ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3159/2003

La data de 20 iunie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P.C.A., S.A., P.S.S., P.H.G.împotriva deciziei civile nr. 14 A din 1 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia . Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 20 iunie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 26 iunie 2003, 10 iulie 2003, 15 iulie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 4 martie 1993, reclamanții P.A., S.A., P.S.și P.M., au chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, Consiliul Local al Municipiului Craiova, Primăria Craiova și RAADPFL Craiova solicitând lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în Craiova str. Buzești nr. 18, fostă Karl Marx nr. 42, imobil preluat abuziv în temeiul Decretului 92/1950.

La cererea reclamanților a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă, Direcția Județeană de Statistică, deținătoarea imobilului, care a formulat cerere reconvențională, solicitând, în condițiile în care acțiunea va fi admisă, obligarea reclamanților la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri făcute la imobil precum și constituirea unui drept de retenție pînă la achitarea sumelor cerute. După un prim ciclu procesual, Tribunalul Dolj, prin sentința civilă 36 din 8 februarie 2001, a respins acțiunea în revendicare introdusă de reclamanții P. A., S.A., P.S.și P.H.în contradictoriu cu Consiliul Local Craiova, Direcția Județeană de Statistică Dolj, RAADPFL Craiova, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dolj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor; a respins și cererea reconvențională formulată de pârâta Direcția Județeană de Statistică Dolj.

S-a reținut pentru aceasta că imobilul a constituit proprietatea fraților P.C.și P.M.(autorul reclamanților) fiind naționalizat prin Decretul 92/1950 de la acesta din urmă, potrivit anexei. Reclamanții nu au dovedit că autorul lor era exceptat de la naționalizare, potrivit art. II din decret, întrucât, deși din actul depus la dosar rezultă că acesta era agricultor, în anul 1932, situația sa se putea schimba până la data naționalizării. În ce privește pe celălalt coproprietar, P.V.C., acesta era decedat la data naționalizării, motiv pentru care, în anexa la decret apare ca proprietar P. V. M. Ca atare, conchide instanța, imobilul a fost preluat cu titlu de către stat, potrivit art. 1 din Legea nr. 112/1995 reclamanții putând beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege.

Prin decizia civilă nr. 14 din 1 februarie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, a respins ca apelul declarat de reclamanții P.A., S.A., P.S.și P.H., împotriva sentinței civile nr. 36/8 februarie 2001 a Tribunalului Dolj. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanții nu au produs dovezi din care să rezulte că nu s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Decretului nr.92/1950, fiind dovedit dimpotrivă că autorul acestora făcea parte din categoria marii burghezii, ca și chiabur, actul din care rezultă că în 1932 acesta era agricultor, neavând relevanță. Ca atare, cum autorul reclamanților, în persoana căruia a operat actul de naționalizare, făcea parte din categoria elementelor marii burghezii, având în proprietate mai multe imobile, nu operează prevederile art. II din decret, titlul statului fiind legal.

În ce privește pe celălalt coproprietar, P.V.C., din probe rezultă că a decedat în 1947, fără moștenitori, motiv pentru care, în anexă apare doar P.V. M. Fiind deci trecut cu titlu în proprietatea statului, imobilul nu se putea restitui în natură, încadrându-se în dispozițiile Legii nr.112/1995 pentru acordarea de despăgubiri. Nici în condițiile Legii nr.10/2001 imobilul nu ar putea fi restituit, operând prevederile art. 16 din lege. Pe de altă parte, la data cumpărării, imobilul apare situat administrativ în str. Chițu nr.16, care și-a schimbat numele în Simion Bărnuțiu, neputându-se preciza dacă există identitate cu imobilul din str. Buzești nr. 18, fostă Karl Marx.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, susținând: - din probele administrate rezultă dimpotrivă că autorul reclamanților a fost agricultor, deportat fiind pentru convingerile lui politice, nefăcând parte din categoria marii burghezii sau a moșierilor, situație în care imobilul a fost naționalizat abuziv. - instanțele au greșit și atunci când au statuat că acel imobil, în întregul său, se încadra în prevederile Decretului nr.92/1950, cel de al doilea coproprietar, P.V.C., fiind avocat, nu se încadra în prevederile actului normativ de naționalizare. - chiar dacă s-ar admite că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, susținerea instanței după care în speță sunt operabile dispozițiile Legii nr. 112/1935 pentru despăgubiri, este eronată, acțiunea fiind formulată pe calea dreptului comun anterior apariției legii respective.

- Prin adoptarea Legii 10/2001, imobilul în litigiu, este considerat ca fiind preluat abuziv de către stat, potrivit art. 2 lit. g, cu referire la art. 6 al. 1 din Legea nr.213/1998, nefiind operabile prevederile art. 16 alin. 1 din Legea 10/2001. - Imobilul din Craiova, str. Buzești nr. 18 este unul și același cu cel care s-a aflat, în timp, la adresele poștale: Gh. Chițu nr. 16, Karl Marx nr. 18, Karl Marx nr. 42. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins potrivit însă celor ce urmează. Este adevărat că, potrivit probelor administrate, în cauză nu se putea reține că imobilul a fost preluat cu titlu valabil de către stat.

Din acest punct de vedere, împrejurarea că, eventual, autorul reclamanților a fost chiabur, împreună cu familia având stabilit domiciliu obligatoriu în perioada 1949 – 1963, (potrivit Hotărârii nr. 1653/1991 a Comisiei Județene pentru aplicarea Decretului Lege nr.118/1990) nu justifica încadrarea acestuia în categoria marii burghezii sau moșierimi pentru a se putea considera astfel, incidente prevederile art. I din Decretul 92/1950. În același sens, nu se poate înlătura printr-o simplă presupunere faptul că, din actul depus la dosar – cartea de identitate nr. 5467/1932 – și din declarațiile martorilor – ( f. 74, 83 dosar 10462/2000) rezultă că același autor făcea parte din categoria socio-profesională a agricultorilor.

Nici argumentul adus, în legătură cu deținerea în proprietate a mai multor imobile, nu poate fi primit câtă vreme din anexa la decret rezultă că i-au fost naționalizate două apartamente, cel în litigiu și un altul în localitatea Calafat. De asemenea, eronat s-a considerat că întreg imobilul a fost naționalizat, legal, pe numele autorului reclamanților, P.V.M. Indiscutabil, imobilul în litigiu a constituit proprietatea celor doi frați P.V.M. și P.V.C., acesta din urmă, ca avocat fiind, evident, exceptat de la naționalizare, potrivit art. II din Decretul nr.92/1950.

Chiar dacă, eventual, ar fi fost decedat la data naționalizării (chestiunea de altfel, nefiind stabilită cu certitudine), criteriile și condițiile de aplicare a Decretului nr.92/1950, nu puteau fi cercetate decât prin raportare la persoana ambilor coproprietari, care, prin cumpărare, în 1923, au dobândit astfel imobilul, măsura respectivă neputând fi luată decât pentru și în persoana unuia din coproprietari P.V.M. De altfel, este de prezumat, potrivit art. 1199 C.civ. că astfel s-a și procedat, naționalizată fiind numai partea de imobil aparținând autorului reclamanților, câtă vreme, poziția 344 anexă, cuprinde mențiunea naționalizării pentru 2 apartamente în localități diferite, spre deosebire de alte poziții cu mențiunea: „imobil complet”.

Curtea apreciază așadar, că pentru cele arătate, imobilul a fost preluat de stat, fără titlu valabil, legea nr. 112/1995 amintită de instanțe, neputând înlătura dreptul reclamanților de a promova prezenta cerere, pe calea dreptului comun, ca acțiune în revendicare. Însă, chiar așa fiind, acțiunea în revendicare nu poate fi admisă. Sub acest aspect, și în legătură cu dispozițiile Legii nr.10/2001 invocate în recurs, criticile sunt nefondate.

Nu se contestă prin motivul de recurs astfel formulat că, în prezent, imobilul, aflat în administrarea pârâtei Direcția Generală de Statistică Regională Dolj, ce are caracter de instituție publică – preluat abuziv de stat, ca făcând parte în prezent din domeniul public, - cade sub incidența Legii nr.10/2001 ca lege specială de reparație pentru imobilele preluate astfel în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În atare situație și cu referire la cele cuprinse în art. 6 alin. 2 teza ultimă, Legea 213/1998, devin aplicabile prevederile art. 16 din Legea 10/2001, respectiv procedura prevăzută în alin. 2 și următoarele din textul menționat după care, în astfel de situații, instituțiile publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili prin hotărâre imobilele care nu vor fi retrocedate în natură.

Or, sub acest aspect, Institutul Național de Statistică a transmis Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr.10/2001, lista imobilelor care intră sub incidența art. 16 din lege, printre care figurează și imobilul din litigiu. În această privință, este de reținut că vechiul alin. 4 al art. 16 din Legea 10/2001, prin care se stabilise că dispozițiile alin. 1 și 2 ale textului nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil, a fost modificat, prin înlăturarea acestei mențiuni. De altfel, în legătură cu aceste chestiuni pe rolul instanțelor se află în curs de judecată contestațiile formulate de ambele părți, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în cadrul procedurii stabilite de aceasta, vizând retrocedarea în natură a imobilului.

Așa fiind, și pentru aceste considerente, acțiunea a fost corect respinsă, hotărârea atacată fiind legală. Cum ultima critică din recurs, vizând identitatea imobilului în litigiu rămâne astfel fără semnificație, în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții P.C.A., S.A., P.S.S., P.H.G., împotriva deciziei civile nr. 14/A din 1 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iulie 2003.