ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4204/2011

Ședința publică de la 16 decembrie 2011 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 43 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC C.M.B. SRL ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, prin contractul nr. 2357 din 3 septembrie 2002, reclamanta a închiriat de la pârâta S.C.M.M.A. Bacău un spațiu comercial în suprafață de 6,16 mp teren pe care l-a concesionat de la Primărie, pentru realizarea unei construcții, în vederea extinderii proprietății pârâtei. În acest sens a fost încheiat contractul de concesiune nr. 25729 din 29 august 2002 între Primărie și pârâtă, contract în care s-a prevăzut prin art. 30 interdicția subconcesionării.

În baza acestor contracte reclamanta a obținut certificatul de urbanism nr. 924 din 17 septembrie 2002, ulterior certificatul s-a eliberat autorizația de construcție nr. 437 din 23 octombrie 2002 pentru extinderea spațiului existent cu dimensiuni de 3,07/4,6 m iar reclamanta a edificat extinderea spațiului comercial situat în Bacău, evaluat la suma de 22.723 lei. Instanța a reținut că, potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate face cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cerere ce nu poate fi primită dacă poate cere realizarea dreptului. Cum, reclamanta nu a devenit proprietarul sau coproprietarul construcției dar a efectuat lucrări de construcție, legea îi conferă dreptul la acțiune în realizarea pe calea dreptului comun și nu la o acțiune în constatare care are caracter subsidiar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC C.M.B. SRL Bacău susținând că în cauză sunt întrunite condițiile art. 111 C. proc. civ. pentru constatarea calității de proprietar, atâta vreme cât s-a făcut dovada edificării extinderii cu propriile resurse financiare și a întabulării terenului în suprafață de 6,16 mp și a spațiului în suprafață de 9,64 mp, cu acordul concedentului în baza autorizației de construcție. Prin decizia civilă nr. 48 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.M.B. SRL.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că prima instanță s-a pronunțat pe fondul acțiunii în constatare atunci când a făcut aprecieri asupra calității de coproprietar al reclamantei, iar calea acțiunii indicată de prima instanță viza valorificarea unui eventual drept de creanță și nu dreptul de proprietate a cărui constatare s-a solicitat, sens în care s-a complinit motivarea instanței de fond. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.M.B. SRL, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, încadrându-și motivele de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. S-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului acțiunii în constatare, așa cum greșit a reținut instanța de apel, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 111 C. proc.

civ., iar complinirea motivării de către instanța de apel nu poate menține un act jurisdicțional cu caracter contrar. Recursul este nefondat. Intimata S.C.M.M.A. este proprietara unei construcții situate în Bacău, iar prin contractul de concesiune nr. 25729 din 29 august 2002, Municipiul Bacău i-a concesionat suprafața de 6,16 mp pentru extinderea imobilelor proprietatea sa, cu edificarea unei investiții, de maxim 40.000.000 lei. La 3 septembrie 2002 prin contractul 2357, intimata S.C.M.M.A. i-a închiriat această suprafață de teren reclamantei SC C.M.B. SRL în vederea edificării unei construcții în care urma să funcționeze o casă de amanet. Reclamanta a obținut eliberarea certificatului de urbanism iar ulterior a solicitat eliberarea autorizației de construcție prin intermediul pârâtei.

La 10 februarie 2003 dreptul de proprietate asupra construcției edificate a fost înscris în cartea funciară sub nr. 19883/N și 200N/N, în folosul ambelor părți. Într-adevăr, potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile legii, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință. Încheierea contractului de închiriere între reclamantă și pârâtă, chiar anterior edificării spațiului, coroborat cu actele de la dosar, care demonstrează solicitarea pârâtei de a-i fi înaintate actele de decontare ale contravalorii construcției, demonstrează înțelegerea părților cu privire la faptul că, după edificarea spațiului recurenta-reclamantă are doar un drept de folosință asupra acestuia.

Prin urmare, recurenta este doar locatarul spațiului edificat așa cum rezultă din contractul de închiriere din 3 septembrie 2002, iar spațiul edificat reprezintă în fapt o extindere a proprietății intimatei-pârâte, sens în care a fost concesionată suprafața de 6,16 mp. Această situație juridică a fost reținută atât de prima instanță cât și de instanța de apel iar concluzia acestora că nu ne aflăm în situația în care să vorbim de constatarea dreptului de proprietate sau realizarea acestuia, este pe deplin justificată. Întemeiată este și susținerea instanței de apel cu privire la posibilitatea pe care o are reclamanta de valorificare a unui eventual drept de creanță, întrucât prezumția simplă a proprietății prevăzută de art. 33 din Legea nr. 7/1996 – art. 30 din aceeași lege modificată nu poate fi reținută atâta vreme cât recurenta nu a făcut dovada că este proprietarul sau coproprietarul construcției în litigiu.

Considerentele ce preced demonstrează că atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut nu numai o analiză a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzut de art. 111 C. proc. civ. ci și o analiză a fondului cauzei atunci când au analizat actele juridice deduse (contractul de concesiune și închiriere, dar și corespondența dintre părți), pentru a-și forma propria convingere cu privire la voința părților dar și buna-credință a reclamantei. Prin urmare, decizia recurată fiind temeinică și legală, urmează ca în baza art. 312 pct. 1 C. proc. civ. recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.M.B. SRL BACĂU împotriva deciziei civile nr. 48/2011 din 24 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.