ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1463 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Bacău s-a admis contestația formulată de contestatoarea M. (C.) E. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bacău, s-a anulat dispoziția din 4 februarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Bacău și a fost obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1800 m.p. situat în Str. Gării (fostă Str. Grivița Roșie), cu amplasamentul conform planului de situație de la dosar. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita respingere a cererii sale de restituire în natură a terenului în condițiile în care acesta a fost concesionat în mod nelegal de pârâtă unor societăți comerciale, iar parțial este spațiu verde.

Apelanta a precizat că a solicitat măsuri reparatorii numai pentru construcțiile demolate, iar în ceea ce privește terenul liber a optat pentru restituirea în natură. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 29 din 21 martie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantei M. (C.) E.. împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Mazilu Elena, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs reclamanta a expus situația de fapt și a arătat, cu privire la teren, că s-a reținut eronat prin expertiză că acesta ar fi ocupat de blocul x și, că ar fi parțial în proprietate privată, fără a observa ca nu putea fi concesionat.

Cu privire la construcțiile demolate, recurenta reclamantă a învederat că a formulat pretenții prin notificarea nr. 33 din 22 mai 2001, astfel că se impune modificarea hotărârii recurate și, sub acest aspect, în sensul acordării de despăgubiri. În faza procesuală a recursului, reclamanta recurentă a depus la dosar fotografii ale terenului și o schiță din dosarul curții de apel, precum și contractul de vânzare - cumpărare autentic, încheiat între SC B.D. SRL și B.S. și N.C., cu privire la spațiul comercial din Str. Gării, Bacău. La prima zi de înfățișare, înalta Curte, din oficiu, a invocat nulitatea recursului reclamantei în raport de prevederile art. 304 și 306 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 1496 din 5 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de reclamanta M. (C.) E. împotriva Deciziei nr. 29 din 21 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la criticile invocate. În speță, deși reclamanta s-a conformat din punct de vedere formal dispozițiilor înscrise în art. 302 1 C. proc. civ., indicând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar prin precizarea făcută prin concluziile orale, dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc.

civ., s-a limitat la exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, formulând susțineri nestructurate din punct de vedere juridic și care nu se pot încadra în motivele de recurs indicate și nici în celelalte cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recurenta - reclamantă a expus situația de fapt, criticând concluziile expertizei efectuate în cauză, fără a indica însă încălcarea vreunei dispoziții legale. Criticile referitoare la stabilirea eronată a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai pot fi valorificate pe calea recursului în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., în condițiile în care pct. 11 al acestui articol a fost abrogat.

Pentru toate aceste considerente, reținând că nu este posibilă încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și cenzurarea deciziei instanței de apel, Înalta Curte a constatat nul recursul reclamantei conform dispozițiilor art. 306 al. ultim C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta M.E., invocând în drept dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de contestație în anulare s-a invocat că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de recurs privind lipsa încheierii de ședință din 14 martie 2011 când s-a judecat pe fond, apelul, încheiere unde ar fi trebuit să fie consemnate și susținerile pe fond al părților, susțineri despre care nu se face vorbire nici în cuprinsul deciziei civile recurate, și motivele pentru care s-a dispus amânarea pronunțării.

Având în vedere art. 261 alin. (1) punctele 1-4 coroborate cu art. 268 alin. (3) C. proc. civ., încheierea din 14 martie 201 face parte componentă a deciziei Curții de Apel Bacău nr. 29 din 21 martie 2011, și în consecință lipsa acesteia atrage nulitatea acestei decizii. Acest motiv de recurs nu a fost analizat de instanța de recurs, care în mod nejustificat a considerat ca nu a indicat vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate. Prin decizia nr. 6831 din 7 noiembrie 2012 înalta Curte a admis contestația în anulare, a anulat decizia și s-a fixat termen pentru judecarea recursului. Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, omite din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiții: a)instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare ale hotărârii; b) această omisiune să se fi produs din greșeală. S-a constatat că în cauză, instanța de recurs a omis să analizeze motivul de nelegalitate al hotărârii din perspectiva dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 260 - 261 C. proc. civ., respectiv lipsa încheierii de dezbateri și de amânarea pronunțării, critica reluată și dezvoltată și prin concluziile scrise.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 38 din 16 ianuarie 2013, a admis recursul declarat de reclamanta M. (C.) E. împotriva deciziei nr. 29 din 21 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, înalta Curte a reținut următoarele: Lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii, care se justifică prin aceea că lipsa încheierii de dezbateri împiedică exercitarea controlului judiciar, nefiind posibil a se verifica dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanței, prezența părților, conținutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe și alte împrejurări esențiale, referitoare la modul în care s-au desfășurat dezbaterile.

Neîntocmirea încheierii de dezbateri aduce părților o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii. înalta Curte a constatat că în apel, dezbaterile au avut loc la termenul din 14 martie 2011 pentru când s-a amânat pronunțarea la data de 21 martie 2011, când s-a pronunțat decizia recurată. Deși din practicaua deciziei rezultă că dezbaterile au avut loc la data de 14 martie 2011, lipsa încheierii de dezbateri și de amânare a pronunțării, atrag nulitatea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 raportat la dispozițiile art. 105 alin. (2) și ari 260-261 C. proc. civ.

La data de 17 ianuarie 2013, petenta M. (C.) E. (recurenta-reclamantă) a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 38 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, solicitând instanței să se pronunțe și cu privire la cheltuielile de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, pe care le-a cerut și dovedit cu înscrisurile atașate Notelor scrise depuse la dosar. Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de recurenta-reclamantă M. (C.) E. pentru considerentele care succed. Art. 274 C. proc. civ. prevede că partea, care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea care a câștigat. Astfel, sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului. În speță, prin „Concluziile scrise ” depuse la dosar de recurenta-reclamantă M. (C.) E. la termenul din 16 ianuarie 2013, aceasta a solicitat și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând cheltuieli de transport în dovedirea cărora a depus înscrisuri doveditoare.

Însă, față de soluția pronunțată prin decizia a cărei completare se cere - respectiv de casare a deciziei instanței de apel și de trimitere a cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel, - nu se justifica obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată deoarece asupra acestora instanța urmează a se pronunța cu prilejul rejudecării pricinii, moment la care se va putea aprecia care parte se află în culpă procesuală, respectiv care este partea căreia îi revine obligația plății acestor cheltuieli, din perspectiva prevederilor art. 274 C. proc. civ. Aceasta deoarece în cazul rejudecării procesului după casare, partea care a câștigat definitiv procesul are - în mod exclusiv - dreptul la toate cheltuielile de judecată făcute.

Dacă în cursul desfășurării procesului, s-au acordat cheltuieli de judecată și părții care a pierdut procesul, acele cheltuieli nu se vor mai executa iar dacă totuși aceste cheltuieli au fost executate sau achitate, cuantumul lor se va adăuga la cel al cheltuielilor făcute de partea care a câștigat definitiv procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de recurenta-reclamantă M. (C.) E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.