ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4249/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4249/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea introductivă de
instanță înregistrată la data de 3 februarie 2004 la Judecătoria Craiova,
reclamanta SC A. SA Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O.F.
obligarea acesteia la plata sumei de 286.361.552 lei și penalități de
întârziere datorate în baza contractului, precum și la plata de daune interese
cominatorii în sumă de 500.000 lei /zi.
Judecătoria Craiova prin sentința
civilă nr. 5249, pronunțată la data de 19 mai 2004, admite în parte acțiunea
reclamantei, obligă pârâta la plata sumei de 286.361.552 lei, reprezentând
contravaloarea lucrărilor executate și respinge cererea privind daunele
cominatorii.
Prima instanță a reținut în
considerentele hotărârii că în temeiul contractului încheiat de părți,
reclamanta a executat o serie de lucrări de construcții montaj pentru
amenajarea obiectivului P.A.F., în perioada 1998-2000, valoarea acestora
însumând 286.361.552 lei potrivit documentației întocmite de C.J.D.
Referitor la daunele cominatorii
solicitate instanța respinge cererea ca inadmisibilă, reținând că față de
natura obligației a cărei executare se solicită, de plata a contravalorii
lucrărilor, respectiv „de a da” și nu „de a face”, nu se pune problema
constrângerii debitorului la executare prin plata de daune cominatorii pe zi de
întârziere.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel, ambele părți, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie,
reclamanta invocând nepronunțarea primei instanțe cu privire la capătul de
cerere referitor la penalități, iar pârâta criticând soluția adoptată de
instanță pe excepțiile invocate cât și pe fond.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia
comercială nr. 1457 din 18 februarie 2005 respinge ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
apel a reținut sub aspectul competenței teritoriale aplicarea corectă de către
prima instanță a dispozițiilor art. 10
1
C. proc. civ., iar în ce
privește prescripția dreptului material la acțiune, a constatat că a intervenit
o întrerupere a cursului prescripției prin plata parțială a contravalorii
lucrărilor cu O.P. din 11 iulie 2001.
Pe fondul cauzei instanța de apel a
reținut că determinarea lucrărilor executate în temeiul contractului convenit
de părți, s-a făcut în mod legal, potrivit art. 6.1 din contract în baza celor
statuate de comisia de verificare din cadrul C.J.D.
Referitor la nepronunțarea instanței
fondului asupra capătului de cerere vizând acordarea de penalități de
întârziere, instanța de control a constatat că simpla referire la plata de
penalități de întârziere, fără arătarea obiectului și valorii acestora
echivalează cu o neinvestire a instanței fondului, critica reclamantei sub
acest aspect fiind lipsită de temei.
Împotriva acestei decizii, au
declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta cât și pârâta.
Reclamanta critică soluția instanței
de apel pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul neacordării
penalităților de întârziere potrivit celor convenite în contractul încheiat cu
pârâta.
Criticile invocate de pârâtă,
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., vizează
aplicarea greșită a dispozițiilor privitoare la întreruperea cursului
prescripției, în condițiile în care plata celor 80 milioane lei, a avut în
vedere acoperirea în întregime a debitului în raport de lucrările efectiv
executate.
Totodată pârâta critică rapoartele
întocmite de C.J.D., prin direcția tehnică, rapoarte care au fost avute în
vedere de instanță, deși acestea nu corespund cu situația reală a lucrărilor
executate, atât sub aspect cantitativ cât și sub aspectul prețurilor
practicate.
Recursurile sunt nefondate, pentru
considerentele ce urmează:
Trebuie precizat că potrivit art.
304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai
pentru motive de nelegalitate, în situațiile limitativ prevăzute de acest text
de lege.
Critica recurentei reclamante cu
privire la neacordarea penalităților de întârziere, nu poate fi primită,
deoarece instanța nu a încălcat dispozițiile legale incidente, respectiv art. 969
și 1066 C. civ., ci a reținut că reclamanta nu și-a precizat obiectul și
valoarea acestui capăt de cerere, pentru a putea fi discutat cu respectarea
principiului contradictorialității, cererea fiind nefondată sub acest aspect.
Ori, criticile de netemeinicie, pe
situații de fapt, care constituie atributul exclusiv al instanței fondului sau
apelului din perspectiva caracterului său devolutiv, nu pot face obiectul
controlului casației, în contextul legislativ actual.
Referitor la recursul pârâtei,
critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale privitoare la
întreruperea cursului prescripției, este nefondată, plata sumei de 80 milioane
lei la data de 11 iulie 2001, în contul lucrărilor convenite cu reclamanta,
constituie o recunoaștere a dreptului a cărei acțiune se prescrie și are ca
efect întreruperea cursului prescripției (art. 16 alin. (1) lit. a) din decretul
nr. 167/1958).
Potrivit art. 17 alin. (2) din
același act normativ, după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție, iar
raportat la data introducerii acțiunii 3 februarie 2004, termenul general de
prescripție de 3 ani nu a fost împlinit.
Celelalte critici formulate de
pârâta recurentă vizează aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi primite pentru
rațiunile înfățișate la pct. 2.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., Curtea va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
reclamanta SC A. SA Craiova și de pârâta P.O.F., împotriva deciziei nr. 50 din
18 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca
nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 23 septembrie 2005.