ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2013

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1463 din 4

noiembrie 2009 a Tribunalului

Bacău

s-a admis

contestația formulată de contestatoarea M. (C.) E. în

contradictoriu cu intimata Primăria

Municipiului Bacău, s-a anulat dispoziția din 4 februarie 2009 emisă de

Primarul Municipiului Bacău și a fost obligat pârâtul să acorde reclamantei

despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1800 m.p. situat în Str. Gării

(fostă Str. Grivița Roșie), cu amplasamentul conform planului de situație de la

dosar.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică

pentru greșita respingere a cererii sale de restituire în natură a terenului în

condițiile în care acesta a fost concesionat în mod nelegal de pârâtă unor

societăți comerciale, iar parțial este spațiu verde.

Apelanta

a precizat că a solicitat măsuri reparatorii numai pentru construcțiile

demolate, iar în ceea ce privește terenul liber a optat pentru restituirea în

natură.

Curtea de Apel

Bacău,

secția civilă,

minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 29

din 21 martie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantei M. (C.) E..

împotriva

deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Mazilu

Elena, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Dezvoltând

motivele de recurs reclamanta a expus situația de fapt și a arătat, cu privire

la teren, că s-a reținut eronat prin expertiză că acesta ar fi ocupat de blocul

x și, că ar fi parțial în proprietate privată, fără a observa ca nu putea fi

concesionat.

Cu privire la

construcțiile demolate, recurenta reclamantă a învederat că a formulat

pretenții prin notificarea nr. 33 din 22 mai 2001, astfel că se impune

modificarea hotărârii recurate și, sub acest aspect, în sensul acordării de

despăgubiri.

În faza

procesuală a recursului, reclamanta recurentă a depus la dosar fotografii ale

terenului și o schiță din dosarul curții de apel, precum și contractul de

vânzare - cumpărare autentic, încheiat între SC B.D. SRL și B.S. și N.C., cu

privire la spațiul comercial din Str. Gării, Bacău.

La prima zi de

înfățișare, înalta Curte, din oficiu, a invocat nulitatea recursului

reclamantei în raport de prevederile art. 304 și 306 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1496 din 5

martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul

declarat de reclamanta M. (C.) E. împotriva Deciziei nr. 29 din 21 martie 2011

a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs

trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora.

A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivele de recurs prevăzute de art. 304

C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici

privind modul de judecată al instanței, raportat la criticile invocate.

În speță, deși

reclamanta s-a conformat din punct de vedere formal dispozițiilor înscrise în art.

302

1

C. proc. civ., indicând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., iar prin precizarea făcută prin concluziile orale,

dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., s-a limitat la exprimarea

nemulțumirii față de soluția pronunțată, formulând susțineri nestructurate din

punct de vedere juridic și care nu se pot încadra în motivele de recurs

indicate și nici în celelalte cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Recurenta -

reclamantă a expus situația de fapt, criticând concluziile expertizei efectuate

în cauză, fără a indica însă încălcarea vreunei dispoziții legale.

Criticile

referitoare la stabilirea eronată a situației de fapt ca urmare a interpretării

eronate a probatoriului administrat nu mai pot fi valorificate pe calea

recursului în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., în condițiile în

care pct. 11 al acestui articol a fost abrogat.

Pentru

toate aceste considerente, reținând că nu este posibilă încadrarea motivelor de

recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și cenzurarea deciziei instanței

de apel, Înalta Curte a constatat nul recursul reclamantei conform

dispozițiilor art. 306 al. ultim C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta M.E., invocând în

drept dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de contestație în anulare s-a invocat că instanța de

recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de recurs privind lipsa

încheierii de ședință din 14 martie 2011 când s-a judecat pe fond, apelul,

încheiere unde ar fi trebuit să fie consemnate și susținerile pe fond al

părților, susțineri despre care nu se face vorbire nici în cuprinsul deciziei

civile recurate, și motivele pentru care s-a dispus  amânarea pronunțării.

Având în

vedere art. 261 alin. (1) punctele 1-4 coroborate cu art. 268 alin. (3) C.

proc. civ., încheierea din 14 martie 201 face parte componentă a deciziei

Curții de Apel Bacău nr. 29 din 21 martie 2011, și în consecință lipsa acesteia

atrage nulitatea acestei decizii.

Acest motiv de

recurs nu a fost analizat de instanța de recurs, care în mod nejustificat a

considerat ca nu a indicat vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate.

Prin decizia nr.

6831 din 7 noiembrie 2012 înalta Curte a admis contestația în anulare, a anulat

decizia și s-a fixat termen pentru judecarea recursului.

Înalta Curte a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, omite din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Pentru ca o

contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 C. proc. civ.,

trebuie îndeplinite următoarele condiții: a)instanța de recurs să fi omis să

cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare ale hotărârii; b)

această omisiune să se fi produs din greșeală.

S-a constatat

că în cauză, instanța de recurs a omis să analizeze motivul de nelegalitate al

hotărârii din perspectiva dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat

la dispozițiile art. 260 - 261 C. proc. civ., respectiv lipsa încheierii de

dezbateri și de amânarea pronunțării, critica reluată și dezvoltată și prin

concluziile scrise.

Înalta Curte

de Casație și Justiție,

secția

I civilă, prin decizia nr. 38 din 16 ianuarie 2013, a admis recursul declarat

de reclamanta M. (C.) E. împotriva deciziei nr. 29 din 21 martie 2011 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

Pentru a

decide astfel, înalta Curte a reținut următoarele:

Lipsa

încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii, care se justifică prin

aceea că lipsa încheierii de dezbateri împiedică exercitarea controlului

judiciar, nefiind posibil a se verifica dacă s-au respectat regulile de

procedură privind legala compunere a instanței, prezența părților, conținutul

concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe și alte

împrejurări esențiale, referitoare la modul în care s-au desfășurat

dezbaterile.

Neîntocmirea

încheierii de dezbateri aduce părților o vătămare care nu se poate înlătura

decât prin anularea hotărârii.

înalta Curte a

constatat că în apel, dezbaterile au avut loc la termenul din 14 martie 2011

pentru când s-a amânat pronunțarea la data de 21 martie 2011, când s-a

pronunțat decizia recurată.

Deși din

practicaua deciziei rezultă că dezbaterile au avut loc la data de 14 martie

2011, lipsa încheierii de dezbateri și de amânare a pronunțării, atrag

nulitatea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 raportat la

dispozițiile art. 105 alin. (2) și ari 260-261 C. proc. civ.

La data

de 17 ianuarie 2013, petenta M. (C.) E.

(recurenta-reclamantă)

a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 38 din 16

ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

solicitând instanței să se pronunțe și cu privire la cheltuielile de judecată,

reprezentând cheltuieli de transport, pe care le-a cerut și dovedit cu

înscrisurile atașate Notelor scrise depuse la dosar.

Înalta

Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38 din 16

ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

formulată de recurenta-reclamantă M. (C.) E. pentru considerentele care succed.

Art. 274 C.

proc. civ. prevede că partea, care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuielile de judecată.

La baza obligației

de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina

căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat,

de partea care a câștigat.

Astfel,

sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare

este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și

rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

În speță, prin

„Concluziile scrise

”

depuse la dosar de

recurenta-reclamantă M. (C.) E. la termenul din 16 ianuarie 2013, aceasta a

solicitat și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată

reprezentând cheltuieli de transport în dovedirea cărora a depus înscrisuri

doveditoare.

Însă,

față de soluția pronunțată prin decizia a cărei completare se cere - respectiv

de casare a deciziei instanței de apel și de trimitere a cauzei, spre

rejudecare, aceleiași curți de apel, - nu se justifica obligarea

intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată deoarece asupra acestora

instanța urmează a se pronunța cu prilejul rejudecării pricinii, moment la care

se va putea aprecia care parte se află în culpă procesuală, respectiv care este

partea căreia îi revine obligația plății acestor cheltuieli, din perspectiva

prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Aceasta

deoarece în cazul rejudecării procesului după casare, partea care a câștigat

definitiv procesul are - în mod exclusiv - dreptul la toate cheltuielile de

judecată făcute. Dacă în cursul desfășurării procesului, s-au acordat

cheltuieli de judecată și părții care a pierdut procesul, acele cheltuieli nu

se vor mai executa iar dacă totuși aceste cheltuieli au fost executate sau

achitate, cuantumul lor se va adăuga la cel al cheltuielilor făcute de partea

care a câștigat definitiv procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a

dispozitivului deciziei nr. 38 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, formulată de recurenta-reclamantă M. (C.) E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 februarie 2013.