ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1154/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată de reclamanta

SC L.C. SRL Focșani, s-a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC T.P. SRL

Focșani, aceasta să fie obligată la plata sumei de 102.389.460 lei, cu titlu de

penalități și la 9.818.167 lei, reprezentând dobândă legală.

Reclamanta a susținut că a livrat

pârâtei produse cosmetice în valoare totală de 28.151.681 lei pentru care s-au emis

facturi ce nu au fost achitate în termen de 1 zi de la livrare și, respectiv, 7

zile pentru cea de-a doua factură.

Prin sentința civilă nr. 89 din 27

februarie 2001, pronunțată de Tribunalul Vrancea, s-a admis acțiunea

reclamantei și a fost obligată pârâta la 50.278.248,60 lei, cu titlu de penalități,

și la 3.693.092 lei cheltuieli de judecată, respingându-se cererea privind dobânzile.

S-a reținut că plata contravalorii mărfii

prevăzute în factură a fost achitată cu întârziere, deși, facturile, în care

era prevăzută clauza penală de plată a penalităților, erau cunoscute de

administratorul pârâtei, care a semnat de primire.

Apelul declarat de pârâtă a fost

admis prin decizia civilă nr. 432 din 30 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel

Galați, schimbându-se sentința în sensul înlăturării obligării pârâtei la plata

penalităților de întârziere și obligarea acesteia la plata unei dobânzi în sumă

de 9.818.167 lei.

S-a reținut că pârâta nu datorează

penalități, atâta vreme cât, între părți, nu a existat un contract care să

cuprindă această clauză penală.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

S-a susținut că, prin semnarea facturii

de administratorul societății, s-a acceptat clauza stipulată sub aspectul

plății de penalități.

Deși recursul se întemeiază pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., din cuprinsul motivării, nu

rezultă incidența nici unuia din aceste două motive.

Sub aspectul criticilor privind

modul de soluționare al cererii privind penalitățile, se constată că, în cauză,

între părți, nu s-a încheiat vreun contract, care, stabilind modul de plată, să

prevadă și clauza penală privitoare la penalitățile de întârziere.

Factura în care au fost stipulate penalități,

nu reprezintă convenția părților, contractul de vânzare-cumpărare, întrucât ea

nu este rezultatul unui acord de voință al părților, ci reprezintă numai voința

unilaterală a vânzătorului, atât sub aspectul cuantumului penalităților, cât și

a termenului de la care încep să curgă.

Prin urmare, decizia recurată fiind temeinică

și legală, recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC L.C. SRL Focșani împotriva deciziei nr. 432

din 30 mai 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 februarie 2003.