ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 26 aprilie 2000, reclamanta S.C. A. 2000

S.A. București a chemat în judecată pe pârâta Revista M.I. București,

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea

acesteia la plata sumei de 18.577.333 lei, reprezentând subvenția necuvenită,

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința civilă nr. 6525 din 19 octombrie 2000, a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune, invocată de Ministerul Culturii și, în consecință, a

respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că, pentru reclamantă, termenul de prescripție a dreptului la acțiune

de 3 ani, a început să curgă de la 31 decembrie 1996, data închiderii

exercițiului financiar pentru anul 1996, pe parcursul căruia s-a acordat

subvenția și la sfârșitul căruia reclamanta avea obligația să procedeze la

regularizarea acestei subvenții, astfel că, în raport cu cele arătate, termenul

de prescripție s-a împlinit la 31 decembrie 1999, iar reclamanta a formulat

acțiunea la 26 aprilie 2000.

Apelul declarat de pârâtă, împotriva acestei

hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs

pârâta S.C. A. 2000 S.A. București, în termen legal, motivat și timbrat,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că, în

speța de față, nu este aplicabil termenul general de prescripție, prevăzut de

Decretul nr. 167/1958, ci este aplicabil termenul special de prescripție, de 5

ani, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 11 din 23 ianuarie

1996, care a început să curgă de la data de 23 iunie 1997, când s-a înregistrat

procesul verbal de control încheiat de D.G.C.F.S. și când au luat cunoștință de

existența prejudiciului dedus prezentei judecăți.

În consecință, fără a specifica temeiul de drept,

solicită casarea ambelor hotărâri, cu trimitere spre rejudecare a cauzei, la

fond.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente.

Din examinarea probelor administrate în cauză, prin

prisma criticilor formulate de reclamantă și a dispozițiilor legale, incidente

cauzei, rezultă că, în mod judicios, ambele instanțe au constatat că dreptul la

acțiune s-a prescris, în raport cu prevederile art. 1, alin. (1), art. 3 alin.

(1) și ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în recuperarea subvenției

necuvenite, în termenul general de 3 ani, care a început să curgă de la data de

31 decembrie 1996, data încheierii actului financiar 1996, pentru care s-a

acordat respectiva subvenție și la sfârșitul căruia reclamanta avea obligația

legală, conform Normelor metodologie, emise în acest sens, să procedeze la

regularizarea acestei subvenții, respectiv, justificarea sumelor primite de la

buget.

Susținerea recurentei-reclamante că, în speța de

față, nu este aplicabil termenul general de prescripție, de 3 ani, prevăzut de

Decretul nr. 167/1958, ci este aplicabil termenul special de prescripție, de 5

ani, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 11/1996, care a început

să curgă de la 23 iunie 1997, data înregistrării procesului verbal de control

al D.G.C.F.P.S., este neîntemeiată.

În mod corect, ambele instanțe au reținut că

reclamanta trebuia să cunoască, încă de la 31 decembrie 1999, paguba și

persoana răspunzătoare de producerea ei și că dreptul la acțiune neputând să ia

naștere de la data actului de control.

În speță, aplicându-se termenul general de

prescripție, de 3 ani, și nu de 5 ani, acesta s-a împlinit la 31 decembrie

1999, iar acțiunea a fost introdusă la 26 aprilie 2000.

În ce privește susținerea că, în speță, se aplică

termenul de special de prescripție, de 5 ani, este nefondată întrucât, potrivit

art. 98 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 11/1996, acest termen de prescripție se

referă la dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare privind

impozite, taxe, etc., în baza unui titlu, ceea ce nu are nici o legătură cu

obiectul acțiunii formulate de reclamantă.

Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.

A. 2000 S.A., împotriva deciziei nr. 311 din 7 martie 2001 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie

2003.