ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3371/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1298 din 14

decembrie 2005, Tribunalul Bacău a admis contestația așa cum a fost restrânsă,

formulată de reclamantul G.G., în contradictoriu cu Primarul municipiului

Onești, a anulat dispoziția nr. 317 din 5 mai 2003, emisă de pârât și l-a

obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea

către contestator a terenului în suprafață de 9226 mp, situat în municipiul

Onești, identificat conform raportului de expertiză topo-cadastrală efectuat de

expert A.G.(inclusiv cele două suplimente), dispunând că „restituirea terenului

se va face, în principiu, în natură, avându-se în vedere și dispozițiile art.

14 din Legea nr. 10/2001, respectiv, opțiunea contestatorului în ceea ce

privește terenurile concesionate unor societăți comerciale și prin echivalent

în cazul imposibilității restituirii în natură, ținându-se seama de evaluarea

terenului efectuată de același expert”.

Pârâtul a fost obligat să plătească

reclamantului-contestator suma de 700 lei RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că prin dispoziția contestată Primarul municipiului Onești

a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 9226 mp,

cu motivarea că petentul G.G. nu a făcut dovada că terenul care se pretinde că

a fost expropriat prin Decretul nr. 65/1991 a aparținut tatălui său I.G.,

deoarece în anexa la decret, la poziția 134, există mențiunea că terenul a fost

expropriat de la G.I.

În dispoziția contestată se mai

reține că mențiunile din registrul agricol privind faptul că autorul petentului

a deținut suprafața de 1 ha teren arabil în Onești nu constituie dovada

dreptului de proprietate, iar dacă acesta ar fi făcut dovada dreptului de

proprietate terenul nu poate fi restituit în natură, pentru că face parte din

domeniul public.

Reține tribunalul, că din actele

depuse la dosar rezultă că prin Decretul nr. 65/1991 a fost expropriată de la

autorul reclamantului, I.G., suprafața de 9226 mp teren, copia înscrisurilor

avută în vedere de pârât, în care s-a consemnat că exproprierea s-a făcut de la

numita G.I., fiind eronată.

Faptul că terenul a fost expropriat

de la autorul reclamantului rezultă și din adeverința nr. 18/1960 emisă de

Întreprinderea de stat Onești, care atestă că pentru terenul expropriat autorul

reclamantului a primit teren în schimb și că prin cererea din 6 iunie 1960

acesta a cerut să fie scutit de plata impozitului.

S-a mai reținut, că expertul a

identificat suprafața de 9226 mp teren și a stabilit că parte din teren poate fi

restituit în natură, iar o parte a făcut obiectul unor contracte de concesiune.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

civilă nr. 88 din 15 iunie 2006 a respins apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței tribunalului.

Instanța de apel arată că notificarea

formulată de reclamant a fost respinsă prin dispoziția nr. 317 din 5 mai 2003,

că în urma probatoriilor administrate a fost anulată dispoziția contestată,

fiind obligat intimatul să dispună restituirea imobilului în natură sau prin

echivalent, în funcție de situația juridică a terenului și de dispozițiile art.

14 din Legea nr. 10/2001 și reține că soluția dată prin sentința atacată este

temeinică și legală.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., arată,

în esență, că instanța „nu a identificat ultimul motiv de apel” care privește

stabilirea de către expert a unor valori eronate și nu a motivat respingerea

celui de al doilea motiv de apel privind obligarea primarului să emită dispoziție

de restituire în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Arată recurentul, că instanța de

apel trebuia să schimbe în parte sentința apelată, în sensul de a determina

explicit modalitatea de restituire a terenului, delimitând terenul ce poate fi

restituit în natură conform celor 5 zone libere identificate de expert în

cadrul suplimentului de expertiză și să dispună restituirea în natură a

terenului ce cade sub incidența art. 14 din Legea nr. 10/2001 și pentru care

și-a dat acordul de a se subroga în dreptul statului. Pentru terenul ce nu

poate fi restituit în natură se putea dispune restituirea prin echivalent în

funcție de valoarea de piață, administrând probatoriul necesar stabilirii

acestei valori.

Se mai arată că, în cauză, nu a fost

administrat în totalitate probatoriul admis, pentru că expertul nu răspunde la

toate obiectivele fixate și că decizia atacată și sentința tribunalului „nu

îndeplinesc criteriul moral”, pentru că, deși se află de 4 ani în litigiu,

soluția restituirii este lăsată în continuare la bunul plac al administrației

locale.

Nefiind precizate suprafețele de

teren care urmează a fi restituite în natură, în continuare se concesionează

teren pentru edificare de construcții.

Intimatul a formulat întâmpinare

prin care a susținut că recursul nu este fondat, deoarece nu s-au încălcat

normele de procedură și decizia care cuprinde motivele pe care se sprijină este

temeinică și legală.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 și 7 C.

proc. civ., se constată că este fondat.

Deși, conform art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., instanța de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel,

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar,

conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele

de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului, prin decizia

atacată s-a respins apelul declarat de reclamant, fără ca instanța de apel să

arate care sunt considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora

judecătorii și-au format convingerea că susținerile apelantului nu sunt

întemeiate.

Decizia atacată nu cuprinde motivele

pe care se sprijină soluția respingerii apelului, pentru că, fără să cerceteze

criticile formulate prin declarația de apel care privesc, în principial, faptul

că dispozitivul sentinței este evaziv și imprecis și că există posibilitatea

restituirii în natură a terenului, cu excepția suprafețelor ocupate cu șosele

și căi de acces, curtea de apel, după ce arată cum a fost soluționată

notificarea și ce s-a hotărât prin sentința atacată, se limitează la a reține

că „raportând hotărârea pronunțată la obiectul contestației formulate și având

în vedere art. 129 C. proc. civ., se constată că soluția dată cauzei este

temeinică și legală”.

Prin urmare, decizia nu este

motivată, iar lipsa motivării echivalează, în fapt, cu necercetarea fondului,

făcând imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității hotărârii

atacate, raportat la motivele de apel invocate de reclamant.

De aceea, se va admite recursul

declarat de contestator, va fi casată hotărârea atacată și, fără să se

analizeze celelalte critici, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va

trimite cauza, spre rejudecare, instanței de apel.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în

vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți și se va analiza

legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de toate criticile

formulate de apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul G.I.G. împotriva deciziei nr. 88 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel

Bacău, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 mai 2007.