ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3329/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3329/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 8 iunie 2022
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 noiembrie 2021, pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. Compania de Apă Brașov S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a solicitat:
(i) anularea Deciziei nr. 5893/08.09.2021, emisă de pârât în procedura administrativă de soluționare a contestației nr. 1018/06.07.2021, formulată de reclamantă împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 59327/16.06.2021;
(ii) anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 59327/16.06.2021, precum și a tuturor actelor subsecvente, potrivit art. 21 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011;
(iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 217 din 18 martie 2022, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.
În motivarea acestei soluții, tribunalul a reținut că actele administrative contestate au fost emise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care este organ de specialitate al administrației publice centrale, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a prezentei cereri revine curții de apel, în speță Curții de Apel Brașov.
2.2. Prin sentința civilă nr. 46 din 19 aprilie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.
În sprijinul soluției dispuse, curtea de apel a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, în cuantum inferior pragului de 3.000.000 RON, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei în fond revine Tribunalului Brașov.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1)
1
din același act normativ:
"cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1)".
Cererea cu care reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ privește anularea unor acte administrative (decizie și notificare), emise de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în legătură cu Contractul de finanțare nr. x/29.05.2017 încheiat pentru proiectul intitulat "Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apa uzată din județul Brașov/Regiunea Centru, în perioada 214-2020", acte prin care au fost stabilite corecții financiare în sarcina reclamantei, în sumă de 1.084.715 RON.
În cauză, instanțele aflate în conflict au stabilit competența de soluționare a cauzei în raport de criterii diferite: (i) criteriul autorității emitente a actelor administrative atacate - Tribunalul Brașov, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; (ii) criteriul valoric - Curtea de Apel Brașov, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) și art. 10 alin. (1)
1
teza I din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că această din urmă instanță a stabilit corect competența de judecată a pricinii, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, cu aplicarea criteriului valoric și în raport de cuantumul sumelor reprezentând corecție financiară. Tribunalul Brașov a aplicat în mod greșit criteriul autorității emitente pentru stabilirea instanței competente să judece pricina, omițând împrejurarea că actele atacate sunt evaluabile în bani, valoarea lor fiind dată de cuantumul sumelor stabilite drept corecție financiară, astfel că cererea de anulare se încadrează în prevederile art. 10 alin. (1)
1
teza I din Legea nr. 554/2004, făcând parte din categoria cererilor "privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene", care se soluționează potrivit criteriului valoric.
Întrucât cuantumul corecției financiare în litigiu este de 1.084.715 RON, iar această valoare se situează sub pragul de 3.000.000 RON, rezultă că instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză este tribunalul administrativ fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, iar din punct de vedere teritorial competența revine Tribunalului Brașov, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în raport de locul situării sediului reclamantei.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. Compania de Apă Brașov S.A. și pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.