ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2696/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2696/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Brașov, prin

sentința civilă nr. 6807 din 1 septembrie 2005, a admis excepția de

necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii în

favoarea tribunalului Brașov.

Tribunalul Brașov, prin

sentința nr. 169 din 27 februarie 2006, a admis în parte acțiunea formulată și

precizată de reclamanta C.E.C. SA, sucursala Brașov și în consecință a obligat

pârâta să repună în funcțiune ascensoarele montate la sediul reclamantei din

Brașov; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 507.466.551 lei vechi

reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 7 aprilie 2004 – 5

mai 2005 și în continuare până la data executării obligației de repunere în

funcțiune a ascensoarelor; a respins restul pretențiilor reclamantei. A obligat

pârâta la cheltuieli de judecată.

A respins excepția de

neexecutare a contractului de subantrepriză nr. SA5/CFR5/17/97/2001, invocată

de chemata în garanție SC F.A. SRL.

A admis în parte cererea de

chemare în garanție formulată și precizată de pârâta SC C. SA în contradictoriu

cu chemata în garanție SC F.A. SRL și în consecință a obligat chemata în

garanție să repună în funcțiune ascensoarele montate la sediul reclamantei din

Brașov, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 507.466.551

lei vechi reprezentând penalități de întârziere, calculate pe perioada 7

aprilie 2004 – 5 mai 2005 și în continuare până la data executării obligației

de repunere în funcțiune a ascensoarelor.

A respins restul

pretențiilor pârâtei. A obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma

de 2204 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că, la data de 12 august 1997, s-a încheiat contractul de

antrepriză generală nr. 5/17, conform căruia pârâta, în calitate de antreprenor

general s-a obligat să execute, să încheie și să întrețină lucrările la sediul

Sucursalei C.E.C. Brașov, în conformitate cu acest contract și cu documentele

care fac parte din acesta în favoarea reclamantei C.E.C. SA, sucursala Brașov,

în calitate de investitor.

Potrivit art. 2.1 din

Condițiile de contractare, pentru părțile din lucrarea ce se contractează și se

execută în subantrepriză, antreprenorul a prezentat cu ocazia ofertării lista

subantreprenorilor de specialitate și lucrările pe care aceștia le vor executa.

Condițiile de contractare se aplică și subantreprenorilor.

În conformitate cu art. 2.4

subantreprenorul se va angaja față de antreprenor cu aceleași obligații și

responsabilități pe care antreprenorul le are față de investitor, conform

condițiilor contractului.

Subantreprenorul va

despăgubi pe antreprenor în legătură cu aceste obligații, precum și pentru

cereri și reclamații, daune-interese, taxa și cheltuieli de orice fel care

decurg sau apar în legătură cu acestea sau în legătură cu orice neîndeplinire a

obligațiilor și responsabilităților contractuale.

Potrivit art. 2.7

antreprenorul, pentru contractele distincte încheiate cu alți subantreprenori

decât cei nominalizați în oferte, vor obține avizul investitorului.

La pct. 3.1.8 din contract

este prevăzut că antreprenorul este răspunzător față de investitor pentru

respectarea de către subantreprenori săi a prevederilor și obligațiilor legale

și profesionale.

Conform art. 6.10

penalizările de 3 % pe zi de întârziere pentru nerespectarea contractuale

devine operantă în momentul în care partea în culpă a intrat în întârziere.

La data de 27 februarie 2001

s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. SA 5/CTR/17/1997 conform căruia, chematul

în garanție, în calitate de subantreprenor se obligă să procure și să monteze

ascensoare la investiția „sediul nou C.E.C. SA București, sucursala Brașov în

condițiile contractului de Antrepriză Generală nr. 5/17/1997 și actelor

adiționale la acesta.

La data de 7 aprilie 2004

s-a încheiat procesul verbal cu ocazia efectuării probelor de casă a

funcționării ascensoarelor montate de SC F.A. SRL constatându-se că acestea

funcționează corespunzător, urmând să rămână oprite până la data verificării

tehnice de specialitate I.S.C.I.R.

Conform proceselor verbale

de verificare nr. 160 R -74 din 7 aprilie 2004, nr. 160 R-75 din 7 aprilie 2004

și nr. 160 R -76 din 7 aprilie 2004, I.S.C.I.R. a acordat autorizația de

funcționare a ascensoarelor montate la sediul reclamantei.

La data de 28 aprilie 2004

s-a încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 788.

Reclamanta a solicitat

repornirea ascensoarelor, conform procedurilor contractuale, însă pârâta nu s-a

conformat.

Antreprenorul răspunde

contractual față de client pentru toate lucrările executate de subantreprenori,

la fel răspunde și de lucrările oricărei alte persoane pe care a folosit-o (art.

1487 C. civ.).

În speță, pârâta răspunde

față de reclamantă pentru neexecutarea obligației de punere în funcțiune a

ascensoarelor de către subantreprenorul SC F.A. SRL și în consecință a obligat

SC C. SA să repună în funcționare ascensoarele montate la sediul reclamantei

din Brașov, Str. Hărmanului.

S-a mai reținut că părțile

au prevăzut în contractul de antrepriză o penalitate de 0,3 % pe zi de

întârziere, pe care partea în culpă o datorează pentru nerespectarea termenelor

contractuale. Reținând culpa pârâtei, tribunalul a dispus obligarea la plata

penalităților de întârziere, în cuantum de 507.466.551 lei, calculate pe

perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 și în continuare până la punerea în

funcțiune a ascensoarelor.

Cât privește pretențiile

reclamantei de actualizarea sumei acordate cu titlu de penalități de întârziere

începând cu data pronunțării hotărârii și până la data punerii în executare a

acesteia tribunalul a respins-o cu motivarea că penalitățile sunt în esență

daune-interese pentru întârziere, anticipat evaluate prin convenția părților

contractante, ori prin actualizarea penalităților s-ar realiza o dublă

reparație.

Și în privința daunelor

cominatorii, instanța de fond a respins cererea reclamantei, motivând că

executarea silită este reglementată expres prin dispozițiile art. 580

2

,

580

5

C. proc. civ., care nu prevăd astfel de despăgubiri.

Cât privește excepția de

neexecutare invocată de chemata în garanție și aceasta a fost respinsă de către

prima instanță, arătându-se în esență că obligațiile reclamantei C.E.C. SA, sucursala

Brașov și chemata în garanție SC F.A. SRL nu își au temeiul în același

contract, neexecutarea invocată nu este suficient de importantă și se datorează

faptei chematului în garanție, care a refuzat să repună în funcționare

ascensoarele.

Așa cum rezultă din

prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., soluția dată în privința cererii

de chemare în garanție urmează soluția cererii principale, astfel că tribunalul

a admis-o în parte, fiind întemeiată pe motivele arătate mai sus.

Apelul declarat de pârâta SC

C. SA împotriva sentinței pronunțate la fond a fost admis de Curtea de Apel

Brașov, prin decizia nr. 122 din 24 octombrie 2006, sentința a fost schimbată

în tot și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea formulată și precizată

de către reclamanta C.E.C., sucursala Brașov.

A fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a SC C. A fost respinsă cererea de chemare

în garanție formulată și precizată de pârâta SC C. SA. S-au acordat cheltuieli

de judecată în sarcina reclamantei.

În considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut că prin contractul de antrepriză A.G. 5/17/1997 și

potrivit Centralizatorului categoriei de lucrări ANEXA DL 05 antreprenorul s-a

obligat contractual pentru procurare și montaj ascensoare. Pentru îndeplinirea

obligației asumate, s-a încheiat cu chemata în garanție contractul de

subantrepriză SA 5/CTR/17/1997 din 27 februarie 2001 și actul adițional nr. 1

din 25 octombrie 2001.

Prin acest act adițional s-au

anulat art. VI alin. (2) lit. a) și b) din contract și integral art. VII cu

referire la obligația antreprenorului general de a asigura energia electrică,

spații și utilaje pentru montarea ascensoarelor ca și obligația sa de a

participa la recepții, vizări-situații de lucrări, coordonare fronturi de

lucru. Legat de aceste clauze cumulate s-a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, care din perspectiva art. 137 C. proc. civ., nu se susține,

având în vedere că înlăturarea unor obligații ale antreprenorului general nu

echivalează cu nulitatea contractului de antrepriză, ori a celui de

subantrepriză, aceasta din urmă convenție tripartită rămânând să-și producă

efectele în raport de clauzele contractuale asumate și modificate.

Din perspectiva acestor clauze

asumate, instanța de apel a reținut că se asistă la o recunoaștere a acestora

de către beneficiara C.E.C., care la data de 7 aprilie 2004, constată că

ascensoarele funcționează corespunzător, semnând procesul verbal de terminare a

lucrărilor fără obiecțiuni. Consecința este că, clauza penală nu este antrenată

pentru efectuarea cu întârziere a lucrărilor pentru că în primul rând obligația

a fost îndeplinită întocmai, iar în subsidiar, acceptarea recepției fără

obiecțiuni, face inadmisibilă solicitarea ulterioară de penalități.

S-a mai argumentat că cea ce

a determinat promovarea acțiunii de către C.E.C., constituie fapta

subantreprenorului care după recepție a înțeles să oprească funcționarea

ascensoarelor, obiectul acțiunii, constituindu-l obligația de a face și

penalitățile de întârziere, ambele întemeiate pe răspunderea contractuală a

antreprenorului și a subantreprenorului chemat în garanție. S-a subliniat că

obligația contractuală a fost îndeplinită și că subantreprenorul contractând doar

cu antreprenorul, reclamantul C.E.C. nu are o acțiune contractuală împotriva subantreprenorului,

ci în temeiul răspunderii delictuale, C.E.C. are la îndemână o acțiune pentru fapta

ilicită a acestuia, respectiv oprirea ascensoarelor, pentru repararea prejudiciilor.

Pentru aceste considerente,

instanța de apel a admis apelul pârâtei și a dispus așa cum s-a arătat mai sus.

Cu petiția înregistrată la

data de 5 noiembrie 2006, reclamanta C.E.C. SA, sucursala Brașov a declarat

recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cu respectarea termenelor

prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat

recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În temeiul pct. 7 al art. 304

C. proc. civ., reclamanta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină și cuprinde motive contradictorii.

Astfel, se arată că în

considerentele deciziei recurate, instanța de apel a motivat sumar și confuz soluția,

făcând referire la clauze contractuale asumate dar neindicate, cât și ca o

recunoaștere a acestora de către beneficiar, prin semnarea procesului verbal

din 7 aprilie 2004, când este limpede că singurul în măsură a verifica tehnic

ascensoarele era I.S.C.I.R. și nu altcineva. Totodată s-a argumentat greșit de

către instanță că, prin semnarea procesului verbal de terminarea lucrărilor de

către C.E.C., fără obiecțiuni, clauza penală nu ar mai fi aplicabilă, din moment

ce obligațiile contractuale ale antreprenorului subzistă și în perioada de 2

ani de garanție, în temeiul contractului de antrepriză (Cap. 7 și Cap. 11 art. 116).

La același pct. 7, autoarea

recursului învederează existența motivelor contradictorii ale considerentelor

deciziei, arătând că,pe de o parte, la poziția 3 se reține că subantrepriza ar

fi o convenție tripartită așa cum a susținut pârâta SC C., iar pe de altă

parte, la poziția 4 se reține că subantreprenorii contractează numai cu

antreprenorul, beneficiarul având la îndemână o acțiune în răspunderea

delictuală împotriva subantreprenorului și nu una contractuală.

În temeiul pct. 8 al art. 304

C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Se arată astfel că în mod

greșit instanța a reținut că subantrepriza este un contract tripartit, (așa cum

a susținut și pârâta SC C. SA) când în fapt, regulile subantreprizei exclud

orice relație contractuală între subantreprenor și beneficiar.

Dacă C.E.C. ar fi fost parte

în contract ar fi figurat la Cap. I intitulat „părțile contractante”, iar în

aceiași rațiune, la Cap. II C.E.C. ar fi trebuit să aibă prevăzute drepturile

și obligațiile principale, ceea ce nu este cazul în speță.

Potrivit pct. 9 art. 304 C.

proc. civ., recurenta C.E.C. SA, sucursala Brașov a susținut că hotărârea este

dată cu încălcarea legii și anume a prevederilor primei dispoziții din

Regulamentul de aplicare a H.G. nr. 273/1994 care arată că „lucrările de montaj

utilaje/echipamente și instalații tehnologice nu fac obiectul prezentului

regulament”.

Ori în speță este vorba

tocmai de lucrări de montaj iar ascensoarele sânt utilaje și echipamente

tehnologice în înțelesul și termenii Centralizatorului categoriilor de lucrări

întocmit de antreprenor, Cap. II – anexă la Contractul de antrepriză dar și Cap. 8 art. 8.4 alin. (2) din același contract și pe cale de

consecință acestea nu fac obiectul regulamentului menționat.

În motivarea aplicării

greșite a legii, recurenta susține că instanța de apel a făcut trimitere la art.

30 din Regulament, dar nu a luat în considerare că prima prevedere a

regulamentului exclude din sfera de aplicare a acestui act normativ lucrările

de montaj ascensoare. De asemenea, este o hotărâre dată cu încălcarea legii și

în privința argumentelor referitoare la acțiunea în temeiul răspunderii

delictuale a subantreprenorului, când în fapt obligația de punere în funcțiune

a ascensoarelor rezidă în contractul de antrepriză, iar nu într-o faptă

delictuală. Mai mult, se susține că chiar dacă obligația de punere în funcțiune

a ascensoarelor îi revine subantreprenorului, totuși cel care răspunde față de

beneficiar este antreprenorul și în considerarea dispozițiilor art. 1487 C.

civ.

Pentru aceste motive,

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii apelului declarat de pârâtă, cu menținerea ca legală și

temeinică a sentinței pronunțate la fond.

Recursul este întemeiat și

va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este de observat că în cauză,

raporturile juridice dintre părți sunt stabilite prin contractul de antrepriză

generală nr. 5 din 17 din 12 august 1997 încheiat între beneficiarul Sucursala

Județeană C.E.C. Brașov și antreprenorul general SC C. SA Brașov, în termenii

și condițiile acolo stabilite.

Al doilea raport juridic rezidă

în contractul de subantrepriză nr. SA 5/CTR 5/17/1997 încheiat la data de 26

februarie 2001 către antreprenoarea SC C. SA Brașov și subantreprenorul SC F.A.

SRL Otopeni cu drepturi și obligații, stipulate în XI capitole.

Potrivit condițiilor de contractare

din antrepriza generală, pârâta SC C. SA, în calitate de antreprenor general

s-a obligat să execute, să încheie și să întrețină lucrările la sediul

beneficiarului C.E.C., în conformitate cu condițiile asumate reciproc de către

părți. În lipsă de stipulație contrară, în contractul de antrepriză

construcții, antreprenorul are dreptul să încredințeze executarea unor părți

din lucrare unor subantreprenori, încheind în acest sens, cu fiecare dintre ei

un contract de subantrepriză, ceea ce s-a și făcut în cazul de față.

Potrivit art. 1487 C. civ., antreprenorul

răspunde contractual față de client, pentru toate lucrările executate de

subantreprenori, la fel cum răspunde și de lucrările oricărei alte persoane pe

care a folosit-o.

În speță, pârâta răspunde

față de reclamantă pentru neexecutarea obligației de punere în funcțiune a

ascensoarelor de către subantreprenorul SC F.A. SRL și în consecință, corect

instanța de fond a obligat pârâta să execute obligația contractuală de punere

în funcțiune a ascensoarelor.

Împrejurarea reținută de

instanța de apel, precum că beneficiara C.E.C. a semnat fără obiecțiuni

procesul verbal de terminare a lucrărilor, ulterior obținerii avizelor de la I.S.C.I.R.

nu este de natură să o exonoreze de la executarea întocmai a clauzelor asumate,

câtă vreme aceste obligații subzistă și pe o perioadă de garanție de 2 ani,

astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse la Cap. 7 și Cap. 11 art. 116 din

contract.

Critica formulată astfel de

către beneficiara lucrării este întemeiată, instanța de apel motivând eronat în

considerentele soluției că subantreprenorul are raport contractual numai cu antreprenorul

iar beneficiarul are la îndemână o acțiune în răspundere delictuală și nu una contractuală,

pentru repararea prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită, respectiv oprirea

ascensoarelor, ulterior efectuării recepției.

Cât timp, reclamanta a

solicitat repornirea ascensoarelor conform prevederilor contractuale iar pârâta

a refuzat îndeplinirea acestei obligații, nu se poate reține decât culpa acesteia

în îndeplinirea obligației.

Mai mult, părțile au convenit,

conform art. 6.10 din contract, o penalitate de 0,3 % pe zi de întârziere

pentru nerespectarea termenelor contractuale, clauză ce devine operantă în

momentul în care partea în culpă a intrat în întârziere, atrăgând astfel

obligarea părții culpabile la repararea prejudiciului calculat pe perioada 7

aprilie 2004 – 5 mai 2005 la suma de 507.466.551 lei.

A reține că nu operează

clauza penală atâta timp cât beneficiara a semnat fără obiecțiuni procesul

verbal de terminare a lucrărilor (astfel cum s-a reținut în considerentele

deciziei recurate) ar însemna să echivalezi efectele unei autorizații de

specialitate, respectiv a I.S.C.I.R., cu efectuarea propriu zisă a lucrării,

ori însuși obiectul acțiunii introductive l-a constituit obligația de a face,

respectiv repunerea în funcțiune a ascensoarelor și nu constatarea de

specialitate a funcționării acestora.

Doar recepția finală a

lucrărilor este cea care confirmă că lucrările au fost executate conform

contractului, în speță după expirarea unui perioade de 2 ani de garanție, ori

această perioadă nu a expirat la data promovării acțiunii.

Din notificările și convocările

la conciliere emise de beneficiară rezultă că pârâta antreprenor s-a derobat de

răspundere, indicând că singura răspunzătoare de punerea în funcțiune a ascensoarelor

este chemata în garanție SC F.A.. Ori, în acest caz antreprenorul general a

eludat prevederile art. 1487 C. civ. și condițiile stipulate în contractul de

antrepriză, potrivit cărora răspunderea acestuia este direct către beneficiară,

pentru lucrările executate de subantreprenori.

Prin urmare, situația în

fapt și drept fiind cea corect reținută de instanța de fond, Înalta Curte

apreciază că motivele de recurs formulate de reclamantă sunt întemeiate și pe

cale de consecință va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul

respingerii apelului declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta C.E.C. SA, sucursala Brașov, împotriva deciziei nr. 122 din 24

octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Modifică decizia atacată, în

sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC C. SA Brașov, împotriva

sentinței nr. 169 din 27 februarie 2006 a Tribunalului Brașov.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 20 septembrie 2007.