ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3159/2003

La data de 20 iunie 2003 s-a luat în examinare recursul

declarat de reclamanții P.C.A., S.A., P.S.S., P.H.G.împotriva deciziei civile

nr. 14 A   din 1 februarie 2002   a Curții de Apel Alba Iulia .

Dezbaterile au

fost consemnate în încheierea cu data de 20 iunie 2003 iar pronunțarea s-a

amânat la 26 iunie 2003, 10 iulie 2003, 15 iulie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la data de 4 martie 1993, reclamanții P.A., S.A., P.S.și P.M., au

chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, Consiliul Local

al Municipiului Craiova, Primăria Craiova și RAADPFL Craiova solicitând lăsarea

în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în Craiova str.

Buzești nr. 18, fostă Karl Marx nr. 42, imobil preluat abuziv în temeiul

Decretului 92/1950.

La cererea

reclamanților a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă, Direcția

Județeană de Statistică, deținătoarea imobilului, care a formulat cerere

reconvențională, solicitând, în condițiile în care acțiunea va fi admisă,

obligarea reclamanților la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri

făcute la imobil precum și constituirea unui drept de retenție pînă la

achitarea sumelor cerute.

După un prim

ciclu procesual, Tribunalul Dolj, prin sentința civilă 36 din 8 februarie 2001,

a respins acțiunea în revendicare introdusă de reclamanții P. A., S.A., P.S.și

P.H.în contradictoriu cu Consiliul Local Craiova, Direcția Județeană de

Statistică Dolj, RAADPFL Craiova, Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Dolj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor;

a respins și cererea reconvențională formulată de pârâta Direcția Județeană de

Statistică Dolj.

S-a reținut

pentru aceasta că imobilul a constituit proprietatea fraților P.C.și

P.M.(autorul reclamanților) fiind naționalizat prin Decretul 92/1950 de la

acesta din urmă, potrivit anexei.

Reclamanții nu

au dovedit că autorul lor era exceptat de la naționalizare, potrivit art. II

din decret, întrucât, deși din actul depus la dosar rezultă că acesta era

agricultor, în anul 1932, situația sa se putea schimba până la data

naționalizării. În ce privește pe celălalt coproprietar, P.V.C., acesta era

decedat la data naționalizării, motiv pentru care, în anexa la decret apare ca

proprietar P. V. M. Ca atare, conchide instanța, imobilul a fost preluat cu

titlu de către stat, potrivit art. 1 din Legea nr. 112/1995 reclamanții putând

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege.

Prin decizia

civilă nr. 14 din 1 februarie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, a respins ca

apelul declarat de reclamanții P.A., S.A., P.S.și P.H., împotriva sentinței

civile nr. 36/8 februarie 2001 a Tribunalului Dolj.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanții nu

au produs dovezi din care să rezulte că nu s-a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor Decretului nr.92/1950, fiind dovedit dimpotrivă că autorul

acestora făcea parte din categoria marii burghezii, ca și chiabur, actul din

care rezultă că în 1932 acesta era agricultor, neavând relevanță.

Ca atare, cum

autorul reclamanților, în persoana căruia a operat actul de naționalizare,

făcea parte din categoria elementelor marii burghezii, având în proprietate mai

multe imobile, nu operează prevederile art. II din decret, titlul statului

fiind legal.

În ce privește

pe celălalt coproprietar, P.V.C., din probe rezultă că a decedat în 1947, fără

moștenitori, motiv pentru care, în anexă apare doar P.V. M.

Fiind deci

trecut cu titlu în proprietatea statului, imobilul nu se putea restitui în

natură, încadrându-se în dispozițiile Legii nr.112/1995 pentru acordarea de

despăgubiri.

Nici în

condițiile Legii nr.10/2001 imobilul nu ar putea fi restituit, operând

prevederile art. 16 din lege.

Pe de altă

parte, la data cumpărării, imobilul apare situat administrativ în str. Chițu

nr.16, care și-a schimbat numele în Simion Bărnuțiu, neputându-se preciza dacă

există identitate cu imobilul din str. Buzești nr. 18, fostă Karl Marx.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții, susținând:

- din probele

administrate rezultă dimpotrivă că autorul reclamanților a fost agricultor,

deportat fiind pentru convingerile lui politice, nefăcând parte din categoria

marii burghezii sau a moșierilor, situație în care imobilul a fost naționalizat

abuziv.

- instanțele

au greșit și atunci când au statuat că acel imobil, în întregul său, se încadra

în prevederile Decretului nr.92/1950, cel de al doilea coproprietar, P.V.C.,

fiind avocat, nu se încadra în prevederile actului normativ de naționalizare.

- chiar dacă

s-ar admite că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, susținerea instanței

după care în speță sunt operabile dispozițiile Legii nr. 112/1935 pentru

despăgubiri, este eronată, acțiunea fiind formulată pe calea dreptului comun

anterior apariției legii respective.

- Prin

adoptarea Legii 10/2001, imobilul în litigiu, este considerat ca fiind preluat

abuziv de către stat, potrivit art. 2 lit. g, cu referire la art. 6 al. 1 din

Legea nr.213/1998, nefiind operabile prevederile art. 16 alin. 1 din Legea

10/2001.

- Imobilul din

Craiova, str. Buzești nr. 18 este unul și același cu cel care s-a aflat, în

timp, la adresele poștale: Gh. Chițu nr. 16, Karl Marx nr. 18, Karl Marx nr.

42.

Recursul nu

este întemeiat, urmând a fi respins potrivit însă celor ce urmează.

Este adevărat

că, potrivit probelor administrate, în cauză nu se putea reține că imobilul a

fost preluat cu titlu valabil de către stat.

Din acest

punct de vedere, împrejurarea că, eventual, autorul reclamanților a fost

chiabur, împreună cu familia având stabilit domiciliu obligatoriu în perioada

1949 – 1963, (potrivit Hotărârii nr. 1653/1991 a Comisiei Județene pentru

aplicarea Decretului Lege nr.118/1990) nu justifica încadrarea acestuia în

categoria marii burghezii sau moșierimi pentru a se putea considera astfel,

incidente prevederile art. I din Decretul 92/1950.

În același

sens, nu se poate înlătura printr-o simplă presupunere faptul că, din actul

depus la dosar – cartea de identitate nr. 5467/1932 – și din declarațiile

martorilor – ( f. 74, 83 dosar 10462/2000) rezultă că același autor făcea parte

din categoria socio-profesională a agricultorilor.

Nici

argumentul adus, în legătură cu deținerea în proprietate a mai multor imobile,

nu poate fi primit câtă vreme din anexa la decret rezultă că i-au fost

naționalizate două apartamente, cel în litigiu și un altul în localitatea

Calafat.

De asemenea,

eronat s-a considerat că întreg imobilul a fost naționalizat, legal, pe numele

autorului reclamanților, P.V.M. Indiscutabil, imobilul în litigiu a constituit

proprietatea celor doi frați P.V.M. și P.V.C., acesta din urmă, ca avocat

fiind, evident, exceptat de la naționalizare, potrivit art. II din Decretul

nr.92/1950. Chiar dacă, eventual, ar fi fost decedat la data naționalizării

(chestiunea de altfel, nefiind stabilită cu certitudine), criteriile și condițiile

de aplicare a Decretului nr.92/1950, nu puteau fi cercetate decât prin

raportare la persoana ambilor coproprietari, care, prin cumpărare, în 1923, au

dobândit astfel imobilul, măsura respectivă neputând fi luată decât pentru și

în persoana unuia din coproprietari P.V.M.

De altfel,

este de prezumat, potrivit art. 1199 C.civ. că astfel s-a și procedat,

naționalizată fiind numai partea de imobil aparținând autorului reclamanților,

câtă vreme, poziția 344 anexă, cuprinde mențiunea naționalizării pentru 2

apartamente în localități diferite, spre deosebire de alte poziții cu

mențiunea: „imobil complet”.

Curtea

apreciază așadar, că pentru cele arătate, imobilul a fost preluat de stat, fără

titlu valabil, legea nr. 112/1995 amintită de instanțe, neputând înlătura

dreptul reclamanților de a promova prezenta cerere, pe calea dreptului comun,

ca acțiune în revendicare.

Însă, chiar

așa fiind, acțiunea în revendicare nu poate fi admisă.

Sub acest

aspect, și în legătură cu dispozițiile Legii nr.10/2001 invocate în recurs,

criticile sunt nefondate.

Nu se contestă

prin motivul de recurs astfel formulat că, în prezent, imobilul, aflat în

administrarea pârâtei Direcția Generală de Statistică Regională Dolj, ce are

caracter de instituție publică – preluat abuziv de stat, ca făcând parte în

prezent din domeniul public, - cade sub incidența Legii nr.10/2001 ca lege

specială de reparație pentru imobilele preluate astfel în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989. În atare situație și cu referire la cele cuprinse în

art. 6 alin. 2 teza ultimă, Legea 213/1998, devin aplicabile prevederile art.

16 din Legea 10/2001, respectiv procedura prevăzută în alin. 2 și următoarele

din textul menționat după care, în astfel de situații, instituțiile publice

interesate vor propune, iar Guvernul va stabili prin hotărâre imobilele care nu

vor fi retrocedate în natură. Or, sub acest aspect, Institutul Național de

Statistică a transmis Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii

nr.10/2001, lista imobilelor care intră sub incidența art. 16 din lege, printre

care figurează și imobilul din litigiu.

În  această

privință, este de reținut că vechiul alin. 4 al art. 16 din Legea 10/2001, prin

care se stabilise că dispozițiile alin. 1 și 2 ale textului nu se aplică

imobilelor preluate fără titlu valabil, a fost modificat, prin înlăturarea

acestei mențiuni.

De altfel, în

legătură cu aceste chestiuni pe rolul instanțelor se află în curs de judecată

contestațiile formulate de ambele părți, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în

cadrul procedurii stabilite de aceasta, vizând retrocedarea în natură a

imobilului.

Așa fiind, și

pentru aceste considerente, acțiunea a fost corect respinsă, hotărârea atacată

fiind legală.

Cum ultima

critică din recurs, vizând identitatea imobilului în litigiu rămâne astfel fără

semnificație, în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanții P.C.A., S.A., P.S.S., P.H.G., împotriva

deciziei civile nr. 14/A din 1 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia –

secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  15 iulie 2003.