ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2696/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 6807 din 1 septembrie 2005, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea tribunalului Brașov. Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 169 din 27 februarie 2006, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta C.E.C. SA, sucursala Brașov și în consecință a obligat pârâta să repună în funcțiune ascensoarele montate la sediul reclamantei din Brașov; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 507.466.551 lei vechi reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 și în continuare până la data executării obligației de repunere în funcțiune a ascensoarelor; a respins restul pretențiilor reclamantei.

A obligat pârâta la cheltuieli de judecată. A respins excepția de neexecutare a contractului de subantrepriză nr. SA5/CFR5/17/97/2001, invocată de chemata în garanție SC F.A. SRL. A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată și precizată de pârâta SC C. SA în contradictoriu cu chemata în garanție SC F.A. SRL și în consecință a obligat chemata în garanție să repună în funcțiune ascensoarele montate la sediul reclamantei din Brașov, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 507.466.551 lei vechi reprezentând penalități de întârziere, calculate pe perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 și în continuare până la data executării obligației de repunere în funcțiune a ascensoarelor.

A respins restul pretențiilor pârâtei. A obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2204 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, la data de 12 august 1997, s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. 5/17, conform căruia pârâta, în calitate de antreprenor general s-a obligat să execute, să încheie și să întrețină lucrările la sediul Sucursalei C.E.C. Brașov, în conformitate cu acest contract și cu documentele care fac parte din acesta în favoarea reclamantei C.E.C. SA, sucursala Brașov, în calitate de investitor. Potrivit art. 2.1 din Condițiile de contractare, pentru părțile din lucrarea ce se contractează și se execută în subantrepriză, antreprenorul a prezentat cu ocazia ofertării lista subantreprenorilor de specialitate și lucrările pe care aceștia le vor executa.

Condițiile de contractare se aplică și subantreprenorilor. În conformitate cu art. 2.4 subantreprenorul se va angaja față de antreprenor cu aceleași obligații și responsabilități pe care antreprenorul le are față de investitor, conform condițiilor contractului. Subantreprenorul va despăgubi pe antreprenor în legătură cu aceste obligații, precum și pentru cereri și reclamații, daune-interese, taxa și cheltuieli de orice fel care decurg sau apar în legătură cu acestea sau în legătură cu orice neîndeplinire a obligațiilor și responsabilităților contractuale. Potrivit art. 2.7 antreprenorul, pentru contractele distincte încheiate cu alți subantreprenori decât cei nominalizați în oferte, vor obține avizul investitorului.

La pct. 3.1.8 din contract este prevăzut că antreprenorul este răspunzător față de investitor pentru respectarea de către subantreprenori săi a prevederilor și obligațiilor legale și profesionale. Conform art. 6.10 penalizările de 3 % pe zi de întârziere pentru nerespectarea contractuale devine operantă în momentul în care partea în culpă a intrat în întârziere. La data de 27 februarie 2001 s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. SA 5/CTR/17/1997 conform căruia, chematul în garanție, în calitate de subantreprenor se obligă să procure și să monteze ascensoare la investiția „sediul nou C.E.C. SA București, sucursala Brașov în condițiile contractului de Antrepriză Generală nr. 5/17/1997 și actelor adiționale la acesta.

La data de 7 aprilie 2004 s-a încheiat procesul verbal cu ocazia efectuării probelor de casă a funcționării ascensoarelor montate de SC F.A. SRL constatându-se că acestea funcționează corespunzător, urmând să rămână oprite până la data verificării tehnice de specialitate I.S.C.I.R. Conform proceselor verbale de verificare nr. 160 R -74 din 7 aprilie 2004, nr. 160 R-75 din 7 aprilie 2004 și nr. 160 R -76 din 7 aprilie 2004, I.S.C.I.R. a acordat autorizația de funcționare a ascensoarelor montate la sediul reclamantei. La data de 28 aprilie 2004 s-a încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 788. Reclamanta a solicitat repornirea ascensoarelor, conform procedurilor contractuale, însă pârâta nu s-a conformat.

Antreprenorul răspunde contractual față de client pentru toate lucrările executate de subantreprenori, la fel răspunde și de lucrările oricărei alte persoane pe care a folosit-o (art. 1487 C. civ.). În speță, pârâta răspunde față de reclamantă pentru neexecutarea obligației de punere în funcțiune a ascensoarelor de către subantreprenorul SC F.A. SRL și în consecință a obligat SC C. SA să repună în funcționare ascensoarele montate la sediul reclamantei din Brașov, Str. Hărmanului. S-a mai reținut că părțile au prevăzut în contractul de antrepriză o penalitate de 0,3 % pe zi de întârziere, pe care partea în culpă o datorează pentru nerespectarea termenelor contractuale. Reținând culpa pârâtei, tribunalul a dispus obligarea la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 507.466.551 lei, calculate pe perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 și în continuare până la punerea în funcțiune a ascensoarelor.

Cât privește pretențiile reclamantei de actualizarea sumei acordate cu titlu de penalități de întârziere începând cu data pronunțării hotărârii și până la data punerii în executare a acesteia tribunalul a respins-o cu motivarea că penalitățile sunt în esență daune-interese pentru întârziere, anticipat evaluate prin convenția părților contractante, ori prin actualizarea penalităților s-ar realiza o dublă reparație. Și în privința daunelor cominatorii, instanța de fond a respins cererea reclamantei, motivând că executarea silită este reglementată expres prin dispozițiile art. 580 2 , 580 5 C. proc. civ., care nu prevăd astfel de despăgubiri. Cât privește excepția de neexecutare invocată de chemata în garanție și aceasta a fost respinsă de către prima instanță, arătându-se în esență că obligațiile reclamantei C.E.C.

SA, sucursala Brașov și chemata în garanție SC F.A. SRL nu își au temeiul în același contract, neexecutarea invocată nu este suficient de importantă și se datorează faptei chematului în garanție, care a refuzat să repună în funcționare ascensoarele. Așa cum rezultă din prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., soluția dată în privința cererii de chemare în garanție urmează soluția cererii principale, astfel că tribunalul a admis-o în parte, fiind întemeiată pe motivele arătate mai sus. Apelul declarat de pârâta SC C. SA împotriva sentinței pronunțate la fond a fost admis de Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 122 din 24 octombrie 2006, sentința a fost schimbată în tot și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamanta C.E.C., sucursala Brașov.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată și precizată de pârâta SC C. SA. S-au acordat cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că prin contractul de antrepriză A.G. 5/17/1997 și potrivit Centralizatorului categoriei de lucrări ANEXA DL 05 antreprenorul s-a obligat contractual pentru procurare și montaj ascensoare.

Pentru îndeplinirea obligației asumate, s-a încheiat cu chemata în garanție contractul de subantrepriză SA 5/CTR/17/1997 din 27 februarie 2001 și actul adițional nr. 1 din 25 octombrie 2001. Prin acest act adițional s-au anulat art. VI alin. (2) lit. a) și b) din contract și integral art. VII cu referire la obligația antreprenorului general de a asigura energia electrică, spații și utilaje pentru montarea ascensoarelor ca și obligația sa de a participa la recepții, vizări-situații de lucrări, coordonare fronturi de lucru. Legat de aceste clauze cumulate s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, care din perspectiva art. 137 C. proc. civ., nu se susține, având în vedere că înlăturarea unor obligații ale antreprenorului general nu echivalează cu nulitatea contractului de antrepriză, ori a celui de subantrepriză, aceasta din urmă convenție tripartită rămânând să-și producă efectele în raport de clauzele contractuale asumate și modificate.

Din perspectiva acestor clauze asumate, instanța de apel a reținut că se asistă la o recunoaștere a acestora de către beneficiara C.E.C., care la data de 7 aprilie 2004, constată că ascensoarele funcționează corespunzător, semnând procesul verbal de terminare a lucrărilor fără obiecțiuni. Consecința este că, clauza penală nu este antrenată pentru efectuarea cu întârziere a lucrărilor pentru că în primul rând obligația a fost îndeplinită întocmai, iar în subsidiar, acceptarea recepției fără obiecțiuni, face inadmisibilă solicitarea ulterioară de penalități. S-a mai argumentat că cea ce a determinat promovarea acțiunii de către C.E.C., constituie fapta subantreprenorului care după recepție a înțeles să oprească funcționarea ascensoarelor, obiectul acțiunii, constituindu-l obligația de a face și penalitățile de întârziere, ambele întemeiate pe răspunderea contractuală a antreprenorului și a subantreprenorului chemat în garanție.

S-a subliniat că obligația contractuală a fost îndeplinită și că subantreprenorul contractând doar cu antreprenorul, reclamantul C.E.C. nu are o acțiune contractuală împotriva subantreprenorului, ci în temeiul răspunderii delictuale, C.E.C. are la îndemână o acțiune pentru fapta ilicită a acestuia, respectiv oprirea ascensoarelor, pentru repararea prejudiciilor. Pentru aceste considerente, instanța de apel a admis apelul pârâtei și a dispus așa cum s-a arătat mai sus. Cu petiția înregistrată la data de 5 noiembrie 2006, reclamanta C.E.C. SA, sucursala Brașov a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ. Recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. În temeiul pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii. Astfel, se arată că în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a motivat sumar și confuz soluția, făcând referire la clauze contractuale asumate dar neindicate, cât și ca o recunoaștere a acestora de către beneficiar, prin semnarea procesului verbal din 7 aprilie 2004, când este limpede că singurul în măsură a verifica tehnic ascensoarele era I.S.C.I.R. și nu altcineva.

Totodată s-a argumentat greșit de către instanță că, prin semnarea procesului verbal de terminarea lucrărilor de către C.E.C., fără obiecțiuni, clauza penală nu ar mai fi aplicabilă, din moment ce obligațiile contractuale ale antreprenorului subzistă și în perioada de 2 ani de garanție, în temeiul contractului de antrepriză (Cap. 7 și Cap. 11 art. 116). La același pct. 7, autoarea recursului învederează existența motivelor contradictorii ale considerentelor deciziei, arătând că,pe de o parte, la poziția 3 se reține că subantrepriza ar fi o convenție tripartită așa cum a susținut pârâta SC C., iar pe de altă parte, la poziția 4 se reține că subantreprenorii contractează numai cu antreprenorul, beneficiarul având la îndemână o acțiune în răspunderea delictuală împotriva subantreprenorului și nu una contractuală.

În temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Se arată astfel că în mod greșit instanța a reținut că subantrepriza este un contract tripartit, (așa cum a susținut și pârâta SC C. SA) când în fapt, regulile subantreprizei exclud orice relație contractuală între subantreprenor și beneficiar. Dacă C.E.C. ar fi fost parte în contract ar fi figurat la Cap. I intitulat „părțile contractante”, iar în aceiași rațiune, la Cap. II C.E.C. ar fi trebuit să aibă prevăzute drepturile și obligațiile principale, ceea ce nu este cazul în speță. Potrivit pct. 9 art. 304 C. proc.

civ., recurenta C.E.C. SA, sucursala Brașov a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea legii și anume a prevederilor primei dispoziții din Regulamentul de aplicare a H.G. nr. 273/1994 care arată că „lucrările de montaj utilaje/echipamente și instalații tehnologice nu fac obiectul prezentului regulament”. Ori în speță este vorba tocmai de lucrări de montaj iar ascensoarele sânt utilaje și echipamente tehnologice în înțelesul și termenii Centralizatorului categoriilor de lucrări întocmit de antreprenor, Cap. II – anexă la Contractul de antrepriză dar și Cap. 8 art. 8.4 alin. (2) din același contract și pe cale de consecință acestea nu fac obiectul regulamentului menționat. În motivarea aplicării greșite a legii, recurenta susține că instanța de apel a făcut trimitere la art. 30 din Regulament, dar nu a luat în considerare că prima prevedere a regulamentului exclude din sfera de aplicare a acestui act normativ lucrările de montaj ascensoare.

De asemenea, este o hotărâre dată cu încălcarea legii și în privința argumentelor referitoare la acțiunea în temeiul răspunderii delictuale a subantreprenorului, când în fapt obligația de punere în funcțiune a ascensoarelor rezidă în contractul de antrepriză, iar nu într-o faptă delictuală. Mai mult, se susține că chiar dacă obligația de punere în funcțiune a ascensoarelor îi revine subantreprenorului, totuși cel care răspunde față de beneficiar este antreprenorul și în considerarea dispozițiilor art. 1487 C. civ. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate la fond.

Recursul este întemeiat și va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este de observat că în cauză, raporturile juridice dintre părți sunt stabilite prin contractul de antrepriză generală nr. 5 din 17 din 12 august 1997 încheiat între beneficiarul Sucursala Județeană C.E.C. Brașov și antreprenorul general SC C. SA Brașov, în termenii și condițiile acolo stabilite. Al doilea raport juridic rezidă în contractul de subantrepriză nr. SA 5/CTR 5/17/1997 încheiat la data de 26 februarie 2001 către antreprenoarea SC C. SA Brașov și subantreprenorul SC F.A. SRL Otopeni cu drepturi și obligații, stipulate în XI capitole. Potrivit condițiilor de contractare din antrepriza generală, pârâta SC C. SA, în calitate de antreprenor general s-a obligat să execute, să încheie și să întrețină lucrările la sediul beneficiarului C.E.C., în conformitate cu condițiile asumate reciproc de către părți.

În lipsă de stipulație contrară, în contractul de antrepriză construcții, antreprenorul are dreptul să încredințeze executarea unor părți din lucrare unor subantreprenori, încheind în acest sens, cu fiecare dintre ei un contract de subantrepriză, ceea ce s-a și făcut în cazul de față. Potrivit art. 1487 C. civ., antreprenorul răspunde contractual față de client, pentru toate lucrările executate de subantreprenori, la fel cum răspunde și de lucrările oricărei alte persoane pe care a folosit-o. În speță, pârâta răspunde față de reclamantă pentru neexecutarea obligației de punere în funcțiune a ascensoarelor de către subantreprenorul SC F.A. SRL și în consecință, corect instanța de fond a obligat pârâta să execute obligația contractuală de punere în funcțiune a ascensoarelor.

Împrejurarea reținută de instanța de apel, precum că beneficiara C.E.C. a semnat fără obiecțiuni procesul verbal de terminare a lucrărilor, ulterior obținerii avizelor de la I.S.C.I.R. nu este de natură să o exonoreze de la executarea întocmai a clauzelor asumate, câtă vreme aceste obligații subzistă și pe o perioadă de garanție de 2 ani, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse la Cap. 7 și Cap. 11 art. 116 din contract. Critica formulată astfel de către beneficiara lucrării este întemeiată, instanța de apel motivând eronat în considerentele soluției că subantreprenorul are raport contractual numai cu antreprenorul iar beneficiarul are la îndemână o acțiune în răspundere delictuală și nu una contractuală, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită, respectiv oprirea ascensoarelor, ulterior efectuării recepției.

Cât timp, reclamanta a solicitat repornirea ascensoarelor conform prevederilor contractuale iar pârâta a refuzat îndeplinirea acestei obligații, nu se poate reține decât culpa acesteia în îndeplinirea obligației. Mai mult, părțile au convenit, conform art. 6.10 din contract, o penalitate de 0,3 % pe zi de întârziere pentru nerespectarea termenelor contractuale, clauză ce devine operantă în momentul în care partea în culpă a intrat în întârziere, atrăgând astfel obligarea părții culpabile la repararea prejudiciului calculat pe perioada 7 aprilie 2004 – 5 mai 2005 la suma de 507.466.551 lei.

A reține că nu operează clauza penală atâta timp cât beneficiara a semnat fără obiecțiuni procesul verbal de terminare a lucrărilor (astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate) ar însemna să echivalezi efectele unei autorizații de specialitate, respectiv a I.S.C.I.R., cu efectuarea propriu zisă a lucrării, ori însuși obiectul acțiunii introductive l-a constituit obligația de a face, respectiv repunerea în funcțiune a ascensoarelor și nu constatarea de specialitate a funcționării acestora. Doar recepția finală a lucrărilor este cea care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului, în speță după expirarea unui perioade de 2 ani de garanție, ori această perioadă nu a expirat la data promovării acțiunii.

Din notificările și convocările la conciliere emise de beneficiară rezultă că pârâta antreprenor s-a derobat de răspundere, indicând că singura răspunzătoare de punerea în funcțiune a ascensoarelor este chemata în garanție SC F.A.. Ori, în acest caz antreprenorul general a eludat prevederile art. 1487 C. civ. și condițiile stipulate în contractul de antrepriză, potrivit cărora răspunderea acestuia este direct către beneficiară, pentru lucrările executate de subantreprenori. Prin urmare, situația în fapt și drept fiind cea corect reținută de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs formulate de reclamantă sunt întemeiate și pe cale de consecință va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.E.C. SA, sucursala Brașov, împotriva deciziei nr. 122 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC C. SA Brașov, împotriva sentinței nr. 169 din 27 februarie 2006 a Tribunalului Brașov. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 septembrie 2007.