ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3371/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1298 din 14 decembrie 2005, Tribunalul Bacău a admis contestația așa cum a fost restrânsă, formulată de reclamantul G.G., în contradictoriu cu Primarul municipiului Onești, a anulat dispoziția nr. 317 din 5 mai 2003, emisă de pârât și l-a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea către contestator a terenului în suprafață de 9226 mp, situat în municipiul Onești, identificat conform raportului de expertiză topo-cadastrală efectuat de expert A.G.(inclusiv cele două suplimente), dispunând că „restituirea terenului se va face, în principiu, în natură, avându-se în vedere și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, respectiv, opțiunea contestatorului în ceea ce privește terenurile concesionate unor societăți comerciale și prin echivalent în cazul imposibilității restituirii în natură, ținându-se seama de evaluarea terenului efectuată de același expert”.

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului-contestator suma de 700 lei RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin dispoziția contestată Primarul municipiului Onești a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 9226 mp, cu motivarea că petentul G.G. nu a făcut dovada că terenul care se pretinde că a fost expropriat prin Decretul nr. 65/1991 a aparținut tatălui său I.G., deoarece în anexa la decret, la poziția 134, există mențiunea că terenul a fost expropriat de la G.I. În dispoziția contestată se mai reține că mențiunile din registrul agricol privind faptul că autorul petentului a deținut suprafața de 1 ha teren arabil în Onești nu constituie dovada dreptului de proprietate, iar dacă acesta ar fi făcut dovada dreptului de proprietate terenul nu poate fi restituit în natură, pentru că face parte din domeniul public.

Reține tribunalul, că din actele depuse la dosar rezultă că prin Decretul nr. 65/1991 a fost expropriată de la autorul reclamantului, I.G., suprafața de 9226 mp teren, copia înscrisurilor avută în vedere de pârât, în care s-a consemnat că exproprierea s-a făcut de la numita G.I., fiind eronată. Faptul că terenul a fost expropriat de la autorul reclamantului rezultă și din adeverința nr. 18/1960 emisă de Întreprinderea de stat Onești, care atestă că pentru terenul expropriat autorul reclamantului a primit teren în schimb și că prin cererea din 6 iunie 1960 acesta a cerut să fie scutit de plata impozitului. S-a mai reținut, că expertul a identificat suprafața de 9226 mp teren și a stabilit că parte din teren poate fi restituit în natură, iar o parte a făcut obiectul unor contracte de concesiune.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 88 din 15 iunie 2006 a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. Instanța de apel arată că notificarea formulată de reclamant a fost respinsă prin dispoziția nr. 317 din 5 mai 2003, că în urma probatoriilor administrate a fost anulată dispoziția contestată, fiind obligat intimatul să dispună restituirea imobilului în natură sau prin echivalent, în funcție de situația juridică a terenului și de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 și reține că soluția dată prin sentința atacată este temeinică și legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., arată, în esență, că instanța „nu a identificat ultimul motiv de apel” care privește stabilirea de către expert a unor valori eronate și nu a motivat respingerea celui de al doilea motiv de apel privind obligarea primarului să emită dispoziție de restituire în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Arată recurentul, că instanța de apel trebuia să schimbe în parte sentința apelată, în sensul de a determina explicit modalitatea de restituire a terenului, delimitând terenul ce poate fi restituit în natură conform celor 5 zone libere identificate de expert în cadrul suplimentului de expertiză și să dispună restituirea în natură a terenului ce cade sub incidența art. 14 din Legea nr. 10/2001 și pentru care și-a dat acordul de a se subroga în dreptul statului.

Pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură se putea dispune restituirea prin echivalent în funcție de valoarea de piață, administrând probatoriul necesar stabilirii acestei valori. Se mai arată că, în cauză, nu a fost administrat în totalitate probatoriul admis, pentru că expertul nu răspunde la toate obiectivele fixate și că decizia atacată și sentința tribunalului „nu îndeplinesc criteriul moral”, pentru că, deși se află de 4 ani în litigiu, soluția restituirii este lăsată în continuare la bunul plac al administrației locale. Nefiind precizate suprafețele de teren care urmează a fi restituite în natură, în continuare se concesionează teren pentru edificare de construcții. Intimatul a formulat întâmpinare prin care a susținut că recursul nu este fondat, deoarece nu s-au încălcat normele de procedură și decizia care cuprinde motivele pe care se sprijină este temeinică și legală.

Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., se constată că este fondat. Deși, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului, prin decizia atacată s-a respins apelul declarat de reclamant, fără ca instanța de apel să arate care sunt considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora judecătorii și-au format convingerea că susținerile apelantului nu sunt întemeiate.

Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția respingerii apelului, pentru că, fără să cerceteze criticile formulate prin declarația de apel care privesc, în principial, faptul că dispozitivul sentinței este evaziv și imprecis și că există posibilitatea restituirii în natură a terenului, cu excepția suprafețelor ocupate cu șosele și căi de acces, curtea de apel, după ce arată cum a fost soluționată notificarea și ce s-a hotărât prin sentința atacată, se limitează la a reține că „raportând hotărârea pronunțată la obiectul contestației formulate și având în vedere art. 129 C. proc. civ., se constată că soluția dată cauzei este temeinică și legală”. Prin urmare, decizia nu este motivată, iar lipsa motivării echivalează, în fapt, cu necercetarea fondului, făcând imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității hotărârii atacate, raportat la motivele de apel invocate de reclamant.

De aceea, se va admite recursul declarat de contestator, va fi casată hotărârea atacată și, fără să se analizeze celelalte critici, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza, spre rejudecare, instanței de apel. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți și se va analiza legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de toate criticile formulate de apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul G.I.G. împotriva deciziei nr. 88 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 mai 2007.