ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1291/2003

Decizia nr. 1291 Dosar nr. 5033/2000 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 ianuarie 1999 pe rolul Judecătoriei Calafat, reclamanta D.S.V.E.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al comunei Poiana Mare, județul Dolj și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, să-i fie lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în comuna Poiana Mare, județul Dolj, compus din casă de locuit (fostul conac) cu anexe gospodărești, gard împrejmuitor și suprafața de 2 ha teren. Judecătoria Calafat, prin sentința civilă nr. 490 din 27 aprilie 1999, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere dispozițiile art. 2 lit. e) C. proc.

civ., imobilul revendicat fiind trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 83/1949. Astfel investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 264 din 20 august 1999, a respins acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamanta D.S.V.E.A. împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dolj, Consiliului Local Poiana Mare și Băncii Agricole, filiala Poiana Mare, județul Dolj. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că D.S.V.E.A. nu este moștenitoarea legală a defunctei G.E., ultima proprietară a imobilului revendicat, în condițiile în care mama sa, în calitate de colaterală privilegiată a defunctei (soră) era în viață la data decesului acesteia, astfel că potrivit principiului devoluțiunii legale și a proximității gradului de rudenie a înlăturat-o pe reclamantă de la succesiunea mătușii sale.

A mai reținut instanța că prin scrisoarea din 21 martie 1991 adresată primarului comunei Poiana Mare, mama reclamantei a arătat că nu dorește să devină proprietara imobilului în litigiu, solicitând ca acesta să fie declarat muzeu. Totodată, s-a constatat, din înscrisurile aflate la dosar, că imobilul este proprietate publică și se află înscris pe lista monumentelor istorice. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 77 din 7 iunie 2000, a respins ca nefondat apelul. În motivarea hotărârii, instanța a reținut, în esență, că față de actele aflate la dosar, în mod întemeiat tribunalul a respins acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamantă, pe excepție, constatând că aceasta este lipsită de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.S.V.E.A., pentru următoarele motive: - instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică întrucât a respins apelul ca nefondat dar a reținut că, în prezent reclamanta, contrar celor susținute de prima instanță, poate să invoce calitatea de moștenitoare legală a mătușii sale G.E.; - greșit instanța de apel a interpretat scrisoarea mamei reclamantei, depusă la dosar, ca o renunțare a acesteia la toate drepturile succesorale, întrucât nu îndeplinește condițiile legale de valabilitate. Recursul este nefondat. Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că reclamanta, în prezent, poate să invoce calitatea de moștenitoare legală a mătușii sale G.E., decedată la 25 aprilie 1960, însă în privința imobilului în litigiu nu are calitate procesuală activă.

În realitate, reclamanta nu poate să invoce calitatea de moștenitoare a mătușii sale. Singura care s-ar fi putut prevala de această calitate, potrivit regulii proximității gradului de rudenie, era mama reclamantei (colateral privilegiat) dar care nu a acceptat moștenirea. În consecință, primul motiv de recurs este neîntemeiat. Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat. Astfel, S.N.V., mama reclamantei (decedată la 1 iunie 1996), prin scrisoarea adresată primarului comunei Poiana Mare la data de 18 martie 1991, a arătat că înțelege să renunțe la toate drepturile sale succesorale, exprimându-și dorința ca imobilele care au fost proprietatea familiei sale, situate în comuna Poiana Mare și în comuna Desa, județul Dolj, preluate de către stat anterior anului 1990, să rămână în proprietatea acestor comune.

Cu privire la imobilul din comuna Poiana Mare, revendicat de reclamantă, a precizat, chiar, că dorește să devină sediul unui muzeu al Independenței Naționale. De altfel, prin adresa nr. 84 din 11 februarie 1999, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Dolj a confirmat faptul că acest imobil figurează în Lista Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, la poziția 17.C.004. Scrisoarea în cauză a fost înregistrată la fostul Consiliu Popular al Comunei Poiana Mare sub nr. 2481 din 21 martie 1991, având astfel dată certă și poate fi interpretată ca o renunțare a semnatarei la drepturile sale asupra imobilelor la care se referă. În aceste condiții, corect instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză.

Față de cele ce preced, recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.S.V.E.A. împotriva deciziei nr. 77 din 7 iunie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.