ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7493/2013

Procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.C. SA - Bacău a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.S.C.U.P. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.S.C.U.P.”), solicitând: - anularea adresei nr. A1. din 27 iulie 2011 emisă de A.N.R.S.C.U.P., prin care a fost respinsă cererea societății înregistrată la A.N.R.S.C.U.P. sub nr. A1. din 06 iulie 2011 privind revocarea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011 emis de președintele A.N.R.S.C.U.P.; - anularea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011 emis de președintele A.N.R.S.C.U.P., înregistrat la societate sub nr. 1048 din 24 iunie 2011, prin care a fost respinsă eliberarea licenței clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în unitatea teritorială a municipiului Onești din județul Bacău; - obligarea A.N.R.S.C.U.P. la emiterea ordinului de acordare a licenței clasa 3 pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, în unitatea administrativ-teritorială a municipiului Onești, din județul Bacău; - obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 03 martie 2011, a formulat, în temeiul art. 21 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007, cerere pentru acordarea licenței clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul Onești. Cererea de acordare a licenței a fost înregistrată la A.N.R.S.C.U.P. sub nr. 1022988 din 04 martie 2011 și a fost respinsă prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 366 din 23 iunie 2011, pe considerentul că societatea nu îndeplinește criteriul obligatoriu prevăzut de dispozițiile art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007. Reclamanta a prezentat un scurt istoric privind înființarea societății, arătând că este succesoarea fostei Regii Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Onești (R.A.G.C.L. Onești) având ca obiect principal de activitate captarea, tratarea și distribuția apei. R.A.G.C.L. Onești a fost reorganizată prin Hotărârea Consiliul Județean Bacău nr. 5/1995, patrimoniul acesteia fiind preluat de SC O. SA, iar, ulterior, această societate a fost privatizată și apoi divizată, înființându-se SC A.C. SA - Bacău, prin preluarea unei părți din capitalul social. Se susține că SC A.C. SA - Bacău nu intră sub incidența prevederilor privind obligativitatea contractului de gestiune delegată, întrucât este succesoarea R.A.G.C.L. Onești, al cărei obiect principal de activitate era reprezentat de serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, iar Legea nr. 326/2001 a fost publicată în M. Of. al României la data de 28 iunie 2001, ulterior privatizării SC O. SRL, până la momentul respectiv regimul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare fiind reglementat de Legea nr. 4/1981, care nu făcea nicio distincție între gestiunea directă și delegată. Totodată, se arată că SC A.C. SA - Bacău a obținut licența solicitată în anii anteriori (2004-2010), chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 51/2006. Reclamanta arată că delegarea gestiunii serviciului de apă și de canalizare s-a realizat prin Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 5/1995, prin care s-a decis înființarea SC O. SRL prin reorganizarea R.A.G.C.L. Onești, fiind incidente prevederile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 51/2006. Pârâta A.N.R.S.C.U.P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei A.N.R.S.C.U.P. nr. A1. din 27 iulie 2011 de răspuns la plângerea prealabilă, arătând că aceasta nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la capătul de cerere vizând anularea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011 emis de președintele A.N.R.S.C.U.P., pârâta susține că este legal, întrucât societatea nu îndeplinește criteriul obligatoriu pentru acordarea licenței prevăzut de art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007, respectiv nu există un contract de delegare a serviciului și a bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Onești, încheiat între SC A.C. SA și autoritatea administrației publice locale. Pârâta a invocat dispozițiile art. 30 alin. (4), (5) și (6) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, precum și ale art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 241/2006 și a arătat că reclamanta a recunoscut, prin adresa înregistrată la A.N.R.S.C.U.P. sub nr. A2. din 22 martie 2010, că nici până în prezent nu a obținut contract de delegare a gestiunii.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1038 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere referitor la anularea adresei nr. A1. din 27 iulie 2011 emisă de pârâta A.N.R.S.C.U.P. și a respins, în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A.C. SA - Bacău. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește primul capăt de cerere referitor la anularea adresei nr. A1. din 27 iulie 2011, instanța a reținut că, așa cum rezultă din interpretarea sistematică și gramaticală a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, adresa de răspuns la plângerea prealabilă nu produce efecte juridice față de reclamantă, singurul act producător de efecte juridice fiind Ordinul președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 366 din 23 iunie 2011, prin care a fost respinsă solicitarea societății de eliberare a licenței clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, în unitatea administrativ-teritorială a municipiului Onești din județul Bacău. Referitor la capătul de cerere privind anularea Ordinului președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 366 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel a reținut că motivul respingerii cererii de acordare a licenței constă în faptul că reclamanta nu îndeplinește criteriul obligatoriu pentru acordarea licenței menționat de dispozițiile art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007, respectiv existența, în termen de valabilitate, a unui contract de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare încheiat cu autoritatea administrației publice locale din unitatea administrativ teritorială pentru care se solicită licență, în speță Consiliul Local al municipiului Onești din județul Bacău. Curtea de Apel a reținut împrejurarea că reclamanta nu a negat faptul că nu a încheiat cu Consiliul Local al municipiului Onești un astfel de contract de delegare de gestiune. Față de susținerile reclamantei în sensul că delegarea gestiunii serviciului de apă și de canalizare s-a realizat prin Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 5/1995, instanța a reținut că, din analiza coroborată a prevederilor art. 30 alin. (4), (5) și (6) și art. 39 din Legea nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2006, societățile comerciale pot desfășura această activitate numai în modalitatea gestiunii delegate, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului încheiat cu autoritatea administrației publice locale și în baza licenței eliberate de A.N.R.S.C. Față de susținerile reclamantei privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007 și cele referitoare la faptul că noțiunile de „gestiune directă” și „gestiune delegată” au fost introduse prin Legea nr. 326/2001, intrată în vigoare ulterior adoptării Hotărârii Consiliului Județean Bacău nr. 5/1995, respectiv încheierii contractului de privatizare, Curtea de Apel a reținut că nu sunt relevante, întrucât ordinul de acordare a licenței, ca act administrativ, trebuie emis în temeiul și limitele stabilite de legislația în vigoare la data emiterii sale. Or, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, societățile comerciale pot desfășura această activitate numai în modalitatea gestiunii delegate, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului încheiat cu autoritatea administrației publice locale și în baza licenței eliberate de A.N.R.S.C.U.P. Chiar dacă s-ar admite faptul că prin Hotărârea nr. 5 din 24 februarie 1995, Consiliul Județean Bacău a dispus în mod unilateral delegarea gestiunii serviciului de utilitate publică de alimentare cu apă și de canalizare către SC O. SRL, a cărei succesoare cu titlu universal este reclamanta, trebuie avut în vedere faptul că, la adoptarea acestei hotărâri era în vigoare o altă lege - Legea nr. 4/1981 și că, ulterior, au survenit o serie de modificări legislative ce impun unele cerințe obligatorii pentru prestarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, prevăzând și faptul că societățile comerciale pot desfășura această activitate numai în modalitatea gestiunii delegate, fiind așadar exclusă modalitatea gestiunii directe. Or, așa cum actul administrativ constând în Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 5 din 24 februarie 1995 a fost emis în conformitate cu legislația în vigoare la data respectivă, actele administrative emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2006 și a Legii nr. 241/2006, prin urmare și licența solicitată de reclamantă, trebuie să respecte exigența conformității cu aceste acte normative în vigoare. Pe de altă parte, Curtea de Apel a reținut și faptul că, așa cum rezultă din corespondența purtată între reclamantă și pârâtă, reclamanta recunoaște faptul că cerința încheierii contractului de delegare a gestiunii este obligatorie pentru obținerea licenței, întrucât afirmă că a solicitat în mai multe rânduri delegarea gestiunii serviciului și concesiunea, și că, până în prezent, nu a obținut contractul de delegare gestiune, fiind în procedura prealabilă cu Consiliul local Onești - adresa nr. A2. din 22 martie 2010. Necesitatea existenței unui contract de delegare a gestiunii rezultă și din faptul că, potrivit H.G. nr. 1347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, infrastructura de apă și de canalizare se află în proprietatea municipiului Onești. Cu referire la licențele obținute anterior de reclamantă, instanța a reținut că acestea au fost emise în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată, în concret, cu prevederile Ordinului președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 140/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor și a autorizațiilor în sectorul serviciilor publice de gospodărire comunală, condițiile de suspendare, de retragere sau de modificare a acestora, care nu prevedea cerința obligatorie constând în existența contractului de delegare de gestiune, act normativ abrogat ulterior prin H.G. nr. 745/2007. În ceea ce privește susținerea reclamantei referitoare la faptul că anterior, prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C.U.P. nr. 410 din 26 octombrie 2009, i-a fost acordată licența pentru serviciul de apă și canalizare, instanța a reținut că licența respectivă a fost valabilă numai în cazul licitațiilor organizate de către autoritățile administrației publice locale responsabile, în condițiile stabilite de Legea nr. 51/2006 și de Legea nr. 241/2006 și nu a conferit reclamantei dreptul de a presta serviciul în municipiul Onești, licența fiind valabilă doar 12 luni, situație în care nu este necesar contractul de delegare de gestiune. În concluzie, raportat la dispozițiile Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 241/2006 și ale art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007, întrucât, din probatoriul administrat rezultă că reclamanta nu îndeplinește cerința obligatorie constând în existența în termen de valabilitate a contractului de delegare a gestiunii încheiat cu autoritatea administrației publice locale, Curtea de Apel a constatat că, în mod legal și temeinic, pârâta, prin ordinul contestat a respins solicitarea reclamantei de acordare a licenței pentru prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul Onești. Pe cale de consecință, aceeași soluție se impune și în ceea ce privește capătul de cerere accesoriu referitor la obligarea pârâtei la emiterea ordinului de acordare a licenței.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1038 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A.C. SA - Bacău, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: 3.1. În mod eronat prima instanță a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr. A1. din 27 iulie 2011 emise de A.N.R.S.C. Recurenta a apreciat că răspunsul la plângerea prealabilă emis de autoritatea publică poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ întrucât, din modalitatea de redactare a textului art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ nu numai actul administrativ, tipic sau asimilat, ci și răspunsul emis de autoritatea publică în soluționarea plângerii prealabile. Acest răspuns face corp comun cu actul administrativ, este accesoriu acestuia, sens în care, în mod evident, poate fi supus cenzurii instanței de judecată. 3.2. În mod greșit, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind anularea adresei nr. A1. din 27 iulie 2011 și a Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011, precum și obligarea A.N.R.S.C la emiterea ordinului de acordare a licenței pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, hotărârea fiind pronunțată cu „încălcarea sau aplicarea greșită a legii” (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că SC A.C. SA este operator în sensul Legii nr. 51/2006 și al Legii nr. 241/2006, că în această calitate a furnizat către A.N.R.S.C toate documentele solicitate în vederea eliberării licenței, însă cererea i-a fost respinsă, motivat de faptul că Societatea nu ar îndeplini criteriul obligatoriu pentru acordarea licenței menționat de art. 47 lit. c) din Regulamentul privind acordarea licențelor, aprobat prin H.G. nr. 745/2007. Contrar celor afirmate de A.N.R.S.C și reținute de prima instanță, recurenta a susținut că nu este sub incidența prevederilor referitoare la obligativitatea contractului de gestiune delegată, întrucât: (i) SC A.C. SA este succesoarea cu titlu universal a SC O. SA, societate înființată prin reorganizarea R.A.G.C.L Onești, al cărui obiect principal de activitate era reprezentat de serviciile de alimentare cu apă și de canalizare; (ii) anterior, potrivit dispozițiilor HG nr. 597/1992, R.A.G.C.L era sub autoritatea Consiliului Județean Bacău; (iii) prin Hotărârea nr. 5/1995, Consiliul Județean Bacău a dispus, în mod unilateral, delegarea gestiunii serviciului de utilitate publică de alimentare cu apă și de canalizare către firma nou înființată, SC O. SA; (iv) reglementarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în gestiune directă și gestiune delegată a avut loc prin Legea nr. 326/2001, ulterior privatizării SC O. SA; (v) până la momentul apariției Legii nr. 326/2001, regimul serviciului alimentare cu apă și de canalizare era reglementat de Legea nr. 4/1981, care nu făcea nicio distincție între formele gestiunii, respectiv gestiune directă și delegată; (vi) SC A.C. SA a obținut licența solicitată în anii anteriori (2004-2010), chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 51/2006. Recurenta a apreciat că, urmare a transmisiunii universale, a preluat automat drepturile și obligațiile SC O. SA, care, la rândul său, le-a preluat de la R.A.G.C.L.L Onești, inclusiv beneficiul delegării unilaterale a gestiunii serviciului de utilitate publică de alimentare cu apă și de canalizare (în virtutea teoriei drepturilor câștigate, în acord cu legislația în vigoare la acel moment). În consecință, în cazul de față, sunt inaplicabile dispozițiile ulterioare cuprinse în Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 241/2006, care prevăd necesitatea încheierii contractului de delegare a gestiunii. Invocarea de către prima instanță a inexistenței unui „contract de delegare de gestiune a serviciului și a bunurilor” a fost considerată de recurentă ca fiind nelegală și prin raportare la faptul că SC A.C. SA are dreptul de administrare asupra bunurilor în cauză, respectiv asupra instalațiilor și echipamentelor componente ale sistemului de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul Onești. În acest sens, recurenta a precizat că este succesoarea R.A.G.C.L Onești, că printre bunurile aflate în patrimoniul acestei societății se aflau la data înființării ei, infrastructura tehnico-edilitară, respectiv instalațiile și echipamentele componente ale sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, așa cum reiese din situația capitalului social al R.A.G.C.L la data de 31 decembrie 1994. Conform dispozițiilor art. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a R.A.G.C.L, precum și a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990, „regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său”, iar M. Of. al României nr. 2022 din 27 noiembrie 2001 cuprinde lista bunurilor transmise către SC A.C. SA, prin divizare, printre care se află și infrastructura tehnico-edilitară a municipiului Onești. În concluzie, pentru motivele evidențiate, în temeiul art. 299 și urm.C. proc. civ., art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1038 din 15 februarie 2012, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate de intimata A.N.R.S.C.U.P. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 1038 din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, ca legală și temeinică, invocând în special de următoarele argumente: 4.1. În mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind anularea adresei A.N.R.S.C. nr. A1. din 27 iulie 2011, întrucât răspunsul la plângerea prealabilă, prin conținutul său, nu corespunde definiției legale a actului administrativ supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ; 4.2. Reclamanta SC A.C. SA Onești nu îndeplinește criteriul obligatoriu de acordare a licenței menționat la art. 47 lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007, respectiv nu există un contract de delegare a serviciului și a bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Onești, încheiat între SC A.C. SA și autoritatea administrației publice locale. Susținerea reclamantei conform căreia nu ar mai avea nevoie de contract de delegare, întrucât este proprietara de bunuri publice specifice sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, este eronată, motivat de faptul că infrastructura de apă și de canalizare se află în proprietatea municipiului Onești, potrivit H.G. nr. 134/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, pct. 152-157. Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 410 din 26 octombrie 2009, prin care i s-a acordat reclamantei licență clasa 3 pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare din aria administrativă a municipiului Onești, nu a acordat permisiunea reclamantei de a presta serviciul în municipiul Onești, ci de a participa la licitațiile organizate de autoritățile administrației publice locale, fiind valabilă doar 12 luni de la eliberare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ., la cererea recurentei SC A.C. SA. La data de 19 noiembrie 2013, recurenta a formulat cerere de suspendare a judecății prezentei cauze, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1994/110/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bacău. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În motivarea acestei cereri, recurenta a arătat că Dosarul nr. 1994/110/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bacău are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.C. SA, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Onești și Primarul municipiului Onești, prin care s-a solicitat obligarea acestora la încheierea contractelor de concesiune pentru terenurile aferente stației de tratare a apei C., stației de epurare a apei J. și atelierului de întreținere și reparații a rețelei de apă și canalizare situat în Onești, str. C., județul Bacău. A apreciat recurenta că soluția care va fi pronunțată asupra recursului de față depinde în mod direct și de existența dreptului SC A.C. SA privind încheierea contractului de concesiune asupra terenurilor anterior menționate, drept care face obiectul judecății în Dosarul nr. 1994/110/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bacău. Intimata a solicitat, prin concluziile scrise, respingerea cererii de suspendare a judecății, având în vedere, pe de o parte, caracterul facultativ al acestei măsuri, iar, pe de altă parte, faptul că Dosarul nr. 1994/110/2011 se referă la concesionarea terenurilor și nu la concesionarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

Soluția Înaltei Curți asupra cererii de suspendare a judecății formulată de recurenta-reclamantă SC A.C. SA. Textul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative și se referă la chestiunile prealabile, care pot avea o influență hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiție. Faptul că între reclamanta SC A.C. SA și autoritățile administrației publice locale ale municipiului Onești există un litigiu cu privire la concesionarea terenurilor aferente infrastructurii de apă și canalizare nu justifică suspendarea judecății prezentei cauze întrucât, constatarea existenței /inexistenței unui refuz nejustificat de eliberare a licenței pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, refuz exprimat prin emiterea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011, nu poate fi influențată de viitoarele drepturi ce ar rezulta dintr-o eventuală soluție de admitere a cererii de concesiune a terenurilor aferente infrastructurii tehnico-edilitare. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună respingerea cererii de suspendare a judecății formulată de recurenta-reclamantă SC A.C. SA II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Acțiunea în contencios administrativ supusă judecății are ca obiect: (i) anularea adresei nr. A1. din 27 iulie 2011, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011 emis de președintele A.N.R.S.C.U.P.; (ii) anularea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011; (iii) obligarea autorității pârâte la emiterea licenței clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul Onești. 1.1. Asupra excepției inadmisibilități cererii având ca obiect anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă Față de definiția legală a actului administrativ [art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004], Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute de prima instanță, că adresa nr. A1. din 27 iulie 2011 nu întrunește caracteristicile unui act administrativ. Prin această adresă reclamanta a fost informată cu privire la refuzul de revocare a Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011, fiind reiterate rațiunile avute în vedere de emitentul ordinului la adoptarea acestuia. Adresa de răspuns la plângerea prealabilă nu produce prin ea însăși efecte juridice, în sensul de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, și nici nu a fost emisă în scopul organizării executării legii sau a executării în concret a legii. În mod corect prima instanță a reținut că singurul act producător de efecte juridice în sensul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 este Ordinul nr. 366 din 23 iunie 2011, astfel că este neîntemeiată critica recurentei privitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. A1. din 27 iulie 2011. 1.2. Referitor la refuzul de emitere a licenței pentru furnizarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. În mod legal prima instanță a reținut că refuzul exprimat de autoritatea pârâtă prin emiterea Ordinului nr. 366 din 23 iunie 2011 nu este un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii ordinului contestat, respectiv art. 30 alin. (4), (5) și (6) și art. 39 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, precum și art. 20 alin. (1) și (3) din Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, rezultă că societățile comerciale pot desfășura activități de prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare numai în modalitatea gestiunii delegate, în baza contractului de delegare a serviciului încheiat cu autoritatea administrației publice locale și în baza licenței eliberate de A.N.R.S.C. Aceste dispoziții legale sunt aplicabile recurentei, în calitatea sa de societate comercială, iar refuzul de eliberare a licenței a fost unul legal, față de neîndeplinirea cerinței obligatorii instituite de art. 47 lit. c) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007, respectiv existența în termen de valabilitate a contractului de delegare a gestiunii, încheiat cu autoritatea administrației publice locale. Calitatea recurentei de succesor cu titlu universal al SC O. SA nu îi conferă dreptul la acordarea licenței clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul Onești, atât timp cât în sistemul normativ instituit de Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006 și H.G. nr. 745/2006, singura modalitate de prestare a serviciului, în cazul societăților comerciale, o constituie gestiunea delegată, iar situația SC O. SA era aceeași cu a reclamantei, în sensul că nici aceasta nu își desfășura activitatea în modalitatea gestiunii delegate, pe baza unui contract de delegare a gestiuni valabil încheiat cu autoritățile administrației publice locale. Faptul că, anterior, prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 410 din 26 octombrie 2009, reclamantei i-a fost acordată licența clasa 3 pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 241/2006, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât această licență este valabilă numai în cazul licitațiilor de delegare a serviciului organizate de autoritățile administrației publice locale și numai o perioadă de 12 luni de la eliberare, conform mențiunilor exprese din anexa la Ordinul nr. 410/2010. În plus, susținerile recurentei, în sensul că infrastructura tehnico - edilitară specifică furnizării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se află în patrimoniul acesteia, sunt infirmate de prevederile H.G. nr. 1347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, pct. 152-156, din care rezultă că infrastructura de apă și de canalizare se află în proprietatea municipiului Onești, respectiv: stațiile de captare și pompare apă C.A., C., J., precum și rețelele de transport ape pluviale și apă potabilă. Prin urmare, este neîntemeiat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele evidențiate, în temeiul art. 20 alin. (1) din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA.