ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 84/2024

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.02.2023, sub nr. x/2023, Compania Regională de Apă Bacău, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a solicitat, în principal, anularea în tot a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale din cadrul obiectivului convergență nr. x/28.06.2022 și a înscrisurilor modificatoare prin care s-a stabilit o corecție financiară de 2.442.203,87 RON reprezentând 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/13.08.2014, precum și anularea Deciziei nr. 97273/26.08.2022 prin care s-a respins contestația împotriva notei de constatare. În subsidiar, a solicitat diminuarea corecției de 5% la valoarea de 2% identică cu corecția aplicată prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5202/06.04.2015, aplicată în realizarea aceluiași contract.

2.1. Prin sentința nr. 338 din 23 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta Compania Regională de Apă Bacău, în contradictoriu cu pârâtul Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție a reținut, în esență, că pornind de la definiția oferită de legiuitor noțiunii de "instituții publice locale", prin art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, și având în vedere raportul juridic de drept material dedus judecății în prezenta cauză, în care părți sunt o persoană juridică de drept privat și o autoritate publică, sunt aplicabile, sub aspectul competenței teritoriale de soluționare a cauzei, prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competența de soluționare a cauzei în favoarea pârâtului, fără a se distinge în funcție de calitatea pârâtului.

Totodată, a reținut că sintagma "în regim de putere publică" din definiția de la art. 2 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu poate fi scoasă din context și atribuită doar raporturilor juridice ale persoanei de drept privat cu beneficiarii serviciului public, calitatea de persoană juridică de drept privat care a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, rămânând atașată persoanei atât timp cât prestează acel serviciu, neputându-se deroba de această calitate atunci când este parte în orice raport de drept administrativ guvernate de Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentința nr. 4954 din data de 12 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și l-a trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.

Tribunalul București a reținut că nu îi aparține competența teritorială de soluționare a cauzei întrucât din dosar nu rezultă că reclamanta a fost declarată de utilitate publică și, chiar dacă ar fi fost declarată de utilitate publică, competența tot în favoarea Tribunalului Bacău ar fi fost. Astfel, în contextul redării dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a celor cuprinse la art. 5 lit. jj) din Codul administrativ, a apreciat că nu se poate reține, în ceea ce privește companiile naționale sau regionale, că ar presta serviciile specifice în regim de putere publică, neputând fi considerate, ca atare, autorități publice.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Demersul judiciar al reclamantului în cauza pendente vizează anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/28.06.2022 și a înscrisurilor modificatoare prin care s-a stabilit o corecție financiară de 2.442.203,87 RON, precum și anularea Deciziei nr. 97273/26.08.2022 emise în soluționarea contestației administrative.

Problema care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe privește stabilirea competenței teritoriale procesuale din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu obiectul cauzei și cu subiectele raportului de drept administrativ dedus judecății. Altfel spus, instanțele aflate în conflict s-au declarat necompetente din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză și au apreciat diferit asupra calității reclamantei și, implicit, asupra incidenței dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, anterior precizat, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului." Se reține că alin. (3) al art. 10 cuprinde o normă de protecție edictată în favoarea subiectelor de drept privat angrenate în litigiile de contencios administrativ și fiscal, stabilind competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul sau sediul lor, atunci când au calitatea de reclamant, și competența instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, atunci când reclamantul este autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.

Prin urmare, rezultă că normele speciale de competență teritorială exclusivă, introduse în Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, exclud incidența în litigiile de contencios administrativ și fiscal a competenței alternative instituite prin art. 111 din C. proc. civ., conform căruia cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale și locale, precum și a altor persoane de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Chestiunea de drept ce urmează a fi dezlegată în speță pentru a stabili instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza constă în a analiza dacă reclamanta acționează în calitate de autoritate publică în cadrul raportului juridic administrativ dedus judecății.

Articolul 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 conferă un înțeles larg noțiunii de "autoritate publică", aceasta fiind definită ca reprezentând "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorităților publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public".

Așadar, legea are în vedere toate categoriile de autorități publice, legiuitorul înțelegând să procedeze și la o ficțiune juridică, asimilând "autorităților publice" și structurile de origine privată, atrase fie printr-o dispoziție expresă a legii, fie printr-o autorizație dată de autoritatea publică competentă, în baza legii, să presteze diferite servicii publice.

În înțelesul Legii contenciosului administrativ, termenul de serviciu public presupune "activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public", iar termenul de interes legitim public reprezintă "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice".

Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 stabilește cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul furnizării sau prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localităților.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (3) din legea anterior menționată: "Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare. Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare cuprinde totalitatea activităților reglementate prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale."

Totodată, art. 2 alin. (1) din lege prevede că "Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, denumit în continuare serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, se înființează, se organizează și se gestionează sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale și are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localităților."

Astfel, conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, acest serviciu public "face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice" și "prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale." El se furnizează/prestează prin exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, denumită sistem public de alimentare cu apă și de canalizare [art. 2 alin. (2)] și definit ca "ansambluri tehnologice și funcționale integrate care acoperă întregul circuit tehnologic, de la captarea din sursă a apei brute până la evacuarea în emisari a apelor uzate epurate" [art. 2 alin. (3)].

Din interpretarea coroborată a prevederilor legale anterior citate reiese cu puterea evidenței că specificul activităților desfășurate de reclamanta S.C. Compania Regională de Apă Bacău este cel al prestării unui serviciu public, în exercitarea căruia acționează în regim de putere publică, serviciu care, potrivit art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 241/2006 și art. 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din Legea nr. 51/2006, asigură satisfacerea interesului public general al colectivității locale, beneficiarul fiind astfel asimilat unei autorități publice, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că este o persoană juridică de drept privat care prestează un serviciu public.

În speță, reclamanta a fost înființată ca urmare a fuziunii prin contopire între S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. Bacău, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Bacău nr. 223 din 30.07.2009 și Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 122 din 20.07.2009, iar la 23.08.2011 a încheiat contractul de finanțare nr. x/23.08.2011 aferent proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bacău" cod SMIS CSNR 26205 - faza I în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu "2007-2013". Ca etapă a acestui contract de finanțare a procedat la încheierea contractului de lucrări nr. x/13.08.2014-CL06 "Reabilitare SEAU Moinești-Nord, construcție SEAU Moinești Sud și construcție SEAU Buhuși" din cadrul proiectului "Fazarea proiectului extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bacău", cod SMIS2014+:106130, a cărui inițiere a generat emiterea actelor contestate în cauză.

În concluzie, câtă vreme activitățile desfășurate de S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. reprezintă un serviciu public în raport cu care beneficiarul este asimilat unei autorități publice, iar contractul de finanțare în legătură cu care a fost declanșat prezentul litigiu a fost încheiat în considerarea acestei calități, Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială prin prisma dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care atribuie competența de soluționare a cauzei exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

În ipoteza în care reclamantul din acțiunea în contencios administrativ este o autoritate publică (inclusiv una asimilată), legea nu distinge în funcție de calitatea de subiect de drept public sau privat a pârâtului.

Cum pârâta Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene are sediul în municipiul București, se constată că Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal îi aparține competența teritorială de soluționare a cauzei.

Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Compania Regională de Apă Bacău și pe pârâta Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.