ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4204/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4204/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 16 decembrie 2011
Asupra
recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin
sentința comercială nr. 43 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Bacău, secția
comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea
reclamantei SC C.M.B. SRL ca neîntemeiată.
Pentru
a pronunța această sentință instanța a reținut că, prin contractul nr. 2357 din
3 septembrie 2002, reclamanta a închiriat de la pârâta S.C.M.M.A. Bacău un
spațiu comercial în suprafață de 6,16 mp teren pe care l-a concesionat de la Primărie, pentru realizarea unei construcții, în vederea extinderii proprietății pârâtei. În
acest sens a fost încheiat contractul de concesiune nr. 25729 din 29 august
2002 între Primărie și pârâtă, contract în care s-a prevăzut prin art. 30 interdicția
subconcesionării.
În
baza acestor contracte reclamanta a obținut certificatul de urbanism nr. 924
din 17 septembrie 2002, ulterior certificatul s-a eliberat autorizația de
construcție nr. 437 din 23 octombrie 2002 pentru extinderea spațiului existent cu
dimensiuni de 3,07/4,6 m iar reclamanta a edificat extinderea spațiului comercial
situat în Bacău, evaluat la suma de 22.723 lei.
Instanța
a reținut că, potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate
face cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cerere
ce nu poate fi primită dacă poate cere realizarea dreptului.
Cum,
reclamanta nu a devenit proprietarul sau coproprietarul construcției dar a
efectuat lucrări de construcție, legea îi conferă dreptul la acțiune în
realizarea pe calea dreptului comun și nu la o acțiune în constatare care are
caracter subsidiar.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC C.M.B. SRL Bacău susținând că în
cauză sunt întrunite condițiile art. 111 C. proc. civ. pentru constatarea calității
de proprietar, atâta vreme cât s-a făcut dovada edificării extinderii cu
propriile resurse financiare și a întabulării terenului în suprafață de 6,16 mp
și a spațiului în suprafață de 9,64 mp, cu acordul concedentului în baza
autorizației de construcție.
Prin
decizia civilă nr. 48 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de
contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de
reclamanta C.M.B. SRL.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța a reținut că prima instanță s-a pronunțat
pe fondul acțiunii în constatare atunci când a făcut aprecieri asupra calității
de coproprietar al reclamantei, iar calea acțiunii indicată de prima instanță
viza valorificarea unui eventual drept de creanță și nu dreptul de proprietate
a cărui constatare s-a solicitat, sens în care s-a complinit motivarea
instanței de fond.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.M.B. SRL,
criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, încadrându-și motivele de recurs
în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
S-a
susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului acțiunii în
constatare, așa cum greșit a reținut instanța de apel, reținând că nu sunt
îndeplinite condițiile art. 111 C. proc. civ., iar complinirea motivării de
către instanța de apel nu poate menține un act jurisdicțional cu caracter
contrar.
Recursul
este nefondat.
Intimata
S.C.M.M.A. este proprietara unei construcții situate în Bacău, iar prin contractul
de concesiune nr. 25729 din 29 august 2002, Municipiul Bacău i-a concesionat suprafața
de 6,16 mp pentru extinderea imobilelor proprietatea sa, cu edificarea unei investiții,
de maxim 40.000.000 lei.
La
3 septembrie 2002 prin contractul 2357, intimata S.C.M.M.A. i-a închiriat
această suprafață de teren reclamantei SC C.M.B. SRL în vederea edificării unei
construcții în care urma să funcționeze o casă de amanet.
Reclamanta
a obținut eliberarea certificatului de urbanism iar ulterior a solicitat
eliberarea autorizației de construcție prin intermediul pârâtei.
La
10 februarie 2003 dreptul de proprietate asupra construcției edificate a fost
înscris în cartea funciară sub nr. 19883/N și 200N/N, în folosul ambelor părți.
Într-adevăr,
potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996, dacă în cartea funciară s-a înscris un
drept real, în condițiile legii, în folosul unei persoane, se prezumă că
dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință.
Încheierea
contractului de închiriere între reclamantă și pârâtă, chiar anterior
edificării spațiului, coroborat cu actele de la dosar, care demonstrează
solicitarea pârâtei de a-i fi înaintate actele de decontare ale contravalorii construcției,
demonstrează înțelegerea părților cu privire la faptul că, după edificarea
spațiului recurenta-reclamantă are doar un drept de folosință asupra acestuia.
Prin
urmare, recurenta este doar locatarul spațiului edificat așa cum rezultă din
contractul de închiriere din 3 septembrie 2002, iar spațiul edificat reprezintă
în fapt o extindere a proprietății intimatei-pârâte, sens în care a fost concesionată
suprafața de 6,16 mp.
Această
situație juridică a fost reținută atât de prima instanță cât și de instanța de
apel iar concluzia acestora că nu ne aflăm în situația în care să vorbim de
constatarea dreptului de proprietate sau realizarea acestuia, este pe deplin
justificată. Întemeiată este și susținerea instanței de apel cu privire la
posibilitatea pe care o are reclamanta de valorificare a unui eventual drept de
creanță, întrucât prezumția simplă a proprietății prevăzută de art. 33 din
Legea nr. 7/1996 – art. 30 din aceeași lege modificată nu poate fi reținută
atâta vreme cât recurenta nu a făcut dovada că este proprietarul sau coproprietarul
construcției în litigiu.
Considerentele
ce preced demonstrează că atât instanța de fond cât și instanța de apel au
făcut nu numai o analiză a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzut
de art. 111 C. proc. civ. ci și o analiză a fondului cauzei atunci când au
analizat actele juridice deduse (contractul de concesiune și închiriere, dar și
corespondența dintre părți), pentru a-și forma propria convingere cu privire la
voința părților dar și buna-credință a reclamantei.
Prin
urmare, decizia recurată fiind temeinică și legală, urmează ca în baza art. 312
pct. 1 C. proc. civ. recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC C.M.B. SRL BACĂU împotriva deciziei civile nr. 48/2011 din 24 mai
2011
a Curții de Apel Bacău, secția
comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16
decembrie 2011.