ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7493/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7493/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC A.C. SA - Bacău a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.S.C.U.P. (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.S.C.U.P.”), solicitând:

- anularea adresei

nr. A1. din 27 iulie 2011 emisă de A.N.R.S.C.U.P., prin care a fost respinsă cererea

societății înregistrată la A.N.R.S.C.U.P. sub nr. A1. din 06 iulie 2011 privind

revocarea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011 emis de președintele A.N.R.S.C.U.P.;

- anularea Ordinului

nr. 366 din 23 iunie 2011 emis de președintele A.N.R.S.C.U.P., înregistrat la societate

sub nr. 1048 din 24 iunie 2011, prin care a fost respinsă eliberarea licenței clasa

3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în unitatea teritorială

a municipiului Onești din județul Bacău;

- obligarea A.N.R.S.C.U.P.

la emiterea ordinului de acordare a licenței clasa 3 pentru furnizarea/prestarea

serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, în unitatea administrativ-teritorială

a municipiului Onești, din județul Bacău;

- obligarea pârâtei la

plata de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, la data de 03 martie 2011, a formulat, în temeiul art. 21

alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor

comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007, cerere pentru acordarea

licenței clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în

municipiul Onești.

Cererea de acordare a

licenței a fost înregistrată la A.N.R.S.C.U.P. sub nr. 1022988 din 04 martie 2011

și a fost respinsă prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 366 din 23

iunie 2011, pe considerentul că societatea nu îndeplinește criteriul obligatoriu

prevăzut de dispozițiile art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.

745/2007.

Reclamanta a prezentat

un scurt istoric privind înființarea societății, arătând că este succesoarea fostei

Regii Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Onești (R.A.G.C.L. Onești) având

ca obiect principal de activitate captarea, tratarea și distribuția apei. R.A.G.C.L.

Onești a fost reorganizată prin Hotărârea Consiliul Județean Bacău nr. 5/1995, patrimoniul

acesteia fiind preluat de SC O. SA, iar, ulterior, această societate a fost privatizată

și apoi divizată, înființându-se SC A.C. SA - Bacău, prin preluarea unei părți din

capitalul social.

Se susține că SC A.C.

SA - Bacău nu intră sub incidența prevederilor privind obligativitatea contractului

de gestiune delegată, întrucât este succesoarea R.A.G.C.L. Onești, al cărei obiect

principal de activitate era reprezentat de serviciile de alimentare cu apă și de

canalizare, iar Legea nr. 326/2001 a fost publicată în M. Of. al României la data

de 28 iunie 2001, ulterior privatizării SC O. SRL, până la momentul respectiv regimul

serviciului de alimentare cu apă și de canalizare fiind reglementat de Legea

nr. 4/1981, care nu făcea nicio distincție între gestiunea directă și delegată.

Totodată, se arată că

SC A.C. SA - Bacău a obținut licența solicitată în anii anteriori (2004-2010), chiar

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 51/2006.

Reclamanta arată că delegarea

gestiunii serviciului de apă și de canalizare s-a realizat prin Hotărârea Consiliului

Județean Bacău nr. 5/1995, prin care s-a decis înființarea SC O. SRL prin reorganizarea

R.A.G.C.L. Onești, fiind incidente prevederile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 51/2006.

Pârâta A.N.R.S.C.U.P.

a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de

anulare a adresei A.N.R.S.C.U.P. nr. A1. din 27 iulie 2011 de răspuns la plângerea

prealabilă, arătând că aceasta nu este un act administrativ în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la capătul de cerere vizând

anularea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011 emis de președintele A.N.R.S.C.U.P.,

pârâta susține că este legal, întrucât societatea nu îndeplinește criteriul obligatoriu

pentru acordarea licenței prevăzut de art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin

H.G. nr. 745/2007, respectiv nu există un contract de delegare a serviciului și

a bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Onești, încheiat între

SC A.C. SA și autoritatea administrației publice locale. Pârâta a invocat dispozițiile

art. 30 alin. (4), (5) și (6) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, precum

și ale art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 241/2006 și a arătat că reclamanta

a recunoscut, prin adresa înregistrată la A.N.R.S.C.U.P. sub nr. A2. din 22

martie 2010, că nici până în prezent nu a obținut contract de delegare a gestiunii.

Prin sentința civilă

nr. 1038 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere referitor

la anularea adresei nr. A1. din 27 iulie 2011 emisă de pârâta A.N.R.S.C.U.P. și

a respins, în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A.C.

SA - Bacău.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește primul

capăt de cerere referitor la anularea adresei nr. A1. din 27 iulie 2011, instanța

a reținut că, așa cum rezultă din interpretarea sistematică și gramaticală a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, adresa de răspuns la

plângerea prealabilă nu produce efecte juridice față de reclamantă, singurul act

producător de efecte juridice fiind Ordinul președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr.

366 din 23 iunie 2011, prin care a fost respinsă solicitarea societății de eliberare

a licenței clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, în

unitatea administrativ-teritorială a municipiului Onești din județul Bacău.

Referitor la capătul de

cerere privind anularea Ordinului președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 366 din 23

iunie 2011, Curtea de Apel a reținut că motivul respingerii cererii de acordare

a licenței constă în faptul că reclamanta nu îndeplinește criteriul obligatoriu

pentru acordarea licenței menționat de dispozițiile art. 47 lit. c) din Regulamentul

aprobat prin H.G. nr. 745/2007, respectiv existența, în termen de valabilitate,

a unui contract de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă

și de canalizare încheiat cu autoritatea administrației publice locale din unitatea

administrativ teritorială pentru care se solicită licență, în speță Consiliul Local

al municipiului Onești din județul Bacău.

Curtea de Apel a reținut

împrejurarea că reclamanta nu a negat faptul că nu a încheiat cu Consiliul Local

al municipiului Onești un astfel de contract de delegare de gestiune.

Față de susținerile reclamantei

în sensul că delegarea gestiunii serviciului de apă și de canalizare s-a realizat

prin Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 5/1995, instanța a reținut că, din

analiza coroborată a prevederilor art. 30 alin. (4), (5) și (6) și art. 39 din Legea

nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 20 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 241/2006, societățile comerciale pot desfășura această activitate

numai în modalitatea gestiunii delegate, în baza contractului de delegare a gestiunii

serviciului încheiat cu autoritatea administrației publice locale și în baza licenței

eliberate de A.N.R.S.C.

Față de susținerile reclamantei

privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat

prin H.G. nr. 745/2007 și cele referitoare la faptul că noțiunile de „gestiune directă”

și „gestiune delegată” au fost introduse prin Legea nr. 326/2001, intrată în vigoare

ulterior adoptării Hotărârii Consiliului Județean Bacău nr. 5/1995, respectiv încheierii

contractului de privatizare, Curtea de Apel a reținut că nu sunt relevante, întrucât

ordinul de acordare a licenței, ca act administrativ, trebuie emis în temeiul și

limitele stabilite de legislația în vigoare la data emiterii sale. Or, în conformitate

cu prevederile Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, societățile comerciale

pot desfășura această activitate numai în modalitatea gestiunii delegate, în baza

contractului de delegare a gestiunii serviciului încheiat cu autoritatea administrației

publice locale și în baza licenței eliberate de A.N.R.S.C.U.P.

Chiar dacă s-ar admite

faptul că prin Hotărârea nr. 5 din 24 februarie 1995, Consiliul Județean Bacău a

dispus în mod unilateral delegarea gestiunii serviciului de utilitate publică de

alimentare cu apă și de canalizare către SC O. SRL, a cărei succesoare cu titlu

universal este reclamanta, trebuie avut în vedere faptul că, la adoptarea acestei

hotărâri era în vigoare o altă lege - Legea nr. 4/1981 și că, ulterior, au survenit

o serie de modificări legislative ce impun unele cerințe obligatorii pentru prestarea

serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, prevăzând și faptul că

societățile comerciale pot desfășura această activitate numai în modalitatea gestiunii

delegate, fiind așadar exclusă modalitatea gestiunii directe.

Or, așa cum actul administrativ

constând în Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 5 din 24 februarie 1995 a fost

emis în conformitate cu legislația în vigoare la data respectivă, actele administrative

emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2006 și a Legii nr. 241/2006,

prin urmare și licența solicitată de reclamantă, trebuie să respecte exigența conformității

cu aceste acte normative în vigoare.

Pe de altă parte, Curtea

de Apel a reținut și faptul că, așa cum rezultă din corespondența purtată între

reclamantă și pârâtă, reclamanta recunoaște faptul că cerința încheierii contractului

de delegare a gestiunii este obligatorie pentru obținerea licenței, întrucât afirmă

că a solicitat în mai multe rânduri delegarea gestiunii serviciului și concesiunea,

și că, până în prezent, nu a obținut contractul de delegare gestiune, fiind în procedura

prealabilă cu Consiliul local Onești - adresa nr. A2. din 22 martie 2010.

Necesitatea existenței

unui contract de delegare a gestiunii rezultă și din faptul că, potrivit H.G.

nr. 1347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și

al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, infrastructura de apă

și de canalizare se află în proprietatea municipiului Onești.

Cu referire la licențele

obținute anterior de reclamantă, instanța a reținut că acestea au fost emise în

conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată, în concret, cu prevederile

Ordinului președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 140/2003 pentru aprobarea Regulamentului

privind acordarea licențelor și a autorizațiilor în sectorul serviciilor publice

de gospodărire comunală, condițiile de suspendare, de retragere sau de modificare

a acestora, care nu prevedea cerința obligatorie constând în existența contractului

de delegare de gestiune, act normativ abrogat ulterior prin H.G. nr. 745/2007.

În ceea ce privește susținerea

reclamantei referitoare la faptul că anterior, prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C.U.P.

nr. 410 din 26 octombrie 2009, i-a fost acordată licența pentru serviciul de apă

și canalizare, instanța a reținut că licența respectivă a fost valabilă numai în

cazul licitațiilor organizate de către autoritățile administrației publice locale

responsabile, în condițiile stabilite de Legea nr. 51/2006 și de Legea nr. 241/2006

și nu a conferit reclamantei dreptul de a presta serviciul în municipiul Onești,

licența fiind valabilă doar 12 luni, situație în care nu este necesar contractul

de delegare de gestiune.

În concluzie, raportat

la dispozițiile Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 241/2006 și ale art. 47 lit. c)

din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007, întrucât, din probatoriul administrat

rezultă că reclamanta nu îndeplinește cerința obligatorie constând în existența

în termen de valabilitate a contractului de delegare a gestiunii încheiat cu autoritatea

administrației publice locale, Curtea de Apel a constatat că, în mod legal și temeinic,

pârâta, prin ordinul contestat a respins solicitarea reclamantei de acordare a licenței

pentru prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul

Onești.

Pe cale de consecință,

aceeași soluție se impune și în ceea ce privește capătul de cerere accesoriu referitor

la obligarea pârâtei la emiterea ordinului de acordare a licenței.

Împotriva sentinței civile

nr. 1038 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A.C.

SA - Bacău, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. În mod eronat prima

instanță a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea

adresei nr. A1. din 27 iulie 2011 emise de A.N.R.S.C.

Recurenta a apreciat că

răspunsul la plângerea prealabilă emis de autoritatea publică poate face obiectul

unei acțiuni în contencios administrativ întrucât, din modalitatea de redactare

a textului art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că poate face obiectul

acțiunii în contencios administrativ nu numai actul administrativ, tipic sau asimilat,

ci și răspunsul emis de autoritatea publică în soluționarea plângerii prealabile.

Acest răspuns face corp comun cu actul administrativ, este accesoriu acestuia, sens

în care, în mod evident, poate fi supus cenzurii instanței de judecată.

3.2. În mod greșit, prima

instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind anularea adresei

nr. A1. din 27 iulie 2011 și a Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011, precum și obligarea

A.N.R.S.C la emiterea ordinului de acordare a licenței pentru furnizarea/prestarea

serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, hotărârea fiind pronunțată

cu „încălcarea sau aplicarea greșită a legii” (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs, s-a arătat că SC A.C. SA este operator în sensul Legii nr. 51/2006

și al Legii nr. 241/2006, că în această calitate a furnizat către A.N.R.S.C toate

documentele solicitate în vederea eliberării licenței, însă cererea i-a fost respinsă,

motivat de faptul că Societatea nu ar îndeplini criteriul obligatoriu pentru acordarea

licenței menționat de art. 47 lit. c) din Regulamentul privind acordarea licențelor,

aprobat prin H.G. nr. 745/2007.

Contrar celor afirmate

de A.N.R.S.C și reținute de prima instanță, recurenta a susținut că nu este sub

incidența prevederilor referitoare la obligativitatea contractului de gestiune delegată,

întrucât:

(i)

SC A.C. SA este succesoarea

cu titlu universal a SC O. SA, societate înființată prin reorganizarea R.A.G.C.L

Onești, al cărui obiect principal de activitate era reprezentat de serviciile de

alimentare cu apă și de canalizare;

(ii) anterior, potrivit

dispozițiilor HG nr. 597/1992, R.A.G.C.L era sub autoritatea Consiliului Județean

Bacău;

(iii) prin Hotărârea

nr. 5/1995, Consiliul Județean Bacău a dispus, în mod unilateral, delegarea gestiunii

serviciului de utilitate publică de alimentare cu apă și de canalizare către firma

nou înființată, SC O. SA;

(iv) reglementarea gestiunii

serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în gestiune directă și gestiune

delegată a avut loc prin Legea nr. 326/2001, ulterior privatizării SC O. SA;

(v) până la momentul apariției

Legii nr. 326/2001, regimul serviciului alimentare cu apă și de canalizare era reglementat

de Legea nr. 4/1981, care nu făcea nicio distincție între formele gestiunii, respectiv

gestiune directă și delegată;

(vi) SC A.C. SA a obținut

licența solicitată în anii anteriori (2004-2010), chiar înainte de intrarea în vigoare

a Legii nr. 51/2006.

Recurenta a apreciat că,

urmare a transmisiunii universale, a preluat automat drepturile și obligațiile SC

O. SA, care, la rândul său, le-a preluat de la R.A.G.C.L.L Onești, inclusiv beneficiul

delegării unilaterale a gestiunii serviciului de utilitate publică de alimentare

cu apă și de canalizare (în virtutea teoriei drepturilor câștigate, în acord cu

legislația în vigoare la acel moment). În consecință, în cazul de față, sunt inaplicabile

dispozițiile ulterioare cuprinse în Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 241/2006, care

prevăd necesitatea încheierii contractului de delegare a gestiunii.

Invocarea de către prima

instanță a inexistenței unui „contract de delegare de gestiune a serviciului și

a bunurilor” a fost considerată de recurentă ca fiind nelegală și prin raportare

la faptul că SC A.C. SA are dreptul de administrare asupra bunurilor în cauză, respectiv

asupra instalațiilor și echipamentelor componente ale sistemului de alimentare cu

apă și de canalizare din municipiul Onești.

În acest sens, recurenta

a precizat că este succesoarea R.A.G.C.L Onești, că printre bunurile aflate în patrimoniul

acestei societății se aflau la data înființării ei, infrastructura tehnico-edilitară,

respectiv instalațiile și echipamentele componente ale sistemului de alimentare

cu apă și de canalizare, așa cum reiese din situația capitalului social al R.A.G.C.L

la data de 31 decembrie 1994.

Conform dispozițiilor

art. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a R.A.G.C.L, precum și a dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 15/1990, „regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul

său”, iar M. Of. al României nr. 2022 din 27 noiembrie 2001 cuprinde lista bunurilor

transmise către SC A.C. SA, prin divizare, printre care se află și infrastructura

tehnico-edilitară a municipiului Onești.

În concluzie, pentru motivele

evidențiate, în temeiul art. 299 și urm.C. proc. civ., art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

sentinței civile nr. 1038 din 15 februarie 2012, în sensul admiterii cererii de

chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

de intimata A.N.R.S.C.U.P.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței civile nr. 1038 din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

ca legală și temeinică, invocând în special de următoarele argumente:

4.1. În mod corect prima

instanță a respins capătul de cerere privind anularea adresei A.N.R.S.C. nr. A1.

din 27 iulie 2011, întrucât răspunsul la plângerea prealabilă, prin conținutul său,

nu corespunde definiției legale a actului administrativ supus controlului judecătoresc

pe calea contenciosului administrativ;

4.2. Reclamanta SC

A.C. SA Onești nu îndeplinește criteriul obligatoriu de acordare a licenței menționat

la art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007, respectiv nu

există un contract de delegare a serviciului și a bunurilor ce aparțin domeniului

public al municipiului Onești, încheiat între SC A.C. SA și autoritatea administrației

publice locale.

Susținerea reclamantei

conform căreia nu ar mai avea nevoie de contract de delegare, întrucât este proprietara

de bunuri publice specifice sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, este

eronată, motivat de faptul că infrastructura de apă și de canalizare se află în

proprietatea municipiului Onești, potrivit H.G. nr. 134/2001 privind atestarea domeniului

public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Bacău, pct. 152-157.

Ordinul președintelui

A.N.R.S.C. nr. 410 din 26 octombrie 2009, prin care i s-a acordat reclamantei licență

clasa 3 pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare din aria administrativă

a municipiului Onești, nu a acordat permisiunea reclamantei de a presta serviciul

în municipiul Onești, ci de a participa la licitațiile organizate de autoritățile

administrației publice locale, fiind valabilă doar 12 luni de la eliberare.

în fața Înaltei Curți

În recurs s-a administrat

proba cu înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ., la cererea recurentei SC

A.C. SA.

La data de 19

noiembrie 2013, recurenta a formulat cerere de suspendare a judecății prezentei

cauze, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului

nr. 1994/110/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bacău.

Cererea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea acestei cereri,

recurenta a arătat că Dosarul nr. 1994/110/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bacău

are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.C. SA,

în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Onești și Primarul municipiului Onești,

prin care s-a solicitat obligarea acestora la încheierea contractelor de concesiune

pentru terenurile aferente stației de tratare a apei C., stației de epurare a apei

J. și atelierului de întreținere și reparații a rețelei de apă și canalizare situat

în Onești, str. C., județul Bacău.

A apreciat recurenta că

soluția care va fi pronunțată asupra recursului de față depinde în mod direct și

de existența dreptului SC A.C. SA privind încheierea contractului de concesiune

asupra terenurilor anterior menționate, drept care face obiectul judecății în Dosarul

nr. 1994/110/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bacău.

Intimata a solicitat,

prin concluziile scrise, respingerea cererii de suspendare a judecății, având în

vedere, pe de o parte, caracterul facultativ al acestei măsuri, iar, pe de altă

parte, faptul că Dosarul nr. 1994/110/2011 se referă la concesionarea terenurilor

și nu la concesionarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

asupra cererii de suspendare a judecății formulată de recurenta-reclamantă SC

A.C. SA.

Textul art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative

și se referă la chestiunile prealabile, care pot avea o influență hotărâtoare asupra

dreptului dedus în justiție.

Faptul că între reclamanta

SC A.C. SA și autoritățile administrației publice locale ale municipiului Onești

există un litigiu cu privire la concesionarea terenurilor aferente infrastructurii

de apă și canalizare nu justifică suspendarea judecății prezentei cauze întrucât,

constatarea existenței /inexistenței unui refuz nejustificat de eliberare a licenței

pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, refuz exprimat prin

emiterea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011, nu poate fi influențată de viitoarele

drepturi ce ar rezulta dintr-o eventuală soluție de admitere a cererii de concesiune

a terenurilor aferente infrastructurii tehnico-edilitare.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună respingerea cererii de suspendare

a judecății formulată de recurenta-reclamantă SC A.C. SA

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

de drept relevante

Acțiunea în contencios

administrativ supusă judecății are ca obiect:

(i) anularea adresei

nr. A1. din 27 iulie 2011, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată

împotriva Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011 emis de președintele A.N.R.S.C.U.P.;

(ii) anularea Ordinului

nr. 366 din 23 iunie 2011;

(iii) obligarea autorității

pârâte la emiterea licenței clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă

și de canalizare în municipiul Onești.

1.1. Asupra excepției

inadmisibilități cererii având ca obiect anularea adresei de răspuns la plângerea

prealabilă

Față de definiția legală

a actului administrativ [art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004],

Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute de prima instanță, că adresa

nr. A1. din 27 iulie 2011 nu întrunește caracteristicile unui act administrativ.

Prin această adresă reclamanta

a fost informată cu privire la refuzul de revocare a Ordinului nr. 366 din 23

iunie 2011, fiind reiterate rațiunile avute în vedere de emitentul ordinului la

adoptarea acestuia.

Adresa de răspuns la plângerea

prealabilă nu produce prin ea însăși efecte juridice, în sensul de a da naștere,

modifica sau stinge raporturi juridice, și nici nu a fost emisă în scopul organizării

executării legii sau a executării în concret a legii.

În mod corect prima instanță

a reținut că singurul act producător de efecte juridice în sensul dispozițiilor

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 este Ordinul nr. 366 din 23

iunie 2011, astfel că este neîntemeiată critica recurentei privitoare la greșita

soluționare a excepției inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. A1.

din 27 iulie 2011.

1.2. Referitor la refuzul

de emitere a licenței pentru furnizarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

În mod legal prima instanță

a reținut că refuzul exprimat de autoritatea pârâtă prin emiterea Ordinului nr.

366 din 23 iunie 2011 nu este un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în

accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din legea contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Astfel, din interpretarea

dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii ordinului contestat, respectiv

art. 30 alin. (4), (5) și (6) și art. 39 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile

comunitare de utilități publice, precum și art. 20 alin. (1) și (3) din Legea serviciului

public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, rezultă că societățile

comerciale pot desfășura activități de prestare a serviciului de alimentare cu apă

și de canalizare numai în modalitatea gestiunii delegate, în baza contractului de

delegare a serviciului încheiat cu autoritatea administrației publice locale și

în baza licenței eliberate de A.N.R.S.C.

Aceste dispoziții legale

sunt aplicabile recurentei, în calitatea sa de societate comercială, iar refuzul

de eliberare a licenței a fost unul legal, față de neîndeplinirea cerinței obligatorii

instituite de art. 47 lit. c) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul

serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007, respectiv

existența în termen de valabilitate a contractului de delegare a gestiunii, încheiat

cu autoritatea administrației publice locale.

Calitatea recurentei de

succesor cu titlu universal al SC O. SA nu îi conferă dreptul la acordarea licenței

clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul

Onești, atât timp cât în sistemul normativ instituit de Legea nr. 51/2006, Legea

nr. 241/2006 și H.G. nr. 745/2006, singura modalitate de prestare a serviciului,

în cazul societăților comerciale, o constituie gestiunea delegată, iar situația

SC O. SA era aceeași cu a reclamantei, în sensul că nici aceasta nu își desfășura

activitatea în modalitatea gestiunii delegate, pe baza unui contract de delegare

a gestiuni valabil încheiat cu autoritățile administrației publice locale.

Faptul că, anterior, prin

Ordinul A.N.R.S.C. nr. 410 din 26 octombrie 2009, reclamantei i-a fost acordată

licența clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, în

condițiile Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 241/2006, nu este de natură să conducă

la o altă concluzie, întrucât această licență este valabilă numai în cazul licitațiilor

de delegare a serviciului organizate de autoritățile administrației publice locale

și numai o perioadă de 12 luni de la eliberare, conform mențiunilor exprese din

anexa la Ordinul nr. 410/2010.

În plus, susținerile recurentei,

în sensul că infrastructura tehnico - edilitară specifică furnizării serviciului

de alimentare cu apă și de canalizare se află în patrimoniul acesteia, sunt infirmate

de prevederile H.G. nr. 1347/2001 privind atestarea domeniului public al județului

Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, pct.

152-156, din care rezultă că infrastructura de apă și de canalizare se află în proprietatea

municipiului Onești, respectiv: stațiile de captare și pompare apă C.A., C., J.,

precum și rețelele de transport ape pluviale și apă potabilă.

Prin urmare, este neîntemeiat

și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de

recurentă.

instanței de recurs

Pentru considerentele

evidențiate, în temeiul art. 20 alin. (1) din legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare

a judecării cauzei formulată, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc.

civ., de recurenta-reclamantă SC A.C. SA - Bacău.

Respinge recursul declarat

de SC A.C. SA - Bacău împotriva sentinței civile nr. 1038 din 15 februarie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2013.