ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1127/2003

S-a luat în examinare recursul declarat

de reclamanta SPAC “A” împotriva sentinței  civile nr.79 din 23 iulie 2002

a Curții de Apel București.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta

reclamantă SPAC “A.” prin avocat E. G.și intimata pârâtă

A.P.A.P:S. București prin consilier juridic R. B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent

că recursul este timbrat, după care Curtea constatând cauza în stare

de judecată, acordă cuvântul părților.

Recurenta prin avocat a solicitat admiterea

recursului astfel cum a fost formulat, în opinia sa competența aparținând

Curții de  Apel Suceava, cu cheltuieli de judecată.

Intimata pârâtă A.V.A.B. prin

reprezentant a pus concluzii de respingere a  recursului ca nefondat, pentru

motivele din întâmpinare.

C U

R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată adresată Tribunalului Suceava reclamanta SPAC “A.” a

solicitat în contradictoriu cu pârâta B. A. SA- Sucursala Suceava radierea

ipotecii înscrisă asupra apartamentului situat în Suceava, AV. nr.4,

motivat de faptul că imobilul a fost vândut de către bancă,

reclamanții în calitate de cumpărător, iar prețul

obținut a fost depus în contul datoriei.

Urmare rejudecării în

fond după casare această instanță a dispus introducerea în cauză

în calitate de pârâți a A.V.A.B. în baza contractului de cesiune de

creanță nr.728967 din 5 decembrie 1999.

De asemenea a admis

excepția de necompetență materială ridicată de

pârâți și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București motivat de dispozițiile art.19

din Legea nr.409/2001 pentru aprobarea Ordonanța de Urgență a

Guvernului României nr.51/1998 privind unele măsuri premergătoare

privatizării băncilor.

Curtea de Apel

București ,Secția a VI-a Comercială prin sentința

civilă nr.79 din 23 iulie 2002 a respins excepția de

necompetență materială ridicată de reclamanți și

pe fond a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că față de calitatea

părților și obiectul cauzei dedus judecății este

competentă să soluționeze pricina, iar pe fond a reținut

că reclamanta a achitat în numele debitorului numai o parte din împrumutul

datorat, astfel că ipoteca nu poate fi radiată.

Cu petiția

înregistrată la data de 14 august 2002 reclamanta a declarat recurs în

termen și legal timbrat, criticile vizând aspectele de nelegalitate

și netemeinicie prevăzute de art.304 pct.3 și 9 Cod

procedură civilă.

Se susține că

deși investit cu soluționarea cauzei Tribunalul Suceava a declinat competența

la Curtea de Apel București care nu era competentă să

soluționeze conflictul  negativ de competență intervenit.

Pe fond recurenta susține că

atâta timp cât contractul de cesiune dintre B. A. și A.V.A.B. nu a fost

transcris nu-i poate fi opozabil, iar pe de altă parte la data de 10

noiembrie 1997 când a cumpărat apartamentul SC” A.” SRL prin B. F. nu mai

avea de restituit nici un debit, radierea ipotecii fiind o acțiune de

drept comun.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.19/19 din Legea nr.409/2001

pentru aprobarea O.U:G. nr.51/1998 cererile de orice natură privind

drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare

preluate de A.V.A.B., inclusiv cele pentru angajarea răspunderii civile a

persoanelor fizice și juridice sunt de competența Curții de Apel

în a cărei rază teritorială se află sediul său, sau

după caz domiciliul pârâtului.

Aceste dispoziții stabilesc,

fără a lăsa loc la interpretări, competența

materială a curților de apel de a soluționa pe fond cererile de

orice natură privitoare la creanțele bancare neperformante preluate

la datoria publică.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia civilă nr.1291 din 28 februarie 2001 nu a stabilit cu puterea

lucrurlui judecat competența de soluționare a cauzei Tribunalului

Suceava, ci a  dispus după casare verificarea legitimității

procesuale active și pasive urmare contractului de cesiune intervenit.

Urmare introducerii în cauză a A.V.A.B.

această instanță a admis excepția de necompetență

materială și a trimis  cauza spre  competentă soluționare

Curții de Apel București, care a soluționat fondul pricinii.

Faptul că instanța de apel s-a

pronunțat asupra excepției de necompetență materială

ridicată de reclamantă nu justifică susținerea recurentei

că în speță se impunea soluționarea conflictului negativ de

competență nefiind întrunite condițiiole prevăzute de

art.20-23 Cod procedură civilă.

În legătură cu celelalte critici ale

recurentei aceasta urmează a fi înlăturate motivat de faptul că

potrivit art.9 alin.4 din Legea nr.409/2001, contractele de cesiune nu sunt

supuse transcrierii prevăzute de art.1394 Cod civil ,nefiind supuse nici

publicității. Singura formă de publicitate a contractului de

cesiune prevăzută de alin.3 al art.9 din Legea nr.409/2001 este

notificarea debitorului cedat.

Prin contractul de cesiune de

creanță nr.728963 din 3 decembrie 1999 și actul adițional

din 16 decembrie 1999 intimata a preluat de la B. A. SA creanța

neperformantă privind pe debitoarea SC “A.” SRL.  În anexa A la acesta

este indicată convenția de credit ce face obiectul litigiului,

respectiv contractul de credit nr.215 din 27 noiembrie 1996, iar în anexa B

sunt indicate contractele de garanție încheiate pentru garantarea

creanței cesionate, inclusiv contractul de ipotecă nr.494 din 28

noiembrie 1996 a cărei radiere se solicită.

Instanța de fond a analizat înscrisurile

depuse reținând că reclamanta recurenta a plătit B. A.  suma de

47.500.000 lei, conform chitanței anexate aceasta reprezentând numai o

parte din împrumutul datorat de SC “A. P. C.”  SRL conform contractului de

credit nr.215 din 27 noiembrie 1996.

În aceste condiții justificat s-a respins

cererea de radiere a ipotecii, astfel că în considerarea

dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă recursul urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge  recursul declarat de reclamanta SPAC “A.”

împotriva sentinței civile nr.79 din 23 iulie 2002 a Curții de Apel

București ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2003.