ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1009/2003

D E C I Z I A NR.1009 DOSAR NR.5160/2001 La data de 28 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.461 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București – Secția a III a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 28 februarie 2003, iar pronunțarea s-a amânat la 13 martie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 martie 2001, prin acțiunea înregistrată la 28 martie 2001, M.A.M. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul General pentru revendicarea unui teren în suprafață de 595 m.p.

situat în municipiul București, str.Elefterie nr.32, sector 5. În drept, acțiunea a fost fondată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale art.480 și urm. C. civ. Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința nr. 461 din 25 aprilie 2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată, cu motivarea că terenul din litigiu, fiind preluat de stat fără titlu, se impune, în temeiul art.1 , art.2 alin.2 și art.7 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art.480 și urm. C.civ., a fi restituit, în natură, reclamantei. La data de 31 octombrie 2001, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestei sentințe, cerând reformarea pentru motivul prevăzut de art.330 pct.2 C.proc.civ., întrucât a fost dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond.

Totodată, această hotărâre este vădit netemeinică. În dezvoltarea motivului de anulare invocat, s-a arătat, în esență, că acțiunea este inadmisibilă întrucât, potrivit Legii nr.10/2001, nu putea fi adresată direct instanței de judecată. Apoi, procesual, părțile nu au legitimare, de vreme ce autorul reclamantei, G.L.A.S., decedat la 21 septembrie 1971, a înstrăinat, cu titlu oneros, bunul din litigiu, iar ulterior, prin mai multe acte juridice succesive, acesta a trecut în patrimoniul unor persoane fizice, străine de proces. F.B.C., B.A., R.A.și R.F.au formulat cerere de intervenție accesorie, în baza art.51 C.proc.civ., solicitând admiterea recursului în anulare. Recursul în anulare și cererea de intervenție accesorie sunt întemeiate.

Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României, legea civilă dispune pentru viitor. Complinitor, art.1 C.civ. prevede că legea civilă nu are putere retroactivă. Rezultă că legea nouă este de imediată aplicare, în sensul că acțiunea ei se întinde, exclusiv, asupra situațiilor juridice pendinte (facta pendentia) și efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute (facta futura). Referitor la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aflate sub incidența Legii nr.10/2001, ca lege nouă, de imediată aplicare, ele formează obiectul unor situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice (facta futura), generate de ineficacitatea actelor de preluare.

Premergător Legii nr.10/2001, restitutio in integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art.480 – 481 C.civ., ori al responsabilității civile, dedus din art.998 C.civ., ambele aparținând legii vechi. Deși avantajos, prin accesul direct la instanțele judecătorești, dar rigid și conservator prin câmpul său de aplicare (este restrâns la actele de preluare fără titlu ori cu titlu nevalabil), prin regimul probator (art.1169 C.civ.) și prescriptibilitate (în cazul acțiunilor personale), dreptul comun a fost părăsit de Legea nr.10/2001 și înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedură administrativă, obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.

Legea nouă extinde restitutio in integrum iar, totodată, diversifică amplu gama măsurilor reparatorii și le supune unor proceduri tehnice caracteristice dreptului administrativ, dar, în parte, necunoscute dreptului comun civil. Legea nr.10/2001, ca lege nouă suprimă, practic, acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul în justiție, perfecționează sistemul reparator, iar, prin norme procedurale speciale, îl subordonează controlului judecătoresc.

Cum reglementările cuprinse în Legea nr.10/2001 interesează, substanțial și procedural, ordinea publică, rezultă că sunt de imediată aplicare . Soluția a fost anticipată legislativ prin art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 care prevede că “ bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație”. În contextul arătat, rezultă că, ulterior datei de 14 februarie 2000, când a intrat în vigoare Legea nr.10/2001, ca lege nouă, acțiunea în revendicare a imobilelor la care se referă, nu mai este posibilă, iar o acțiune fondată pe dispozițiile noii legi este condiționată de parcurgerea procedurii administrative – obligatorii - prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.

În concepția legii noi, accesul în justiție, printr-un proces echitabil, n-a fost, ca atare, eliminat. Întrucât acțiunea reclamantei a fost introdusă la 1 martie 2001, sub imperiul legii noi, ea nu era susceptibilă de a fi caracterizată și primită ca o acțiune în revendicare supusă dreptului comun (legii vechi). După cum, ea nu-și avea admisibilitatea nici în baza legii noi, de vreme ce a fost introdusă direct la instanța de judecată, fără a exista dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile, prevăzută imperativ prin normele acestei legi. Drept urmare, sentința atacată violează flagrant principiul aplicării immediate a legii noi (acțiunea în revendicare nu era posibilă) și, identic, normele imperative ale legii noi, prin soluționarea pricinii, fără ca obligația imperativă a parcurgerii procedurii administrative să fi fost îndeplinită.

Așa fiind și întrucât aspectul de nelegalitate arătat face de prisos examinarea celorlalte motive de anulare invocate, se impune admiterea recursului în anulare și, corelativ, a cererii de intervenție, cu consecința reformării sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.461 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, Secția a III a civilă. Modifică hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii introdusă de reclamanta M.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General. Admite cererea de intervenție formulată de intervenienții F.B.C., B.A., R.A., R.F.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.