut în vedere acoperirea în întregime a debitului în raport de lucrările efectiv executate. Totodată pârâta critică rapoartele întocmite de C.J.D., prin direcția tehnică, rapoarte care au fost avute în vedere de instanță, deși acestea nu corespund cu situația reală a lucrărilor executate, atât sub aspect cantitativ cât și sub aspectul prețurilor practicate. Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: 1. Trebuie precizat că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile limitativ prevăzute de acest text de lege.

2. Critica recurentei reclamante cu privire la neacordarea penalităților de întârziere, nu poate fi primită, deoarece instanța nu a încălcat dispozițiile legale incidente, respectiv art. 969 și 1066 C. civ., ci a reținut că reclamanta nu și-a precizat obiectul și valoarea acestui capăt de cerere, pentru a putea fi discutat cu respectarea principiului contradictorialității, cererea fiind nefondată sub acest aspect. Ori, criticile de netemeinicie, pe situații de fapt, care constituie atributul exclusiv al instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului său devolutiv, nu pot face obiectul controlului casației, în contextul legislativ actual.

3. Referitor la recursul pârâtei, critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale privitoare la întreruperea cursului prescripției, este nefondată, plata sumei de 80 milioane lei la data de 11 iulie 2001, în contul lucrărilor convenite cu reclamanta, constituie o recunoaștere a dreptului a cărei acțiune se prescrie și are ca efect întreruperea cursului prescripției (art. 16 alin. (1) lit. a) din decretul nr. 167/1958). Potrivit art. 17 alin. (2) din același act normativ, după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție, iar raportat la data introducerii acțiunii 3 februarie 2004, termenul general de prescripție de 3 ani nu a fost împlinit. Celelalte critici formulate de pârâta recurentă vizează aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi primite pentru rațiunile înfățișate la pct. 2. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A. SA Craiova și de pârâta P.O.F., împotriva deciziei nr. 50 din 18 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2005.