ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4544/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal la data de 03.08.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat instanței să dispună anularea deciziei Ministerului nr. 4497/25.03.2021 prin care s-a respins contestația formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisa sub nr. x/12.02.2021 și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisa sub nr. x/12.02.2021.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1914/02.11.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Constanța a reținut, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și de împrejurarea dă A. S.A. are ca obiect de activitate realizarea unui serviciu public de alimentare cu apă și canalizare, că, din punct de vedere al competenței teritoriale, aceasta aparține instanței de la sediul pârâtului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 407/28.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

A avut în vedere tribunalul, în interpretarea acelorași dispoziții care reglementează competența teritorială, respectiv ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, că operatorul regional S.C. A. S.A. nu are statut de utilitate publică, nicio prevedere din Legea nr. 51/2006 neconferindu-i un astfel de statut, ci doar asociațiilor de dezvoltare intercomunitare.

Totodată, în privința prestării serviciului public în regim de putere publică, s-a concluzionat că atributul unei entități de a presta un seriviciu public, nu conferă automat prerogativa exercitării puterii publice.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a solicitat instanței să dispună anularea deciziei Ministerului nr. 4497/25.03.2021 prin care s-a respins contestația formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisa sub nr. x/12.02.2021 și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisa sub nr. x/12.02.2021.

Intre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management și reclamanta A. S.A., beneficiar, a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/31.08.2018 având ca obiect finanțare nerambursabilă pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. A. S.A. Constanța în perioada 2014-2020".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage calitatea reclamantului de persoană juridică de drept privat sau persoană juridică asimilată unei autorități publice, vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Are în vedere Înalta Curte considerentele reținute de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 28/2017. Astfel, într-o speță privind recunoașterea în favoarea reclamantei - societate comercială pe acțiuni și titulară a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din județul Tulcea - a excepției acordate instituțiilor publice de la regula constituirii de garanții potrivit O.U.G. nr. 29/2011, Inalta Curte a reținut că 52. Niciun moment nu a fost analizată, în cadrul litigiului de fond, cererea contribuabilului societate comercială, din perspectiva încadrării acestuia în noțiunea de autoritate publică asimilată și a actelor emise sau încheiate de un furnizor al serviciului public de apă și canalizare, deoarece acesta poate acționa atât în calitate de persoană juridică civilă, cât și în calitate de persoană de drept administrativ. 53. Din această perspectivă rezultă că actele încheiate de furnizorul serviciului de apă și canalizare constituit în societate pe acțiuni nu sunt întotdeauna acte administrative, deși se poate afirma că este o autoritate publică asimilată conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Or, văzând aceste considerente, instanța învestită cu regulatorul de competență, constată, în raport de obiectul litigiului, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare a autorității de management în implementarea unui proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, că reclamanta are în speță calitatea de autoritate publică asimilată conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, respectiv prestarea unui serviciu public, în regim de putere publică.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamanta din cauză are calitatea de instituție publică asimilată, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică asimilată are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.