ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2440/2003

Asupra recursului în anulare de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6689 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București a fost admisă acțiunea formulată de P.D. în contradictoriu cu Municipiul București reprezentat prin Primarul General, constatându-se că reclamantul a dobândit prin prescripție achizitivă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 283 mp. situat în București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că autorul reclamantului S.G. a stăpânit terenul în litigiu din anul l968, în mod continuu, public și sub nume de proprietar, posesie care a fost continuată de reclamant începând din anul 1999, fiind întrunite astfel în cauză cerințele art. 1846 și art. 1857 C. civ.

Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac. Considerând că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată sentința fiind și vădit netemeinică Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față, în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, în vederea suplimentării probelor cu martori și înscrisuri, spre a se putea stabili corect situația juridică a terenului. Se reține și greșita citare în proces a Municipiului București, în loc de persoană deținătoare a terenului indicată de reclamant.

Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează: Potrivit art. 1846 C. civ., orice prescripție este întemeiată pe faptul posesiei, iar textul următor prevede condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia, pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate. Uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, este operantă și în situația în care posesia se exercită de către una sau mai multe persoane, în condițiile și termenele prevăzute de lege. Admițând unirea posesiilor, art. 1859 C. civ. prevede că în astfel de cazuri, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesie, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros.

Pentru a face joncțiunea (unirea) posesiilor este necesar, îndeplinirea următoarelor condiții: să fie vorba de o posesie propriu-zisă, iar cel ce invocă joncțiunea să fie succesor în drepturi al autorului său, pe baza unui titlu juridic, fiind exclusă joncțiunea posesiilor în cazul în care posesorul actual a intrat în posesie prin uzurpare sau autorul său a fost un simplu deținător precar al bunului. În speță, instanța a reținut că autorul reclamantului S.G. a stăpânit terenul situat în București din anul 1968 – 1969 în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar. Apoi, în 1999 a vândut terenul cu chitanță sub semnătură privată reclamantului, care l-a stăpânit în continuare nestingherit sub nume de proprietar.

Se constată că probele administrate nu confirmă această soluție. Astfel, din depozițiile martorilor S.V. și C.N. nu rezultă că reclamantul deține terenul în litigiu, ci un alt teren situat pe aceeași stradă la nr. 7, sector 1, ce a fost stăpânit anterior de S.G. De asemenea aceste probe sunt infirmate de cele ce rezultă din adresa nr.1908 din 28 mai 2001 a Direcției Impozite și Taxe Locale a sectorului 1, care atestă că a figurat în rol ca titular al imobilului din București. T.S., până în anul 1959, după care nu mai există alte date, terenul nefigurând în prezent ca bun impozabil. Din actele noi, atașate recursului în anulare rezultă că pentru terenul în litigiu au fost achitate taxe și impozite pe perioadele 1956-1994.

În raport de aceste contradicții, în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea îndatorirea să dispună suplimentarea probatoriului, spre a se putea stabili o corectă stare de fapt în legătura pretinsa posesie a terenului de către reclamant și autorul său, precum și îndeplinirea condițiilor uzucapiunii. Și în situația în care posesorul inițial al terenului a fost indicat de reclamant a fi S.G., se constată că în mod greșit s-a reținut calitatea procesuală pasivă în acest litigiu a Municipiului București prin Primar, în loc de a fi citat cel menționat, precum și persoana indicată în relațiile comunicate de Direcția Impozite și Taxe Locale sector 1 ca fiind proprietar, T.S., înscrisă ca plătitor de impozite sau succesorii acesteia, dacă este cazul.

Citarea în proces a acestora din urmă este necesară, pentru că uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, constituie o sancțiune civilă îndreptată împotriva proprietarului inițial al bunului, care manifestă dezinteres, lipsă de diligență față de acest bun. Așa fiind, recursul în anulare este întemeiat, astfel că se impune admiterea lui, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței nr. 6689 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.