ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3730/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. București a chemat-o în judecată pe pârâta SC S. SRL Brașov și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 20.000 Ron reprezentând penalități datorate pentru nerespectarea termenului de prezentare a documentelor justificative privind realizarea investițiilor conform art. 8.13 din contract precum și la plata sumei de 270.589 Ron penalități pentru nerespectarea termenului de prezentare a dovezii de înregistrare a garanției reale mobiliare. În esență, reclamanta și-a motivat pretențiile pe prevederile art. 8.12.4 și 8.14 alin. (3) din contract a căror nerespectare o îndreptățesc să solicite penalitățile iar în drept a invocat dispozițiile art. 969 și 970 C. civ.

Tribunalul Brașov, secția comercială, prin sentința nr. 1295 din 15 august 2006, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta SC S. SRL Brașov să-i plătească suma de 545,58 lei Ron reprezenzând penalități calculate pentru întârzierea înregistrării garanției reale mobiliare la A.E.G.R.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere raportul de expertiză prin care s-a stabilit că înregistrarea garanției a fost făcută cu o întârziere de 3 zile. Cu privire la obligația de a comunica documentele justificative din care să rezulte realizarea investiției, instanța de fond a stabilit că reclamanta a făcut analiza realizării obligațiilor contractuale cu întârziere și că nu a dovedit, în alți termeni faptul că documentele justificative au fost depuse cu întârziere.

Pentru a respinge penalitățile solicitate pentru netransmiterea documentelor din care să rezulte realizarea investițiilor prima instanță a citat art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta A.V.A.S. prin care a formulat critici pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. În esență, a susținut că au fost interpretate eronat clauzele contractului întrucât prin acțiune s-au solicitat penalități de întârziere calculate pentru nerespectarea termenelor de depunere a documentelor justificative privind realizarea investițiilor și a înscrierii garanției în arhiva electronică.

Urmare analizei criticilor aduse sentinței și a înscrisurilor depuse de apelantă, Curtea a reținut că, în adevăr, prin acțiune s-au pretins penalități de întârziere în trimiterea documentelor care justificau realizarea investițiilor conform art. 8.13 și 8.14 din contract și că numai printr-o greșită interpretare a caluzelor contractului și a înscrisurlor de la dosar s-a ajuns la o soluție greșită. A mai reținut Curtea că A.V.A.S. a depus documente în dovedirea faptului generator al obligației nerealizate de intimată și anume adresa 1829 din 24 octombrie 2005 din care rezultă data comunicării înscrisurilor în dovedirea realizării investiției precum și adresa nr. 3147 din 4 noiembrie 2002 prin care intimata a probat trimiterea dovezii înregistrării garanției reale mobiliare.

Cu aceste argumente, Curtea a admis apelul reclamantei A.V.A.S. și a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii și a obligării pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 20.000 Ron penalități de întârziere pentru nerespectarea termenului de prezentare a documentelor justificative privind realizarea investițiilor și 270.589 Ron penalități de întârziere pentru nerespectarea termenului de prezentare a dovezii înregistrării garanției reale mobiliare. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs în termen, pârâta SC S. SRL Brașov prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv recurenta a susținut în prealabil că prin contractul de vânzare-cumpărare, intimata i-a impus clauze contractuale fără negociere că prin aceste clauze i-au fost impuse numai obligații în timp ce vânzătoarea A.V.A.S.

și-a stipulat numai drepturi. Cu toate acestea a arătat în continuare recurenta, obligațiile au fost îndeplinite deși a întâmpinat greutăți în majorarea capitalului social. Recurenta a mai susținut că vânzătoarea nu și-a îndeplinit obligația de transmitere a clădirilor și terenurilor din patrimoniul societății libere de orice sarcini și nici nu a realizat anual controlul asupra derulării contractului. Aceste obligații neîndeplinite de vânzătoare și neanalizate de instanță au avut drept consecință, potrivit autoarei, necunoașterea situației reale a investițiilor cu consecința pretinderii unor sume care nu-i sunt datorate.

Cu referire la investiții, recurenta a arătat că a realizat programul investițional, în perioada 19 august 2002 - mai 2003, și ca atare nu mai poate fi vorba de scadența unor obligații după august 2002. Având în vedere că investiția a fost realizată în august 2002 iar acțiunea a fost introdusă la 24 octombrie 2005, potrivit autoarei nu mai puteau fi formulate pretenții împotriva sa întrucât au intrat sub incidența prescripției extinctive. În opinia sa și pretențiile pentru trimiterea documentelor justificative, ca efect al realizării investiției, a intrat de asemenea sub incidența prescripției.

A mai arătat recurenta că obligația plății prețului a fost îndeplinită la data de 15 februarie 2002 iar intimata a cunoscut îndeplinirea obligației la 5 februarie 2002 ceea ce înseamnă că obligația de garanție care avea ca scop acoperirea unui eventual prejudiciu a rămas fără obiect, și că instanța nu a dat interpretarea cuvenită, potrivit voinței părților, art. 8.14 din contract. Pe lângă faptul că și aceste pretenții intră sub incidența prescripției recurenta a invocat și caracterul de evidență publică a datelor A.E. În concluzie s-a susținut că prin încălcarea prevederilor legale cu privire la interpretarea contractului și prin omisiunea esențială a lipsei oricărui prejudiciu s-a pronunțat o soluție cu încălcarea prevederilor art. 969, 970, 977, 985 C. civ.

și art. 3 raportat la art. 7 din Decretul nr. 167/1958. Din examinarea criticilor aduse deciziei se va reține: 1. Considerentele prealabile referitoare la faptul că recurentei i-au fost impuse prin contract obligații fără să aibă posibilitatea negocierii acestora precum și inexistența unui echilibru real între drepturile și obligațiile stipulate în contractul de vânzare-cumpărare nu vor fi reținute. Potrivit contractului vânzătorul ca instituție publică implicată și-a asumat în capitolul „Declarațiile și garanțiile vânzătorului” drepturi și obligații în legătură cu un pachet de acțiuni al societății SC S.T. SA. Nicio clauză nu a fost declarată nulă pentru motivul că nu a fost negociată anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Mai mult, din actul adițional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni rezultă că părțile și-au făcut concesii în legătură cu pactul comisoriu iar cumpărătorul și-a asumat obligații în legătură cu suportarea unor costuri bancare legate de achitarea sumelor prevăzute în contract și apoi s-a rediscutat posibilitatea reținerii sumelor achitate de cumpărător în cazul desființării contractului. Prin urmare dacă recurenta consideră că a existat un dezechilibru între clauzele contractului nu ar fi stăruit în acest dezechilibru prin actul menționat care exprimă acordul fără rezerve în raporturile respective. În consecință, susținerile recurentei sunt lipsite de suport probator și, nu vor fi reținute drept fundament pentru celelalte critici.

2. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. - Recurenta și-a întemeiat această critică, în alți termeni, pe excepția neexecutării de către vânzătoare a obligației transmiterii clădirilor și terenurilor din patrimoniul societății, libere de orice sarcini, precum și pe neîndeplinirea obligației anuale de verificare a derulării contractului cu consecința necunoașterii de către aceasta a situației realizărilor. Această apărare potrivit autoarei nu a fost analizată de instanță. Motivul invocat este neîntemeiat, pe de o parte, pentru că nu face trimitere concretă la textele de lege sau din contract care au fost încălcate , iar pe de altă parte, pentru că prin contractul de privatizare, intimata a vândut un pachet de acțiuni deținut la SC S.T.

SA, care reprezintă o parte din valoarea capitalului social subscris. În calitate de acționar vânzătoarea nu deține în proprietate bunuri din patrimoniul societății, astfel că, nefiind înstrăinate active, vânzătorul a garantat cumpărătorului prin clauza 7.5 că „nicio terță parte nu are niciun drept asupra acestor acțiuni”. În continuare vânzătorul a certificat faptul că „societatea are certificat de proprietate” asupra terenurilor și că terenurile și clădirile fac parte din patrimoniul societății privatizate, acestea fiind libere de sarcini. Rezultă cu evidență că această atestare a ținut seama de declarațiile societății făcute pentru pregătirea dosarului de privatizare. Nu rezultă din probele prezentate în fața celor două instanțe că recurenta a fost împiedicată să trimită documentația privind realizarea investițiilor asumate, din cauze care țin de revendicarea terenurilor.

Dezlegarea acestor probleme legate de revendicare își găsește răspunsul în alte prevederi legale așa încât nu pot fi reținute în acest litigiu care are ca obiect plata de penalități pentru nerespectarea unor obligații asumate prin contractul de vânzare-cumpărare (art. 8.13 și 8.14). În esență, critica de mai sus vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției din apel care nu poate fi reformată decât pentru motive de nelegalitate. În legătură cu cea de-a doua chestiune legată de controlul pe care cumpărătorul trebuia să-l efectueze asupra realizării obligațiilor asumate de recurentă trebuie reținut că executarea obligației prevăzută de art. 8.12.4 din contract nu depindea de îndeplinirea de către intimată a controlului asupra derulării contractului.

Prin urmare, nici aceste susțineri care oricum nu vizează nelegalitatea nu vor fi reținute. 3 - Critica privind incidența prescripției extinctive în cauză este fondată în măsura în care se va arăta în continuare. Potrivit înscrisurilor aflate la dosar și precizărilor făcute în fața instanței de apel și apoi în recurs, pretențiile intimatei au vizat netransmiterea documentelor justificative pentru investițiile cu scadență la 1 septembrie 2003 și respectiv 1 septembrie 2004 așa încât pentru penalitățile pretinse în conformitate cu clauza 8.13 din contract în raport de data introducerii acțiunii 20 octombrie 2005, termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu era împlinit.

Pentru cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect penalitățile pentru netransmiterea dovezii înregistrării garanției reale mobiliare în A.E. în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului problema prescripției poate fi pusă întrucât intimata a introdus acțiunea, la data de 20 octombrie 2005, iar comunicarea documentelor s-a realizat prin adresa nr. 3147 din 4 noiembrie 2002 astfel că penalitățile de 0,10 % prevăzute de art. 8.14 puteau fi pretinse numai pentru perioada 20 octombrie 2002 – 4 noiembrie 2002. Având în vedere faptul că penalitățile curg pro rata temporis și în considerarea termenului de prescripție de trei ani prevăzut de art. 3 raportat la art. 7 din Decretul nr. 167/1958, penalitățile nu puteau fi acordate în afara perioadei susarătate.

În legătură cu acest capăt de cerere instanța de apel a dat o interpretare corectă clauzei penale referitoare la transmiterea documentelor justificative privind înregistrarea garanției și tot corect a înlăturat concluziile expertizei prin care calculul penalităților a fost întocmit greșit. Cu toate acestea Curtea nu a observat și, nici părțile nu au invocat excepția prescripției, intimata pentru că nu era interesată, iar recurenta pentru că a urmărit înlăturarea în totalitate a sancțiunii fără să formuleze un subsidiar pe care să-l supună spre analiză instanței de control judiciar. În consecință, față de cele ce preced, în raport de data introducerii acțiunii, perioada anterioară datei de 20 octombrie 2002, a intrat sub incidența prescripției care a curs până la data de 4 noiembrie 2002 când obligația de comunicare a fost îndeplinită.

În aceste condiții cuantumul penalităților datorate pentru acest capăt de cerere se reduce la suma de 94.235.046 lei. - Celelalte critici privind inexistența unui prejudiciu prin necomunicarea actelor stipulate în contract în dovedirea investițiilor cât și a dovezii înregistrării garanției mobiliare nu pot fi primite întrucât convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Câtă vreme părțile au prevăzut sancțiuni pentru nerespectarea unor obligații pe care debitoarea obligației și le-a asumat nu poate solicita intervenția instanței pentru înlăturarea sancțiunilor respective, fără să înfrângă forța obligatorie a contractului. Prin urmare, convenția părților este operantă cu toate clauzele sale astfel că în mod corect s-au dat efecte art. 8.13 și 8.14 din contractul nr. 11 din 29 august 2001 raportat la art. 969 și 970 C. civ.

- Nu va fi reținută nici susținerea potrivit căreia dacă investițiile au fost realizate în anul 2003 nu mai operează nici o sancțiune întrucât recurenta nesocotește stipulația expresă din contract (8.12.4) potrivit căreia recunoașterea investiției presupune obținerea certificatului de înscriere de mențiuni din care să rezulte majorarea capitalului social însoțit de documentele privind înregistrarea în contabilitatea societății. Documentele justificative conform art. 8.13 se trimit vânzătorului, iar netransmiterea lor este supusă sancțiunii contractuale. Pentru identitate de raționament și cealaltă clauză privind aplicarea penalității de 0,10 % din prețul de cumpărare operează în condițiile art. 8.14 alin. (2), așa cum corect, în alți termeni, a reținut instanța de apel (cu aplicarea corectă a perioadei de penalizat cum s-a arătat mai sus).

De altfel, toate aceste chestiuni altele decât cele referitoare la excepția prescripției nu vizează nelegalitatea soluției instanței de apel deși s-au argumentat și în această cale de atac nedevolutivă tocmai în scopul de a se reține pe aceste aspecte care țin de aplicarea clauzei penale că soluția recurată este la adăpost de criticile formulate în recurs întrucât voința părților este sursa și măsura drepturilor dobândite ca și a obligațiilor asumate de către cei care au exprimat-o . Revenind asupra excepției privind prescripția extinctivă cu referire la capătul doi de cerere, motiv de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. și raportând aceste prevederi la art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., recursul se va admite, iar decizia instanței de apel va fi modificată în parte în sensul obligării pârâtei recurentei la plata sumei de 94.235.046 lei vechi reprezentând penalități calculate pentru întârzierea în prezentarea dovezii de înregistrare a garanției reale mobiliare. Celelalte dispoziții urmând să fie menținute. De asemenea, se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în fața acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC S. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 11/ Ap din 30 ianuarie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, modifică în parte decizia recurată, în sensul că obligă pârâta SC S. SRL BRAȘOV la plata sumei de 94.235.046 lei vechi, reprezentând penalități calculate pentru întârzierea în prezentarea dovezii de înregistrare a garanției reale imobiliare. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2007