ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1040/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău, la

data de 14 noiembrie 2000, Consiliul Local Onești, prin Primarul municipiului

Onești, a chemat în judecată pârâta SC F. SRL Onești, solicitând rezilierea

contractului de concesiune nr. 9 din 24 februarie 1992.

În motivarea cererii sale, reclamanta susține că a

concesionat pârâtei, prin contract, suprafața de 1.500 mp. teren, pentru

realizarea unui complex de alimentație publică și agrement, iar pârâta nu a

respectat clauza contractuală, executând numai o parte din lucrările la care se

angajase.

Pârâta, prin întâmpinare, a susținut că a executat

lucrările la care s-a obligat, iar prin sentința nr. 119, pronunțată, la 31

ianuarie 2001, în dosarul nr. 8448/2000, tribunalul reținând că reclamanta,

deși avea, conform art. 1169 C. civ., obligația de a dovedi susținerile sale,

nu a făcut dovada nerespectării obligațiilor contractuale de către pârâtă, a

respins acțiunea.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, a reținut că, prin actele și fotografiile depuse la

dosar, societatea pârâtă a făcut dovada respectării obligațiilor asumate prin

contractul de concesiune și autorizației de construcție.

Reclamantul, însă, deși a concesionat pârâtei 1500

mp. teren, a procedat la înjumătățirea acestuia, încheind contract de

concesiune pentru 750 mp. teren cu altă societate, determinând îngreunarea

realizării investiției de către pârâtă.

Prin decizia nr. 452, pronunțată, la 28 iunie 2001,

în dosarul nr. 1760/2001, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul

reclamantului.

Împotriva acestei decizii, reclamantul, Consiliul

Local Onești, prin primar, a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct.

8,9 și 10 C. proc. civ., susținând, în criticile formulate, că instanțele de

fond și apel nu și-au exercitat rolul activ, conform art. 130 alin. (2) C.

proc. civ., iar din probele administrate, reiese, fără echivoc, faptul că

pârâta nu a respectat proiectul și autorizația de construcție, iar faptul că,

ulterior, reclamantul a divizat terenul concesionat, nu are nici o relevanță în

cauză, deoarece concesionarul trebuia să execute construcția în limitele

autorizației.

Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.

Instanțele de fond și apel, pe baza probelor

administrate, au reținut corect că reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor

sale, în timp ce societatea pârâtă, prin actele depuse la dosar și imaginile

fotografice aflate la dosar, a dovedit că a acționat pentru respectarea

obligațiilor asumate prin contract, chiar dacă Primăria municipiului Onești nu

i-a recunoscut calitatea de partener contractual, așa cum rezultă din adresa

1551 din 10 februarie 1999 (dosarul instanței de apel) și a procedat la

concesionarea către alte părți a suprafeței de 750 mp., care erau atribuiți,

potrivit procesului-verbal aflat la dosarul primei instanțe, societății pârâte.

Așa fiind, recursul declarat de reclamant urmează să

fie respins, iar, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurentul-reclamant

urmează să fie obligat la 9.868.000 lei, reprezentând cheltuieli de transport

și onorar avocat, cu titlul de cheltuieli de judecată, în favoarea

intimatei-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta, Primăria Onești,

împotriva deciziei nr. 452 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei

pârâte SC F. SRL Onești suma de 9.868.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 februarie

2003.