ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2440/2003

Asupra recursului în anulare de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6689 din 18 iunie 2001

a Judecătoriei sectorului 1 București a fost admisă acțiunea formulată de  P.D.

în contradictoriu cu Municipiul București reprezentat prin Primarul General,

constatându-se că reclamantul a dobândit prin prescripție achizitivă dreptul de

proprietate asupra terenului în suprafață de 283 mp. situat în București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că autorul reclamantului S.G. a stăpânit terenul în litigiu din anul

l968, în mod continuu,  public și sub nume de proprietar, posesie care a fost

continuată de reclamant începând din anul 1999, fiind întrunite astfel în

cauză  cerințele art. 1846 și art. 1857 C. civ.

Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin

neexercitarea căilor de atac.

Considerând că această hotărâre a fost

pronunțată  cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită  a cauzei pe fond, totodată sentința fiind și vădit netemeinică

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recursul în anulare de față, în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe

de fond, în vederea suplimentării probelor cu martori și înscrisuri, spre a se

putea stabili corect situația juridică a terenului. Se reține și greșita citare

în proces a Municipiului București, în loc de persoană deținătoare a terenului

indicată de reclamant.

Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi

admis în sensul celor ce urmează:

Potrivit art. 1846 C. civ., orice prescripție

este întemeiată pe  faptul posesiei, iar textul următor prevede condițiile pe

care trebuie să le îndeplinească posesia, pentru a duce la dobândirea dreptului

de proprietate.

Uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a

dreptului de proprietate asupra unui imobil, este operantă și în situația în

care posesia se exercită de către una sau mai multe persoane, în condițiile și

termenele prevăzute de lege. Admițând unirea posesiilor, art. 1859 C. civ. prevede

că în astfel de cazuri, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă

posesie,  fără a distinge dacă  strămutarea posesiunii s-a făcut în mod

singular sau universal, lucrativ sau oneros.

Pentru a face joncțiunea (unirea) posesiilor

este necesar, îndeplinirea următoarelor condiții: să fie vorba de o posesie

propriu-zisă, iar cel ce invocă joncțiunea să fie succesor în drepturi al

autorului său, pe baza unui titlu juridic, fiind exclusă joncțiunea posesiilor

în cazul în care posesorul actual a intrat în posesie prin uzurpare sau autorul

său a fost  un simplu deținător precar al bunului.

În speță, instanța a reținut că autorul

reclamantului S.G. a stăpânit terenul situat în București   din anul 1968 –

1969 în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de

proprietar. Apoi, în 1999 a vândut terenul cu chitanță sub semnătură privată

reclamantului, care l-a stăpânit în continuare nestingherit sub nume de

proprietar.

Se constată că probele administrate nu confirmă

această soluție. Astfel, din  depozițiile martorilor S.V. și C.N. nu rezultă că

reclamantul deține terenul în litigiu, ci un alt teren situat pe aceeași stradă

la nr. 7, sector 1, ce a fost stăpânit anterior de S.G. De asemenea aceste

probe sunt infirmate de cele ce rezultă din adresa nr.1908 din 28 mai 2001 a

Direcției Impozite și Taxe Locale a sectorului 1,  care atestă că a figurat în

rol ca titular al imobilului din București.  T.S.,  până în anul 1959, după

care nu mai există alte date, terenul nefigurând în prezent ca bun impozabil.

Din actele noi, atașate recursului în anulare

rezultă că pentru terenul în litigiu au fost achitate taxe și impozite pe

perioadele 1956-1994.

În raport de aceste contradicții, în virtutea

rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea

îndatorirea să dispună suplimentarea probatoriului, spre a se putea stabili o

corectă stare de fapt în legătura pretinsa posesie a terenului de către

reclamant și autorul său, precum și îndeplinirea condițiilor uzucapiunii.

Și în situația în care posesorul inițial al

terenului a fost indicat de reclamant a fi S.G., se constată că în mod greșit

s-a reținut calitatea procesuală pasivă în acest litigiu a Municipiului

București prin Primar, în loc de a fi citat cel menționat, precum și persoana

indicată în relațiile comunicate de Direcția Impozite și Taxe  Locale sector 1

ca fiind proprietar, T.S., înscrisă ca plătitor de impozite sau succesorii

acesteia, dacă este cazul. Citarea în proces a acestora din urmă este necesară,

pentru că uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate,

constituie o sancțiune civilă îndreptată împotriva proprietarului inițial al

bunului, care manifestă dezinteres, lipsă de diligență față de acest bun.

Așa fiind, recursul în anulare este întemeiat,

astfel că se impune admiterea lui, casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul  în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței nr. 6689 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 1

București, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  6 iunie  2003.